Contestatie decizie pensionare Spete. Decizia 915/2008. Curtea de Apel Craiova
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCA
DECIZIE Nr. 915
Ședința publică de la 29 Februarie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Lucian Bunea
JUDECĂTOR 2: Doina Vișan
JUDECĂTOR 3: Mihaela Mitrancă
Grefier - -
XXX
Pe rol judecarea recursului declarat de intimata CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII D împotriva sentinței civile nr. 3005/08.10.2007, pronunțată de Tribunalul Dolj, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul, având ca obiect contestație decizie de pensionare.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns intimatul reprezentat de avocat, lipsind recurenta intimată CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care,
Curtea constatând cauza în stare de judecată acordă cuvântul pentru a pune concluzii.
Avocat reprezentantul intimatului solicită respingerea recursului, cu cheltuieli de judecată.
CURTEA
Asupra recursului de față.
Prin sentința nr. 3005/08.10.2007, pronunțată de Tribunalul Dolj, în dosarul nr- s-a admis contestația formulată de contestator în contradictoriu cu intimata CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII D, având ca obiect contestație decizie de pensionare
S-a dispus anularea deciziei nr 27871/30.05.2007 emisă de intimată
S-a dispus obligarea pârâtei intimate să restituie contestatorului suma de 288 lei.
A fost obligată intimata să plătească contestatorului 400 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut.
Contestatorul a fost înscris la pensie de invaliditate gradul II prin decizia nr 27871 din 28 02 2000 emisă de intimată.
Începând cu data de 01 08 2004 acesta a ocupat funcția de consilier local în cadrul Consiliului Local.
In temeiul dispozițiilor art. 54 lit. b din Legea nr. 19/2000, pensia de invaliditate gradul II este caracterizată prin pierderea totală a capacității de muncă, cu posibilitatea invalidului de a se autoservi, de a se autoconduce.
Dispozițiile art. 94 alin 1 din Legea nr. 19/2000 prevăd expres și limitativ situațiile când pensia se cumulează cu veniturile realizate dintr-o activitate profesională, indiferent de veniturile respective.
Se consideră că indemnizația pe care o primește consilierul pentru participarea la ședințele consiliului local nu se încadrează în venit profesional,întrucât venitul din activitatea profesională este reprezentat de câștigul deținut de o persoană ca urmare a exercitării unei anumite profesii, iar pentru ca o activitate să poată fi numită profesională este necesar ca persoana care o desfășoară în mod sistematic,să fi dobândit anterior o pregătire în acest sens.
Totodată, funcția de consilier nu poate constitui o activitate profesională,deoarece nu are caracter permanent, iar indemnizația o primește pentru participarea la ședințele consiliului local, așa cum prevede art. 52 alin 5 din legea nr. 215/2001.
De asemenea, indemnizația de consilier nu poate fi asimilată indemnizației încasată în exercitarea unor funcții cu caracter permanent,cum ar fi cea de primar, senator, deputat, deoarece legiuitorul a avut în vedere acele activități elective continuu în baza cărora se realizează venit lunar permanent
Prin urmare, indemnizația de ședință primită de consilierii locali nu poate afecta pensia de invaliditate gradul II.
In aceste condiții, reclamantul, având calitatea de pensionat de invaliditate gradul II, avea posibilitatea legală de a desfășura în aceeași perioadă o activitate remunerată cu indemnizație de ședință.
Instanța apreciat astfel că, în mod nelegal intimata a procedat la stabilirea în sarcina contestatorului a debitului în cuantum de 6403 lei RON reprezentând plăți cu titlu de pensie de invaliditate încasată necuvenit pentru perioada 01 08 2004 - 01 02 2007, în care contestatorul a fost pensionar de invaliditate și consilier local, în același timp.
Față de considerentele expuse, instanța constatat ca fiind întemeiată contestația admițând-o, anulând Decizia nr. 27871/30 05 2007 emisă de intimată și obligat intimata să restituie contestatorului suma de 288 lei, precum și să-i plătească acestuia 400 lei cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs intimata CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII D criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, invocând in esența următoarele:
Se arată că instanța de fond a apreciat greșit probele administrate în cauză, dând o interpretare eronată dispozițiilor legale în vigoare.
Se invoca prevederile art.28 din 215/2001; art.2 alin 1 si 2 si art. 34 din 393/2004; art. 12 alin. 3 din 154/1998; art. 5 alin1(II), art.22 alin.1, art.6 alin.1 art.23 alin.1(b), art.92 alin.1(b), art.54(b) si art. 94 alin. 1 din 19/2000.
În ceea ce privește paralela între regularitatea veniturilor unui consilier local și ale unui salariat cu contract de muncă, aceasta este, în opinia recurentei, în opoziție cu dispozițiile din Legea nr. 19/2000, care reglementează distinct regimul juridic al ambelor categorii de persoane.
