Contestatie decizie pensionare Spete. Decizia 912/2008. Curtea de Apel Craiova
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCA
DECIZIE Nr. 912
Ședința publică de la 22 Februarie 2008
Completul constituit din:
PREȘEDINTE: Mihaela Mitrancă
JUDECĂTOR 2: Lucian Bunea
JUDECĂTOR 3: Doina Vișan
Grefier: - -
Pe rol, pronunțarea în recursul declarat de reclamantul împotriva sentinței civile nr. 1330/13.09.2007, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata-pârâtă Casa de Pensii a Serviciului Român de Informații B, având ca obiect contestație decizie de pensionare.
La apelul nominal făcut în ședință publică lipsesc părțile.
dezbaterilor și concluziile părților au fost consemnate în încheierea de ședință de la 22.02.2008, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea în cauză la 27.02.2008, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre.
CURTEA,
Asupra recursului de față.
Prin sentința nr. nr. 1330/13.09.2007, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr- s-a respins excepția tardivității introducerii contestației formulată de intimata CASA DE PENSII A
S-a respins contestația formulată de contestatorul și pe intimat CASA DE PENSII ASRIB, împotriva deciziilor de pensie nr. 81466/30.03.2004 și 13/4.06.2004 emise de intimata.
Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut:
Contestatorul este beneficiarul unei pensii de serviciu în temeiul Legii 164/2001 conform deciziei de pensie nr. - emisă de SRI Casa de Pensii UM 0472
Prin sentința nr. 874/27 05 2003 Tribunalului Dolja fost admisă acțiunea formulată de contestator împotriva fostului angajator SRI și Secția de Informații din cadrul SRIC, s-a constatat că activitatea desfășurată de acesta în perioada 18 08 1971 - 27 02 1990 în cadrul SRI se încadrează în grupa I de muncă și a fost obligată pârâta să facă cuvenitele mențiuni în vederea recalculării pensiei.
Sentința nu a fost recurată, iar la 19 11 2003 contestatorul a formulat o cerere către SRI Casa de Pensii pentru punerea în executare a sentinței 874 / 2003 și recalcularea pensiei ( fila 37).
Pentru a da curs acestei solicitări Casa de Pensii a SRI a făcut demersuri și a solicitat angajatorului eliberarea unei adeverințe cu perioada în care contestatorul a desfășurat activitate în grupa I de muncă.
In urma acestor demersuri Ministerul Administrației și Internelor a eliberat adeverita nr. 96123/ 2 02 2004 ( fila 36) care a fost înregistrată la Casa de Pensii a SRI sub nr. - din 26 03 2004 așa cum rezultă din decizia contestată.
Pe baza adeverinței respective Casa de Pensii a SRIa recalculat pensia contestatorului emițând decizia nr. - din 30 03 2004 drepturile de pensie recalculate fiind acordate cu începere de la data de 01 04 2004 adică din prima zi a lunii următoare celei în care au fot depuse documentele justificative, cu respectarea în totalitate a dispozițiilor art. 52 din Lg 164/2001.
In raport de această stare de fapt și de prevederile art. 52 din Lg 164/2001 instant apreciază că decizia contestată nr. -/30 03 2004 emisă de Casa de Pensii a SRI este temeinică și legală.
Casa de Pensii a SRI nu a făcut parte din dosarul în care s-a pronunțat sentința nr. 874/27 05 2003 Tribunalului Dolj și nu avea obligația să o pună în executare (să o execute). Sentința respectivă nu stabilea nici o obligație pentru Casa de Pensii a SRI, ci doar pentru fostul angajator al contestatorului.
In contradictoriu cu angajatorul, s-a constatat grupa I de muncă și acestuia îi revenea obligația prev. de art. 40 al 2 lit. h codul muncii de a elibera salariatului la cerere documente care să ateste vechimea în muncă,grupa de muncă, etc.
Ori, s-a constatat că, contestatorul nu s-a adresat niciodată angajatorului în calitate de pârât pentru punerea în executare a sentinței 874/27 05 2003 Tribunalului Dolj. Singura cerere formulată de contestator a fost adresată Casei de Pensii a SRI la 19 11 2003.
Pe de altă parte nu există o prevedere legală prin care angajatorul pârât să fie obligat să comunice din oficiu acte către Casa de Pensii a SRI pentru foștii salariați pensionari deja, ci doar către fostul salariat.
Dispozițiile art. 10.2 din Ordinul nr. 826/ 18 03 2002 al Directorului SRI pentru aprobarea normelor metodologice de aplicare a Legii 164/2001 privind înscrierea în fișa de pensie a datelor din dosarul personal al militarului se referă doar la obligația ce-i revine angajatorului la întocmirea dosarului de pensie,nu și ulterior după ce se emite o decizie de pensie ( cum e cazul contestatorului ).
