Contestație indemnizație șomaj. Decizia 55/2009. Curtea de Apel Alba Iulia
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA PENTRU CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ NR. 55/2009
Ședința publică de la 19 Ianuarie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Ana Doriani JUDECĂTOR 2: Manuela Stoica
- - - președinte secție
- - - președintele Curții de Apel
- grefier
Pe rol se află soluționarea recursului declarat de reclamantul împotriva sentinței civile nr. 667/LM/22.05.2008 pronunțată de Tribunalul Hunedoara - Secția litigii de muncă și asigurări sociale în dosarul nr-.
dezbaterilor și concluziile părților au fost consemnate în încheierea de amânare a pronunțării din data de 12 ianuarie 2009 care face parte integrantă din prezenta decizie
CURTEA DE APEL
Asupra recursurilor civile de față;
În deliberare se constată că prin contestația înregistrată pe rolul Tribunalului Hunedoara sub dosar nr-, astfel cum a fost ulterior precizată, contestatorul a chemat în judecată pe intimatele Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă H ( ) și " " solicitând ca prin hotărârea judecătorească ce se va pronunța:
- să fie anulată decizia de imputare nr.1066/26.06.2007 emisă de intimata de ord.1, și să fie exonerat de plata sumei de 1260 lei reprezentând șomaj încasat necuvenit;
- să fie obligată intimata de ord. 1 la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea acțiunii sale a susținut că decizia de imputare este nelegală deoarece în perioada în care a beneficiat de indemnizație de șomaj nu a prestat activitate în cadrul intimatei " ".
Prin întâmpinarea depusă, intimata Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Has olicitat respingerea contestației și menținerea deciziei de imputare emisă deoarece în perioada 1.03.2004-1.09.2004, contestatorul a beneficiat de indemnizație de șomaj deși în acest interval apare ca fiind încadrat în muncă la " ".
Prin sentința civilă nr.667/LM/29.04.2008 pronunțată de Tribunalul Hunedoara în dosar nr-, s-a respins contestația formulată de contestatorul în contradictoriu cu intimata
Totodată, în temeiul art.246 Cod proc.civ. s-a luat act de renunțarea contestatorului la judecata acțiunii formulată împotriva intimatei " ".
Pentru a hotărî în acest mod, prima instanță reținut, după examinarea actelor și lucrărilor dosarului că prin decizia nr.1066/26.06.2007 emisă de intimata Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă His -a imputat contestatorului suma de 1260 lei, reprezentând indemnizație de șomaj încasată necuvenit.
Pentru a dispune astfel, intimata Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă a reținut, în baza Notei de constatare din 17.05.2005, că în urma unui control efectuat la punctul de lucru al H, din, s-a constatat în sarcina contestatorului că în perioada 25.10.2002-28.01.2006, acesta a lucrat în cadrul " " și că perioada în care a beneficiat de indemnizație de șomaj se suprapune peste cu perioada de angajare.
Susținerile contestatorului potrivit cărora cele reținute în sarcina sa prin decizia de imputare sunt neconforme cu realitatea sunt contrazise de mențiunile din carnetul de muncă de la pozițiile 9-15, conform cărora, în intervalul 25.10.2002-28.02.2006, contestatorul a fost angajat al " " pe postul de măcelar și că în această perioadă este cuprins și intervalul 1.03.2004-1.09.2004, în acre acesta a beneficiat de șomaj.
Prin urmare, față de aspectele de fapt sus și conform art.47 coroborat cu art.6 din Legea nr.76/2002 cererea contestatorului a fost respinsă ca neîntemeiată.
Totodată se va lua act de renunțarea contestatorului la judecata cererii formulată în contradictoriu cu intimata " ".
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs, în termenul prevăzut de art.119 din Legea nr.76/2002, coroborat cu art.80 din Legea nr.168/1999, reclamantul, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie și solicitând modificarea ei, în sensul admiterii contestației.
În dezvoltarea motivelor de recurs, a arătat că soluția instanței de fond este greșită deoarece a solicitat în probațiune depunerea fișelor de pontaj și a statelor de plată pe perioada în litigiu și nu știe cine a semnat în numele său și a ridicat salariul.
Cererea de recurs nu a fost motivată în drept.
Intimata Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă H, prin întâmpinarea depusă, a solicitat respingerea recursului ca nefondat deoarece din probele administrate în fața instanței de fond a rezultat că în intervalul 25.10.2002-28.02.2006 a lucrat neîntrerupt la " " și că în perioada 1.03.2004-1.09.2004 a încasat și indemnizația de șomaj în cuantum de 210 lei lunar.
Întrucât o persoană nu poate fi și salariat și șomer, în același timp, s-a impus emiterea deciziei de imputare și recuperarea sumei 1260 lei, încasată necuvenit.
Verificând legalitatea și temeinicia sentinței atacate, sub toate aspectele, conform art.304/1 Cod proc.civ. inclusiv cele invocate în recurs, precum și din oficiu, în limitele statuate de.306 alin.2 Cod proc.civ. se constată că recursul este nefondat.
Potrivit art. 16 lit.a din Legea nr.76/2002 " Beneficiari ai prevederilor prezentei legi sunt persoanele în căutarea unui loc de muncă, care au devenit șomeri în sensul prevederilor art. 5 pct. IV lit c", respectiv nu au loc de muncă, nu realizează venituri sau realizează, din activități autorizate potrivit legii, venituri mai mici decât valoarea indicatorului social de referință al asigurărilor pentru șomaj și stimulării ocupării forței de muncă, în vigoare.
Art. 44 alin.1 lit. a din aceeași lege prevede că încetarea plății indemnizațiilor de șomaj acordate beneficiarilor are loc la data încadrării în muncă, conform legii, pentru o perioadă mai mare de 12 luni.
Prin urmare, beneficiarul unei indemnizații de șomaj nu poate avea concomitent și calitatea de salariat cu contract individual de muncă așa cum s-a întâmplat în cazul recurentului.
Ori, câtă vreme cu probele administrate în cauză s-a demonstrat că acesta a fost salariat al " ", pe postul de măcelar în perioada 25.10.2002-28.02.2006, și că în acest interval este cuprinsă și perioada 1.03.2004-1.09.2004, în care acesta a încasat indemnizația de șomaj de 210 lei lunar, nu există nici un temei legal pentru desființarea deciziei de imputare deoarece într-adevăr pe acea perioadă contestatorul a beneficiat în mod greșit de prevederile Legii nr.76/2002.
Cât timp mențiunile cuprinse în carnetul de muncă, care dovedesc vechime în muncă nu au fost contestate și anulate ele fac dovada deplină a calității de salariat a contestatorului pe perioada în acre a beneficiat și de șomaj.
În raport de cele cep reced sec onstată că soluția instanței de fond este la adăpost de criticile formulate, motiv pentru care în temeiul art.312 alin.1 Cod proc.civ. Curtea va dispune respingerea ca nefondat a recursului declarat de contestatorul.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul împotriva sentinței civile nr. 667/LM/29.04.2008 pronunțată de Tribunalul Hunedoara - Secția litigii de muncă și asigurări sociale în dosarul nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 19 Ianuarie 2009.
PREȘEDINTE: Ana Doriani | JUDECĂTOR 2: Manuela Stoica | JUDECĂTOR 3: Adriana Petrașcu |
Grefier, |
Red.
Tehnored. /
Jud. fond.,
Președinte:Ana DorianiJudecători:Ana Doriani, Manuela Stoica, Adriana Petrașcu