Contestatie decizie pensionare Spete. Decizia 9677/2008. Curtea de Apel Craiova

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA A II-A CIVILĂ ȘI PT. CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIE Nr. 9677

Ședința publică de la 07 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Corneliu Maria

JUDECĂTOR 2: Marian Lungu

JUDECĂTOR 3: Florica Diaconescu

Grefier - -

*************

Pe rol, judecarea recursului declarat de intimata CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII G, împotriva sentinței civile nr. 3933/16.06.2008, pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul contestator, având ca obiect contestație decizie de pensionare.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns intimatul contestator, lipsind recurenta intimata CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instanței că recursul este declarat și motivat în termenul prevăzut de dispozițiile art. 301 și 303. pr. Civilă.

Intrucât nu mai sunt excepții de invocat, probe de administrat ori alte cereri de formulat, instanța, apreciind îndeplinite condițiile prevăzute de dispozițiile art. 150 Cod procedură civilă acordă cuvântul asupra recursului.

Intimatul contestator a solicitat instanței respingerea recursului.

CURTEA

Asupra recursului de față.

Prin sentința nr. 3933/16.06.2008, pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr- s-a admis contestația formulată de petiționarul, in contradictoriu cu intimata Casa Județeană de Pensii

S- dispus anularea deciziei nr. -/19.01.2007 emisă de Casa Județeană de Pensii

S-a dispus obligarea intimatei la emiterea unei noi decizii de pensionare cu luarea în calcul și veniturile obținute în lunile decembrie 2002 și ianuarie 2003, rezultând un punctaj total de 56,73857 puncte și o pensie de 1124 lei.

A fost obligată intimata la plata diferențelor de pensie pe perioada 19.01.2007 și până la emiterea unei noi decizii.

S-a dispus obligarea intimatei la plata către petent a sumei de 200 lei cheltuieli de judecată.

Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut:

Petiționarul a fost pensionat începând cu 27.12.2002, dar a mai prestat activitate până în luna ianuarie 2003 fără ca intimata să ia în calcul și veniturile realizate de acesta în lunile decembrie 2002 și ianuarie 2003.

Drepturile de pensie ale petentului i s-au recalculat prin mai multe decizii ulterioare, dar fără a se ține cont de lunile decembrie 2002 și ianuarie 2003, cu motivarea că, la data ultimei decizii - -/19.01.2007 - a fost aplicat art. 95 alin. 1 din Legea nr. 19/2000 potrivit căruia "beneficiarii pensiei pentru limită de vârstă pot solicita recalcularea pensiei după realizarea fiecărui stagiu de cotizare de minim 12 luni".

Ulterior, acest articol a fost abrogat prin <LLNK 12007 2641701701 0 57>Decizia Curții Constituționalenr. 264 din 20 martie 2007, publicata in nr. 283 din 27 aprilie 2007 fost admisa exceptia de neconstitutionalitate cu privire la dispozitiile <LLNK 12000 19 10 202 95 40>art. 95, alin. (1) din Legea nr. 19/2000constatandu-se ca acestea contravin prevederilor art. 16 alin. (1) din Constitutie.

Prin urmare, conform art. 147 alin. (1) din Constituția României, dispozitiile din legile si ordonantele in vigoare, precum si cele din regulamente, constatate ca fiind neconstitutionale, isi inceteaza efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curtii Constitutionale daca, in acest interval, Parlamentul sau Guvernul, dupa caz, nu pun de acord prevederile neconstitutionale cu dispozitiile Constitutiei. Pe durata acestui termen, dispozitiile constatate ca fiind neconstitutionale sunt suspendate de drept.

In consecinta, in intervalul 27 aprilie 2007 - 10 iunie 2007, dispozitiile <LLNK 12000 19 10 202 95 39>art. 95 alin.(1) din Legea nr. 19/2000au fost suspendate de drept, iar incepand cu data de 11 iunie 2007, acestea si-au incetat efectele juridice.

Astfel, potrivit dispozițiilor Legii nr. 19/2000, art. 76 alin. 1, cuantumul pensiei se determină prin înmulțirea punctajului mediu anual realizat de asigurat în perioada de cotizare cu valoarea unui punct de pensie.

