Contestatie decizie pensionare Spete. Decizia 843/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
DOSAR NR-
Format vechi nr.6909/2008
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR. 843/
Ședința publică de la 11 februarie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Rotaru Florentina Gabriela
JUDECĂTOR 2: Uță Lucia
JUDECĂTOR 3: Cristescu
GREFIER
*********************
Pe rol fiind pronunțarea cererii de recurs formulată de recurentaCasa de Pensii a Municipiului Bîmpotriva sentinței civile nr.4470 din data de 28.05.2008 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr.7708/3/AS/2008, în contradictoriu cu intimatul,având ca obiect:"contestație împotriva deciziei de pensionare".
Dezbaterile în cauză au avut loc în ședința publică de la 04.02.2009 fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta decizie, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 11.02.2009, când a dat următoarea decizie.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului civil dedus judecății, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.4470 din data de 28.05.2008, pronunțată în dosarul nr.7708/3/AS/2008, Tribunalul București - Secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale a admis contestația formulată de contestatorul, în contradictoriu cu intimata Casa de Pensii a Municipiului B, a anulat decizia nr. -/14.11.2007 emisă de Casa locală de pensii sector 2 și a obligat intimata să restituie contestatorului sumele reținute cu titlu de debit.
Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut următoarea situație de fapt și de drept:
Prin decizia nr. -/14.11.2007 emisă de Casa locală de pensii sector 2, s-a dispus suspendarea plății indemnizației reparatorii de care beneficia contestatorul în baza Legii nr. 341/2004, cu motivarea că acesta nu a reînnoit declarația pe proprie răspundere în sensul că venitul realizat este mai mic decât salariul mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat.
În cererea de chemare în judecată, contestatorul a recunoscut faptul că nu a reînnoit această declarație, arătând că, în evidențele fiscale, nu figura cu venituri impozabile.
Prima instanța a avut în vedere dispozițiile art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, reținând că, prin ratificarea acestuia, nu numai că respectarea lui a devenit obligatorie pentru statul român, dar aplicarea prevederilor sale mai favorabile are caracter prioritar, conferit de art. 20 din Constituția României.
A mai stabilit prima instanță că drepturile de creanță sunt bunuri, în temeiul art. 1 din Protocolul 1, iar în materie de prestații sociale Curtea a decis că dreptul la o alocație de urgență, în măsura în care acesta este prevăzut de legislația națională, este un drept patrimonial în sensul art. 1 din Protocolul 1. (Gaygusuz Austriei)
Este suficient, a mai arătat Tribunalul, ca un reclamant să fi putut pretinde că este titularul unui drept recunoscut de legislația națională, așa cum credea el că o poate interpreta, chiar dacă acest drept nu i-a fost încă stabilit.
Primul alineat al art. 1 conține, după enunțarea principiului general al respectării proprietății, cea mai importantă restricție ce poate fi impusă de autorități acestui principiu, și anume privarea de proprietate în interes public. Această restricție poate fi impusă în anumite condiții, a căror respectare face întotdeauna obiectul analizei Curții: să existe un interes public; să existe o proporționalitate a măsurii; măsura luată să fie prevăzută de lege și de principiile generale ale dreptului internațional.
Instanța de fond a făcut referire și la decizia Curții Europene a drepturilor Omului în cauza Lithgow și alții împotriva Regatului Unit al marii Britanii și Irlandei de Nord.
A mai reținut prima instanță că legislația internă (art. 42din Legea nr. 341/2004 a recunoștinței față de eroii-martiri și luptătorii care au contribuit la victoria române din decembrie 1989) impune ca declarația pe propria răspundere, referitoare la venitul realizat, inferior salariului mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat, să se reînnoiască la fiecare șase luni, calculate din luna în care s-a depus declarația, iar nedepunerea acesteia conduce la suspendarea plății indemnizației reparatorii, cu încălcarea dreptului de proprietate al contestatorului, derogare care nu poate fi justificată de vreo cauză de utilitate publică sau alte condiții, la care face referire textul art. 1 din Protocolul 1.
O astfel de măsură a fost apreciată de Tribunal ca fiind excesivă, cât timp statul, deși deține pârghii suficiente în materie fiscală, nu dovedește situația realizării de contestator a unor venituri superioare salariului mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat.
Împotriva acestei sentințe, a declarat recurs motivat, în termenul legal, intimata, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, sub aspectul motivelor prevăzute de art. 304 pct. 9 și art. 3041din Codul d e procedură civilă.
