Contestatie decizie pensionare Spete. Decizia 9773/2008. Curtea de Apel Craiova

DOSAR NR-

-contestației decizie pensionare-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA A II-A CIVILĂ ȘI PT. CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIE NR. 9773

ȘEDINȚA PUBLICĂ DE - 2008

COMPLETUL DIN:

PREȘEDINTE: Daniela Vijloi

JUDECĂTOR 2: Marin Covei

JUDECĂTOR 3: Mihaela Mitrancă

GREFIER: - - -

*********************

Pe rol, judecarea recursului declarat de, domiciliată în comuna,- judetul D, împotriva sentinței civile nr.3794 din 30 mai 2008, pronunțată de Tribunalul Dolj - Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII, cu sediul în C,- județul D, având ca obiect contestație decizie de pensionare.

La apelul nominal făcut în ședința publică, au lipsit părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier ul de ședință, care învederează că recursul este declarat în termen în raport de mențiunea din dispozitivul sentinței în care se menționează "cu recurs în termen de 15 zile", însă, potrivit art.80 din Lg.68/1999, termenul de recurs este de 10 zile de la data comunicării hotărârii pronunțată de instanța de fond.

Apreciind îndeplinite dispozițiile art.150 cod procedură civilă, s-a trecut la soluționare.

CURTEA

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrarilor dosarului, constata urmatoarele:

Prin contestația înregistrată pe rolul Tribunalului Dolj la data de 23 mai 2007, petenta a contestat decizia de debit nr. - din 05.04.2007 emisă de intimata Casa Județeană de Pensii D, decizie prin care se reține un debit în sarcina sa de 7647 lei, reprezentînd pensia de urmaș încasată necuvenit și taxe poștale conform procesului-verbal de constatare nr. 1546/16.04.2004 și notei de constatare nr. 7170/06.10.2006.

În motivarea contestației, contestatoarea arată că la data de 03.05.2004, intimata a emis decizia nr. - prin care i se comunică că în perioada 2001 - 01.05.2004 a primit necuvenit suma de 27.144.749 lei vechi reprezentînd pensie de urmaș necuvenită și taxe poștale conform procesului-verbal de constatare nr. 1645/16.04.2004.

Contestatoarea a mai aratat că, în urma emiterii deciziei de debit nr. - din 03.05.2004, i s-a întocmit dosar penal, iar judecătoria Calafata stabilit că în perioada 01.10.1997 - 01.05.2004 contestatoarea a beneficiat de două pensii, condamnînd-o la 5 luni închisoare, cu suspendate condiționată a executării pedepsei și a obligat-o să achite suma de 28.109.527 lei despăgubiri civile intimatei.

Contestatoarea mai arată că ulterior intimata a stabilit că suma de 2810,95 RON stabilită de instanță se ridică la suma de 7.647 RON, sumă ce a fost comunicată în luna aprilie 2007, fără să specifice cum s-a ajuns la această sumă, fapt pentru care aceasta a solicitat instanței să se stabilească prin hotărîrea ce se va pronunța cuantumul debitului pe care aceasta trebuie să-l achite intimatei.

În susținerea contestației s-a anexat copia sentinței penale nr. 79 din 22 februarie 2005pronunțată de Judecătoria Calafat, cupoane de pensia, decizia nr. -/03.05.2004 emisă de intimată și decizia nr. -/05.04.2007, emisă tot de intimată.

Prin întîmpinarea formulată la data de 17.09.2007, intimata Casa Județeană de Pensii Das olicitat instanței respingerea contestației ca neîntemeiată, arătînd că, debitul în cuantum de 7647 RON, stabilit prin decizia de debit nr. -/05.04.2007, este real.

Intimata a mai aratat că decizia de debit nr. - din 05.04.2007 a fost emisă în baza notei de constatare nr. 7170/06.10.2006 prin care se stabilește în sarcina contestatoarei un debit de 7647 RON, debit ce a fast stabilit în conformitate cu prevederile art. 188 alin. 1 din Legea nr.19/2000, cuprinzînd: sumele încasate necuvenit, cu titlul de prestații de asigurări sociale, de la data primei plăți a sumei necuvenite, plus dobînzile aferente pînă la recuperarea integrală a prejudiciului.

Intimata anexat la întîmpinare nota de constatare nr. 7170/06.10.2006, decizia de debit nr. - din 05.04.2007 și tabel cu calcul dobînzi și al sumei datorate de contestatoare intimatei la data întocmirii notei de constatare.

În scop probatoriu, instanța a pus în discuția părților la termenul de judecată din data de 23 2007, efectuarea unei expertize contabile în cauză, expertiză ce a fost efectuată de către expert contabil - din cadrul Biroului de expertize tehnice și contabile din cadrul Tribunalului Dolj.

