Contestatie decizie pensionare Spete. Decizia 99/2010. Curtea de Apel Brasov

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BRAȘOV

SECTIA CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE,DE CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIA CIVILĂ Nr. 99/

Ședința publică din 2 februarie 2010

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Mihail Lohănel

JUDECĂTOR 2: Roxana Maria Trif

JUDECĂTOR 3: Dorina

Grefier șef secție

Pentru astăzi a fost amânată pronunțarea asupra recursului declarat de contestatorul, în contradictoriu cu intimata CASA JUDEȚEANA DE PENSII B, având ca obiect: "contestație decizie de pensionare", împotriva sentinței civile nr. 1475 din 29 octombrie 2009 pronunțată de Tribunalul Brașov.

La apelul nominal făcut în ședința publică, la pronunțare, se constată lipsa părților. Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:

Dezbaterile în cauza de față au avut loc în cadrul ședinței de judecată din 26 ianuarie 2010, când părțile prezente au pus concluzii în sensul celor consemnate în încheierea de ședință din acea zi, care face parte integrantă din prezenta decizie.

Instanța, a amânat pronunțarea în vederea deliberării și pentru a da posibilitatea părților să depună la dosar concluzii scrise la data de 2 februarie 2010.

CURTEA

Asupra recursului civil de față.

Constată că prin sentința civilă nr. 1475/M/29.01.2009 Tribunalul Brașova respins contestația formulată și precizată de contestatorul, în contradictoriu cu intimata CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII

Prima instanță a reținut că prin cererea nr. 29633 înregistrată la Casa Județeană de Pensii B în data de 30.09.2008 contestatorul a solicitat trecerea de la pensie anticipată la pensie pentru limită de vârstă in conformitate cu Legea nr. 19/2000.

Potrivit anexei nr. 9 la Normele de aplicare a Legii nr. 19/2000, în cazul contestatorului vârsta standard de pensionare este 64 de ani și 5 luni iar stagiul complet de cotizare este de 33 de ani și 10 luni.

Având în vedere că reclamantul a desfășurat activitate în grupa a II-a de muncă o perioadă de 19 de ani 6 luni și 13 zile, potrivit înscrierilor din Carnetul de Muncă, vârsta standard de pensionare a fost redusă, potrivit art. 42 din Legea nr. 19/2000, cu 4 ani, astfel potrivit art. 52 din Legea nr.19/2000 s-a emis decizia privind acordarea pensiei pentru limita de vârstă nr. -/03.04.2009 care stabilește drepturi începând cu data de 01.11.2008.

Contestatorul face confuzie între stagiul de cotizare realizat, respectiv vechimea în muncă de 44 ani, 8 luni și 4 zile, conform carnetului de muncă și stagiul de complet de cotizare.

Stagiul complet de cotizare este cel prevăzut în anexa nr. 3 din Legea nr. 19/2000 și explicitat prin anexa nr. 9 din Normele de aplicare a prevederilor Legii nr. 19/2000, aprobate prin Ordinul nr. 340/2001 al, fiind stabilit în funcție de vârsta asiguratului.

Analizând cele două decizii de pensionare, respectiv cea prin care s-a stabilit pensia anticipată și cea prin care s-a stabilit pensia pentru limită de vârstă, precum și buletinele de calcul aferente acestora, instanța a constatat că intimata a valorificat la stabilirea drepturilor de pensie întreaga activitate desfășurată de contestator, respectiv veniturile realizate de-a lungul întregului stagiu de cotizare realizat, de 44 ani, 8 luni și 4 zile.

Potrivit art. 77 alin. 1 din Legea nr. 19/2000, punctajul mediu anual realizat de asigurat în perioada de cotizare se determina prin împărțirea numărului de puncte rezultat din însumarea punctajelor anuale realizate de asigurat în perioada de cotizare la numărul de ani corespunzător stagiului complet de cotizare, prevăzut în anexa nr. 3.

Acesta este motivul pentru care în decizia de pensie contestată sunt menționate atât stagiul total de cotizare realizat cât și stagiul complet de cotizare.

