Contestatie decizie pensionare Spete. Decizia 833/2009. Curtea de Apel Pitesti

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PITEȘTI

SECȚIA CIVILĂ, PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

DOSAR NR- DECIZIE NR. 833/R-CA

Ședința publică din 28 Aprilie 2009

Curtea compusă din:

PREȘEDINTE: Nicoleta Simona Păștin JUDECĂTOR 2: Paulina Ghimișliu

JUDECĂTOR 3: Corina

Judecător - --

Grefier

S-a luat în examinare, pentru soluționare, contestația în anulare formulată de contestatorul, împotriva deciziei nr.100/R-CA din 27 ianuarie 2009,pronunțată de Curtea de Apel Pitești, în dosarul nr-.

La apelul nominal, făcut în ședința publică, a răspuns contestatorul, lipsind intimata Casa Județeană de Pensii

Procedura este legal îndeplinită.

Contestația este scutită de plata taxei judiciare de timbru.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Contestatorul arată că nu are cereri de formulat în cauză.

Curtea constată contestația în anulare în stare de judecată și acordă cuvântul asupra ei.

Contestatorul solicită admiterea contestației în anularea așa cum a fost formulată în scris.

CURTEA

Asupra contestației în anulare de față:

Constată că la data de 27 martie 2009, a formulat contestație împotriva deciziei nr.100/R-CA din 27 ianuarie 2009 pronunțată de Curtea de Apel Pitești.

Se arată, în motivarea contestației formulate, că a formulat contestație la Tribunalul Vâlcea împotriva deciziei de pensionare anticipată nr.-/23 mai 2008 emisă de Casa Județeană de Pensii V, solicitând recalcularea corectă a acesteia și prin sentința civilă nr.956/10 noiembrie 2008, Tribunalul Vâlceaa anulat această decizie și a obligat intimata să emită o nouă decizie privind acordarea pensiei anticipată a contestatorului, începând cu data de 01 august 2008.

Urmare a recursului formulat de intimată, Curtea de Apel Pitești, prin decizia nr.100/R-CA din 27 ianuarie 2009, a admis recursul declarat de intimată, a modificat sentința instanței de fond, în sensul că a respins contestația ca tardiv formulată.

Contestatorul arată că în mod greșit s-a reținut tardivitatea formulării contestației, fără a se avea în vedere că decizia de pensionare a fost primită prin poștă la 21 iulie 2008, însă a solicitat adăugarea unei perioade lucrate după pensionare și a primit răspunsul de la casa de pensii numai la data de 17 octombrie 2008, situație în care se impune anularea deciziei și menținerea hotărârii pronunțată de instanța de fond.

Contestația formulată este nefondată.

Prin sentința civilă nr.956/10 noiembrie 2008, Tribunalul Vâlceaa admis contestația formulată de, a dispus anularea deciziei nr.- din 23 mai 2008 emisă de intimată și a obligat-o pe aceasta să emită o nouă decizie prin care drepturile de pensie să se stabilească cu data de 01 august 2008.

Soluționând recursul formulat de intimata Casa Județeană de Pensii V, Curtea de Apel Piteștia modificat sentința în sensul că a respins contestația ca tardiv formulată.

S-a reținut că, din oficiu, instanța a pus în discuția părților excepția tardivității contestației și întrucât decizia ce face obiectul litigiului a fost primită de contestator la sfârșitul lunii iulie 2008 și până la formularea contestației au trecut mai mult de 45 de zile, este tardivă.

Contestatorul își întemeiază cererea pe dispozițiile art.318 alin.1 teza I Cod procedură civilă.

Potrivit acestui text de lege, hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale.

Prin greșeală materială, în sensul acestui text de lege, se înțelege o greșeală de ordin procedural care duce la pronunțarea unei soluții eronate.

Greșelile instanței de recurs, care deschid calea contestației în anulare, sunt greșeli de fapt și nu greșeli de judecată, de apreciere a probelor ori de interpretare a unor dispoziții legale.

Pe de altă parte, contestația în anulare prevăzută de art.318 Cod procedură civilă este o contestație specială, care urmărește neregularitățile evidente privind actele de procedură și nu cele referitoare la problemele de fond.

În speță, contestatorul a solicitat anularea deciziei de pensionare emisă la 23 mai 2008 de intimată și recalcularea acesteia în sensul că după emiterea deciziei a mai lucrat la Râmnicu V până la 01 august 2008.

Prin decizia civilă nr.100/R-CA din 27 ianuarie 2009 a cărei anulare se solicită, s-a reținut corect tardivitatea formulării contestației, întrucât acesta a precizat că a primit decizia de pensie la sfârșitul lunii iulie 2008.

Cum potrivit art.87 din Legea nr.19/2000 contestația împotriva deciziei de pensie trebuia formulată în 45 de zile de la data comunicării deciziei de pensionare, iar contestatorul formulat-o după o perioadă de 3 luni, în mod corect a reținut tardivitatea acesteia.

Nu se poate pretinde de către contestator că atâta vreme cât ulterior emiterii deciziei a solicitat recalcularea pensiei având în vedere perioada lucrată, poate fi socotit un alt termen pentru formularea contestației din moment ce legea prevede clar data de la care curge termenul de 45 de zile.

Întrucât în cauză nu se constată săvârșirea unei erori materiale de către instanță, nefiind îndeplinite condițiile prevăzute de art.318 alin.1 teza I Cod procedură civilă, contestația în anulare formulată urmează a fi respinsă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge contestația în anulare formulată de contestatorul, împotriva deciziei nr.100/R-CA din 27 ianuarie 2009, pronunțată de Curtea de Apel Pitești, în dosarul nr-, intimată fiind CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi, 28 aprilie 2009, la Curtea de Apel Pitești - Secția Civilă, pentru cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale și pentru cauze cu Minori și de Familie.

,

Grefier,

Red.

Tehnored.

2 ex./30.04.2009

Jud.recurs: /-/-

Jud.fond: /

Președinte:Nicoleta Simona Păștin
Judecători:Nicoleta Simona Păștin, Paulina Ghimișliu, Corina

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Comentarii despre Contestatie decizie pensionare Spete. Decizia 833/2009. Curtea de Apel Pitesti