Contestație indemnizație șomaj. Decizia 5861/2008. Curtea de Apel Craiova

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA CONFLICTE DE MUNCA

DECIZIE Nr. 5861

Ședința publică de la 02 Iulie 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Lucian Bunea

JUDECĂTOR 2: Manuela Preda Popescu

JUDECĂTOR 3: Ioana

Grefier

Pe rol, judecarea recursului declarat de intimata AGENȚIA JUDEȚEANĂ PENTRU OCUPAREA FORȚEI DE MUNCĂ O împotriva sentinței civile nr.290 din 6 martie 2008 pronunțată de Tribunalul Olt în dosarul nr-, în contradictoriu contestatorul, având ca obiect contestație indemnizație șomaj.

La apelul nominal, făcut în ședința publică, a răspuns consilier juridicStancu pentru recurenta intimată AGENȚIA JUDEȚEANĂ PENTRU OCUPAREA FORȚEI DE MUNCĂ O, lipsind intimatul contestator.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier ul de ședință, după care, instanța constatând că nu sunt cereri de formulat sau excepții de invocat a apreciat cauza în stare de judecată și a acordat cuvântul asupra recursului.

Reprezentantul recurentei intimate Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă O, a susținut oral motivele de recurs invocate în scris în raport de care a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței și rejudecănd cauze respingerea contestației

CURTEA

Asupra recursului de față.

Prin sentința nr. 290 din 6 martie 2008 pronunțată de Tribunalul Olt în dosarul nr- s-a dmis contestația formulată de reclamantul domiciliat în comuna Județul O în contradictoriu cu pârâta AGENȚIA JUDEȚEANĂ PENTRU OCUPAREA FORȚEI DE MUNCĂ O;

S-au anulat deciziile nr. 52l/28.l2.2007 și nr. 2/l7.0l.2008 emise de pârâtă, și dispune in plata indemnizației de șomaj a reclamantului și exonerarea de plată a sumei de 2459 lei.

Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut:

Indemnizația este reglementată de art. 34 alin.2 din Legea 393/2004 și se acordă membrilor consiliului care participă la ședințele ordinare ale consiliului și ale comisiilor de specialitate și este în cuantum de 5% din indemnizația lunară a primarului,iar prin art.3 s-a limitat numărul maxim de ședințe prin care se poate acorda indemnizația, la o ședință de consiliu și 1-2 ședințe de comisii de specialitate pe lună.

Astfel, s- constatat că această indemnizație are caracter ocazional, nepermanent, care nu poate fi asimilată cu realizarea unui venit permanent susceptibil de a determina încetarea plății indemnizației de șomaj.

S- apreciat că exercitarea atribuțiilor de consilier local nu poate fi asimilată calității de salariat, respectiv a unui loc de muncă, deoarece nu constă în prestarea unei munci cu regim continuu într-o anumită profesie sau meserie, ci în îndeplinirea de atribuții cu caracter nepermanent, având la bază exercitarea unui mandat în interes public și nu personal.

Față de această situație și având în vedere că veniturile din indemnizația de consilier sunt mai mici decât indemnizația de șomaj s- apreciat că în cauză nu sunt incidente prevederile art.5 pct. IV lit. "c" din Legea nr.76/2002.

Mai mult decât atât s- constatat că Primăria a procedat la rectificarea declarațiilor privind evidența asiguraților și obligațiilor de plată, în sensul anulării contribuției reținută și virată pentru contestator.

Împotriva sentinței a declarat recurs în termen pârâta AJOFM O, invocând nelegalitatea și netemeinicia acesteia.

În motivarea recursului susține:

Potrivit art. 39 al.1 din Lg. 76/2002, indemnizația de șomaj se acordă șomerilor prev. la art. 17 al.1 pe perioade stabilite diferențiat în raport de stagiul de cotizare.