Potrivit acestui articol dovada vechimii efective ca militar în vederea pensionării se face cu fișa de pensie întocmită pe baza datelor ce rezultă din dosarul personal al militarului sau cu alte acte oficiale eliberate de organele militare competente.
Față de cele arătate mai sus și de dispozițiile art. 10.2 din Ordinul 826/2002 al Directorului SRI pentru aprobarea normelor metodologice pentru aplicarea prevederilor Lg 164/2001 instanța a apreciat că era absolut necesară obținerea adeverinței privind grupa I de muncă pentru recalcularea pensiei,iar intimata a procedat corect făcând recalcularea în baza adeverinței nr. 96123/2 02 2004 emisă de Ministerul Administrației și Internelor, iar nu în baza sentinței 874/2003 a Tribunalului Dolj cum pretinde contestatorul.
Cum intimata nu avea obligația de a executa sentința 874/2003 a Tribunalului Dolj nu a fost reținută susținerea contestatorului că ar avea dreptul la recalcularea pensiei de la 1 06 2003(după rămânerea definitivă a hotărârii).
De asemenea nu s-a putut reține susținerea contestatorului privind recalcularea pensiei de la 1 10 2000 ( după formularea cererii pentru valorificarea grupei I de muncă din septembrie 2000) sau de la data pensionării, deoarece la acea dată nu avea acte din care să rezulte că a lucrat în grupa I de muncă, acte pe care numai angajatorul era în măsură să le elibereze.
Din aceleași considerente (lipsa actelor doveditoare emise de angajator ) nu s- putut reține nici recalcularea pensiei de la 1 12 2003 ( după cererea din 19 11 2003 ).
Având în vedere că decizia contestată a fost emisă cu respectarea prevederilor legale arătate mai sus ( art. 52 Lg 164/2001, art. 10.2 din Normele metodologice de aplicare a Lg 164/2001) precum și a dispozițiilor art. 22 lit. c, 23 lit. b și 24 din Lg 164 / 2001 ( cum rezultă din modul de calcul prezentat de intimată ), instanța a respins contestația ca neîntemeiată.
Cu privire la excepția tardivității formulării contestației instanța a respins-o ca neîntemeiată deoarece contestatorul a făcut dovada că a respectat termenul de 30 de zile prev de art. 54 din Lg 164/2001.
Astfel intimata a comunicat decizia mai întâi UM0 676 din C ( la 13 04 2004 - fila 70) și aceasta a comunicat-o contestatorului cu scrisoarea recomandată la 4 05 2004 ( fila 60), după care contestatorul a formulat contestație la Comisia de Contestații la 18 05 2004 fiind emisă decizia nr. 13/4 06 2004 comunicată la rândul ei la 8 06 2004 ( cum rezultă din borderoul de corespondență fila 72 ) urmată de contestația la instanță la 5 07 2004.
In baza art. 274 cod pr civilă, potrivit căruia numi partea care cade în pretenții poate fi obligată la cheltuieli de judecată, instanța a respins cererea privind obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată.
Împotriva sentinței Tribunalului Dolj a formulat recurs reclamantul criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, invocând următoarele motive:
Sentința instanței este lovita de nulitatea absoluta, fiind emisa cu încălcarea formelor de procedura in sensul ca termenul de recurs este de 10 zile in sentința fiind menționat un termen de 15 zile pentru exercitarea caii de atac.
Ca decizia nr. 0814/30.03.2004, nu tine seama de întreaga perioada lucrata in grupa I de munca si nici de dispozițiile art.22 lit. c, art. 23 lit. b si art. 24 din 164/2001.
Tribunalul nu a ținut seama de soluțiile altor instanțe care s-au pronunțat in baza aceleiași stări de fapt, sentința 354/24.01.2006 a Tribunalului București.
Ca potrivit Protocolului încheiat intre MI si, aceasta din urma primește si analizează cererile formulate de cadrele care au activat in fostul Departament de al Securității Statului prin care se solicita încadrarea in grupe superioare de munca.
După primirea cererii transmite copia acesteia MI care comunica petentului grupa acordata si faptul ca adeverința solicitata a fost transmisa Serviciului de Pensii.
Ca atare se pune problema cine a făcut in locul recurentului cererea si care a fost interesul.
Ca aceasta adeverința nu este opozabila, atâta vreme cat nu a solicitat-o si nici MAI nu avea dreptul legal sa o elibereze.
