Contestatie decizie pensionare Spete. Decizia 96/2008. Curtea de Apel Cluj
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția Civilă, de Muncă și Asigurări Sociale
pentru Minori și Familie
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ NR. 96/R/2008
Ședința publică din data de 15 ianuarie 2008
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Adrian Repede
JUDECĂTORI: Adrian Repede, Lucia Ștețca Ioana Tripon
- -
GREFIER: - -
S-a luat spre examinare recursul declarat de reclamantul împotriva sentinței civile nr. 1906 din 24.09.2007 pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr-, privind și pe pârâta CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII, având ca obiect contestație de pensionare.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, se prezintă recurentul-reclamant, lipsă fiind reprezentantul intimatei-pârâte.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul a fost declarat și motivat în termenul legal, a fost comunicat intimatei și este scutit de plata taxei judiciare de timbru și de timbrul judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după recurentul-reclamant depune la dosar copii de pe adeverința nr. 9592/IV/20.08.2007 eliberată de Spitalul Clinic Județean de Urgență C și de pe decizia nr. - a Casei Județene de Pensii
Nefiind cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, instanța constată încheiată faza cercetării judecătorești și acordă cuvântul asupra recursului.
Recurentul-reclamant solicită admiterea recursului, casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanțe, în sensul admiterii cererii introductive de instanță.
CURTEA
Asupra recursului declarat reține:
Prin sentința civilă nr. 1906/24.09.2007 s-a respins acțiunea civilă formulată de reclamantul împotriva pârâtei Casa Județeană de Pensii
Pentru a pronunța această sentință tribunalul a reținut că prin cererea introductivă reclamantul a solicitat obligarea Casei Județene de Pensii C la emiterea unei noi decizii de pensionare, apreciind că i-a fost greșit stabilit cuantumul pensiei în raport de vechimea sa în muncă și de salariile avute.
Reclamantul beneficiază de pensie pentru limită de vârstă începând cu 1 martie 2007, având un stagiu de cotizare de 45 de ani și 27 de zile, din care 29 ani în grupa a II-a de muncă.
Din verificarea dosarului de pensie al reclamantului s-a constatat că pârâta, la determinarea punctajului anual și, implicit la stabilirea cuantumului pensiei, a luat în considerare salariile care au fost înscrise în carnetul de muncă al reclamantului, cât și cele care au fost trecute în adeverințele depuse în dosarul de pensie, concluzionându-se că reclamantului i-a fost corect stabilit cuantumul pensiei.
Împotriva sentinței a declarat recurs reclamantul, considerând-o nelegală și netemeinică și solicitând schimbarea în tot a acesteia, în sensul admiterii acțiunii.
În motivarea recursului se arată că instanța nu a ținut cont de faptul că o terță persoană, colegă de serviciu cu reclamant, deși avea un stagiu de cotizare de 44 ani, 8 luni și 15 zile, beneficiază de o pensie de 646 lei, iar reclamantul cu o vechime de 45 de ani și 27 de zile beneficiază de o pensie de 500 lei.
Mai susține recurentul, că sentința ar conține motive străine de natura pricinii.
În cadrul dezbaterilor reclamantul a învederat instanței că motivul principal pentru care a contestat decizia nr. -/2007 este acela că o fostă colegă a sa beneficiază de o pensie mai mare, deși are un stagiu de cotizare mai mic.
Recursul nu este întemeiat.
Sentința atacată nu conține motive străine naturii pricinii, avându-se în vedere că instanța era ținută să verifice legalitatea deciziei de pensionare emisă în favoarea reclamantului, respectiv dacă la stabilirea punctajului realizat de acesta au fost avute în vedere toate sumele contributive, precum și dacă în raport de acestea, în favoarea reclamantului s-a stabilit legal pensia.
În nici un caz legalitatea deciziei nu se impunea a fi analizată prin raportare la drepturile altor persoane.
Avându-se în vedere că prin motivele de recurs reclamantul învederează din nou că motivul principal pentru care a atacat decizia nr. -/2007 îl constituie nedumerirea sa referitoare la faptul că o fostă colegă, cu un stagiu mai mic de cotizare, beneficiază de o pensie mai mare, urmează a se răspunde acestei critici astfel:
Potrivit art. 41 alin. 1 din Legea nr. 19/2000 republicată, stagiul complet de cotizare este de 30 de ani pentru bărbați și 25 de ani pentru femei.
Punctajul mediu anual realizat se determină prin împărțirea numărului de puncte rezultat din însumarea punctajelor anuale la numărul de ani corespunzător stagiului complet de cotizare.
Din interpretarea coroborată a acestor dispoziții legale, rezultă că punctajul mediu în ceea ce-l privește pe reclamant s-a stabilit prin împărțirea numărului de puncte realizat de acesta la stagiul complet de cotizare de 30 de ani, iar în ceea ce o privește pe fosta sa colegă, la stagiul de 25 de ani, aceasta fiind justificarea legală a faptului că la stagii de cotizare apropiate cum sunt cele ale reclamantului și fostei sale colege, reclamantul a obținut un punctaj mediu anual mai mic.
Criticile aduse sentinței nefiind întemeiate, curtea, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. 1.pr.civ. urmează a respinge recursul declarat de reclamant ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul împotriva sentinței civile nr. 1906 din 24 septembrie 2007 Tribunalului Cluj, pronunțată în dosar nr-, pe care o menține.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 15 ianuarie 2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER
- - - - - - - -
Red.SL/dact.
2 ex./30.01.2008
Jud.primă instanță: /
Președinte:Adrian RepedeJudecători:Adrian Repede, Lucia Ștețca Ioana Tripon