Contestatie decizie pensionare Spete. Decizia 976/2008. Curtea de Apel Brasov

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BRAȘOV

SECȚIA LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIA CIVILĂ Nr. 976/R/

Ședința publică din 15 decembrie 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Dorina Rizea

JUDECĂTOR 2: Daniel Marius Cosma

JUDECĂTOR 3: Anca

Grefier

Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra recursului declarat de reclamantul, împotriva sentinței civile nr. 1420 din 1 octombrie 2008 pronunțată de Tribunalul Covasna în dosarul nr-.

La apelul nominal făcut în ședință publică, la pronunțare, se constată lipsa părților.

Procedura îndeplinită.

Dezbaterile în cauza de față au avut loc în ședința publică din data de 8 decembrie 2008, când părțile prezente au pus concluzii în sensul celor consemnate în încheierea de ședință din acea zi, care face arte integrantă din prezenta, iar instanța având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea pentru astăzi, 15 decembrie 2008.

CURTEA:

Asupra recursului de față:

Constată că prin sentința civilă nr. 1420/2008 Tribunalul Covasnaa respins contestația formulată de în contradictoriu cu pârâta Casa Teritorială de Pensii C având ca obiect anularea deciziei nr. 105 emisă de pârâtă la data de 28 mai 2008 pentru restituirea sumei încasate necuvenit de 881 lei.

Pentru a se pronunța astfel s-a reținut că prin Decizia nr.105/29.05.2008, contestatorul a fost obligat la plata sumei de 881 lei, reprezentând sumă încasată necuvenit din bugetul asigurărilor sociale de stat, în perioada 1.06.2005-31.05.2008, determinată de faptul că la recalcularea pensiei s-a valorificat în mod eronat perioada 15.11.1987-22.12.1989 ca stagiu de cotizare, deși perioada respectivă, conform Deciziei nr. 828/15.11.2005 de stabilire a drepturilor acordate în conformitate cu Decretul-Lege nr.118/1990 nu constituie vechime.

Art. 10 din Decretul-Lege nr. 118/1990 prevede limitativ condițiile în care anumite categorii de persoane beneficiază de vechime în muncă, precum și dacă dovedesc că nu au putut să se încadreze în muncă în funcții pentru care aveau pregătirea profesională potrivit art.1 alin.2 pct.4.

Pentru a beneficia de vechime în muncă în perioada 15.11.1987-22.12.1989, contestatorul trebuia să obțină o hotărâre judecătorească de constatare, în conformitate cu art.9 al aceluiași decret, hotărâre care să stabilească imposibilitatea exercitării profesiei sau ocupației în perioada în care a fost persecutat politic, aspect nedovedit de către contestator.

Având în vedere aceste considerente instanța a apreciat contestația formulată ca fiind neîntemeiată, întrucât contestatorul nu a făcut o astfel de dovadă, și pe cale de consecință a respins-

Împotriva sentinței a declarat recurs contestatorul criticând hotărârea pentru nelegalitate.

În dezvoltarea motivelor de recurs se arată că, potrivit punctului 11 din nr. 118/1990, persoanele care au participat la Revolta de la B din 15 noiembrie 1987, beneficiază automat de vechime neîntreruptă în muncă.

Deși a demonstrat instanței cu actele de la CNSAS că beneficiază de dispozițiile nr. 118/1990, instanța de fond nu a pronunțat o hotărâre judecătorească de constatare în acest sens.

În cazul în care se pronunța o astfel de hotărâre, automat se anula și decizia nr. 105/2008 prin care i s-a reținut suma de 881 lei.

Prin întâmpinarea formulată în cauză de intimată se solicită respingerea recursului ca nefondat, întrucât instanța de fond a reținut corect starea de fapt și de drept a cauzei dedusă judecății.

Examinând sentința în baza motivelor de recurs și prin prisma prevederilor art. 3041Cod procedură civilă, curtea reține că recurs este nefondat pentru următoarele considerente:

Într-adevăr, astfel cum s-a reținut și prin decizia civilă nr. 207/2005 a Curții de APEL BRAȘOV și din actele depuse ca probă din prezentul dosar, rezultă că recurentul a fost persecutat politic și dat afară din serviciu pentru motivul că a participat la revolta anticomunistă din România din 15.11.1987 și prin urmare beneficiază de drepturile prevăzute de art. 10 din nr. 118/1990 în prezent abrogat art. 11 din nr. 118/1990 astfel cum era modificat în anul 1998 devenit art. 9 din același act normativ ca urmare a modificărilor și completărilor pe parcurs a nr. 118/1990 și ca urmare a republicărilor a fost dată altă numerotare articolelor, prevede că "persoanele care fac dovada prin hotărâre judecătorească de constatare că nu a putut să-și exercite profesia sau după caz ocupația pe perioada în care au fost persecutate sau urmărite din motive politice beneficiază de vechime în muncă pe perioada în care s-au aflat în această situație".

Prin urmare, vechimea în muncă nu este recunoscută automat cum susține recurentul ci ca urmare a pronunțării unei hotărâri de constatare în acest sens pentru perioada reclamată, respectiv 15.11.1987 - 22 decembrie 1989.

Neexistând o astfel de hotărâre, corect intimata i-a reținut contestatorului sumele încasate pe nedrept.

Recurentul susține că a solicitat tribunalului pronunțarea unei astfel de hotărâri, ori această susținere este înlăturată de curte pe considerentul că obiectul dedus judecății prin contestația formulată și care de altfel, constituie obiectul prezentei cauze dedusă spre judecare și control judecătoresc, este anularea deciziei nr. 105/2008 emisă de intimată și nu constatarea prin hotărâre judecătorească conform prevederilor legale menționate.

Prin urmare, instanța de fond s-a pronunțat corect asupra a ceea ce s-a cerut în cauză.

Contestatorul era îndreptățit să formuleze o acțiune prin care să solicite pronunțarea unei hotărâri judecătorești de constatare conform art. 9 din nr.118/1990 republicat, iar până la soluționarea acțiunii să solicite suspendarea executării deciziei nr. 105/2008 emisă de intimată.

Pentru aceste considerente, în baza art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă, curtea va respinge recursul și va menține ca legală sentința civilă recurată.

Pentru aceste motive,

În numele legii,

DECIDE:

Respinge recursul declarat de contestatorul împotriva sentinței civile nr. 1420/1 octombrie 2008 pronunțată de Tribunalul Covasna pe care o menține.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi, 15 decembrie 2008.

Președinte,

- -

Judecător,

- - -

Judecător,

-

Grefier,

Red./19.12.2008

Tehnoredact./19.12.2008/ 2 ex.

Jud. fond,

Președinte:Dorina Rizea
Judecători:Dorina Rizea, Daniel Marius Cosma, Anca

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Comentarii despre Contestatie decizie pensionare Spete. Decizia 976/2008. Curtea de Apel Brasov