Contestatie decizie pensionare Spete. Decizia 842/2009. Curtea de Apel Alba Iulia

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL ALBA IULIA

SECȚIA PENTRU CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIA CIVILĂ Nr. 842/2009

Ședința publică de la 29 Iunie 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Ana Doriani JUDECĂTOR 2: Manuela Stoica

- - - președinte secție

- - - JUDECĂTOR 3: Carmen Fiț

- - - grefier

Pe rol se află soluționarea recursului promovat de pârâta Casa Județeană de Pensii H împotriva sentinței civile nr. 1799/LM/11.12.2008 pronunțată de Tribunalul Hunedoara în dosar nr-.

La apelul nominal efectuat la a doua strigare se prezintă avocat pentru reclamanta intimată, lipsă fiind recurenta.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care reprezentanta intimatei depune la dosar împuternicire avocațială, chitanța prin care s-a achitat onorariul de avocat în sumă de 700 lei și decizia civilă nr. 297/2009 pronunțată de Curtea de APEL ALBA IULIA Secția pentru conflicte de muncă și asigurări sociale în dosar nr-.

Reprezentanta intimatei declară că nu are chestiuni prealabile de discutat ori cereri de formulat, împrejurare față de care instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în apărare.

Reprezentanta reclamantei intimate solicită respingerea recursului formulat de pârâta Casa județeană de Pensii H și pe cale de consecință menținerea sentinței pronunțată de Tribunalul Hunedoara. Susține motivele de respingere a recursului așa cum au fost reținute în întâmpinare, învederând în esență că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 187 și 188 din Legea nr. 19/2000 în ceea ce privește termenul de prescripție și calculul acestuia.

Cu cheltuieli de judecată.

Instanța, având în vedere actele dosarului și concluziile expuse în apărare, lasă cauza în pronunțare.

CURTEA DE APEL

Deliberând, asupra recursului civil de față;

Constată că prin acțiunea de asigurări sociale înregistrată la Tribunalul Hunedoara sub dosar nr-, reclamanta a chemat-o în judecată pe pârâta CASA JUDEȚEANĂ de PENSII H, solicitând anularea deciziei nr. 82068/04.02.2008 prin care s-a instituit debit în sumă de 8731.

În motivarea acțiunii sale reclamanta arată că emiterea deciziei atacate s-a făcut cu nerespectarea termenului legal de prescripție.

În drept invocă art.187 din Legea nr. 19/2000.

Prin întâmpinarea depusă, pârâta H solicită respingerea acțiunii, motivând că în urma desființării hotărârii judecătorești care a stat la baza acordării inițiale a drepturilor reclamantului s-a stabilit diferența de pensie încasată în plus și s-a emis decizia de debit în litigiu.

Prin sentința civilă nr. 1799/LM/2008 pronunțată de Tribunalul Hunedoara în dosar nr- s-a admis în parte contestația formulată și precizată de contestatoare în contradictoriu cu intimata CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII H și în consecință:

S-a anulat, în parte decizia atacată, pentru debitul în sumă de 6.862 lei.

S-a menținut decizia cu privire la debitul în sumă de 1.870 lei.

Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut cu referire la probele dosarului și dispozițiile legale incidente că prestațiile achitate reclamantului, constând în suma de 5.129 lei plătită în luna august 2004 reprezintă diferențe de pensie pentru perioada 04.2001- iulie 2004 și în sumă de 1.097lei, reprezentând prestația plătită lunar cu titlu pensie pentru perioada august 2004- februarie 2005 sunt prescrise raportat la data emiterii deciziei de debit-respectiv 04.02.2008.

Împotriva acestei sentința a declarat recurs, în termenul legal, intimata CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII H, solicitând admiterea acestuia, modificarea sentinței atacate în sensul respingerii acțiunii formulate.

În dezvoltarea motivelor de recurs recurenta arată că reclamanta a încasat succesiv drepturi de pensie, în mod necuvenit, în temeiul unei sentințe judecătorești care nu mai există fiind desființată. Ori, urmare a desființării sentinței civile nr.568/2004 și decizia de pensie nr. 82068/01.07.2004 emisă în baza ei este desființată de drept, intimatul fiind cel care avea obligația legală de a aduce la cunoștința casei de pensii soluția pronunțată în calea de atac. Se arată de asemenea că raportat la situația concretă se impune a se reține faptul că repararea pagubei pricinuite printr-o faptă ilicită începe să curgă de la data la care casa de pensii a cunoscut că drepturile de pensie puse în plată ale titularului intimat nu au fost revizuite, anulate, modificate corespunzător cu situația reală.

