Contestatie decizie pensionare Spete. Decizia 825/2008. Curtea de Apel Alba Iulia
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA PENTRU CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR. 825/2008
Ședința publică de la 25 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Alina Lodoabă Nicoleta Vesa vicepreședinte Curtea de Apel
- - - JUDECĂTOR 2: Victor Crețoiu
- - - JUDECĂTOR 3: Ioana Cibu Mirea
- - - - grefier
Pe rol se află pronunțarea asupra recursului declarat de reclamanta împotriva sentinței civile nr.234/LM/2008 pronunțată de Tribunalul Hunedoara în dosar nr-.
dezbaterilor a fost consemnat în încheierea de ședință din data de 18 2008, care face parte integrantă din prezenta decizie.
CURTEA DE APEL
Asupra recursului civil de față;
Prin cererea înregistrată la Tribunalul Hunedoara sub nr- reclamanta a chemat în judecată pe pârâta Casa Județeană de Pensii H solicitând recalcularea pensiei pentru limită de vârstă începând cu data de 04.08.2005, plata sumelor reprezentând penalizare pentru pensie anticipată și valorificarea grupei I de muncă, precum și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
Prin precizarea de la fila 36 din dosar reclamanta a contestat deciziile nr.82251 din 07.01.2008 și decizia precedentă sub aspectul stagiului complet de cotizare utilizat.
În motivarea cererii se susține că nu i s-a calculat corect punctajul mediu anual nefiindu-i aplicată reducerea de 1 an pentru condiții deosebite din stagiul de cotizare de 25 de ani, astfel că nu i s-au calculat corect drepturile de pensie prin aplicarea dispozițiilor art.184 alin.2 și anexa nr.5 din Legea nr.19/2000.
Prin întâmpinare pârâta Casa Județeană de Pensii Has olicitat respingerea acțiunii formulate și precizate de reclamantă.
Pârâta susține că la data de 07.01.2008 s-au emis pe numele reclamantei două decizii de pensionare prin care s-a efectuat opțiunea pentru limită de vârstă, eliminându-se procentul de diminuare aplicat anterior și recalcularea pensiei pentru muncă depusă și limită de vârstă conform 1550/2004 și OUG nr.4/2005, drepturile de pensie fiindu-i stabilite retroactiv începând cu data de 04.08.2005 respectiv 01.12.2005.
Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului instanța reține următoarele:
Prin sentința civilă nr.234/2008 pronunțată de Tribunalul Hunedoara în dosarul cu numărul de mai sus acțiunea a fost respinsă.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut următoarele:
Prin deciziile emise la data de 7.01.2008 reclamanta a beneficiat atât de opțiunea pentru limită de vârstă fiind eliminat procentul de diminuare aplicat conform categoriilor de pensie anticipată, și recalcularea pensiei din sistemul public limită de vârstă conform nr.1550/2001 și OUG nr.4/2005, reclamantei fiindu-i stabilite drepturi de pensie retroactiv începând cu data de 04.08.2005 și respectiv 01.12.2005 (25-28).
Față de împrejurarea că reclamanta urmează a primi diferențe de sume în cuantum de 289 lei, capătul de cerere privind recalcularea pensiei s-a respins ca nefondat.
În ceea ce privește contestarea stagiului de cotizare complet utilizat de 25 de ani și nu de 24 de ani cum susține reclamanta instanța l-a respins deoarece pensia acesteia a fost evaluată și recalculată conform nr.1550/2004 și OUG nr.4/2005, iar punctajul mediu anual rezultat în urma recalculării a fost determinat prin împărțirea numărului de puncte rezultat din însumarea punctajelor anuale la un stagiu complet de cotizare de 25 de ani.
Cum reclamanta a fost pensionată anticipat conform Legii 2/1995 și Legii 3/1977 prin decizia 82251 din 19.02.2001, deci a fost înscrisă în intervalul 01.07.1977 - 31.03.2001, stagiul complet de cotizare este de 25 de ani, astfel cum prevăd normele tehnice nr.5388 din 16.11.2004.
Având în vedere cele de mai sus, instanța a respins acțiunea formulată și precizată.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta, solicitând admiterea recursului și modificarea sentinței atacate în sensul admiterii acțiunii sale.
În expunerea de motive arată că instanța de fond nu a luat în considerare prevederile art.184 alin.2 din OUG 49/2001 care modifică Legea nr.19/2000, în sensul că pensia anticipată trebuia să se transforme în pensie pentru munca depusă și limită de vârstă începând cu data de 04.08.2005, dată la care a împlinit vârsta de 57 de ani.
