Contestatie decizie pensionare Spete. Decizia 928/2009. Curtea de Apel Alba Iulia
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA PENTRU CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ Nr. 928/2009
Ședința publică de la 01 Octombrie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Victor Crețoiu JUDECĂTOR 2: Nicoleta Vesa
- - - JUDECĂTOR 3: Monica Maria
- - - judecător
- grefier
Pe rol se află soluționarea recursurilor declarate de reclamanta - și pârâta CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII împotriva sentinței civile nr.943/LM/2009 pronunțată de Tribunalul Hunedoara în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă av. pentru reclamanta recurentă, lipsind părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care se constată că s-a depus la dosar prin registratură din partea pârâtului recurentului concluzii scrise și întâmpinare, iar din partea reclamantei recurente întâmpinare,
Avocata reclamante recurente arată că nu mai are cereri de formulat, împrejurare față de care instanța, față de actele și lucrările dosarului constată cauza în stare de soluționare și o lasă în pronunțare.
Avocata reclamantei recurente susține recursul formulat de reclamantă, solicitând admiterea acestuia așa cum a fost formulat în scris. În ce privește recursul pârâtei solicită a fi respins pentru motivele arătate în întâmpinare. Cu obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată
CURTEA DE APEL
Asupra recursului civil de față;
Prin acțiunea de asigurări sociale înregistrată pe rolul Tribunalului Hunedoara sub nr-, reclamanta - a chemat în judecată pe pârâta Casa Județeană de Pensii H, solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâtei la recalcularea drepturilor de pensie pentru munca depusă și limita de vârstă, prin luarea în considerare și a veniturilor asigurate, menționate în adeverința nr.421/21.2009, eliberată de SC SA D, cu acordarea drepturilor de pensie începând cu data de 15.XII.2008.
În motivarea cererii, a arătat că drepturile inițiale de pensie pentru limita de vârstă i-au fost stabilite începând cu data de 14.II.1997. La data de 15.XII.2008, a solicitat Casei Județene de Pensii H recalcularea pensiei prin valorificarea și a veniturilor suplimentare, cu caracter permanent - adică sporurile menționate în adeverința de mai sus - munca în acord global, premii, compensații (venituri ce au constituit baza de calcul a contribuției de asigurări sociale de stat) însă i-a fost recalculată pensia doar prin valorificarea sporului de periculozitate, nu și a celorlalte venituri suplimentare (munca în acord global) menționate în adeverință.
Reclamanta a menționat că veniturile indicate în adeverința mai înainte precizată, obținute suplimentar față de retribuția tarifară de încadrare, au avut caracter permanent, fiind cumulate cu salariul individual brut și au fost incluse alături de sporul de vechime, în baza de calcul a contribuției de asigurări sociale, fiind achitate lunar cotele CAS și contribuția pentru pensia suplimentară.
Ulterior reclamanta a precizat că din eroare s-a trecut adeverința nr.421/21.2009, corect fiind adeverința nr.421/27.XI.2008 depusă la dosar (fila 41).
Cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art.23, art.78 și art.164 din Legea nr.19/2000, cu modificările și completările ulterioare, Legii nr.250/2007 și Decretul nr. 389/1972.
Acțiunea este scutită de orice taxă de timbru, conform art.159 din Legea nr. 19/2000.
Pentru dovedirea motivelor acțiunii, reclamanta a solicitat administrarea probei cu înscrisurile anexate la cerere ( filele 2 - 6 dosar) cuprinzând copii de pe: cupon de pensie, adeverința nr.421/21.2009, decizie de pensie, adresa de răspuns nr.-4597/16.XII.2008 și originalul împuternicirii avocațiale.
La data de 25 martie 2009, prin Serviciul registratură al instanței, reclamanta a depus precizare de acțiune, solicitând anularea deciziei nr.-/2008 emisă de intimată și obligarea acesteia să-i emită decizie privind acordarea pensiei pentru munca depusă și limita de vârstă, cu recalcularea pensiei prin luarea în considerare și a tuturor veniturilor asigurate menționate în adeverința nr.166/17.II.2009, eliberată de SC SA D, cu acordarea drepturilor de pensie începând cu data de 1 decembrie 2005.
A mai solicitat obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 150 lei, reprezentând onorariu avocat.
