Contestatie decizie pensionare Spete. Decizia 815/2010. Curtea de Apel Craiova

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA A II-A CIVILĂ ȘI PT. CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIE Nr. 815

Ședința publică de la 04 Februarie 2010

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Florica Diaconescu

JUDECĂTOR 2: Cristina Raicea

JUDECĂTOR 3: Ioana Bodri

Grefier - -

Pe rol judecarea recursului declarat de intimata CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII G, împotriva sentinței civile nr.3326/12.10.2009, pronunțată de Tribunalul Gorj în dosar nr-, în contradictoriu cu intimata, având ca obiect contestație decizie de pensionare.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns intimata, lipsind recurenta intimată CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că recursul a fost declarat și motivat în termen legal, după care,

Nemaifiind cereri de formulat se acordă cuvântul părții prezente pentru a pune concluzii asupra recursului de față.

Intimata contestatoare, solicită respingerea recursului și menținerea ca temeinică și legală a sentinței pronunțată de Tribunalul Gorj

CURTEA

Asupra recursului civil de față;

Prin sentința civilă nr.3326/12.10.2009, pronunțată de Tribunalul Gorja admis acțiunea formulată de petenta, în contradictoriu cu intimata Casa Județeană de Pensii

S-a anulat decizia nr.8834/26.06.2009 emisă de intimata Casa Județeană de Pensii

A obligat intimata Casa Județeană de Pensii G la emiterea unei noi decizii privind acordarea pensiei pentru limită de vârstă, prin care să se ia în considerare că în perioada 25.06.1976-10.12.1998 petenta a desfășurat activitate în grupa I de muncă.

Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut că petenta, prin cererea nr.14780/10.06.2009 a solicitat intimatei înscrierea la pensie, pentru limita de vârstă.

Intimata analizând cererea și actele depuse la dosarul de pensionare a emis decizia nr. 8834 din 26.06.2009 prin care s-a respins cererea petentei de înscriere la pensie pentru motivul ca nu îndeplinește condițiile de stagiu de cotizare și de vârsta de pensionare impuse de art. 41 al. 1 din Legea nr.19/2000 concluzie la care s-a ajuns prin neluarea în calcul a adeverința nr.3971 din 24.07.2007 în care Mecanică specifica faptul ca petenta a lucrat în toată perioada 25.06.1976-10.12.1998 în grupa I de muncă desfășurând activitate în sectorul special la fabricarea munițiilor unde a executat elementele din plumb ale acestora.

Conform dispozițiilor Ordinului 50/1990, este atributul angajatorilor sa elibereze adeverinte privind incadrarea activități prestate de angajați în grupele de muncă reglementate anterior anului 2001.

Astfel, unitatea la care a fost angajat a apreciat în baza documentelor aflate în propria arhiva ca in aceste perioade pentru care a eliberat adeverința nr.2204 din 29.05.2009 petenta a lucrat în sectorul special al unității de fabricare a munițiilor, unde a executat elementele de plumb ale acestora, activitate de prelucrare a plumbului de puritate 99% care se încadrează conform anexei 1 punctul 30 din Ordinul 50/1990 in grupa I de muncă.

Nu poate fi primita în apărare, susținerea intimatei în sensul că activitatea petentei nu se încadrează în grupa I de muncă întrucât, mai întâi nu este de competența acestei instituții să aprecieze dacă activitatea în muncă a unei persoane care a cerut înscrierea la pensie se încadrează sau nu într-o anumită grupă de munca ci trebuie, pe baza documentelor ce emană de la unitatea unde a lucrat solicitantul de pensie, să stabileasca stagiul de cotizare de care beneficiază conform legii și să calculeze drepturile bănești cuvenite.

Conform punctului 6 din Ordinul 50/1990: " Nominalizarea persoanelor care se încadrează în grupele I și II de muncă se face de către conducerea unităților împreună cu sindicatele libere din unități, ținîndu-se seama de condițiile deosebite de muncă concrete în care își desfășoară activitatea persoanele respective(nivelul noxelor existente, condiții nefavorabile de microclimat, suprasolicitare fizică sau nervoasă, risc deosebit de explozie, iradiere sau infectare etc.).

In acest sens se retine ca unitatea angajatoare a apreciat, așa cum rezultă din nota de constatare nr. 832/18.02.2004 semnată și de și Casa Județeană de Pensii G(fila 38 din dosar ), că situația în care meseria înscrisă în carnetul de muncă nu este compatibilă cu activitate și specificul locului de muncă încadrare în grupă de muncă superioară se face pe baza ștatelor de plată, decizii, etc. din perioada respectivă care atestă că salariatul a lucrat în condiții speciale.

