Contestație indemnizație șomaj. Decizia 53/2010. Curtea de Apel Brasov
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BRAȘOV
Secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie,de conflicte de muncă și asigurări sociale
DECIZIA CIVILĂ Nr. 53/ Dosar nr-
Ședința publică din 25 ianuarie 2010
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Maria Carmen Tică
JUDECĂTOR 2: Nicoleta Grigorescu
JUDECĂTOR 3: Daniel
Grefier
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra recursului declarat de chemata în garanție- - B,împotriva sentinței civile nr. 1481/M din data de 29 octombrie 2010, pronunțată de Tribunalul Brașov în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la pronunțare, se constată lipsa părților.
Procedura îndeplinită.
Dezbaterile în cauza de față au avut loc în ședința publică din data de 11 ianuarie 2010, când părțile prezente au pus concluzii în sensul celor consemnate în încheierea de ședință din acea zi, care face parte integrantă din prezenta, iar instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea pentru data de 18 ianuarie 2010, iar apoi pentru astăzi 25 ianuarie 2010.
CURTEA:
Asupra recursului de față:
Constată că prin sentința civilă nr. 1481/2009 a Tribunalului Brașov, a fost admisă contestația formulată de contestatorul în contradictoriu cu AJOFM B, și a dispus anularea deciziei nr. 1587/2009 emisă de intimată, a admis cererea de chemare în garanție formulată de pârâta AJOFM față de chemata în garanție - - și a obligat chemata în garanție să plătească intimatei AJOFM suma de 2840 lei reprezentând indemnizația de șomaj. A obligat intimata AJPFM B, să achite contestatorului suma de 500 lei reprezentând cheltuieli de judecată. A obligat chematul în garanție - - să achite intimatei AJOFM suma de 500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această sentință instanța a reținut următoarele:
Contestatorul a fost angajatul - - B, raporturile sale de munca incetand la data de 10.01.2009 cand a fost concediat in temeiul dispozitiilor art.65 muncii. Ca urmare a concedierii pentru motive neimputabile, contestatorului i-a fost recunoscut incepand cu data de 10.01.2009, dreptul la indemnizatie de somaj, potrivit Dispozitiei nr.36164 emisa de intimata.
Ulterior, prin sentinta civila nr.872/11.05.2009 a Tribunalului B s-a constatat ca reclamantul a desfasurat in perioada 08.09.1975-01.04.1991 activitate incadrata in grupa I de munca, iar in perioada 01.04.2001-01.07.2007 activitate incadrata in grupa conditiilor speciale de munca. In baza acestei sentinte, contestatorului i-au fost eliberate adeverintele cu nr.3172/01.07.2009 de catre - - pe care acesta le-a depus la intimata. Potrivit mentiunilor din intampinarea depusa, adeverintele au fost prezentate la data de 03.07.2009, iar in baza acestora s-a constatat ca partea era indreptatita la acordarea pensiei pentru vechime in munca.
In consecinta, la data de 08.07.2009 s-a emis Decizia de pensionare nr.- in favoarea contestatorului, care stabileste plata drepturilor incepand cu data de 06.07.2009.
Intimata a emis in urma deciziei de pensionare, Dispozitia cu nr.1587 atacata in prezenta cauza, prin care s-a dispus retroactiv incetarea indemnizatiei de somaj acordata contestatorului, incepand cu data de 10.01.2009.
Potrivit dispozitiilor art.34 al.1 lit.c din Legea 76/2002, persoana provenita din campul muncii careia i-a incetat contractul individual de munca din motive neimputabile ei, beneficiaza de indenizatie de somaj daca nu indeplineste conditiile de pensionare, potrivit legii.
La data acordarii indemnizatiei de somaj, nu s-a retinut indeplinirea de catre contestator a conditiilor de pensionare, ci doar ulterior, in urma procesului intentat de acesta fostului angajator, ca urmare a constatarii de catre instanta a desfasurarii activitatii in grupa I de munca, respectiv conditii speciale. Culpa in aceasta situatie apartine fostului angajator, respectiv chematului in garantie - -, care a emis adeverintele doar in urma promovarii unei actiuni in instanta.
Sustinerile din intampinarea formulata de catre chematul in garantie privind efectele doar pentru viitor produse de catre hotararea judecatoreasca pronuntata, nu pot fi primite de catre instanta, fata de caracterul retroactiv al hotararii judecatoresti ce consfinteste o situatie anterioara, existenta, respectiv desfasurarea activitatii pentru o perioada anterioara.