La calcularea numărului de puncte se au în vedere salariul brut lunar individual, sporurile și adausurile sau după caz, venitul lunar asigurat care a constituit baza de calcul a contribuției individuale de asigurări sociale (art. 78 alin. 1 coroborat cu art. 23 alin. 1 din Legea nr. 19/2000).

În aceste condiții, petentului i s-au stabilit, prin decizia nr. -/19.01.2007, un punctaj mediu anual de 2,79487 puncte și o pensie de 1108 lei, iar prin raportul de expertiză contabilă efectuat în cauză, s-a calculat un punctaj total de 56.73857 puncte, un punctaj mediu anual de 2,- puncte și o pensie de 1124 lei la data de 19.01.2007, petentul fiind astfel prejudiciat prin acordarea unei pensii mai mici decât cea cuvenită.

Mai mult, prin acordarea de drepturi unor salariați din anumite domenii din cadrul sectorului bugetar ce sunt finanțate de la bugetul de stat și chiar din aceeași instituție, se creează o discriminare din punct de vedere al exercitării dreptului la protecție socială între salariații din sectorul bugetar, încălcându-se astfel dispozițiile art. 41 alin. 2 din Constituție și art. 14 din Convenția Europeană a Dreptului Omului, care interzic orice discriminare între salariați din punct de vedere al protecției sociale din același sector de activitate.

Împotriva acestei sentințe a formulat recurs pârâta Casa Județeană de Pensii G, criticile fiind în esență următoarele:

Contestatorul s-a adresat instanței de judecată peste termenul de 45 zile, prevăzut de lege, iar instanța nu s-a pronunțat asupra excepției tardivității contestației.

De asemenea, arată că potrivit situației legislative actuale, pensionarul avea posibilitatea să se adreseze direct casei de pensii cu o cerere de recalculare solicitând luarea în calcul a veniturilor pe lunile decembrie 2002 și ianuarie 2003, fapt ce nu s-a petrecut până în prezent, acesta adresându-se instanței de judecată.

Arată că s-a stabilit un cuantum al pensiei și un punctaj mediu anual printr-un supliment la raportul de expertiză întocmit în urma obiecțiunilor formulate de catre recurenta- pârâtă, astfel că raportul de expertiză nu mai există.

Recurenta mai arată că dacă ar lua în calcul veniturile contestatorului pe lunile decembrie 2002 și ianuarie 2003, cuantumul pensiei ar fi mai mic decât 1124 lei ca și punctajul mediu anual, așa cum au fost prevăzute în dispozitiv.

Analizând actele și lucrările dosarului în raport de criticile invocate,prin prisma dispozițiilor art. 304 pct.8,9și art. 3041din pr. civilă, se apreciază că recursul nu este fondat, din următoarele considerente:

Cât privește susținerea recurentei că nu i-a fost adresată de către contestator o cerere de recalculare, nu poate fi primită dat fiind faptul că aceasta se afla în posesia documentelor și avea obligația legală de a face calculul corect al cuantumului pensiei contestatorului luând în considerare și cele două luni pentru care acesta a dovedit că a desfășurat activitate.

Cât privește raportul de expertiză, concluziile expertului sunt clare, cuantumul pensiei și al punctajului mediu anual, reținute în dispozitivul hotărârii fiind cele din raportul de expertiză (fil. 138, dos. fond) prin care s-au avut în vedere lunile decembrie 2002 și ianuarie 2003, neluate în calcul de recurentă. Prin suplimentul la raportul de expertiză,expertul nu a făcut altceva decât să verifice dacă sumele rezultate din calculul recurentei și achitate contestatorului-fără valorificarea veniturilor pe cele două luni, în discuție, au fost corecte.

În considerarea celor expuse,în raport de disp. art. 312 alin.1 pr. civilă, recursul va fi respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de intimata CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII G, împotriva sentinței civile nr. 3933/16.06.2008, pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul contestator.

Decizie irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 07 2008.

Președinte,

- -

Judecător,

- -

Judecător,

- -

Grefier,

- -

Red.Jud.Fl./28.11.2008

Tehn./Ex.2

/ și

Președinte:Corneliu Maria
Judecători:Corneliu Maria, Marian Lungu, Florica Diaconescu

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Comentarii despre Contestatie decizie pensionare Spete. Decizia 9677/2008. Curtea de Apel Craiova