Contestatie decizie pensionare Spete. Decizia 889/2008. Curtea de Apel Brasov

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BRAȘOV

SECȚIA LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIA CIVILĂ Nr. 889/R/

Ședința publică din 13 octombrie 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Rodica Popa

JUDECĂTOR 2: Mihail Lohănel

JUDECĂTOR 3: Daniel Marius

Grefier

Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra cererii de revizuire formulată de revizuientul,împotriva sentinței civile nr. 510/M din 7 mai 2008, pronunțată de Curtea de Apel Brașov în dosarul nr-.

La apelul nominal făcut în ședință publică, la pronunțare, se constată lipsa părților.

Procedura îndeplinită.

Dezbaterile în cauza de față au avut loc în ședința publică din data de 6 octombrie 2008, când părțile prezente au pus concluzii în sensul celor consemnate în încheierea de ședință din acea zi, care face parte integrantă din prezenta, iar instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea pentru astăzi, 13 octombrie 2008.

CURTEA:

Asupra cererii de revizuire de față:

Prin decizia civilă nr. 510/M/7 mai 2008 pronunțată de Curtea de Apel Brașov - Secția litigii de muncă și asigurări sociale în dosarul nr- a fost respinsă contestația în anulare formulată de contestatorul împotriva deciziei civile nr.603/2007 a Curții de Apel Brașov.

În considerentele hotărârii se reține că prin contestația în anulare formulată, contestatorul a arătat că recursul declarat de Casa Județeană de Pensii (admis prin decizia nr. 603/2007 a Curții de Apel Brașov ) a fost declarat cu depășirea termenului legal de 15 zile. Ca urmare, contestatorul a invocat nulitatea recursului declarat. Respingând contestația în anulare, instanța a reținut că recursul a fost declarat de recurenta Casa Județeană de Pensii în data de 16.05.2007, dată ce rezultă din rezoluția menționată pe prima filă din dosar, iar sentința atacată a fost comunicată către această parte în data de 4.05.2007 (fila 34 dosar fond).

Prin urmare recursul a fost exercitat în termenul legal de 15 zile, astfel că excepția tardivității declarării recursului nu este întemeiată.

În ceea ce privește admisibilitatea unui asemenea motiv de contestație în anulare, instanța a reținut că în cauza s-a exercitat o cale de atac extraordinară care poate fi exercitată numai în situațiile expres și limitativ prevăzute de lege.

Ori, excepția tardivității pe care a invocat-o contestatorul nu se regăsește printre motivele pe care legiuitorul le-a prevăzut pentru această cale de atac.

Incidentul invocat de contestator putea fi valorificat numai în cadrul recursului, lucru pe care de altfel l-a și făcut prin înscrisul de la fila 11 din dosar, însă instanța de recurs a respins această excepție, la termenul din 5.09.2007, cu ocazia dezbaterilor în fond, motiv pentru care nu mai poate face obiectul unei alte discuții.

Față de toate aceste considerente instanța a apreciat că, nu este întemeiată contestația în anulare și în consecință a respins-o, în baza dispozițiilor art. 318 Cod procedură civilă.

Împotriva acestei decizii a formulat cerere de revizuire.

În susținerea căii extraordinare de ataca promovate, revizuientul învederează că prin contestația în anulare a cerut constatarea nulității recursului, acesta fiind tardiv formulat, cu încălcarea art. 261, 301, 103, 306, 310 Cod procedură civilă. Se precizează, de asemenea că instanța nu s-a pronunțat asupra lucrului cerut, luând în considerare un termen nelegal, deoarece termenul se socotește de la data pronunțării și nu de la data comunicării motivării sentinței.

Revizuientul afirmă, de asemenea, că a uzat de această cale de atac întrucât decizia 510/M a fost declarată irevocabilă, lipsindu-l astfel de calea de atac la care ar fi avut dreptul potrivit art. 320 alin. 3 Cod procedură civilă.

Se precizează, de asemenea, că data la care a luat revizuientul cunoștință despre conținutul deciziei 510/M este 4.07.2008.

În drept sunt invocate dispozițiile art. 322 alin. 2 Cod procedură civilă.

Intimata Casa Județeană de Pensii Baf ormulat întâmpinare prin care a invocat inadmisibilitatea cererii deoarece revizuire se poate formula doar împotriva unei hotărâri dată de o instanță de recurs atunci când evocă fondul.