Au fost anexate, copia adeverinței nr.166/17 februarie 2009 și chitanța nr. 29/2009, privind onorariul de avocat.
Pârâta Casa Județeană de Pensii Had epus la dosar întâmpinare, solicitând respingerea acțiunii ca lipsită de obiect și ca nelegală și netemeinică cu motivarea că prin decizia nr.-/15.XII.2008 a fost valorificat sporul de periculozitate prevăzut în adeverința nr.421/2008, nu a fost valorificat sporul de vechime menționat în aceeași adeverință întrucât acest spor a fost valorificat anterior în baza adeverinței nr.794/4.XI.2005, eliberată de SC SA
Pârâta a precizat că nu au fost valorificate sumele cu titlu de acord global, premii, gratificații, prevăzute în adeverința depusă, cu motivarea că nu există temei legal de valorificare a formelor de retribuire în acord sau cu bucata, în regie ori după timp, pe bază de tarife sau cote procentuale, premii, iar în anexa la OUG nr.4/2005, punctul VI, se stipulează că aceste venituri nu sunt luate în calcul la stabilirea punctajului mediu anual.
În apărare, a solicitat administrarea probei cu înscrisurile anexate la întâmpinare ( filele 27 - 50 dosar) cuprinzând copii de pe: decizii de pensie, cererea înregistrată sub nr.4597/27.XI.2008, adresa de răspuns nr.4597/16.XII.2008, fișa cu date privitoare la activitatea în muncă, punctajul anual, adeverința nr.421/2008, emisă de SC SA
La termenul de judecată din 21.IV.2009 reprezentanta pârâtei a invocat excepțiile tardivității precizării de acțiune și prematurității valorificării adeverinței nr.166/17.II.2009.
Instanța văzând actele dosarului, raportat la prevederile art.134 și art.137 alin.1 Cod proc.civilă, a constatat că excepția tardivității precizării de acțiune este neîntemeiată, și a respins-
Conform art.134 Cod proc.civilă, "Este socotită ca prima zi de înfățișare aceea în care părțile, legal citate, pot pune concluzii".
În cauza de față, prima zi de înfățișare a fost la primul termen de judecată din 31 martie 2009, precizarea de acțiune fiind depusă anterior acestei date la 25.III.2009.
Referitor la excepția prematurității precizării de acțiune, privind valorificarea adeverinței nr.166/17 februarie 2009, instanța văzând dispozițiile art.52, art.82 și art.95 din Legea nr.19/2000, privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, cu modificările și completările ulterioare, a admis-o ca întemeiată deoarece drepturile de pensie cât și recalcularea acestora se acordă la cererea persoanei îndreptățite.
Potrivit art.82 alin.2 din actul normativ menționat mai sus, "Cererea de pensionare, împreună cu actele care dovedesc îndeplinirea condițiilor prevăzute de prezenta lege, se depun la Casa Teritorială de Pensii în raza căreia se află domiciliul asiguratului".
În cauza de față, reclamanta a solicitat valorificarea adeverinței nr.166 din 17 februarie 2009 direct la instanța de judecată, fără a face dovada că s-a adresat cu cerere și a depus originalul acestei adeverințe la Casa Județeană de Pensii H, competentă să soluționeze cererea.
Prin sentința civilă nr. 943/2009 pronunțată de Tribunalul Hunedoara în dosarul cu numărul de mai sus acțiunea a fost admisă în parte. Pârâta a fost obligată la recalcularea pensiei cuvenite reclamantei prin valorificarea veniturilor suplimentare (acord global) rezultate din adeverința nr. 421/27.11.2008 emisă de C: SA D, începând cu data de 01.12.2008, precum și să plătească acesteia diferențele de pensie cuvenite cu aceiași dată. A fost respinsă în rest acțiunea. A fost obligată pârâta să plătească reclamantei suma de 150 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut următoarele:
Cu privire la fondul cauzei, acțiunea de asigurări sociale astfel cum a fost formulată și precizată de reclamantă, împotriva pârâtei Casa Județeană de Pensii H, a fost admisă în parte, ca fondată, pentru următoarele considerente:
Reclamanta - este beneficiara drepturilor de pensie în baza deciziei nr.-/18.VI.1997, în baza HG nr.1550/2004 și OUG nr.4/2005
Prin cererea înregistrată sub nr.4597/27 noiembrie 2008, la Casa Județeană de Pensii H, reclamanta a solicitat recalcularea drepturilor de pensie cuvenite prin valorificarea veniturilor suplimentare (acord global) dovedite cu adeverința nr.421 din 27 noiembrie 2008, eliberată de SC SA
Din cuprinsul acestei adeverințe, rezultă că doamna - a fost angajată în cadrul acestei unități în perioada 1.XI.1973 - 4.VII.1997, în funcția de tehnician proiectant principal. În perioada menționată, pentru calculul pensiei, a realizat în conformitate cu Legea nr.57/1974, următoarele venituri suplimentare: acord global, premii, indemnizații de conducere, sporuri condiții deosebite, gratificații și alte sporuri înscrise în tabelul anexat.