În dezvoltarea motivelor de recurs, Casa de Pensii a Municipiului B, cu referire la dispozițiile art. 42alin. 2 din Legea nr. 341/2004, a arătat, în esență, că intimatul contestator nu a depus declarația pe proprie răspundere, conform prevederilor legale, motiv pentru care indemnizația a fost suspendată și s-a creat un debit în cuantum de 5588 lei pentru perioada 01.05.2007 - 01.09.2007.
Cum, reluarea în plată a pensiilor se face la cerere, în conformitate cu dispozițiile art. 93 alin. 1 și 2 din Legea nr. 19/2000, recurenta a solicitat admiterea recursului, modificarea sentinței atacate și respingerea acțiunii, ca nefondate.
Intimatul nu a formulat întâmpinare.
În recurs, în cadrul probei cu înscrisuri, intimatul a depus la dosar cererea tipizată depusă la casa de pensii pentru acordarea indemnizației lunare reparatorii și un extras de cont în dovedirea susținerii potrivit căreia recurenta a reținut o sumă mai mare decât debitul constatat prin decizia contestată.
Analizând întregul material probator administrat în cauză, atât prin prisma criticilor formulate, cât și sub toate aspectele, conform dispozițiilor art. 3041Cod procedură civilă, Curtea constată că recursul este fondat, urmând a-l admite ca atare, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare:
Recurentului contestator i s-a conferit calitatea de "Luptător pentru victoria din decembrie 1989 - Luptător remarcat prin fapte deosebite", fiindu-i eliberat în acest sens certificatul depus la fila 5 a dosarului instanței de fond, care îl îndreptățește să beneficieze de drepturile acordate prin Legea nr. 341/2004.
Prin decizia nr. -0/22.11.2006, emisă de - Casa locală de pensii a sectorului 2, recurentului contestator i-a fost stabilită indemnizația reparatorie prevăzută de art. 4 alin. 4 din Legea nr. 341/2004.
Prin decizia nr. -/14.11.2007 de suspendare - reluare - stabilire debit, emisă de Casa locală de pensii a sectorului 2, începând cu data de 01.05.2007, a fost suspendată plata indemnizației acordate în temeiul art. 4 alin. 4 din actul normativ menționat, pentru nedepunerea declarației pe proprie răspundere în sensul că beneficiarul indemnizației nu realizează venituri sau veniturile realizate sunt mai mici decât salariul mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului de asigurări sociale. Totodată, s-a constatat că, în perioada suspendării (01.05.2007-01.09.2007) a fost încasată suma de 5588 RON, debit ce se recuperează în conformitate cu dispozițiile art. 187 din Legea nr. 19/2000 (potrivit cărora sumele încasate necuvenit cu titlu de prestații de asigurări sociale se recuperează de la beneficiari în termenul de prescripție de 3 ani, în baza decizie casei de pensii, care constituie titlu executoriu).
Este adevărat că, în sensul Primului Protocol adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, noțiunea de bun are o semnificație specială, care nu poate fi redusă numai la proprietatea asupra unor bunuri corporale. Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că noțiunea de "bunuri" poate cuprinde atât "bunuri actuale", cât și valori patrimoniale, inclusiv creanțe, în baza cărora reclamantul poate pretinde că are cel puțin o "speranță legitimă" de a obține folosința efectivă a unui drept de proprietate.
Însă, primul protocol adițional nu recunoaște dreptul de proprietate "în termeni absoluți", consacrând nu numai principiul general al necesității respectării dreptului de proprietate, ci și admisibilitatea privării de proprietate, cu respectarea anumitor condiții.
Totodată, Curtea reține că legiuitorul este în măsură a stabili condițiile de exercitare a dreptului. În speță, dispozițiile art. 42din Legea nr. 341/2004 sunt destinate numai să asigure o utilizare a dreptului conformă cu scopul economic și social pentru care acesta a fost recunoscut, fără a se putea trage concluzia că, prin aplicarea lor, se ajunge la privarea titularului de dreptul său.
Suspendarea exercițiului dreptului nu echivalează cu însăși înlăturarea lui, cât timp prin nici o dispoziție legală nu i-a fost suprimată existența.