Ca aceasta adeverința nu este de natura a lipsi de efecte hotărârea judecătoreasca care stabilea ca activitatea desfășurata in perioada 18.08.1971-27.02.1990 se încadrează in gr.I de munca si îl obliga pe intimata sa facă acesta mențiune.
Ca instanța de fond susține ca intimata a depus diligente pentru ca angajatorul sa elibereze o adeverința cu perioada in care a desfășurat activitate in gr.I de munca, dar din nici un document nu rezulta acest fapt.
Ca in mod eronat instanța a reținut ca intimata nefiind parte in dosarul in care s-a pronunțat sentința 874/2003, nu era obligata sa o pună in executare.
Ca nu a ținut cont ca si in fostul litigiu si in actualul parte a fost, iar modificările in fisa de pensie reveneau acestei instituții.
Daca Serviciul de pensii nu era obligat sa pună in executare sentința atunci de ce a emis decizia de revizuire când nimeni nu a cerut-
Casa de Pensii nu are personalitate juridica, neputând sta singura niciodată intr-un proces.
Ca acțiunea in baza căreia s-a recunoscut grupa de munca a fost o acțiune in constatare.
Ca hotărârea judecătoreasca este declarativa si nu constitutiva, ceea ce înseamnă ca dreptul exista la momentul promovării acțiunii si numai din cauza unor impedimente legale nu poate fi valorificat.
Ca prin sentința 874/2003, Tribunalul Dolja statuat ca dreptul de a beneficia de grupa de munca exista la data pensionarii, respectiv 27.02.1990.
Ca revizuirea acestor drepturi urma sa se facă, in conformitate cu art.52 din 164/2001, adică cu luna următoare cererii adresate acestei instituții.
Cum cererea a fost adresata la data de 29.09.2000, începând cu 01.10.2000, urma sa se facă revizuirea.
Ca pe perioada judecării cauzei de către Tribunalul Dolj, prescripția a fost suspendata, ca atare la data promovării acțiunii era in termenul legal de prescripție.
Ca prin OUG 4/2005, s-a statuat ca daca in termen de 3 ani de la data de 01.12.2005 se vor prezenta acte doveditoare de natura sa modifice drepturile de pensie, noile drepturi vor fi acordate de la 01.12.2005.
Ca la data pronunțării sentinței civile nr.874/2003, cererea de revizuire a drepturilor de pensie exista, nu era prescrisa, iar prin sentința respectiva s-a recunoscut dreptul la grupa I-a de munca, drept care exista la data pensionarii.
Ca in condițiile in care instanța respinge cererea principala, atunci sa oblige sa revizuiască drepturile de pensie începând cu data de 01.06.2003.
Ca in cauza de fata nu este vorba de o simpla cerere de revizuire a drepturilor de pensie, ci de o hotărâre judecătoreasca definitiva si irevocabil, care a avut ca obiect tocmai constatarea ca aceste drepturi existau la data promovării ei.
In aceste condiții nu mai era necesara o noua cerere adresata Casei de Pensii, cu atât mai mult cu cat pe tot parcursul judecării cauzei aceasta a fost prezenta prin reprezentantul.
Ca deși instanța de judecata a statuat ca intimata sa facă cuvenitele mențiuni in vederea revizuirii drepturilor de pensie corespunzătoarei grupei de munca pe întreaga perioada desfășurata in cadrul acestei instituții, aceasta nu s-a conformat apreciind ca nu avea aceasta obligație decât de la data la care a obținut adresa de la MI.
Ori existând o hotărâre, parata trebuia sa-l fi acordat fara sa mai aștepte acea adeverința de la MI.
Recurentul solicita, in principal:
-admiterea recursului, casarea sentinței si trimiterea cauzei spre rejudecare
In subsidiar:
- modificarea sentinței, admiterea cererii, anularea deciziilor si obligarea intimatei la emiterea unei noi decizii care sa reflecte drepturile de pensie așa cum sunt prevăzute in art. 22(c), art. 23(b), si art. 24 din 164/2001, începând cu data de 01.10.2000 sau in, subsidiar, 01.06.2003.
- cheltuieli de judecata.
Analizând motivele de recurs in raport cu sentința recurata, Curtea retine următoarele:
In fapt, prin sentința civila nr. 874/27 mai 2003, Tribunalul Dolja admis acțiunea formulata de către, a constatat ca activitatea desfășurata de reclamant in perioada 18.08.1971-27.02.1990 in cadrul se încadrează in grupa I-a de munca.
Obliga parata sa facă cuvenitele mențiuni in vederea recalculării pensiei, sentința rămasa irevocabila.
