Contestatie decizie pensionare Spete. Decizia 875/2008. Curtea de Apel Galati

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL GALAȚI

SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIA CIVILĂ NR. 875/

Ședința publică din 15 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Virginia Filipescu

JUDECĂTOR 2: Marioara Coinacel

JUDECĂTOR 3: Mihaela Neagu

GREFIER - -

Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de pârâta CASA JUDETEANA DE PENSII B, cu sediul în B, nr. 19, jud. B, împotriva sentinței civile nr.618 din 23.09.2008 pronunțată de Tribunalul Brăila în contradictoriu cu intimata - reclamantă, domiciliată în B,-,.6,.1,.3,.15, jud.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns pentru recurenta - pârâtă CASA JUDETEANA DE PENSII B consilier juridic, în baza delegației pe care o depune la dosar, lipsă fiind intimata - contestatoare.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că este primul termen de judecată fixat în recurs; recursul este motivat; intimata a depus întâmpinare într-un exemplar.

Reprezentantul recurentei solicită lăsarea cauzei la a doua strigare pentru a studia întâmpinarea formulată de intimata - reclamantă.

La apelul nominal, la a doua strigare, a răspuns pentru recurentă consilier juridic, lipsă fiind intimata - reclamantă.

Reprezentantul recurentei precizează că a luat cunoștință de conținutul întâmpinării și nu are cereri de formulat.

Nemaifiind cereri de formulat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în recurs.

Reprezentantul recurentei arată că inițial reclamanta a solicitat obligarea pârâtei la eliberarea unei adeverințe, motiv pentru care Casa Județeană de Pensii a invocat lipsa calității procesuale pasive. Excepția a fost respinsă motivat de faptul că obiectul cererii îl constituie obligarea pârâtei de a lua în calcul vechimea de grupă a II-a, potrivit adeverinței eliberată de angajator. În anul 2005, urmare analizării actelor depuse de reclamantă, s-a emis o decizie de respingere privind înscrierea la pensie anticipată. Această decizie nu a fost contestată. Cu toate acestea instanța de fond prin sentința pronunțată a obligat pe intimată să stabilească drepturile de pensie în raport de adeverințele emise de angajator. Funcția avută de reclamantă, aceea de lucrător comercial, nu se încadrează în grupa a II-a de muncă. Pentru motivele arătate și în scris solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat, desființarea sentinței și pe fond respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

CURTEA

Asupra recursului înregistrat sub nr- pe rolul Curții de APEL GALAȚI - Secția Conflicte de muncă și asigurări sociale.

Prin cererea înregistrată la Tribunalul Brăila sub nr-, reclamanta a chemat în judecată pe pârâta Casa Județeană de Pensii B pentru a fi obligată să ia în calcul la stabilirea pensiei vechimea în grupa a II-a de muncă din perioada 11.07.1988-10.02.1999, conform adeverințelor nr. 2282/19.11.1999 și nr. 3504/2.09.2005 emise de SC SA

În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că prin decizia nr.70689/17.10.2005 nu i-a fost recunoscută vechimea în grupa a II-a de muncă de la SC SA B pe perioada 11.07.1988-10.02.1999 pe motiv că nu se încadrează în grupa a II-a din Ordinul 50/1990, deși în perioada menționată a lucrat la SC SA B în funcția de lucrător comercial.

Prin întâmpinare, pârâta Casa Județeană de Pensii Bai nvocat excepția lipsei calității procesuale pasive având în vedere obiectul acțiunii reclamantei întrucât instituția nu are ca atribuții eliberarea unei adeverințe în temeiul Ordinului 50/1990.

Prin încheierea din data de 30.04.2008 instanța a respins excepția lipsei calității procesuale pasive având în vedere că obiectul cererii îl constituie obligarea intimatei de a lua în calcul vechimea în grupa a II-a de muncă de la SC SA B din perioada 11.07.1988-10.02.1999, conform adeverinței de la dosar.

