Contestatie decizie pensionare Spete. Decizia 986/2008. Curtea de Apel Cluj

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CLUJ

Secția Civilă, de Muncă și Asigurări Sociale

pentru Minori și Familie

Dosar nr-

DECIZIA CIVILĂ Nr. 986/R/2008

Ședința publică din data de 6 mai 2008

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: Adrian Repede

JUDECĂTOR 2: Gabriella Purja vicepreședinte instanță

JUDECĂTOR 3: Marta Carmen

GREFIER:

S-a luat în examinare recursul declarat de către pârâta recurentă CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII C împotriva sentinței civile nr. 270 din 14.02.2008 pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr- privind și pe intimatul - având ca obiect asigurări sociale - contestație împotriva deciziei de pensionare.

La apelul nominal făcut în ședință publică, la prima și a doua strigare a cauzei, se constată lipsa părților de la dezbateri.

Procedura de citare este realizată.

Recursul este declarat în termenul legal, a fost comunicat intimatului și este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.

S-a făcut referatul cauzei, după care

Având în vedere că prin recursul declarat pârâta a solicitat judecarea cauzei în lipsă, Curtea apreciază că aceasta se află în stare de judecată și o reține în pronunțare în baza actelor existente la dosar.

CURTEA

Prin sentința civilă nr. 270 din 14.02.2008 a Tribunalului Clujs -a admis acțiunea formulată de reclamantul, împotriva pârâtelor Casa Județeană de Pensii C și Curtea de Apel Cluj, și în consecință:

A fost obligată pârâta Curtea de Apel Cluj să emită o nouă adeverință pentru reclamant, având în vedere activitatea desfășurată anterior datei pensionării, care să cuprindă salariul de bază brut lunar și sporurile avute la data pensionării și media salariilor de bază brute lunare și sporurile cu caracter permanent pe ultimele 12 luni de activitate.

A fost obligată pârâta Casa Județeană de Pensii C să emită o nouă decizie de pensionare cu luarea în calcul a noii adeverințe emise de Curtea de Apel Cluj la stabilirea drepturilor de pensie.

S-a respins cererea privind acordarea daunelor cominatorii.

Pentru a pronunța această sentință, tribunalul reținut că, pârâta de rd.l a emis decizia de pensionare nr.-/26.06.2007 pe numele reclamantului prin care stabilește o pensie de serviciu de 1393 lei pentru o vechime de 27 de ani în funcția de personal auxiliar de specialitate - grefier tr.I la Tribunalul Comercial Cluj și o medie a salariilor de bază brute lunare realizate în ultimele 12 luni de 2106 lei.

Reclamantul s-a pensionat la cerere înainte de împlinirea vârstei standard de pensionare prevăzută de lege și beneficiază de pensia de serviciu în cuantum de 80% din media salariilor de bază brute lunare realizate în ultimele 12 luni de activitate în care se includ și sporurile cu caracter permanent.

Respectiva prevedere legală, art.68 din Legea nr.567/2004 era în vigoare la data pensionării reclamantului.

În carnetul de muncă al reclamantului în ultimele 12 luni de activitate sunt cuprinse următoarele salarii brute lunare de bază: 1925 lei pentru perioada 01.04.2006 - 01.05.2006; 2021 lei pentru perioada 01.05.2006 - 01.09.2006; 2122 lei pentru perioada 01.09.2006 - 01.01.2007 și 2229 lei pentru perioada 01.01.2007 - 01.04.2007.

În lumina prevederilor art.68 din Legea nr.567/2004 pensia de serviciu trebui a calculată în funcție de media acestor venituri și a sporurilor cu caracter permanent.

În temeiul art.155 lit.f din Legea nr.19/2000, cererea reclamantului împotriva pârâtei Casa Județeană de Pensii Caf ost admisă și în consecință, aceasta a fost obligată să emită reclamantului o nouă decizie de pensionare în care să fie cuprinsă media veniturilor brute realizate lunar în ultimele 12 luni de activitate.