Prin cererea înregistrata sub nr. -/19.11.2003, la intimata, recurentul a solicitat punerea in executare a sentinței civile 874/2003.
La data de 02.02.2004, MAI emite o adeverința cu nr. de înregistrare 96123/02.02.2004, ce cuprinde perioadele lucrate in grupa I de munca.
Prin Decizia nr. -/30.03.2004, intimata, urmare a examinării actelor din dosarul de pensionare, stabilește începând cu data de 01.04.2004, drepturi de pensie militara de stat si pensie suplimentara.
Prin decizia nr. 13/04.06.2004, Comisia de Contestații Pensii, respinge contestația declarata împotriva deciziei de pensie nr. -/30.03.2004.
In drept, se rețin următoarele dispoziții legale:
Potrivit art. 301 Codul d e procedura civila - Termenul de recurs este de 15 zile de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu dispune altfel. Potrivit 164/2001, art. 49 (1), pensiile militare de stat se acordă la cererea persoanei îndreptățite, a mandatarului desemnat de aceasta cu procură specială, a tutorelui sau curatorului acesteia, adresată, după caz, astfel: La Ministerul d e Interne și la Serviciul Român de Informații:
Potrivit 164/2001, art. 50(1), in vederea stabilirii pensiei militare de stat organele prevăzute la art. 49 sunt obligate să întocmească dosarul de pensionare, acestea purtând întreaga răspundere pentru exactitatea datelor înscrise.
(3) Metodologia de întocmire a dosarului de pensionare se stabilește prin ordin comun al ministrului apărării naționale, ministrului de interne și directorului Serviciului Român de Informații.
Potrivit 164/2001, art. 52(1), drepturile de pensie se stabilesc și se plătesc astfel:
b) din prima zi a lunii următoare celei în care cererea, împreună cu actele necesare, a fost depusă la organul de pensii peste termenul prevăzut la lit. a).
Potrivit 164/2001, art. 56, in cazul în care organele de pensii constată unele erori în stabilirea și plata drepturilor de pensie se vor opera revizuirile și modificările legale.
Prin Protocolul încheiat intre si MI din iunie 3003, s-au stabilit, pe de o parte, atribuțiile ce revin celor instituții in vederea soluționării cazurilor cadrelor militare de informații care au activat in Departamentul Securității Statului din cadrul MI in perioada 01.01.1969-30.12.1989, cărora nu li s-a recunoscut încadrarea in grupe superioare de munca.
In acest sens prin dispozițiile art.1 din Protocol, Serviciului R de Informații i-au revenit atribuții privind primirea si analiza cererilor formulate de către fostele cadre si întocmirea documentației adresate MI.
Prin art.2 din Protocol, Ministerului d e Interne ii revin atribuții in emiterea adeverinței, transmiterea adeverinței către Serviciul de Pensii si comunicarea către petent a grupei de munca.
Potrivit art.3 din Protocol, noile drepturi de pensie stabilite in baza adeverințelor curg începând cu data de întâi a lunii următoare celei in care adeverința a fost înregistrata la organul de pensii. Potrivit art. 278 Codul d e procedura civila, hotărârile primei instanțe sunt executorii de drept când au ca obiect: 1. plata salariilor sau a altor drepturi izvorâte din raporturile juridice de muncă, precum și a sumelor cuvenite, potrivit legii, șomerilor.
Cu privire la motivul de recurs privind nulitatea sentinței, ca urmare a cuprinderii in dispozitiv a termenului de recurs de 15 zile, Curtea retine ca este neîntemeiat, având in vedere că, prezentului litigiu nu ii sunt aplicabile dispozițiile 168/1999, nefiind in prezenta unui litigiu de munca, ci a unui litigiu de asigurări sociale, căruia ii sunt aplicabile dispozițiile prevăzute de art. 301 Codul d e procedura civila, in ceea ce privește termenul de exercitare a cailor de atac.
In ceea ce privește celelalte motive de recurs, Curtea retine ca in cauza sunt aplicabile dispozițiile 164/2001, intrata in vigoare începând cu data de 01.04.2001, dat fiind faptul ca obiectul acțiunii este constituit de contestația împotriva modului de stabilire a drepturilor de pensie prin decizia nr. -/30.03.2004, decizie emisa in vederea aplicării dispozițiilor acestei legi cu privire la pensiile militare, astfel ca nu pot face obiectul cauzei perioade de timp anterioare datei de 01.04.2001, in ceea ce privește drepturile stabilite sub imperiul vechiului 214/1977 si astfel acordarea acestora începând cu data de 01.10.2000.