Cu adresa nr.4597 din 16.XII.2008, Casa Județeană de Pensii Hac omunicat reclamantei că sporul de periculozitate și sporul de vechime menționate în adeverința nr.421/2008 au fost valorificate.
A menționat că sumele primite cu titlu de acord global, menționate în aceeași adeverință nu au fost valorificate întrucât nu există temei legal, nu au fost înregistrate în carnetul de muncă și nu sunt prevăzute de OUG nr.4/2005, pct.VI.
Susținerile pârâtei sunt nefondate întrucât, din interpretarea prevederilor art. 78 și art. 164 din Legea nr.19/2000, privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, cu modificările și completările ulterioare, rezultă că sporurile și adaosurile de care au beneficiat angajații și care au fost dovedite cu înscrisuri, chiar neînregistrate în carnetul de muncă, trebuie cuprinse în baza de calcul a pensiei.
Faptul că anterior Legii nr.49/1992, aceste sporuri nu se înscriau în carnetul de muncă nu poate conduce la prejudicierea salariaților, cât timp, prin actele emise de angajator, în speță adeverința nr.421 din 27 noiembrie 2008, s-a dovedit primirea acestor sporuri și pentru care s-au achitat cotele privind contribuția de asigurări sociale.
De altfel, prin Legea nr.338/2002, a fost modificat art.164 din Legea nr. 19/2000, prevăzându-se în mod expres la aliniatul 3 că la determinarea punctajelor anuale, pe lângă salariile prevăzute la aliniatul 1, se au în vedere și sporurile cu caracter permanent dovedite cu adeverințe eliberate de unitate.
Conform art.23 alin.1 din Legea nr.19/2000, cu modificările și completările ulterioare, baza de calcul lunară a contribuției individuale de asigurări sociale o constituie salariile realizate lunar, inclusiv sporurile și adaosurile prevăzute de lege sau contractul individual de muncă și care se au în vedere la stabilirea punctajului prevăzut de art.78 din aceeași lege.
Prin urmare, Legea nr.19/2000, prin textele mai sus menționate, prevede posibilitatea, dar și obligativitatea valorificării la pensie a sporurilor și adaosurilor dovedite cu adeverințe eliberate de unități, iar în cauza de față s-a făcut o astfel de dovadă cu adeverința nr.421 din 27 noiembrie 2008, eliberată de SC SA Din această adeverință, rezultă că, în conformitate cu prevederile art.1 din Decretul nr.389/1972, pentru sporurile primite în cadrul acordului global, premii, gratificații și spor de periculozitate, angajatorul a calculat și virat la bugetul de stat, contribuția de asigurări sociale.
Faptul că, pe o perioadă de mai mulți ani, în speță 1973 - 1997, reclamanta a beneficiat de aceste adaosuri, dovedește caracterul permanent al acestor venituri și nicidecum că acestea ar avea un caracter sporadic, așa cum susține pârâta.
Deși, la punctul VI din OUG nr.4/2005, se menționează că aceste sume nu se iau în calcul la determinarea punctajelor anuale pentru că nu au făcut parte din baza de calcul a pensiilor stabilite în baza legislației anterioare, nu se poate ignora faptul că potrivit art.2 alin.1 din aceeași ordonanță, recalcularea se face cu respectarea principiului contributivității instituit de art.2 lit.e din Legea nr.19/2000.