Intimata a depus întâmpinare în această fază procesuală și solicitat menținerea hotărârii instanței de fond și respingerea recursului ca nefondat.

CURTEA, analizând sentința atacată prin prisma criticilor formulate cât și din oficiu, conform cerințelor art. 304 indice 1.pr.civilă în limitele statuate de art. 306 alin. 2.pr.civilă, constată următoarele:

Recursul este nefondat.

Potrivit dispozițiilor art.90 alin.1 din legea nr. 19/2000,plata pensie se face lunar.

Potrivit art.12 din decretul nr.167/1958în cazul în care un debitor este obligat la prestații succesive, dreptul la acțiune cu privire la fiecare din aceste prestațiunii se stinge printr-o prescripție distinctă, iar conform art. 1 din același act normativ,dreptul la acțiune se stinge prin prescripție dacă nu a fost exercitat în termenul stabilit de lege.

Potrivit art.187 alin.1 din legea nr. 19/2000sumele încasate necuvenit cu titlu de pensie de asigurări sociale se recuperează de la beneficiari în termenul de prescripție de 3 ani.

Termenul de prescripție stabilit de legiuitor, curge, conform normelor generale, de la data de la care sumele au fost încasate necuvenit.

În speță, aceste sume au fost încasate necuvenit, începând cu data de 21.03.2005- data pronunțării deciziei civile nr. 515/23.03.2005 a Curții de APEL ALBA IULIA - prin care s-a admis recursul promovat de pârâta H împotriva sentinței civile nr.568/01.04.2004 pronunțată de Tribunalul Hunedoara în dosar nr. 6077/2003,( care a stat la baza acordării drepturilor de pensie prin decizia de pensie nr. 82068/01.07.2004) cu consecința modificării acestei sentințe și respingerii acțiunii de asigurări sociale formulate de reclamantă în contradictoriu cu casa de pensii.

Valorificarea dreptului casei de pensii de recuperare a sumelor încasate necuvenit de asigurat, urmare acestei decizii, trebuie să se înscrie potrivit dispozițiilor legale sus enunțate în termenul legal de 3 ani de la data plății sumei necuvenite, calculat pentru fiecare lună în parte

Or, în speță, decizia nr.82068 emisă de recurenta intimată la data de 04.02.2008 vizează restituirea unor prestații constând în suma de 5129 lei plătită în luna august 2004 și care reprezintă diferențe de pensie pentru perioada 01.04.2001- iulie 2004 și în sumă de 1097 lei, reprezentând prestația plătită lunar cu titlu pensie pentru perioada august 2004- februarie 2005, deci cu depășirea termenului legal de 3 ani de valorificare a dreptului pretins, de la data nașterii sale.

termenului de prescripție de la această dată împotriva casei de pensii este cu atât mai mult justificat cu cât aceasta a fost parte în litigiu sus enunțat, neavând astfel relevanță obligația intimatului instituită de art.96 din Legea nr. 19/2000. Această dispoziție legală se referă la aspecte care ar putea duce la modificare condițiilor de acordare și plată a pensie, de care casa de pensie nu poate lua la cunoștință în alt mod.

Față de cele ce preced, Curtea constă că soluția primei instanțe face o aplicare și interpretare corectă a dispozițiilor legale în materia prescripției extinctive sus enunțate, raportat la probele dosarului Așa fiind, criticile recurentei neregăsindu-se în nici unul din cazurile de casare sau modificare a hotărârii expres și limitativ prevăzute de legiuitor în conținutul art. 304 punct.1-9.pr.civilă, în conformitate cu art. 312 alin.1 pr.civilă va fi respins ca nefondat recursul declarat în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta H împotriva sentinței civile nr. 1799/LM/11.12.2008 pronunțată de Tribunalul Hunedoara în dosar civil nr. 842/97//2008.

Obligă recurenta H să plătească intimatei suma de 700 lei cheltuieli de judecată, în recurs.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 29.06.2009.

Președinte,

- -

Judecător,

- -

Judecător,

- -

Grefier,

- -

Tehnored. CF, 2 ex.IM 13.07.2009

Jud.fond- A,

Președinte:Ana Doriani
Judecători:Ana Doriani, Manuela Stoica, Carmen Fiț

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Comentarii despre Contestatie decizie pensionare Spete. Decizia 842/2009. Curtea de Apel Alba Iulia