Prin dispozițiile legale mai sus menționate, se constata ca in ceea ce privește competenta de soluționare a cererilor privind pensiile militare de stat, aceasta aparține, in cazul contestatorului, Serviciului R de Informații, prin serviciile specializate.
Regula, in materia, stabilirii si acordării drepturilor de pensie, ca urmare a formulării unei cereri, este cea instituita prin dispozițiile art. 52(1, si b) din 164/2001, iar in situația speciala a cadrelor militare de informații cărora nu li s-a recunoscut încadrarea in grupe superioare de munca este cea prevăzuta in art. 3 din Protocol.
Aceste reguli sunt aplicabile in materia declanșării procedurii ca urmare a cererii formulate de către petiționar si pe baza actelor, ce atesta drepturi, existente la data formulării cererii.
In ceea ce privește cauza de fata, Curtea retine ca procedura a fost declanșata prin acțiunea intentata de către recurent, care prin chemarea in judecata a unitații intimate a obținut sentința civila nr. 874/27 mai 2003.
Prin aceasta sentința, au fost prevăzute drepturile recurentului privind atât grupa de munca, cat si perioada respectiva, elemente esențiale ale adeverinței prevăzute de Protocol.
Mai mult prin sentința sa, Tribunalul, a obligat parata sa facă cuvenitele mențiuni in vederea recalculării pensiei.
In concluzie, prestarea activității in grupele superioare de munca, nerecunoscuta, se stabilește, fie prin adeverința eliberata in condițiile stabilite prin Protocolul amintit, fie prin sentința judecătoreasca, stabilirea si plata noilor drepturi de pensie urmând sa se raporteze la același moment - data de întâi a lunii următoare celei in care s-a luat la cunoștința despre drepturile respective de către organul de pensii al instituției abilitate.
Aceasta in virtutea regulii generale, instituite prin dispozițiile art. 52(1, si b) din 164/2001 si reluate in cazul special prevăzut de Protocol.
Cum in cauza respectiva, Serviciul R de Informație a figurat ca parat, acesta a luat la cunoștința despre drepturile respective si avea obligația punerii in executare a sentinței, in sensul acordării drepturilor de pensie începând cu data de întâi a lunii următoare datei emiterii sentinței 874/27.05.2003.
In raport de cele mai sus reținute, Curtea retine ca in mod greșit Tribunalul a reținut ca intimata nu avea obligația executării sentinței, motiv pentru care constatând ca recursul este întemeiat din perspectiva argumentelor mai sus invocate, urmează sa fie admis, sa fie modificata sentința recurata in sensul ca va fi admisa in parte contestația precizata astfel:
Va anula decizia nr.-/30.03.2004 emisă de - Casa de pensii și decizia nr. 13/04.06.2004 emisă de Comisia Contestații Pensii din cadrul
Va obliga intimata să emită o nouă decizie pensie ca urmare valorificării activității desfășurată în grupă superioară de muncă începând cu data de 01.06.2003.
Referitor la cererea de acordare a cheltuielilor de judecata, Curtea in raport de prevederile art.274 Codul d e procedura civila, va obliga intimata la plata cheltuielilor de judecata, in măsura in care acestea au fost dovedite si realizate in scopul susținerii prezentei cauze.
Astfel, nu va acorda sumele de bani solicitate, echivalente sumelor de bani reținute din salariu ca urmare a zilelor prezente in instanța acestea nefiind dovedite.
In ceea ce privește cheltuielile de transport, in raport de dovada acestora, prin documente de calatorie si justificarea lor in sensul ca au fost cheltuite cu susținerea prezentei cauze, comparând datele menționate in documentele de calatorie cu datele care atesta susținerea cauzei, Curtea urmează sa oblige intimata la plata către recurenta a sumei de 290 lei, cheltuieli de judecata.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de reclamantul împotriva sentinței civile nr. 1330/13.09.2007, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata-pârâtă Casa de Pensii a Serviciului Român de Informații B, având ca obiect contestație decizie de pensionare.
Modifică sentința în sensul că admite în parte contestația precizată.
Anulează decizia nr.-/30.03.2004 emisă de - Casa de pensii și decizia nr. 13/04.06.2004 emisă de Comisia Contestații Pensii din cadrul
Obligă intimata să emită o nouă decizie pensie ca urmare valorificării activității desfășurată în grupă superioară de muncă începând cu data de 01.06.2003.
Obligă intimata-pârâtă Casa Județeană de Pensii B la plata către recurent a sumei de 290 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 27 Februarie 2008.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
Red. Jud./20.03.2008
tehn./Ex.4
Cl. și
Președinte:Mihaela MitrancăJudecători:Mihaela Mitrancă, Lucian Bunea, Doina Vișan