Sub un alt aspect, Curtea constată că exercițiul dreptului este suspendat cu titlu de sancțiune, pentru neîndeplinirea obligației prevăzute de lege în sarcina beneficiarului indemnizației reparatorii constând în depunerea din șase în șase luni a unei declarații pe proprie răspundere în sensul că nu realizează venituri sau veniturile realizate sunt mai mici decât salariul mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului de asigurări sociale.
O astfel de obligație nu poate fi considerată în nici un caz excesivă. Declarația pe propria răspundere, odată redactată, poate fi depusă personal sau expediată prin poștă, constituind singura dovadă ce se pretinde a fi făcută în vederea dovedirii îndeplinirii condițiilor cerute de lege pentru plata indemnizației.
Astfel, potrivit dispozițiilor art. 32 alin. 3 și 4 din nr.HG 1412/2004, pentru acordarea indemnizațiilor reparatorii prevăzute la art. 4 alin. (4) din Legea nr. 341/2004, cu modificările și completările ulterioare, inclusiv a celor restante,dovada îndeplinirii condiției referitoare la venitul realizat de către beneficiar se face cu declarația pe propria răspundere, sub sancțiunea prevederilor art. 292 din Codul penal, cu modificările și completările ulterioare. Declarația se depune la plătitor odată cu cererea pentru acordarea acestui drept și se referă la întreaga perioadă anterioară pentru care se cuvine indemnizația reparatorie, mai puțin la luna în care se depune cererea și se reînnoiește la fiecare 6 luni, calculate din luna în care s-a depus declarația. Nedepunerea acesteia conduce la suspendarea plății indemnizației reparatorii.
Nu poate fi reținută nici apărarea intimatului în sensul că recurenta nu i-a adus la cunoștință că are o asemenea obligație, câtă vreme o atare obligație decurge dintr-o dispoziție legală, iar actul normativ care cuprinde a fost făcut cunoscut prin publicarea în Monitorul Oficial.
De asemenea, Curtea constată că textul art. 42alin. 2 din Legea nr. 341/2004 nu poate fi privit izolat, ci interpretarea sa trebuie făcută sistematic, ținându-se cont de legăturile pe care norma interpretată le are cu alte dispoziții, fie din același act normativ, fie din alt act normativ.
Or, cum legea specială nu conține reglementări derogatorii, care să se aplice cu prioritate, Curtea reține că, în raport de dispozițiile art. 93 alin. 1 și 2 din Legea nr. 19/2000, care reprezintă dreptul comun în materia asigurărilor sociale, reluarea în plată a pensiilor suspendate - indiferent dacă suspendarea s-a produs în temeiul legii generale sau în baza unor legi speciale - se face la cerere, începând cu luna următoare celei în care a încetat cauza suspendării, dacă cererea a fost depusă în termen de 30 de zile de la data încetării cauzei suspendării, iar în situația în care cererea de reluare în plată a fost depusă după expirarea termenului de 30 de zile, plata se face începând cu luna următoare celei în care a fost depusă cererea.
Așa fiind, rezultă fără dubiu că, pe perioada suspendării, indemnizația reparatorie nu se plătește - indiferent dacă beneficiarul ei îndeplinește sau nu condițiile pentru aop rimi, dacă nu a depus declarația prevăzută de art. 42alin. 2 din Legea nr. 341/2004 - iar reluarea în plată se face în condițiile prevăzute de art. 93 alin. 1 și 2 din Legea nr. 19/2000, numai pentru viitor.
În concluzie, în mod corect recurenta a reținut că sumele plătite cu titlu de indemnizație reparatorie pentru perioada 01.05.2007-01.09.2007 au fost achitate necuvenit și a procedat la recuperarea lor, în conformitate cu prevederile art. 187 din Legea nr. 19/2000.
Pentru considerentele expuse, Curtea, văzând și dispozițiile art. 312 din Codul d e procedură civilă, urmează să admită recursul și să modifice sentința recurată, în sensul respingerii contestației, ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul formulat de recurenta Casa de Pensii a Municipiului B împotriva sentinței civile nr.4470 din data de 28.05.2008 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr.7708/3/AS/2008, în contradictoriu cu intimatul .
Modifică sentința recurată, în sensul că respinge contestația, ca neîntemeiată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 11 februarie 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - - -
GREFIER
Red. /tehnored.
2 ex./11.03.2009
Jud.fond: /
Președinte:Rotaru Florentina GabrielaJudecători:Rotaru Florentina Gabriela, Uță Lucia, Cristescu
