Contestatie decizie pensionare Spete. Decizia 846/2009. Curtea de Apel Alba Iulia

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL ALBA IULIA

SECȚIA PENTRU CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIA CIVILĂ Nr. 846/2009

Ședința publică de la 29 Iunie 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Ana Doriani JUDECĂTOR 2: Manuela Stoica

- - - președinte secție

- - - JUDECĂTOR 3: Carmen Fiț

- - - grefier

Pe rol se află soluționarea recursului promovat de contestatoarea împotriva sentinței civile nr. 107 din 04 februarie 2009 pronunțată de Tribunalul Sibiu în dosar nr-.

La apelul nominal efectuat în cauză se prezintă consilier juridic pentru pârâta intimată Casa Județeană de Pensii Sibiu, lipsă fiind recurenta.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, constatându-se că recurenta reclamantă a înregistrat la dosar un set de înscrisuri în probațiune și concluzii scrise în cuprinsul cărora solicită în principal acordarea unui nou termen de judecată, întrucât dorește să facă demersuri la Tribunalul Sibiu în vederea obținerii unor adeverințe cu veniturile corecte.

Reprezentanta pârâtei intimate solicită respingerea cererii de amânare formulată de recurentă, întrucât adeverințele invocate nu fac obiectul acestui dosar. De asemenea se opune amânării motivând că orice adeverință nouă trebuia prezentată în primul rând Casei de pensii.

Instanța deliberând, respinge cererea de acordare a unui nou termen de judecată ca nejustificată și nemaifiind alte cereri de formulat, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în apărare.

Reprezentanta pârâtei intimate solicită respingerea recursului formulat de reclamanta și menținerea ca temeinică și legală a sentinței civile nr. 107/2009 pronunțată de Tribunalul Sibiu.

Instanța, având în vedere actele dosarului și concluziile expuse în dezbateri, lasă cauza în pronunțare.

CURTEA DE APEL

Asupra recursului de față;

În deliberare se constată că prin contestația înregistrată pe rolul Tribunalului Sibiu, sub dosar nr-, contestatoarea a chemat în judecată pârâta Casa Județeană de Pensii Sibiu solicitând ca prin hotărârea judecătorească ce se va pronunța:

- să se dispună anularea deciziei de pensionare nr.-/30.05.2008 emisă de Sibiu în ce privește pensia suplimentară care a fost calculată greșit la 116 lei lunar, în loc de 349 lei lunar.

În motivarea contestației sale a arătat că pârâta nu a avut în vedere, la stabilirea pensiei prin decizia atacată, data înscrierii inițiale la pensie, adică data de 1.09.2000, prevederile Legii nr.19/2000 și datele rezultate din adeverința emisă de Tribunalul Sibiu, în anul 2000.

A mai susținut că pe perioada 1.08.1971-1.04.1982, cota de 2% plătită trebuia luată în considerare la calculul contribuțiilor la asigurări. În plus, a arătat că perioada celor 5 ani de activitate din ultimii 10 ani anteriori pensionării este nelegală și că pe anii 1999 și 2000, cu excepția sporului de vechime, pârâta nu i-a luat în calcul nici un spor dintre cele de care a beneficiat reclamanta.

Reclamanta a mai arătat că data deciziei atacate, respectiv 30.05.2008, este anterioară celei de 5.06.2008, când a fost efectuat calculul privind punctajul, astfel că și sub acest aspect decizia este nelegală.

O altă eroare comisă de pârâta Sibiu s-a referit la folosirea nelegală a buletinului de calcul nr.2009 din 19.11.1998 cu ocazia emiterii buletinului de calcul nr.65632/12.11.2000.

Pârâta Sibiu a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea contestației formulate de contestatoarea arătând că decizia nr.-/30.05.2008 a fost emisă cu respectarea dispozițiilor legale.

A mai arătat că aspectele invocate prin prezenta contestație au fost invocate și analizate prin sentința civilă nr.1116/2007 a Tribunalului Sibiu și decizia civilă nr.1741/2005 a Curții de APEL ALBA IULIA și că recalcularea efectuată prin decizia atacată a vizat doar rectificarea unei erori din decizia anterioară, eroare referitoare la sporul de vechime de care a beneficiat contestatoarea.

Contestatoarea a mai formulat o contestație, ce a format obiectul dosarului nr- al Tribunalului Sibiu, prin care a solicitat anularea deciziei nr.-/20.10.2008 și în care a invocat aceleași aspecte cu cele din prezenta contestație.

Cele două contestații au fost conexate întrucât cauzele aveau între ele o strânsă legătură fiind vorba despre aceleași părți și aceleași dosare de pensie.

Prin sentința civilă nr.107/4.02.2009 pronunțată de Tribunalul Sibiu în dosar nr-, s-au respins contestațiile formulate și conexate de contestatoarea în contradictoriu cu intimata Sibiu.

Pentru hotărî în acest mod, prima instanță a reținut, după examinarea actelor și lucrărilor dosarului, că petenta este beneficiara unei pensii de serviciu și a unei pensii suplimentare stabilită inițial sub nr.- și că pensia a suferit mai multe recalculări urmare modificărilor legislative intervenite dar și a unor date noi referitoare la contribuția efectivă a contestatoarei dovedite cu adeverințele emise de fostul angajator ulterior deschiderii dreptului la pensie.