Casa Județeană de Pensii B prin întâmpinarea formulată cu privire la fondul cauzei a arătat că reclamanta a solicitat prin cererea înregistrată sub nr.70689/17.10.2005 înscrierea la pensie anticipată parțial și urmare a analizării actelor depuse Casa Județeană de Pensii Bae mis decizia de respingere nr. R/5910/24.11.2005 deoarece perioada 11.07.1988-10.02.1999 nu constituie stagiu de cotizare în grupa a II-a de muncă, întrucât funcția îndeplinită nu se regăsește în Ordinul 50/1990 anexa 2 pct.19 (punctul 30 din Ordinul 50/1990 republicat). Din analiza punctului 30 anexa 2 din Ordinul 50/1990 rezultă că funcția avută de reclamantă, și anume aceea de lucrător comercial, nu se regăsește în meseriile ce se încadrează în grupa a II-a de muncă. Având în vedere prevederile legale invocate și faptul că în adeverința nr.3504/2.09.2005 emisă de SC SA B se menționează ca temei legal punctul 19 (punctul 30 republicat) din anexa 2 Ordinului 50/1990 pârâta a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

Prin sentința civilă nr. 618/23.09.2008 Tribunalul Brăilaa admis acțiunea formulată de reclamanta și a obligat-o pe intimată să stabilească drepturile de pensie având în vedere și adeverințele nr. 2282/19.11.1999 și nr. 3504/02.09.2005 eliberate de "" SA

Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut următoarele:

Prin decizia nr.70689/17.10.2005, R/5910/24.11.2005, privind acordarea pensiei conform Legii 19/2000 parțială anticipată, ca urmare a examinării actelor din dosarul de pensionare înregistrat la nr.70689/17.10.2005 s-a respins cererea de pensionare a solicitantului. S-a menționat că se respinge cererea de înscriere la pensia anticipată parțială deoarece nu sunt îndeplinite prevederile art.50 din Legea 19/2000 în sensul că are stagiul de cotizare mai mic decât stagiul complet și are vârsta cu cel mult 5 ani mai mică decât vârsta standard, iar conform art.50(1) perioadele asimilate nu se au în vedere la stabilirea stagiului de cotizare pentru acordarea pensiei anticipate parțiale. S-a motivat că perioada 11.07.1988-10.02.1999 nu constituie stagiu de cotizare în grupa a II-a de muncă, întrucât funcția îndeplinită nu se regăsește în Ordinul 50/1990 anexa 2 pct.19 (punctul 30 din Ordinul 50/1990 republicat).

Potrivit adeverințelor nr.2282/19.11.1999 și nr.3504/2.09.2005 emise de SC SA B reclamanta a fost salariată la această societate în funcția de lucrător comercial în perioada 11.07.1988-10.02.1999 și în această perioadă a lucrat la loc de muncă deosebit în grupa a II-a de muncă 100%, conform Ordinului 50/1990 republicat, anexa 2 pct.19(30), având aprobarea nr.5344/1991 și nr.5032/18.01.1991, menționându-se că s-a reținut și virat CAS-ul conform Legii 49/1992.

În drept, potrivit art.2 din Ordinul 50/1990 în grupa II de muncă se încadrează locurile de muncă, activitățile, categoriile profesionale cuprinse în anexa 2. Art.3 din Ordinul 50/1990 prevede că beneficiază de încadrare în grupele I și II de muncă și alte categorii de personal care lucrează efectiv la locurile de muncă și activitățile prevăzute în anexele 1 și 2, iar potrivit art. 6 nominalizarea persoanelor care se încadrează în grupele I și II de muncă se face de către conducerea unităților împreună cu sindicatele libere din unități, ținându-se seama de condițiile deosebite de muncă concrete în care își desfășoară activitatea persoanele respective.

Conform Tabelului cuprinzând locurile de muncă în funcțiile care se încadrează în grupa a II-a de muncă conform anexei 2 la Ordinul 50/5.03.1990, așa cum a fost aprobat la data de 8.09.1990 în Consiliul de Administrație al SC Sa B(fila 8), la pct. 19 este înscrisă și categoria de personal - lucrători comerciali din activitatea de expediție.

Din copia carnetului de muncă seria, nr.- reiese că în perioada 11.07.1988-10.02.1999 reclamanta a lucrat în funcția de lucrător comercial în activitatea de expediție, activitate care se încadrează în pct.19 din anexa 2 Ordinului 50/1990.

Tribunalul a constatat că în mod nelegal nu au fost luate în considerare de către Casa Județeană de Pensii B, la stabilirea drepturilor de pensie cuvenite reclamantei, adeverințele nr.2282/19.11.1999 și nr.3504/2.09.2005 emise de SC SA B, având în vedere că încadrarea reclamantei în grupa a II-a de muncă s-a făcut de societate în conformitate cu dispozițiile art.6 din Ordinul 50/1990 mai sus reținute.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs intimata Casa Județeană de Pensii B considerând-o nelegală.