Conform prevederile art.7 alin.3 din OUG nr.4/2005, decizia de recalculare poate fi modificată la cerere, în baza actelor doveditoare prezentate de pensionar, întocmite conform prevederilor legale, din care rezultă alte date și elemente decât cele utilizate la recalculare, referitoare la drepturi cu caracter salarial, care conform Legii nr.19/2000, se au în vedere la stabilirea punctajului mediu anual sau la stagii de cotizare realizate până la data de 01 aprilie 2001.
Rolul instanței este nu doar de a constata și cenzura directa aplicare a OUG nr.4/2005, ci și de a interpreta actul normativ, inclusiv prin prisma Legii nr.19/2000 (pentru că procedura de recalculare vizează tocmai înlăturarea discriminărilor), opinia fiind aceea că în pofida acestei reglementări exprese, sumele se impune a fi luate în calcul.
Raționamentul juridic ce stă la baza acestei opinii este fundamentat de forța juridică superioară a legii față de ordonanță, pe considerente de echitate și motive care țin de preeminența principiilor în baza cărora un text de lege a fost edictat.
În același timp, instanța observă că valorificarea veniturilor suplimentare realizate de către reclamantă cu titlu de acord global (adaosuri) și dovedite cu adeverința nr.421/27 noiembrie 2008, este în concordanță și cu principiul fundamental al respectării drepturilor omului consacrat de Convenția Europeană a Drepturilor și Libertăților Fundamentale ale Omului, precum și cu principiul dreptului la pensie, prevăzut de Constituția României.
În ce privește capătul cererii precizate privind acordarea diferențelor de pensie rezultate în urma recalculării, începând cu data de 1 decembrie 2005, instanța constată că acesta nu are suport legal.
Conform art.95 alin.3 și art.169 alin.3 din Legea nr. 19/2000, privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, cu modificările și completările ulterioare "Pensia recalculată se acordă începând cu luna următoare celei în care s-a depus cererea de recalculare".
În cauza de față, reclamanta a depus adeverința nr.427 din 27 noiembrie 2008 cu cererea înregistrată sub nr.4597 din 27 noiembrie 2008, iar drepturile rezultate în urma recalculării pensiei vor fi acordate începând cu luna următoare, respectiv decembrie 2008.
Pentru considerentele de fapt și de drept expuse mai sus, instanța, văzând și dispozițiile art.155 din Legea nr.19/2000, a admis în parte acțiunea de asigurări sociale astfel cum a fost formulată și precizată.
Pe cale de consecință, s-a dispus obligarea pârâtei Casa Județeană de Pensii H la recalcularea pensiei cuvenite reclamantei - prin valorificarea veniturilor suplimentare (acord global), rezultate din adeverința nr.421 din 27 noiembrie 2008, emisă de SC SA D, începând cu data de 1 decembrie 2008 precum și să plătească acesteia diferențele de pensie cuvenite, cu aceeași dată.
S-a respins în rest acțiunea.
În baza art.274 alin.1 Cod proc.civilă, a fost obligată pârâta Casa Județeană de Pensii H să plătească reclamantei suma de 150 lei cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocat.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În expunerea de motive arată că în mod netemeinic instanța de fond a admis doar în parte acțiunea, neavând în vedere valorificarea adeverinței nr. 421/17/02.2009 care i-a fost eliberată pe parcursul derulării litigiului și a fost comunicată pârâtei în instanță.
În mod nelegal, mai arată reclamanta, instanța de fond a dispus acordarea drepturilor de pensie doar cu data de 01.12.2008 și nu cu data de 01.12.2005, așa cum a solicitat prin precizarea de acțiune.
În fine, arată reclamanta, instanța trebuia să dispună valorificarea tuturor veniturilor asigurate menționate în adeverință, și nu doar a veniturilor obținute sub formă de acord global.
DE asemenea, a declarat recurs și pârâta H, solicitând admiterea recursului, și modificarea sentinței atacate în sensul respingerii în totalitate a acțiunii.
În expunerea de motive a arătat că prin adeverința nr. 421/27.11/2008 se consemnează că reclamanta a obținut sporul de periculozitate și alte venituri suplimentare, deci nu sporuri printre care și acordul global care nu sunt prevăzute de OUG nr. 4/2005, mai mult chiar, fiind excluse de acest act normativ.
Adeverința în discuție nu conține denumirea sporurilor și nici temeiul legal în baza căruia s-a acordat acordul global.