S-a mai reținut că aspectele invocate de către contestatore vizează pensia suplimentară și că ele au fost stabilite nu prin deciziile atacate prin prezentele contestații conexate, ci prin deciziile de pensionare anterioare iar pe de altă parte că ele au format obiect de preocupare pentru instanța de judecată care a pronunțat sentința civilă nr.1116/2007 a Tribunalului Sibiu în dosar nr-.Totodată aceleași aspecte vizând data înscrierii la pensie, omiterea unor perioade de cotizare, stabilirea greșită a punctajului și neluarea în calcul a sporului de vechime, au fost soluționate prin sentința civilă nr.418/2005 a Tribunalului Sibiu, rămasă irevocabilă prin decizia civilă nr.1714/2005 a Curții de APEL ALBA IULIA.

Drept urmare, s-a apreciat că în cauză aceleași aspecte nu mai pot fi încă odată analizate deoarece nu au intervenit aspecte noi.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, în termenul de 15 zile prevăzut de art.301 Cod proc.civ. contestatoarea criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie și solicitând modificarea ei, în sensul admiterii contestației din dosar nr-, în urma disjungerii celor două contestații și judecării lor separate.

În expunerea motivelor ale de recurs a susținut că instanța de fond a reținut în mod greșit că ambele părți au cerut conexarea celor două dosare deoarece a fost absentă de la dezbateri.

În al doilea rând a susținut că hotărârea instanței de fond este lovită de nulitate și datorită greșitei rețineri a excepției autorității lucrului judecat, în condițiile în care această excepție nu fost pusă în discuția părților.

Pe fond a arătat că instanța a apreciat greșit că intimata a recalculat corect pensia și pensia suplimentară deoarece cu ocazia efectuării acestei operațiuni a fost avută în vedere o perioadă inexistentă iar indexările au fost aplicate la această sumă incorectă.

În drept a invocat art.304/1Cod proc.civ.

Prin întâmpinarea depusă, intimata Sibiu solicitat respingerea ca nefondat a recursului declarat de contestatoare și menținerea soluției pronunțate de prima instanță reiterând aceleași aspecte ca și la fond.

În drept, a invocat art. 308 coroborat cu art.115-118 Cod proc.civ.

Verificând legalitatea și temeinicia sentinței atacate, sub toate aspecte conform art.304/1 Cod proc.civ. precum și din oficiu, în limitele statuate d erat.306 alin.2 Cod proc.civ. Curtea constată că prezentul recurs este nefondat pentru următoarele considerente:

Criticile vizând greșita conexare a celor două cauze vor fi înlăturate ca nefondate deoarece între cele două pricini există o strânsă legătură iar conexarea s-a făcut tocmai pentru a mai bună administrare a actului de justiție.

Totodată instanța de fond a reținut în mod corect că aspectele invocate de către contestatoare în prezenta cauză au mai fost analizate și în alte dosare și că nu mai pot fi încă odată verificate și cercetate în prezentul dosar. Împrejurarea că recurenta contestatoare nu a fost prezentă la data la care s-a dispus conexarea nu a relevanță, câtă vreme procedura de citare cu această parte a fost legal îndeplinită pentru acel termen.

Din coroborarea actelor și lucrărilor dosarului rezultă că prin decizia nr.132.807/30.05.2008 s-a procedat,în temeiul art.7 alin. 4 și alin.7 din nr.OUG4/2005, coroborat cu art.89 din Legea nr.19/2000, la rectificarea erorii strecurate cu ocazia recalculării pensiei contestatoarei, în sensul că pensia a fost stabilită prin decizia atacată, în funcție de sporul de vechime de 15 %, pe perioada 1.04.1992-1.06.1993, cum este corect, în loc de 25%, cât s-a reținut prin Decizia nr.-/5.02.2008.

Ori, în urma acestei rectificări, nu a fost influențat cuantumul pensiei ci doar nivelul punctajului mediu anual, stabilit atât pentru pensia de asigurări sociale cât și pentru pensia suplimentară. De asemenea, prin valorificarea adeverințelor nr.4761/2007 și nr.3243/2008 eliberate de Curtea de APEL ALBA IULIA nu a fost influențat nici stagiul e cotizare total realizat de către recurentă.

Prin urmare, câtă vreme recalcularea efectuată în condițiile de mai sus nu a influențat cuantumul pensiei deserviciu, care a fost stabilit potrivit prevederilor Legii nr.92/1992, și acre a fost actualizat în modalitatea prevăzută de art.85 din Legea 303/2004 aspectele critice invocate de către recurentă cu privire la această decizie nu pot fi primite.

Referitor la decizia nr.-/20.10.2008, se constată că a avut loc actualizarea pensiei de serviciu, conform adeverinței nr.2800/10.07.2008 eliberată de Tribunalul Sibiu cu începere din 1.04.2008, conform art.85 din Legea nr.303/2004, astfel că nici din acest punct de vedere nu se impune modificarea soluției în sensul celor solicitate prin cererea de recurs.

În raport de cele ce preced, se constată că soluția instanței de fond este la adăpost de criticile formulate, motiv pentru care, în temeiul art.312 alin.1 Cod proc.civ. Curtea va dispune respingerea ca nefondat a recursului declarat de contestatoarea.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de contestatoarea împotriva sentinței civile nr. 107/4.02.2009 pronunțată de Tribunalul Sibiu în dosarul civil nr-.

IREVOCABILĂ.

Pronunțată în ședința publică din 29 iunie 2009.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

- - - - - -

GREFIER,

- -

Tehnored. MS, 2 ex.IM 14.07.2009

Jud.fond-,

Președinte:Ana Doriani
Judecători:Ana Doriani, Manuela Stoica, Carmen Fiț

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Comentarii despre Contestatie decizie pensionare Spete. Decizia 846/2009. Curtea de Apel Alba Iulia