Contestatie decizie pensionare Spete. Decizia 830/2008. Curtea de Apel Alba Iulia

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL ALBA IULIA

SECȚIA PENTRU CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

Dosar nr-

DECIZIA CIVILĂ NR.830/2008

Ședința publică din 29 septembrie 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Mureșan Monica Maria judecător

- - - președinte secție

- - - JUDECĂTOR 2: Stoica Manuela

- - - grefier

Pe rol se află soluționarea recursului declarat de reclamantul, împotriva sentinței civile numărul 235/LM/21.05.2008 pronunțată de Tribunalul Hunedoara în dosar nr-.

La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei după care se constată că la dosar s-a înregistrat s-a înregistrat întâmpinarea formulată de pârâta intimată Casa Județeană de Pensii

Instanța din oficiu invocă prevederile art.306 cod procedură civilă și lasă cauza în pronunțare.

CURTEA DE APEL

Asupra recursului de față;

În deliberare se constată că prin acțiunea de asigurări sociale înregistrată pe rolul Tribunalului Hunedoara sub dosar nr-, reclamantul a chemat în judecată pe pârâții Tribunalul Hunedoara și Casa Județeană de Pensii H solicitând ca prin hotărârea judecătorească ce se va pronunța:

- să fie obligat pârâtul de ordinul 1 să elibereze o nouă adeverință pentru calcularea pensiei de serviciu a reclamantului, care să cuprindă media salariilor pe ultimele 12 luni, pentru funcții asimilate, respectiv pentru funcția de grefier,sporul de vechime și alte sporuri de care acesta a beneficiat până la data pensionării;

- să fie anulată în parte decizia de pensionare nr.-/8.08.2007 emisă de pârâta H, în sensul majorării cuantumului pensiei, și să fie obligată pârâta de ordinul 2 să emită o nouă decizie, care să aibă în vedere noua adeverință care va fi eliberată de pârâtul Tribunalul Hunedoara;

- să se dispună recalcularea pensiei de serviciu a reclamantului, începând cu data de 25.10.2005.

În motivarea acțiunii sale, a arătat că prin decizia nr.-/8.08.2007 emisă de pârâta His -a stabilit o pensie de serviciu, în sumă de 860 RON, calculată în funcție de adeverința nr.818/2005 eliberată de fostul angajator, Tribunalul Hunedoara.

A mai susținut că pensia de serviciu nu i-a fost determinată în mod corect deoarece pârâtul de ord.1 i-a eliberat o adeverință acre nu corespunde normelor legale care reglementează pensia de serviciu pentru personalul auxiliar. Astfel, a arătat că a lucrat ca executor judecătoresc și că pensia de serviciu trebuia calculată ca reprezentând 80% din media salariilor de bază brute lunare realizate de personalul auxiliar de specialitate în funcție, în condiții identice de vechime și nivel al instanței la care se adaugă un procent de 1% pentru depășirea vechimii minime de 25 de ani.

În drept, a invocat art.68 din Legea nr.567/2004, cu modificările și completările ulterioare.

Prin întâmpinarea depusă, pârâta Has olicitat respingerea acțiunii reclamantului ca fiind neîntemeiată deoarece a pus în executare sentința civilă nr.258/LM/2007 a Tribunalului Hunedoara prin care s-a acordat pensie de serviciu reclamantului, prin valorificarea adeverințelor nr.818/2005 și nr.819/2005.

Prin sentința civilă nr.235/LM/21.02.2008 pronunțată de Tribunalul Hunedoara în dosar nr-, s-a respins acțiunea de asigurări sociale formulată de reclamantul împotriva pârâților H și Tribunalul Hunedoara.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut, după examinarea actelor și lucrărilor dosarului, că acțiunea reclamantului este nefondată întrucât decizia, a cărei anulare parțială o solicită, a fost emisă de către pârâta H în baza sentinței civile nr.252/LM/2007 a Tribunalului Hunedoara, care constituie titlu executoriu, și că în condițiile în care acesta nu se fală în posesia unei adeverințe care să cuprindă aspectele invocate de reclamant, pârâta H nu poate emite o nouă decizie de pensionare.

Pe de altă parte, s-a reținut în considerente că reclamantul trebuia să urmeze procedura administrativă prealabilă prevăzută de Legea nr.567/2004 și numai după parcurgerea acesteia să introducă formuleze o acțiune.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs, în termenul de 15 zile prevăzut de art.301 Cod proc.civ. reclamantul, fără însă ca acesta să motiveze în fapt și drept, calea de atac promovată.

Art.303 alin.1 Cod proc.civ. statuează că recursul se va motiva prin însăși cererea de recurs sau înăuntrul termenului de recurs, iar alin.2 al aceluiași articol, prevede că "termenul pentru depunerea motivelor de recurs se socotește de la comunicarea hotărârii, chiar dacă recursul s-a făcut mai înainte".

În cauză, hotărârea primei instanțe a fost comunicată cu reclamantul în data de 12.05.2008 (24), dată de la care a început să curgă termenul de 15 zile prevăzut de art. 301 Cod proc.civ. pentru declararea și motivarea recursului.

Întrucât această dispoziție imperativă a legii, vizând motivarea în termen acestei căi de atac, nu a fost îndeplinită, iar în cauză nu s-au ivit motive de ordine publică, susceptibile de a fi puse în discuția părților din oficiu, conform art.306 alin.2 Cod proc.civ. Curtea va constata că recursul declarat de reclamantul este nul, în conformitate cu dispozițiile art.306 alin.1 Cod proc.civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Constată nul recursul declarat de reclamantul împotriva sentinței civile nr.235/LM/21.02.2008 pronunțată de Tribunalul Hunedoara în dosar civil nr-.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 29.09. 2008.

Președinte, Judecător, JUDECĂTOR 3: Doriani Ana

- - - - - - -

Grefier,

- -

Red.MS

Tehnored.TM/ 2 ex

Jud.

Președinte:Mureșan Monica Maria
Judecători:Mureșan Monica Maria, Stoica Manuela, Doriani Ana

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Comentarii despre Contestatie decizie pensionare Spete. Decizia 830/2008. Curtea de Apel Alba Iulia