În mod greșit instanța de fond a reținut că în cauză sunt aplicabile prevederile art. 164 alin.3, 78 alin. 1, 24 alin,1 și 2 lit. e din Legea 19/2000 și art. 7 alin. 3 din OUG nr. 4/2005, care nu pot fi interpretate în sensul că se aplică și la calculul punctajelor anuale privind anii de stagiu realizați înainte de intrarea în vigoare a Legii 19/2000.
Deliberând asupra recursurilor de față funcție de criticile formulate și din oficiu, conform prevederilor art. 3041cod pr. civilă, Curtea reține următoarele:
Recursurile sunt nefondate.
Contrar susținerilor reclamantei, în mod corect instanța de fond a reținut că nu are suport legal capătul de cerere privind acordarea diferențelor de pensie rezultate în urma recalculării începând cu data de 01.12.2005. În mod corect drepturile de pensie rezultate în urma recalculării au fost acordate începând cu luna decembrie 2008, adeverința nr. 427/27.11.2008 fiind înregistrată în luna noiembrie 2008, în cauză fiind incidente prevederile art. 95 alin. 3 și art. 169 alin. 3 din Legea nr. 19/2000, conform cărora pensia recalculată se acordă începând cu luna următoare celei în care s-a depus cererea de recalculare.
Pentru aceleași considerente nu poate fi primită nici cererea reclamantei în sensul de a-i fi valorificată la recalcularea pensiei și adeverința nr. 134/17.02.2009, adeverință ce nu poate fi valorificată, potrivit procedeului sus menționat, începând cu luna imediat următoare depunerii la Casa Județeană de Pensii, potrivit și prevederilor art. 82 alin. 2 din Legea nr. 19/2000.
În sfârșit în mod corect în dispozitivul sentinței atacate e, instanța de fond a dispus doar valorificarea acordului global, restul veniturilor asigurate fiind deja valorificate de pârâtă, iar actele nu au caracterul unor sporuri cu caracter permanent
În ce privește recursul pârâtei Casa județeană de Pensii H:
Veniturile realizate în acord global prevăzute în legislația anterioară anului 1989 au avut un caracter permanent, fiind acordate lunar și în raport cu acestea angajatorul a calculat și virat contribuția de asigurări sociale aferentă fondului de salarii, conform art. 1 din. 389/1972, care prevedea obligația unității de a vira la bugetul asigurărilor de stat o contribuție de 15% asupra câștigului brut realizat de personalul lor salarial.
Prevederea legală mai sus citată a fost menținută prin Legea nr. 49/1992, modificându-se numai procentul - ului datorat de angajator.
Potrivit art. 2 lit. e din Legea nr. 19/2000, fondurile de asigurări sociale se constituie pe baza contribuției datorate de peroanele fizice și juridice din sectorul public de pensii, iar drepturile de asigurări sociale se cuvin pe temeiul contribuțiilor de asigurări sociale plătite.
Conform prevederilor art. 23 alin.1 din Legea nr. 19/2000-așa cum au fost modificate prin Legea nr. 250/19.07.2007- baza de calcul lunară a contribuției individuale de asigurări sociale o constituiesalariul individual brut, realizat lunar, inclusiv sporurile și adaosurile reglementate de lege sau contractul colectiv de muncă, iar în raport de acest salariu brut se calculează numărul de puncte realizat în fiecare lună, în vederea determinării punctajului anual al asiguratului, potrivit art. 78 alin.1 teza a II-a din Legea nr. 19/2000 din aceeași lege.
În acest sens sunt și prevederile art. 164 alin.1 și 3 din Legea nr. 19/2000, conform cărora la determinarea punctajelor anuale se utilizează salariile brute sau nete, după caz și se au în vedere și sporurile cu caracter permanent înscrise în carnetul de muncă sau dovedite cu adeverințe de la angajator.
De asemenea, în Normelor de aplicare a prevederilor Legii nr. 19/2000 <LLNK 12000 19 10 201 0 17> privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, cu modificările și completările ulterioare aprobate prin Ordinul Ministerului Muncii și Solidarității Sociale nr.340/2001 se prevede la pct. 26 faptul că: punctajul anual al asiguratului se determină potrivit art. 78 alin. (1) și (2) din lege,pe baza venitului brut realizat lunar, prevăzut la pct. 19 din prezentele norme"
La pct. 19 din aceste norme este definită sintagma venit brut realizat lunar ca fiind "totalitatea veniturilor în bani sau în natură, indiferent de fondurile din care acestea se achită, realizate de asigurații care se află în una sau mai multe dintre situațiile de la art. 5 alin. (1) pct. I și II din lege".