Examinând adeverința nr.2204 din 29.05.2009, s- reținut că petenta în perioada 25.06.1976-10.12.1998 a lucrat în sectorul special al unității de fabricare a munițiilor, unde a executat elementele de plumb ale acestora, activitate de prelucrare a plumbului de puritate 99% avand caracteristica de sensibilitate mare la explozie.

Apărarea intimatei în sensul că nu a ținut cont de adeverința nr. nr.2204 din 29.05.2009, întrucât nu există mențiuni în carnetul de muncă că în această perioada petenta a lucrat in grupa I de muncă, nu poate fi reținută întrucât potrivit art. 160 alin 5 din Legea 19/2000, dovada vechimii în muncă se face cu carnetul de muncă sau alte acte prevăzute de lege pe baza cărora se poate stabili că s-a achitat contribuția de asigurări sociale.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs intimata CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII G,criticând-o ca nelegală și netemeinică.

În motivarea recursului se arată că, instanța de fond în mod greșit a admis acțiunea formulată de reclamantă; consideră că în mod greșit instanța de fond a constatat că în perioada 25.06.1976 - 10.12.1998, reclamantul a desfășurat activitate în grupa I- de muncă, în procent de 100%.

În fapt, prin decizia nr. 8834/26.06.2009, Gar espins cererea petentei de înscriere la pensie pentru limita de vârstă, în baza Legii 19/2000, modificată și completată.

Motivele care au stat la baza respingerii cererii reclamantei constau în faptul că nu sunt îndeplinite prevederile art. 41 (1) din Legea 19/2000, modificată și completată, în sensul că vârsta la data înscrierii la pensie este mai mică decât vârsta standard de pensionare, prevăzută de Legea 19/2000, modificată și completată și stagiul de cotizare realizat este, de asemenea mai mic decât cel necesar. Stagiul de cotizare realizat de reclamant în condiții de grupa a II- de muncă conform Legii nr. 3/1977, nu permite reducerea necesară a vârstei standard de pensionare și majorarea stagiului realizat.

Fiind născută în luna septembrie 1958, vârsta standard de pensionare în cazul petiționarei este de 60 de ani, iar stagiul complet de cotizare este de 30 ani.

Ori, stagiul de cotizare realizat de petentă, stabilit de G prin decizia de pensionare este de 27 ani, 2 luni și 10 zile, iar vârsta acesteia este de doar 50 ani la data solicitării pensionării, motiv pentru care intimata arată că, nu sunt îndeplinite condițiile impuse de Legea nr. 19/2000 modificată și completată, pentru a fi înscris la pensie pentru limita de vârstă.

S-a mai arătat că, documentele privind încadrarea activității petiționarei în grupa I- de muncă nu au fost avute în vedere pentru motivul că activitatea desfășurată de reclamantă la UM SA, jud. G, nu se încadrează în grupa I-a de muncă.

Aceasta, potrivit înscrierilor din carnetul de muncă, a desfășurat activitate la Întreprinderea Mecanică, jud. G în funcția de presator, în perioada 25.06.1976 -01.07.1981 și în funcția de frezor în perioada 01.07.1981- 10.12.1998, activități care nu se încadrează în dispozițiile Ordinului 50/1990, anexa 1, privind încadrarea activităților în grupa I-a de muncă.

Analizând sentința recurată prin prisma criticilor invocate și apărărilor formulate, în raport de disp. art. 3041și art. 304 pct. 8 și 9 pr. civilă, recursul este nefundat, din următoarele considerente:

Principiul de bază al încadrărilor în grupe superioare de muncă nu este regăsirea în liste, ci încadrarea se face pe baza existenței condițiilor de muncă deosebite și a uzurii capacității de muncă a persoanelor care lucrează în acest climat nefavorabil.

Această concluzie se regăsește în nota de fundamentare la HG nr. 1223/1990 - principiul de bază privind extinderea acordării grupelor de muncă, fiind analizarea condițiilor de muncă. Prin Notă se specifică că această analiză trebuie să aibă în vedere condițiile concrete de muncă, respectiv lucrul în aer liber, sub acțiunea intemperiilor, programul de lucru de 10 sau 12 ore, efortul fizic mare, factori nocivi.