În baza art. 5 din Lg. 76/2002, pentru a avea calitatea de șomer, persoana solicitantă trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele condiții:

a-Este în căutarea unui loc de muncă de la vârsta de minimum 16 ani și până la îndeplinirea condițiilor de pensionare

b-starea de sănătate și capacitățile fizice și psihice o fac aptă pentru prestarea unei munci

c-nu are loc de muncă, nu realizează venituri sau realizează din activități autorizate potrivit legii,venituri mai mici decât salariul de bază minim brut pe țară garantat, în ălată, în vigoare

d-este disponibilă să înceapă lucrul în perioada imediat următoare dacă s-ar găsi un loc de muncă

Potrivit art. 15 al.2 din HG 174/2002, privind aprobarea Normelor Metodologice a legii 76/2002, cu privire la Sistemul Asigurărilor pentru șomaj" prin activități autorizate conform legii se înțelege, activitățile economice desfășurate de persoane fizice în mod independent și de asociațiile familiale în baza autorizației de funcționare eliberate conform legii sau exercitarea profesiilor liberale, potrivit dispozițiilor legale speciale, precum și activităților desfășurate în calitate de asociat în cadrul societăților comerciale.

În aceste condiții, în art.5 pct.4 lit. c, excepția pentru a putea fi beneficiar de indemnizație de șomaj este doar pentru persoanele care obțin venituri doar din activități autorizate mai mici decât autorizația de șomaj.

Referitor la declarațiile rectificative aferente perioadei febr, noiembrie 2007, cu privire la anularea contribuției angajatului reținută și virată de către Primăria, consideră că acest lucru a intervenit tardiv, întrucât decizia de încetare a dreptului la indemnizația de șomaj s-a emis anterior acestor declarații.

Instanța a reținut eronat faptul că indemnizația de șomaj poate fi plătită unei persoane care obține venituri cu caracter ocazional, nepermanent și lipsit de importanță ignorând faptul că art.5 pct.4 lit. c din Lg. 76/2002 se referă la situația acelor venituri obținute numai din activități autorizate potrivit legii, care să nu depășească indemnizația de șomaj.

În fine, indemnizația de Consilier Local nu este una de plată în urma desfășurării unei activități pentru care intimatul ar fi obținut o autorizație potrivit legii.

Recursul este nefondat.

Examinându-se sentința recurată în raport de criticile invocate în recurs se rețin următoarele.

Intimatul a realizat venituri reprezentând indemnizația de consilier la primăria

Indemnizația respectivă este reglementată de art. 34 al. 2 din Lg. 393/2004, fiind acordată membrilor Consiliului participanți la ședințele ordinare ale Consiliului și ale Comisiilor de specialitate fiind în cuantum de 5% din indemnizația lunară a Primarului; Prin art. 3 s-a limitat nr. maxim de ședințe prin care se poate acorda indemnizația la o ședință de Consiliu și 1.2 ședințe de Comisii de specialitate pe lună.

S-a reținut corect că această indemnizație are caracter ocazional, nepermanent nefiind considerat un venit permanent care să determine încetarea plății indemnizației de șomaj.

Avându-se în vedere și faptul că veniturile din indemnizația de consilier sunt mai mici decât indemnizația de șomaj, în cauză nu sunt incidente dispoz. art. 5 pct. IV lit. c, din Lg. 76/2002.

De altfel, Primăria a rectificat declarațiile privind evidența asiguraților și obligațiilor de plată anulând contribuția reținută și virată pentru contestatorul intimat.

Față de cele expuse, se va aprecia legală și temeinică sentința recurată și deci nefondate criticile invocate în recurs, urmând ca în baza art. 312 al. 1.pr.civilă să se respingă recursul declarat în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de intimata AGENȚIA JUDEȚEANĂ PENTRU OCUPAREA FORȚEI DE MUNCĂ O împotriva sentinței civile nr.290 din 6 martie 2008 pronunțată de Tribunalul Olt în dosarul nr-, în contradictoriu contestatorul .

Decizie irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 02 Iulie 2008.

Președinte,

- -

Judecător,

- ---

Judecător,

-

Grefier,

Red. Jud.

Tehn./Ex.2/10.07.2008

/ și

Președinte:Lucian Bunea
Judecători:Lucian Bunea, Manuela Preda Popescu, Ioana

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Comentarii despre Contestație indemnizație șomaj. Decizia 5861/2008. Curtea de Apel Craiova