Pentru a se putea calcula pensia de serviciu a reclamantului, potrivit prevederilor legale arătate, pârâta de rd.2 a fost obligată să emită adeverință care să cuprindă salariile de bază lunare brute și sporurile cu caracter permanent realizate de reclamant în ultimele 12 luni de activitate înaintea pensionării.

Cererea privind daunele cominatorii a fost respinsă, deoarece Legea nr.19/2000 modificată prevede modul de stabilire și de plată a pensiei, reclamantul urmând respectivele prevederi.

Împotriva acestei sentințe declarat recurs în termen legal pârâta, invocând excepția lipsei calității procesuale pasive întemeiată pe următoarele considerente:

Dosarul de pensie trebuie să cuprindă actele necesare stabilirii pensiei conform prevederilor Legii nr.19/2000, precum și adeverința întocmită de ultima unitate angajatoare care să menționeze vechimea în funcție și venitul brut realizat în ultima lună de activitate anterioară datei pensionării.

Prin urmare, pârâta nu are altă obligație decât cea de pune în aplicare datele oferite de angajator.

S-a invocat faptul că instanța de fond nu a precizat data acordării drepturilor.

Analizând recursul formulat prin prisma motivelor invocate, curtea constată că acesta este nefondat, urmând a fi respins pentru următoarele considerente:

În ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive recurentei, aceasta este nefondată, întrucât atributul stabilirii pensiei de serviciu aparține Casei Județene de Pensii.

Este adevărat că în vederea determinării pensiei de serviciu, angajatorul trebuie să pună la dispoziție o adeverință cuprinzând media salariilor brute lunare realizate în ultimele 12 luni de activitate înainte de data pensionării și salariul de bază brut lunar, precum și sporurile cu caracter permanent pe ultimele 12 luni de activitate și cele avute la data pensionării, conform dispozițiilor Legii nr. 567/2004.

În acest sens, hotărârea primei instanțe dispune și obligarea angajatorului la eliberarea unei astfel de adeverințe, întrucât adeverința nr.378/27.03.2007 Curții de Apel Cluj menționează doar media salariilor de bază brute lunare realizate în ultimele 12 luni de activitate înainte de data pensionării, inclusiv sporuri, precum și salariul de bază brut lunar avut la data pensionării, fără sporuri.

Recurenta determinând pensia reclamantului luat în considerare doar salariul de bază brut lunar avut la data pensionării, fără includerea sporurilor cu caracter permanent de care reclamantul beneficiat.

Acest aspect reiese din copia carnetului de muncă al reclamantului, care atestă că la data de 1.04.2007 reclamantul avea un salariu de bază brut de 1393 lei, iar, prin includerea sporurilor, cuantumul acestuia se ridica la 2229 lei.

Este evident că prin determinarea pensiei reclamantului doar prin luarea în considerare salariului de bază brut, fără sporurile permanente, acesta este prejudiciat, astfel încât în mod corect prima instanță a dispus obligarea ambelor pârâte la îndeplinirea obligațiilor ce le revin: angajatorul la emiterea unei adeverințe cuprinzând veniturile, iar pârâta-recurentă la emiterea unei noi decizii de pensionare cu luarea în considerare adeverinței cuprinzând salariul de bază brut lunar și sporurile avute la data pensionării.

În ce privește data de acordare a drepturilor, aceasta este cea menționată în decizia de pensionare, respectiv 5.04.2007, recurenta urmând să achite diferența între pensia cuvenită și cea efectiv achitată în intervalul 5.04.2007 până la data emiterii deciziei de pensionare corecte.

Văzând și disp.art.312 alin.1 Cod proc.civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta Casa Județeană de Pensii C împotriva sentinței civile nr. 270 din 14.02.2008 a Tribunalului Cluj, pronunțată în dosar nr-, pe care o menține.

Decizia este irevocabilă.

Dată și pronunțată în ședința publică din 6 mai 2008.

PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER

- - - - -

Red. MV dact. GC

2 ex/15.05.2008

Jud.primă instanță:,

Președinte:Adrian Repede
Judecători:Adrian Repede, Gabriella Purja, Marta Carmen

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Comentarii despre Contestatie decizie pensionare Spete. Decizia 986/2008. Curtea de Apel Cluj