Mai mult, prin Ordinul nr. 680/2007 pentru modificarea Normelor de aplicare a Legii nr. 19/2000 s-a definit noțiunea de venitul brut realizat lunar ca fiind venitul brut în bani, achitat din fondul de salarii, reprezentând inclusiv " sporurile, indemnizațiile și sumele acordate sub formă de procent din salariu ori sume fixe, indiferent dacă au caracter permanent sau nu"
Prin urmare, Legea nr. 19/2000, prin textele mai sus menționate, prevede posibilitatea, dar și obligativitatea valorificării la pensie a salariului realizat lunar, a sporurilor și adaosurilor dovedite cu adeverințe eliberate de unității, așa încât în speța de față în mod corect s-a apreciat de către prima instanță că se impune valorificarea veniturilor suplimentare lunare (acord global) realizate de reclamant, care au avut un caracter permanent în sensul Legii nr. 42/1992 și pentru care angajatorul a achitat - ul, conform Decretului nr.389/1972 și Legii nr. 65/1965, așa cum reiese din adeverința nr. 271/2008 emisă de ""
Susținerile recurentei pârâte, în sensul că aceste sporuri nu pot fi luate în calcul la recalcularea drepturilor le pensie deoarece nu au făcut parte din baza de calcul a pensiilor conform legislației anterioare urmează a fi înlăturate ca nefondate, întrucât potrivit dispozițiilor art.10 din Legea nr. 3/1977 baza de calcul pentru stabilirea pensiei era media din 5 ani consecutivi, la alegere în ultimi 10 ani de activitate, a salariului de bază, precum și a următoarelor venituri salariale: sporul pentru vechime în muncă, sporul pentru lucru în subteran, precum și lucrul pe platformele marine de foraj și extracție, sporul pentru condiții grele de muncă, sporul pentru lucrul sistematic peste programul normal, sporul pentru exercitarea unei funcții suplimentare și alte sporuri cu caracter permanent prevăzute în contractul individual de muncă, potrivit legii.
În speță, așa cum s-a reținut mai sus, veniturile suplimentare obținute de reclamant, conform legii (Legea nr. 57/1974) urmare a activității de tehnician proiectant în cadrul D au avut un caracter permanent, iar recalcularea se face cu respectarea principiului contributivității reglementat de art. 2 lit. e din Legea nr. 19/2000, regăsit în art. 164 privind determinarea punctajelor anuale.
acestui principiu fundamental al asigurărilor sociale, în condițiile în care s-a făcut dovada reținerii CAS și pentru aceste sume, ar conduce la obținerea unei prestații de asigurări sociale care nu ar fi proporționale cu prețul plătit pentru riscul asigurat, cea ce ar fi inechitabil.
În acest context, susținerile recurentei pârâte, în sensul interpretării greșite de către prima instanță a dispozițiilor art. 164 din Legea nr. 19/2000, sunt nefondate.
Pentru considerentele expuse, curtea constată că instanța de fond a pronunțat o hotărâre legală și temeinică, astfel încât în baza art. 312 alin.1 Cod procedură civilă, va respinge recursurile exercitate în cauză de părți, ca fiind nefondate.
Urmare a respingerii ambelor recursuri, nu vor fi acordate cheltuieli de judecată conform art.274 cod procedură civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta - împotriva sentinței civile nr. 943/LM//2009 pronunțată de Tribunalul Hunedoara în dosarul nr-, precum și recursul declarat de pârâta CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII H împotriva aceleiași sentințe.
Fără cheltuieli de judecată.
Irevocabilă
Pronunțată în ședința publică din 01 Octombrie 2009.
Președinte, | Judecător, | Judecător, |
Grefier, |
Red..
Tehnored. 09 Octombrie 2009
5 ex.
Jud. fond. L/
Președinte:Victor CrețoiuJudecători:Victor Crețoiu, Nicoleta Vesa, Monica Maria