În motivarea recursului se arată în anul 2005, urmare analizării actelor depuse de reclamantă, s-a emis o decizie de respingere privind înscrierea la pensie anticipată. Această decizie nu a fost contestată. Cu toate acestea instanța de fond prin sentința pronunțată a obligat-o pe intimată să stabilească drepturile de pensie în raport de adeverințele emise de angajator. Adeverințele nr. 2282/19.11.1999 și nr. 3504/02.09.2005 eliberate de "" SA B nu pot fi valorificate la stabilirea stagiului de cotizare în grupa a II-a de muncă deoarece funcția îndeplinită de reclamantă, respectiv cea de "lucrător comercial" nu se regăsește în Ordinul nr. 50/1990, anexa 2, pct. 19.

În concluzie, a solicitat admiterea recursului, modificarea în tot a hotărârii și respingerea acțiunii ca nefondată.

În drept, a invocat disp. art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă.

Examinând hotărârea recurată atât prin prisma criticilor formulate de recurentă, cât și din oficiu, sub toate aspectele de fapt și de drept, în conformitate cu disp. art. 3041Cod procedură civilă, Curtea apreciază că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:

Din adeverințele nr. 2282/19.11.1999 și nr. 3504/02.09.2005 eliberate de "" SA B rezultă că reclamanta a lucrat în funcția de lucrător comercial la Grupul de Exploatare și B, în perioada 11.07.1988 - 10.02.1999 în grupa a II-a de muncă conform Ordinului nr. 50/1990, anexa 2, pct. 19 (30), pentru care s-a reținut și virat CAS conform legii nr. 49/1992.

Motivarea care a stat la baza refuzului recurentei de a valorifica și aceste adeverințe a fost faptul că funcția îndeplinită de reclamantă, respectiv cea de "lucrător comercial" nu se regăsește expres în Ordinul nr. 50/1990, anexa 2, pct. 19.

Potrivit acestui ordin, anexa nr. 2 pct. 19 prevede "activitatea de exploatare portuară (docheri, precum și incarcatori-descarcatori din cadrul Întreprinderii "" Constanta; docheri-mecanizatori, conducători de utilaje portuare, masinisti, macaragii; muncitori și maiștri de la exploatarea, întreținerea și repararea utilajelor tehnologice, macaralelor turn și podurilor descărcătoare pentru transportul produselor chimice, metalurgice, cărbunelui, cerealelor și cimentului; primitori-predatori produse fluide, chimice și petrochimice, la rampele și danele din port) - cu excepția activităților prevăzute la grupa

Potrivit pct. 3 din același ordin: de încadrarea în grupele I și II de munca, potrivit celor menționate, fără limitarea numărului, personalul care este în activitate: muncitori, ingineri, subingineri, maiștri, tehnicieni, personal de întreținere și reparații, controlori tehnici de calitate, precum și alte categorii de personal care lucrează efectiv la locurile de munca și activitățile prevăzute în anexele nr. 1 și 2.

Or, conform dispozițiilor art. 4 al.3 din nr.OUG 4/2005 angajatorii poartă întreaga răspundere cu privire la valabilitatea și corectitudinea adeverințelor pe care le emit. Față de aceste dispoziții legale, apreciem că recurenta a dovedit că a lucrat în grupa a II-a de muncă în perioadele menționate.

În consecință, recurenta are obligația ca la stabilirea tuturor drepturilor care i se cuvin reclamantei să țină seama și de perioada lucrată în grupa a II-a de muncă, cu atât mai mult cu cât angajatorul nu avea nici un interes să achite o contribuție de asigurări socială mai ridicată, dacă activitatea efectivă a reclamantei nu s-ar fi încadrat în Ordinul nr. 50/1990, iar Casa de Pensii nu poate ignora aspectele rezultate din adeverințele eliberate de angajatori.

În atare condiții, criticile formulate de recurentă nu se încadrează în motivul de recurs prev. de art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă și prin urmare, în temeiul disp. art.312 al.1 Cod procedură civilă se va respinge recursul declarat de intimata Casa Județeană de Pensii B, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta CASA JUDETEANA DE PENSII B, cu sediul în B, nr. 19, jud. B, împotriva sentinței civile nr.618 din 23.09.2008 pronunțată de Tribunalul Brăila în dosarul nr-.

IREVOCABILĂ.

Pronunțată în ședința publică, azi 15 2008.

Președinte,

Judecător,

Judecător,

Grefier,

: /19.01.2009

:DC/ 2 ex/20.01.2009

Fond:/

Asistenți judiciari:/

Președinte:Virginia Filipescu
Judecători:Virginia Filipescu, Marioara Coinacel, Mihaela Neagu

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Comentarii despre Contestatie decizie pensionare Spete. Decizia 875/2008. Curtea de Apel Galati