Intimata a cerut respingerea revizuirii, în cauză nefiind incidente dispozițiile art.322 pct. 2 Cod procedură civilă.

Examinând cererea de revizuire de față, instanța reține următoarele:

Revizuientul a formulat calea extraordinară de atac a revizuirii împotriva unei hotărâri (510/M/2008) pronunțată într-o contestație în anulare.

Dar, așa cum a invocat și intimata în întâmpinare, revizuire se poate formula numai împotriva:

- unei hotărâri rămase definitive în apel sau prin neapelare și a

- unei hotărâri dată de o instanță de recurs atunci când evocă fondul (art. 322 alin. 1 Cod procedură civilă).

În speță, hotărârea atacată nu se încadrează nici în prima ipoteză a legii ( nu este o hotărâre rămasă definitivă în apel sau prin neapelare) și nici în cea de a doua ipoteză a legii ( nu este o hotărâre dată în recurs și prin care se evocă fondul).

Prin urmare, din perspectiva dispozițiilor art. 322 alin. 1 Cod procedură civilă, revizuirea de față este inadmisibilă pentru că este declarată împotriva unei decizii dată într-o contestație în anulare.

Trebuie precizat de asemenea, că legiuitorul a restricționat anume sfera hotărârilor împotriva cărora se poate formula cerere de revizuire și a limitat în mod expres motivele de revizuire tocmai pentru că revizuirea este o cale extraordinară de atac ce nu poate fi exercitată oricum, respectiv pentru a se ajunge la o nouă judecată a recursului astfel cum solicită revizuientul în prezenta cauză.

Dincolo însă de inadmisibilitatea acestei revizuiri, care atrage în mod implacabil respingerea acestei căi extraordinare de atac, instanța va consemna unele răspunsuri la chestiunile de procedură invocate de revizuient, spre lămurirea acestuia și înlăturarea confuziilor sale în domeniul dreptului procesual civil.

Astfel, termenul de declarare a recursului împotriva unei decizii ca cea invocată de revizuient "este de 15 zile de la comunicarea hotărârii" (art. 301 Cod procedură civilă) și nu de 7 zile de la data pronunțării cum susține revizuientul.

Articolul 261 alin. 3 Cod procedură civilă, potrivit căruia "comunicarea hotărârii se va face în termen de 7 zile de la pronunțarea hotărârii", impune o anume obligație instanței (aceea de comunicare) și un anume termen (7 zile de la pronunțare) dar tot în sarcina instanței. Nerespectarea acestui termen de către instanță nu poate atrage sancționare părții, așa cum cere revizuientul întrucât legea nu prevede o asemenea sancțiune. De altfel, ar fi împotriva oricărei logici ca părțile dintr-un proces să răspundă și să fie sancționate pentru neîndeplinirea unei obligații de către instanță. Pentru părțile din proces, legiuitorul a stabilit anume termen pentru exercitarea căilor de atac, 15 zile de la comunicarea hotărârii atât pentru apel (art.284 alin. 1) cât și pentru recurs (art. 301 Cod procedură civilă).

Cum în speță, sentința 325/M/19 martie 2007 fost comunicată intimatei la 4 mai 2007 (potrivit dovezii de comunicare de la fila 34 dosar fond), urmează că recursul acestei intimate înregistrat la 16 mai 2007 (potrivit ștampilei registraturii tribunalului) a fost declarat înăuntrul termenului de 15 zile stabilit de legiuitor.

Nu mai puțin, instanța de recurs a respins excepția de tardivitate invocată de recurent, constatând că recursul a fost declarat în termen de 15 zile de la comunicarea hotărârii atacate (încheierea de ședință din 5 septembrie 2007 - fila 17 dosar recurs).

În consecință și față de cele ce preced, instanța va respinge cererea de revizuire ca fiind inadmisibilă (art. 322 alin. 1 Cod procedură civilă).

Pentru aceste motive,

În numele legii,

DECIDE:

Respinge, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuientul împotriva deciziei civile nr. 510/M/7.05.2008 pronunțată de Curtea de Apel Brașov.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi, 13 octombrie 2008.

Președinte,

- -

Judecător,

- -

Judecător,

- -

Grefier,

Red./13.10.2008

Tehnoredact./20.10.2008/ 2 ex.

Președinte:Rodica Popa
Judecători:Rodica Popa, Mihail Lohănel, Daniel Marius

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Comentarii despre Contestatie decizie pensionare Spete. Decizia 889/2008. Curtea de Apel Brasov