Reclamanta apreciază, de asemenea, că instanța de fond nu a avut în vedere nici prevederile din anexa nr.5 din Legea 19/2000 în sensul că nu i-a operat reducerea de un an din stagiul complet de cotizare de 25 de ani pentru perioada de 2,11 ani realizați în condiții speciale de muncă, astfel că stagiul de cotizare trebuia să fie de 24 de ani, rezultând un punctaj mediu de 2,05949 și nu de 1,97711 cum greșit a calculat intimata, fără a ține cont de concluziile expertizei contabile întocmite în cauză.
În mod greșit instanța de fond face deosebiri între persoanele pensionate anterior datei de 01.04.2001 și cei pensionați după această dată, contrar prevederilor HG 1550/2004 care precizează că recalcularea pensiilor este unitară pentru toți pensionarii.
Instanța de fond trece peste prevederile legale sus arătate și, fără temei legal, face aplicarea Normelor tehnice nr.5388/16.11.2004.
Din cele trei capete de cerere în mod greșit i-a fost admis cel în baza căruia i s-a restituit suma de 289 lei reținută incorect ca penalizare de intimată și i-a fost refuzată restituirea cheltuielilor de transport.
Deliberând asupra recursului de față prin prisma criticilor formulate și din oficiu în limitele prevederilor art.306 alin.2 din Codul d e procedură civilă, Curtea reține următoarele:
Recurenta a fost înscrisă la pensie anticipată prin decizia de pensie nr.82251/19.02.2001 emisă în temeiul Legii nr.3/1977 coroborat cu Legea nr.2/1995, cu drepturi stabilite începând din data de 08.03.2001 cu diminuarea cuantumului pensiei funcție de perioada de anticipare.
La data de 07.01.2008 a fost emisă o nouă decizie prin care s-a trecut de la pensia anticipată la pensia limită de vrâstă, trecere care s-a stabilit începând cu data de 04.08.2005.
La aceeași dată s-a emis o decizie de revizuire a drepturilor de pensie evaluate și recalculate cu data de 01.12.2005 potrivit HG 1550/2004 și OUG 4/2005. Recurenta a încasat și diferențe de pensie în cuantum de 289 lei.
Contrar susținerilor recurentei, intimata Casa Județeană de Pensii H i-a recalculat corect pensia începând cu data de 01.12.2005 și nu cu data de 04.08.2005.
Recurenta a împlinit vârsta de 57 de ani, prevăzută de art.184 alin.2 din Legea 19/2000, la data de 04.08.2005, dată la care s-a procedat la trecerea de la pensia anticipată la pensia limită de vârstă. Prin aplicarea prevederilor art.180 din Legea nr.19/2000, s-a determinat și pentru recurentă punctajul mediu anual la data de 01.04.2001, dar cu luarea în considerare a unui cuantum al pensiei diminuat cu procentul de diminuare reglementat de Legea 2/1995, respectiv 0,3% pentru fiecare lună cu care s-a redus vârsta de pensionare.
Recalcularea prevăzută de OUG nr.4/2005 în mod corect nu s-a făcut pentru recurentă începând cu data de 04.08.2005, ci începând cu data de 01.12.2005, intimata Casa Județeană de Pensii H respectând în totalitate prevederile art.1-3 din OUG 4/2005 și art.1 din HG nr.1456/2005, în sensul că, pentru persoanele pensionate în perioada 01.01.1997 - 31.03.2001, cum este și cazul recurentei, plata drepturilor de pensie recalculate se face începând cu luna decembrie 2005.
Neîntemeiată este și susținerea recurentei în sensul că, în cazul ei, stagiul complet de cotizare ar fi de 24 de ani. Potrivit art.2 din 1550/2004 pentru persoanele ale căror drepturi de pensie s-au deschis în intervalul 01.07.1977 - 31.03.2001 printre care și recurenta, stagiul complet de cotizare este cel reglementat de Legea 3/1977, respectiv 25 de ani pentru femei și 30 de ani pentru bărbați. În consecință, nu există temei legal pentru reducerea cu un an a stagiului complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual.
Acțiunea reclamantei fiind respinsă în totalitate de către instanța de fond, în mod corect acesteia nu i-a fost acordate cheltuieli de judecată sub forma cheltuielilor de transport.
Pentru aceste motive
În numele legii
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta împotriva sentinței civile nr.234/LM/2008 pronunțată de Tribunalul Hunedoara în dosar nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 25 2008.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - - |
Red.
Tehnored. 2 ex.
Jud.fond:
Președinte:Alina Lodoabă Nicoleta VesaJudecători:Alina Lodoabă Nicoleta Vesa, Victor Crețoiu, Ioana Cibu Mirea