Nu se poate retine nicio culpa in sarcina contestatorului, acesta nefiind in posesia unui inscris doveditor al grupei de munca anterior pronuntarii hotararii judecatoresti. De asemenea, chiar daca dispozitia atacata nu contine nicio prevedere referitoare la returnarea indemnizatiei de somaj incasate intr-o perioada in care acesta era indreptatit la plata pensiei, suma se va solicita de catre intimata, mai ales ca aceasta a formulat o cerere de chemare in garantie avand ca obiect suma de 2840 lei reprezentand indemnizatie achitata.
Avand in vedere ca prin decizia de pensionare emisa s-a stabilit ca plata pensiei se va face doar incepand cu data de 06.07.2009, contestatorul ar fi prejudiciat prin mentinerea ca valabila a dispozitiei atacate, urmand a fi lipsit pe o perioada de 6 luni de venituri, in conditiile in care nu ii apartine in nicin fel culpa emiterii deciziei initiale de acordare a indemnizatiei de somaj.
Urmeaza ca prejudiciul creat intimatei sa fie suportat de catre fostul angajator caruia ii revine culpa nerecunoasterii grupei de munca pentru activitatea desfasurata de catre contestator.
Împotriva acestei sentințe s-a declarat recurs de recurenta - -, criticându-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În dezvoltarea motivelor de recurs sentința este criticată pentru faptul că instanța de fond a constatat că sentința civilă nr. 872/2009 produce efecte nu numai pentru viitor ci și pentru trecut, întrucât anterior constatărilor cuprinse în această sentință intimatul contestator nu era îndreptățit la pensie ci era îndreptățit să primească ajutor de șomaj. În mod greșit instanța de fond a admis cererea de chemare în garanție, întrucât recurenta chemată în garanție nu are nici o culpă, pentru că a întreprins toate demersurile juridice pentru a obține încadrarea locului de muncă al contestatorului în grupă de muncă.
Examinând sentința atacată în raport de criticile formulate instanța apreciază că recursul nu este întemeiat și în consecință va fi respins și sentința primei instanțe menținută ca legală și temeinică în baza dispozițiilor art. 312 Cod procedură civilă, pentru următoarele considerente:
În ceea ce privește culpa unității angajatoare, invocată în criticile din prezentul recurs, acest aspect este irelevant, atâta timp cât dreptul reclamantului de a beneficia de grupă de muncă a fost obținut prin hotărâre judecătorească, și nu pe cale amiabilă. Așa cum rezultă din toate înscrisurile depuse la dosar, pentru perioada 8.09.1975 - 16.08.1978; 27.03.1980 - 10.01.2009 reclamantul a obținut încadrarea în grupa I de muncă, prin sentința civilă nr. 872/11.05.2009 a Tribunalului Brașov, așa încât prezenta recurentă nu se poate apăra că a făcut toate demersurile necesare pentru obținerea drepturilor reclamantului, întrucât întregul demers, a fost finalizat tot pe cale judecătorească. Astfel s-a modificat data de la care reclamantul avea dreptul să iasă la pensie și pe cale de consecință înceta și dreptul acestuia de a primi ajutor de șomaj. În consecință culpa în ceea ce privește plata nelegală a indemnizației de șomaj revine în exclusivitate recurentei și în mod legal prima instanță a admis cererea de chemare în garanție.
În ceea ce privește critica referitoare la caracterul retroactiv al hotărârii judecătorești, nici această critică nu poate fi primită, urmând în consecință să fie respinsă. Întrucât instanța de judecată, prin sentința civilă nr. 872/11.05.2009, a constatat existența dreptului reclamantului de la data de 8.09.1975, de când acesta a început să lucreze în grupa I de muncă, hotărârea astfel pronunțată are caracter declarativ de drepturi și nu constitutiv, producând astfel efecte pentru trecut și constatând drepturi preexistente.
Față de toate aceste considerente instanța urmează să respingă recursul și să mențină sentința primei instanțe ca legală și temeinică.
Pentru aceste motive,
În numele legii,
DECIDE:
Respinge recursul declarat de recurenta - -, împotriva sentinței civile nr.1481/2009 a Tribunalului Brașov.
Obligă recurenta - - la plata cheltuielilor de judecată, către intimat, în cuantum de 500 lei.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 25.01.2010.
Președinte, - - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, |
Red./25.01.2010
Tehnoredact./29.01.2010/ 5 ex.
Jud. fond,
Președinte:Maria Carmen TicăJudecători:Maria Carmen Tică, Nicoleta Grigorescu, Daniel