Obiectivele expertizei contabile au fost: verificarea modului de calcul al celor două debite, respectiv cel stabilit prin nota de constatare nr. 1645/16.04.2004 în valoare de 28.109.527 lei și cel stabilit prin nota de constatare nr. 7170/06.10.2006 în cuantum de 7647 lei și să precizeze dacă debitele au fost corect stabilite sau nu și din ce se compun.

Prin raportul de expertiză contabilă întocmit în cauză, expertul contabil - a stabilit că debitul în cuantum de 7647 lei RON stabilit de intimată prin nota de constatare nr. 7170/06.10.2006 și decizia de debit nr. -/05.04.2007 este real și a fost corect stabilit de intimată și se compune din: suma de 3939 RON pensie încasată de contestatoare din anul 1995 pînă la data stabilirii debitului în mod necuvenit, 36 RON cheltuieli poștale de 3647 RON dobînzi bancare.

Expertul contabil a mai stabilit că din acest debit contestatoarea a achitat 2177 RON și mai are de achitat 5470 RON.

Prin sentinta nr. 3794 din 30.05.2008, Tribunalul Dolj - Sectia Conflicte de munca si Asigurari Sociale a respins ca nefondata contestatia.

Pentru a se pronunta astfel, tribunalul a retinut ca debitul stabilit de intimată prin nota de constatare nr. 7170/06.10.2006 și decizia de debit nr. -/05.04.2007 a fost corect stabilit așa după cum rezultă din concluziile la raportul de expertiză contabilă întocmit în cauză, de către expert contabil -.

Calculul debitului s-a efectuat în conformitate cu prevederile art. 188 alin. 1 din Legea nr. 19/2000, privind sistemul public de pensii salte drepturi de asigurări sociale unde se prevede că sumele încasate necuvenit, cu titul de prestații de asigurări sociale, ca urmare a unei infracțiuni săvîrșite de beneficiar, se recuperează de la acesta, de la data primei plăți a sumelor necuvenite, plus dobînzile aferente, pînă la recuperarea integrală a prejudiciului.

Impotriva acestei sentinte a formulat recurs contestatoarea, care a criticat-o pentru nelegalitate.

Motivele in fapt ale recursului vizeaza nepronuntarea instantei de fond asupra exceptiilor prescriptiei dreptului la actiune si autoritatii de lucru judecat, intrucat initial, prin nota de constatare nr. 1546 din 16.04.2004 a stabilit un debit de 2810 lei pentru perioada 2001-2004, fapt atestat si de sentinta penala nr. 79/2005 a Judecatoriei Calafat.

Examinând recursul dedus judecății, prin raportare la motivele invocate, precum și din oficiu, în limitele prevăzute de art.306 alin.2 Cod pr.civilă, Curtea a constatat că acesta este fondat, pentru următoarele considerente:

Litigiul de fata are ca obiect contestatia formulata de petenta impotriva deciziei nr. - din 05.04.2007 emisa de Casa Judeteana de Pensii D prin care i s-a stabilit un debit de 7.647 lei.

In fapt, Curtea urmeaza sa retina ca petenta a beneficiat de pensie de urmas, conform deciziei de pensie nr. - din 23.10.1995, iar prin cererea nr. 28224 din 11.09.1997 a solicitat pensie pentru limita de varsta, fiind emisa decizia de pensie nr. - din 14.10.1997.

Ca urmare a verificarilor efectuate si in baza notei de constatare nr. 1645 din 16.04.2004, petentei i-a fost constituit un debit in cuantum de 27.144.749 lei reprezentand sume primite necuvenit in baza deciziei de pensie de urmas, conform deciziei de pensie nr. - din 23.10.1995, in perioada 01.04.2001 - 01.05.2004, perioada in care a beneficiat si de pensie proprie, conform deciziei de pensie pentru limita de varsta nr. - din 14.10.1997.

Totodata, Casa Judeteana de Pensii Daf ormulat sesizarea penala nr. 4010/23.09.2004, petenta fiind trimisa in judecata prin rechizitoriul Parchetului de pe langa Judecatoria Calafat nr. 1196/P/28.12.2004, iar prin sentinta penala nr. 79 din 22 februarie 2005 Judecatoriei Calafat aceasta a fost condamnata la pedeapsa de 5 luni inchisoare cu aplicarea art. 81 CP pentru savarsirea infractiunii prevazute de art. 215 alin. 2 CP cu aplicarea art. 41 alin. 2, art. 74 alit. a-c si art. 76 lit.c CP, hotararea ramanand irevocabila prin neapelare.