De asemenea, contestatorul face confuzie între reducerea vârstei de pensionare prevăzută de art. 42 pentru cei 19 ani întregi desfășurați în grupa a II de muncă, respectiv cu 4 ani și stagiul aferent grupei a II-a de muncă care se acordă potrivit art. 16 din Legea nr. 3/197, respectiv de 4 ani și 9 luni.

La calculul punctajului mediu anual au fost avute în vedere salariile tarifare menționate în carnetul de muncă, salariile realizate după data de 01.04.2001 potrivit adeverințelor de stagiu

Potrivit art.78 alin. l din Legea nr. 19/2000, punctajul anual al asiguratului se determină prin împărțirea la 12 punctajului rezultat în anul respectiv din însumarea numărului de puncte realizat în fiecare lună. Numărul de puncte realizat în fiecare lună se calculează prin raportarea salariului brut lunar individual, inclusiv sporurile și adaosurile, sau, după caz, a venitului lunar asigurat, care a constituit baza de calcul a contribuției individuale de asigurări sociale, la salariul mediu brut lunar din luna respectivă, comunicat de Institutul Național de Statistică și Studii Economice.

Punctajul mediu anual, realizat de asigurat în perioada de cotizare, se determină prin împărțirea numărului de puncte rezultat prin însumarea punctajelor anuale realizate de asigurat în perioada de cotizare, respectiv 37,24348 puncte, la numărul de ani corespunzători stagiului complet de cotizare, prevăzut în anexa nr. 9, care în cazul contestatorului este de 33 de ani și 10 luni, potrivit art. 77 alin. l din Legea nr. 19/2000, după cum s-a arătat mai sus. Prin împărțirea numărului total de puncte amintit anterior 37,24348, la numărul de ani corespunzători stagiului complet de cotizare, respectiv 33 de ani și 10 luni, s-a obținut punctajul mediu anual de 1,10079, care, înmulțit cu 697,5 (valoarea punctului de pensie la data de 01.11.2008 lei) = 768 lei, pensie evidențiată pe decizia de pensionare contestată.

Deși contestatorul menționează că stagiul suplimentar reținut de intimată de 0 ani și 0 luni, este incorect, la dosarul de pensionare nu s-au depus înscrisuri de către contestator din care să rezulte că ar fi realizat și un astfel de stagiu.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs contestatorul criticând modul de calcul al punctului de pensie și solicitând acordarea diferenței ce rezultă în urma calcului corect, precum și indexările de 3% și "% din perioada 01.11.2008 până la soluționarea cauzei.

Intimata a depus întâmpinare solicitând respingerea recursului

Examinând cauza, prin prisma motivelor invocate, curtea constată că recursul nu este fondat.

În ceea ce privește modalitatea de calcul, cea indicată de către recurent nu este cea legală, norma metodologică impunând un calcul matematic cu privire la fracțiunile de luni care rezultă din vechimea în muncă a unei persoane, prin raportarea numărului de luni la totalul de 12 luni din cuprinsul unui an și nu prin preluarea automată ca zecimală a numărului de luni.

În ceea ce privește motivul doi de recurs instanța constată că aceasta este o cerere nouă, formulată pentru prima dată în recurs, ceea ce prin prisma dispozițiilor art. 316 raportate la art. 294 Cod procedură civilă este inadmisibil, completarea sau modificare cererii de chemare în judecată putându-se face numai condițiile art. 132 Cod procedură civilă.

Pentru toate aceste motive, în temeiul art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă, recursul va fi respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de, împotriva sentinței civile nr. 1475/M/29 octombrie 2009 pronunțată de Tribunalul Brașov.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi 02.02.2010.

Președinte,

- -

Judecător,

- - -

Judecător,

-

Grefier șef sectie,

Red. -/10.02.2010

Dact. /11.02.2010

Jud. fond: -

Președinte:Mihail Lohănel
Judecători:Mihail Lohănel, Roxana Maria Trif, Dorina

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Comentarii despre Contestatie decizie pensionare Spete. Decizia 99/2010. Curtea de Apel Brasov