Recurenta precizează că, în perioada în care contestatorul a fost pensionar gradul II de invaliditate, acesta a cumulat pensia cu indemnizația de consilier local, situație interzisă de dispozițiile Legea nr. 19/2000, art. 54 lit.
De asemenea, potrivit pct. VII.32 din. 340/2001, plata pensiei de invaliditate încetează atunci când beneficiarii se regăsesc în una dintre situațiile prevăzute de art. 5 alin. 1 pct.I, II, III și VI din lege.
Recursul este nefondat.
În speță fiind aplicabile dispozițiile legale invocate de recurentă se impune a se face analiza legislației aplicabile consilierilor locali și a naturii juridice a indemnizației încasate de aceștia.
În conformitate cu art.23 din Lg.215/2001 consilierii locali sunt aleși locali, în timpul mandatatului îndeplinind o funcție de autoritate publică.
Pentru participarea la ședințele consiliului local și ale comisiilor de specialitate, consilierul primește o indemnizație, așa cum se prevede în art. 52 alin.5 din Legea nr.215/2001.
Indemnizația primită de consilier nu se poate asimila cu indemnizația încasată în exercitarea unor funcții cu caracter de permanență, cum ar fi aceea de primar, senator, deputat.
Recurenta a apreciat că se datorează contribuția de asigurări sociale pentru indemnizația de consilier, motivat de prevederile art.5 alin.1 pct. II din Legea nr. 19/2000.
Textul indicat prevede că se datorează contribuție de asigurări sociale de către persoanele care își desfășoară activitatea în funcții elective sau care sunt numite în cadrul autorității executive, legislative ori judecătorești, pe durata mandatului.
Consilieri locali îndeplinesc funcție de autoritate publică și primesc indemnizația pentru participarea la ședințele consiliului local și la comisiile de specialitate.
Participarea la ședințele Consiliului Local nu poate fi asimilată cu desfășurarea activității în funcții elective.
Desfășurarea activității în funcții elective presupune o activitate constantă, cu caracter de continuitate și nu o activitate sporadică.
Legiuitorul a avut în vedere acele activități elective, continue în baza cărora se realizează venit lunar permanent, în această situație aflându-se doar primarul și viceprimarul ale căror contracte de muncă se suspendă, de drept, pe durata îndeplinirii mandatului, așa cum prevede art.61 alin.3 din Lg.215/2001.
Textul art.5 alin.1 pct. II din Lg.19/2000 se referă la funcțiile elective din a căror exercitare se realizează indemnizația lunară.
Pe perioada funcției elective se achită drepturile de asigurări sociale, pentru ca, ulterior, persoanele să beneficieze, la calculul pensiei și de veniturile realizate în perioada cât a îndeplinit funcția respectivă.
Indemnizația primită pentru participarea la ședințe nu poate influența stagiul de cotizare și nici cuantumul pensiei.
Art.5 din Lg.19/2000 stabilește asigurarea prin efectul legii a unor categorii de persoane, cu scopul evident de a se determina stagiul de cotizare și de a se asigura plata contribuției asigurărilor sociale în vederea beneficiului imediat (exemplu: concediu medical în caz de incapacitate temporară) sau ulterior (pensie).
Un alt argument în sprijinul acestei teze este că cei care își desfășoară activitatea pe bază de mandat primesc indemnizație pentru activitatea prestată, care este activitatea de bază.
Or, în cazul consilierilor, ședința Consiliului local nu este activitatea principală iar contribuția CAS se datorează pentru activitatea din funcții elective, numai pentru funcția de bază.
Legiuitorul a avut în vedere activitatea de bază, ținând seama și de incompatibilitățile legale, datorită cărora nu se mai poate îndeplini o altă funcție pentru care se încasează retribuție asupra căreia se datorează drepturi de asigurări sociale.
Incompatibilitatea dintre calitatea de pensionari de invaliditate gradul II și cea de consilier local nu este prevăzută în textele legale invocate de recurentă, avându-se în vedere considerentele expuse anterior, cu referire la inaplicabilitatea în cazul consilierilor locali a dispoz.art.5(1) II din Lg.19/2000 cu consecința faptului că pct.32 din secț. II din.340/2001 nu se aplică.
Având în vedere aceste considerente în temeiul art.312 al.2 pr.civ. se va respinge recursul ca fiind nefundat.
In baza art. 274 Codul d e procedura civila, va fi obligata recurenta la plata sumei de 500 lei cu titlu de cheltuieli de judecata.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de intimata CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII D împotriva sentinței civile nr. 3005/08.10.2007, pronunțată de Tribunalul Dolj, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul, având ca obiect contestație decizie de pensionare.
Obligă recurenta la plata sumei de 500 lei cheltuieli de judecată către intimatul.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 29 Februarie 2008.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
Red. Jud.20.03.2008
Tehn./Ex.2
/ și
Președinte:Lucian BuneaJudecători:Lucian Bunea, Doina Vișan, Mihaela Mitrancă