Înalta Curte de Casație și Justiție a statuat prin decizia nr.258 din 20.09.2004, că Ordinului 50/1990 nu i se poate restrânge aplicarea numai la activitățile și funcțiile prevăzute în forma inițială a actului, în lipsa unei dispoziții exprese a însuși organului de autoritate emitent sau a unui act normativ de ordin superior.

Acest mod de rezolvare răspunde cerințelor înlăturării atât oricărui criteriu discriminatoriu ce ar contraveni dispozițiilor cu valoare de principiu incluse în Codul muncii și celor cuprinse în art. 6 al cât și a inechității de tratament creată prin norma juridică supletivă.

Instanța de fond, însă nu a făcut verificările ce se impuneau cu privire la contribuțiile CAS aferente grupei I de muncă pentru perioada invocată a fi aferentă activităților de grupa I de muncă. Astfel, instanța poate solicita asemenea dovezi din arhiva instituției-fost angajator al contestatoarei sau putea dispune expertiză în acest sens.

Totodată, instanța trebuia să aibă în vedere și dispozițiile. nr. 590 din 15 septembrie 2008 pentru aprobarea Procedurii privind modul de intocmire si eliberare a adeverintelor prin care se atesta activitatea desfasurata in locuri de munca incadrate in grupele I si/sau a II-a de munca, potrivit legislatiei anterioare datei de 1 aprilie 2001, necesare stabilirii si/sau modificarii drepturilor de pensie in conformitate cu prevederile Legii nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii si alte drepturi de asigurari sociale, cu modificarile si completarile ulterioare, actul stabilind obligatii in sarcina angajatorilor care detin arhive cu documente, care atesta incadrarea unor persoane in grupele I si a II-a de munca, necesare pentru stabilirea drepturilor de pensie.

Astfel, cererile prin care persoanele interesate solicita eliberarea adeverintelor prin care se atesta faptul ca in anumite perioade, anterioare datei de 1 aprilie 2001, si-au desfasurat activitatea in locuri de munca incadrate in grupele I si/sau a II-a de munca se depun la angajatori sau la detinatorii arhivelor acestora, dupa caz.

Adeverintele prevazute la pct. 1 se intocmesc si se elibereaza, conform modelului prevazut in anexa care face parte integranta din prezenta procedura, numai pe baza documentelor, verificabile, aflate in evidentele angajatorilor sau ale detinatorilor de arhive.

La eliberarea adeverintelor angajatorii sau orice alti detinatori de arhive sunt obligati sa respecte prevederile art. 160 alin. (7) din Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii si alte drepturi de asigurari sociale, cu modificarile si completarile ulterioare, asa cum a fost introdus prin Legea nr. 44/2006.

Angajatorii sau orice alti detinatori de arhive sunt direct raspunzatori de legalitatea, exactitatea si corectitudinea datelor, elementelor si informatiilor inscrise in adeverintele pe are le intocmesc si le elibereaza.

In intelesul prezentului ordin, prin detinator de arhiva se intelege persoana juridica in a carei pastrare se afla documente in baza carora se poate intocmi si elibera adeverinta prevazuta in anexa.

Adeverintele nevalorificate la stabilirea si/sau recalcularea pensiilor, intocmite si eliberate anterior intrarii in vigoare a prezentului ordin, se utilizeaza la stabilirea si/sau modificarea drepturilor de pensie daca indeplinesc conditiile legale de valabilitate, chiar daca nu sunt conforme cu modelul din anexa.

Pentru a putea fi valorificata, adeverinta prevazuta in anexa se completeaza in mod obligatoriu la toate rubricile prevazute.

Neprocedând în acest fel, instanța nu a lămurit toate aspectele ce țin de fondul cauzei, astfel că sunt incidente prevederile art. 312 alin 5 pr. civ, prin urmare va fi admis recursul, se va casa sentința, iar cauza va fi trimisă spre soluționare aceleeași instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul declarat de intimata CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII G, împotriva sentinței civile nr.3326/12.10.2009, pronunțată de Tribunalul Gorj în dosar nr-, în contradictoriu cu intimata.

Caseaza sentința și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță.

Decizie irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 04 Februarie 2010

Președinte,

- -

Judecător,

- -

Judecător,

- -

Grefier,

- -

Red. Jud. -

Tehnored. 3 ex./

Red. /

Președinte:Florica Diaconescu
Judecători:Florica Diaconescu, Cristina Raicea, Ioana Bodri

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Comentarii despre Contestatie decizie pensionare Spete. Decizia 815/2010. Curtea de Apel Craiova