Prin aceeasi sentinta penala a fost solutionata si latura civila, fiind obligata petenta la 28.109.527 lei despagubiri civile catre partea civila Casa Judeteana de Pensii D, potrivit notei de constatare nr. 84893 din 14.10.1997.

Ulterior, Casa Judeteana de Pensii Dap rocedat la reactualizarea debitului prin doua decizii, respectiv Decizia nr. - din 03.05.2004 si respectiv Decizia nr. - din 05.04.2007, prin cea din urma stabilindu-se un debit de 7.647 lei preprezentand sume incasate necuvenit pe perioada 01.10.1997 - 01.05.2004.

Aceasta fiind starea de fapt, Curtea urmeaza sa constate ca prin consituirea de parte civila in procesul penal a Casei Judetene de Pensii D si stabilirea cuantumului despagubirilor de instanta penala, in cauza opereaza puterea de lucru judecat, in temeiul preverilor art. 22 alin. 1 Cod procedura penala.

Asadar, cuantumul pensiei incasate necuvenit de petenta pe perioada 01.10.1997 - 01.05.2004 fiind stabilit cu putere de lucru judecat prin sentinta penala nr. 79 din 22 februarie 2005 Judecatoriei Calafat la suma de 2.810 lei, retinand si faptul ca petenta a achitat din acesta suma de 2.177 lei, prima instanta avea de stabilit in cauza in ce masura decizia de debit nr. - din 05.04.2007 emisa de Casa Judeteana de Pensii D respecta prevederile art. 188 alin. 1 din Legea nr. 19/2000.

Instanta de fond s-a limitat sa concluzioneze, pe baza unui raport de expertiza ale carui concluzii au fost ambiguu formulate, ca debitul stabilit de intimata prin nota de constatare nr. 7170 din 06.10.2006 si decizia de debit nr. -/05.04.2007 a fost corect stabilit.

A admite insa rationamentul instantei, nesustinut de un probatoriu clar si neechivoc, ar fi insa contrar dreptului la un proces echitabil, cu toate garantiile procesuale pe care o procedura judiciara le antreneaza si care implica, intre altele, dreptul la aparare, dreptul de a administra probe, exigente care decurg din art. 6 al Conventiei Europene a Drepturilor Omului, prima instanta solutionand cauza fara a stabili acest aspect si a da eficienta dispozitiilor art. 129 alin. 5.civ.

Cod Penal

Asa fiind, Curtea va retine caracterul fondat al recursului declarat petenta sub aspectul criticilor referitoare la autoritatea de lucru judecat a hotararii penale si modalitatea de stabilire a debitului de catre Casa Judeteana de Pensii D, aspecte care sunt de natura sa atraga casarea hotararii si trimiterea cauzei primei instante spre rejudecare, careia ii revine obligatia de dispune efectuarea unei noi expertize sau completarea celei dintai pentru stabilirea cu certitudine a debitului, in concretizarea rolului activ si a celui de garant al respectarii prevederilor legale si a principiilor procesului civil, inclusiv al principiului aflarii adevarului. Se va avea in vedere faptul ca debitul supus recalcularii, potivit art. 188 alin. 1 din Legea nr. 19/2000, este de 2.810 lei, din care petenta a achitat suma de 2.177 lei.

Deoarece in cauza nu s-a stabilit cu certitudine cuantumul debitului impus de Casa Judeteana de Pensii D prin Decizia nr.- din 05.04.2007, iar suplimentarea probatoriului in recurs, sub aspectele mentionate, nu este posibila, fata de prevederile art. 305.civ.Cod Penal, Curtea va admite recursul formulat de contestatoarea, va casa sentinta atacata, in temeiul art. 312 alin. 3.civ.Cod Penal in sensul trimiterii cauzei spre rejudecare primei instante, respectiv Tribunalul Dolj - Sectia Conflicte de Munca si Asigurari Sociale.

PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul declarat de, domiciliată în comuna,- judetul D, împotriva sentinței civile nr.3794 din 30 mai 2008, pronunțată de Tribunalul Dolj - Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII, cu sediul în C,- județul D, având ca obiect contestație decizie de pensionare.

Caseaza sentinta si trimite cauza spre rejudecare la aceeasi instanta

Decizie irevocabila.

Pronunțată în ședința publică de la 12 2008.

Președinte,

Judecător,

Judecător,

Grefier,

Red.Jud.

Ex.5/12.12.2008

Jud.fond

Președinte:Daniela Vijloi
Judecători:Daniela Vijloi, Marin Covei, Mihaela Mitrancă

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Comentarii despre Contestatie decizie pensionare Spete. Decizia 9773/2008. Curtea de Apel Craiova