Contestatie decizie pensionare Spete. Decizia 9204/2008. Curtea de Apel Craiova

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA CONFLICTE DE MUNCA

DECIZIE Nr. 9204

Ședința publică de la 23 Octombrie 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Mihaela Cotora Vicepreședinte Instanță

JUDECĂTOR 2: Dorina Stoichin Președinte Secție

JUDECĂTOR 3: Sorina Lucia Judecător

Grefier -

.

Pe rol judecarea recursului declarat de contestator, împotriva sentinței civile nr. 2503/11.04.2008, pronunțată de Tribunalul Dolj, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII D, având ca obiect contestație decizie de pensionare.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns recurentul contestator reprezentat de avocat, a lipsit intimata CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care,

Curtea constatând cauza în stare de judecată acordă cuvântul părții prezente pentru a pune concluzii.

Avocat reprezentantul recurentului contestator, solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat, casarea sentinței Tribunalului Dolj, pentru completarea probatoriilor.

CURTEA

Asupra recursului de față;

Prin decizia nr. 2503 din 11 aprilie 2008, Tribunalul Dolj, a respins contestația contestatorului în contradictoriu cu intimata Casa Județeană de pensii

Pentru a se pronunța astfel, instanța reținut că, intimata Casa Județeană de Pensii D la stabilirea cuantumului pensiei cuvenite contestatorului a avut in vedere prevederile Legii 19/2000, astfel pentru perioada desfășurată până la 01. 04. 2000 s-au aplicat prevederile art. 164 luându-se în calcul salariile brute sau nete așa cum au fost înregistrate în carnetul de muncă și sporurile cu caracter permanent care au făcut parte din baza de calcul a pensiilor conform legislației anterioare.

Conform prevederilor. 3/1977 și. Nr. 49/1992 care a modificat. nr. 3/1977 sporurile cu caracter permanent sunt următoarele: sporul de vechime, sporul pentru condiții grele,spor pentru lucru sistematic peste program, sporul pentru exercitarea unei funcții suplimentare,și sporurile cu caracter permanent trecute in contractele individuale de muncă.

Pentru perioada după intrarea în vigoare a legii nr. 19/2000 au fot avute in vedere prevederile art. 78, luându-se în calcul salariile brute lunare individuale inclusiv sporurile și adaosurile.

Astfel, sporul de vechime pentru perioadele 27. 01. 1976 - 17.11. 1983, 12. 03. 1985 - 17 05. 1986 și 26. 06. 1986 - 25. 11. 1986 fost luat in calculul pensiei contestatorului și este înscris în documentul anexă la decizia de pensie. Date privitoare la activitatea in muncă " la rubrica " procent în vechime ".

Sporul de noapte menționat in adeverința nr. 4209/07. 02. 2006, fost luat in calcul și este înscris în același document la coloana 8 " alte sporuri ".

1.Sporul de noapte care este trecut în adeverința nr. 8004/20 12 2006 nu a fost luat in calcul de către intimată, deoarece contestatorul nu a depus cerere în acest sens conform prev. art. 169 din. nr. 19/2000.

Instanța nu a primit susținerea contestatorului cu privire la neluarea în calculul pensiei a contribuției la pensia suplimentară pe perioada 01 04 2001-12 08 2006, deoarece de la intrarea in vigoare a nr. 19/2000, a dispărut noțiunea de pensie suplimentară, iar conform art. 78 din aceeași lege. se iau in calcul salariul brut lunar individual inclusiv sporurile și adaosurile care au constituit baza de calcul a contribuției individuale de asigurări sociale la salariul mediu brut lunar din luna respectivă comunicat de Institutul Național de Statistică și Studii Economice.

Instanța nu primit nici susținerea contestatorului, în sensul că pentru perioada 01 04 1990 - 01. 01. 2001 nu a fost luată în calcul suma contributivă menționată în " fluturașii de salarii din această perioadă ", deoarece conform prev. art. 164 din nr. 19/2000, se au in vedere pe lângă salarii și sporurile cu caracter permanent care au făcut parte din baza de calcul a pensiilor conform legislației anterioare și care sunt înregistrate în carnetul de muncă.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul criticând-o ca nelegală și netemeinică, arătându-se că nu s- avut în vedere, la calculul punctajului, perioada de 2 ani, 7 luni și 12 zile, perioadă lucrată la SC "" SA C în grupa I de muncă, precum și perioada 1 aprilie 2000 - 1 aprilie 2003, lucrată în condiții speciale la SC " ENERGETIC" SA C, perioade pentru care instanța de fond nu se pronunță.

O altă critică este aceea referitoare la faptul că instanța a reținut că punctajul a fost corect calculat de intimată, fără însă a răspunde în mod concret la criticile aduse modului de calcul prezentat de intimată (perioadele sunt expuse cronologic), iar din carnetul de muncă și adeverințele depuse rezultă că a beneficiat de anumite sporuri.

O altă dovadă a sporurilor primite este făcută și de fluturașii de salariu, precum și acte emise de CNPAS din care rezultă venitul obținut la care se plătea CAS și care nu corespund cu desfășurătorul prezentat de intimată.

In borderoul de calcul prezentat de intimată nu se regăsesc sporurile cu caracter permanent de care a beneficiat m, respectiv sporul de noapte, sporul de fidelitate, sporul de vechime, spor de condiții grele, spor de condiții periculoase, spor de tură.

Se impunea efectuarea unei expertize contabile.

Recursul este fondat pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Prin acțiune s-a solicitat a se stabili stagiul real de cotizare prin includerea în calcul a vechimii în muncă și calcularea punctajului potrivit Legii nr. 19/2000.

In susținere s-au depus adeverințe emise în ceea ce privește perioada din litigiu și alte acte prin care să se dovedească această perioadă și sporurile primite.

Analizând actele și lucrările dosarului prin prisma criticilor formulate, se constată că instanța de fond nu a analizat susținerile și probatoriile administrate în cauză, raportate la desfășurătorul prezentat de către intimată.

Se impunea, de asemenea, efectuarea unei expertize de specialitate contabilitate în vederea completării probatoriului,în sensul cerut de reclamant în acțiune.

Având în vedere aceste considerente, în temeiul art. 312 cod procedură civilă, se va admite recursul, se va casa sentința și se va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Cu ocazia rejudecării, se va suplimenta probatoriul și se vor analiza susținerile reclamantului și criticile acestuia față de desfășurătorul prezentat de casa de pensii.

Se va pune în discuția părților administrarea probei cu expertiză contabilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul declarat de declarat de contestator, împotriva sentinței civile nr. 2503/11.04.2008, pronunțată de Tribunalul Dolj, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII

Casează sentința și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 23 octombrie 2008.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

- - - - - -

Grefier,

Red. Jud.

4 ex/IE/30.10.2008

fond:

Președinte:Mihaela Cotora
Judecători:Mihaela Cotora, Dorina Stoichin, Sorina Lucia

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Comentarii despre Contestatie decizie pensionare Spete. Decizia 9204/2008. Curtea de Apel Craiova