Contestație indemnizație șomaj. Decizia 90/2009. Curtea de Apel Brasov

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BRAȘOV

SECTIA CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE,DE CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIA CIVILĂ Nr. 90/ Dosar nr-

Ședința publică din 30 ianuarie 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Daniel Marius Cosma

JUDECĂTOR 2: Anca Pîrvulescu

JUDECĂTOR 3: Dorina

Grefier

Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra recursului declarat de intimata AGENȚIA PENTRU OCUPAREA FORȚEI DE MUNCĂ A JUDEȚULUI B, împotriva sentinței civile nr. 1311/14 iulie 2008 pronunțată de Tribunalul Brașov în dosarul nr-.

La apelul nominal făcut în ședință publică, la pronunțare, se constată lipsa părților.

Procedura îndeplinită.

Dezbaterile în cauza de față au avut loc în ședința publică din data de 19 ianuarie 2009, când părțile prezente au pus concluzii în sensul celor consemnate în încheierea de ședință din acea zi, care face parte integrantă din prezenta, iar instanța, având nevoie de timp pentru a delibera și pentru a da posibilitatea părților să formuleze concluzii scrise, a amânat pronunțarea pentru data de 26 ianuarie 2009, iar apoi pentru astăzi, 30 ianuarie 2009.

CURTEA:

Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele;

Prin sentința civilă nr. 1461/M/03.10.2008, Tribunalul Brașova admis contestația formulată de contestatorul în contradictoriu cu intimata Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă B, dispunând anularea Dispoziției nr. 9623/22.04.2008 privind respingerea dreptului de indemnizație de șomaj și a Dispoziției nr. 9622/22.04.2008 privind anularea dispoziției de stabilire a dreptului de indemnizație de șomaj, ambele emise de intimată.

A respins cererea de chemare în garanție a F, formulată de intimată.

Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut că prin contestațiile formulate împotriva celor două dispoziții, contestatorul a arătat cum a obținut încadrarea în grupa I de muncă pentru perioada 15.05.1985 - 01.06.1999, ulterior încetării raporturilor de muncă cu fostul angajator, încadrare care a făcut ca acesta să poată beneficia de reducerea vârstei standard de pensionare pentru limita de vârstă.

La data încetării raporturilor de muncă dintre contestator și fostul angajator, 18.04.2006, înscrierea și acordarea indemnizației de șomaj s-a făcut cu aceeași dată pe baza mențiunilor din carnetul de muncă.

Raportat la data nașterii, 12.05.1954, contestatorul putea să beneficieze de dreptul de înscriere la pensie pentru limită de vârstă la data de 12.11.2013, Legea nr. 226/01.06.2006, care a permis încadrarea unor locuri de muncă în condiții speciale și acordarea grupei I de muncă, intrând în vigoare ulterior încetării raporturilor de muncă și înscrierea la șomaj a contestatorului.

Prin sentința civilă nr. 202/M/28.01.2008 a Tribunalului Brașov, fostul angajator a fost obligat să-l încadreze pe contestator pentru o anumită perioadă de timp din activitatea acestuia în grupa I de muncă, adeverință emisă la data de 24.03.2008, prin care s-a redus vârsta standard de pensionare a contestatorului, acesta putând formula cerere de înscriere la pensie pentru limită de vârstă cu mult față de termenul stabilit prin Legea nr. 19/2000, raportat la data nașterii.

A arătat pe această cale tribunalul că, potrivit prevederilor art. 83 alin. 4 lit. a din Legea nr. 19/2000, pensia pentru limită de vârstă se acordă de la data depunerii cererii pentru înscrierea la pensie, condiții în care pentru perioada în care a beneficiat de ajutorul de șomaj nu a beneficiat și de pensie pentru limită de vârstă, astfel încât pentru perioada respectivă nu putea fi lăsat fără nici un venit. astfel prima instanță că intimata nu a făcut dovada culpei contestatorului și a prejudiciului real, cert creat de acesta.

Împotriva hotărârii a declarat recurs intimata Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă B, solicitând, în principal, modificarea în tot a sentinței tribunalului în sensul respingerii contestațiilor formulate de contestator, iar, în subsidiar, modificarea în parte a hotărârii în sensul admiterii cererii de chemare în garanție a

În dezvoltarea criticilor căii de atac se învederează că în mod greșit a reținut prima instanță că acordarea indemnizației de șomaj s-a făcut pe baza mențiunilor din carnetul de muncă al contestatorului, întrucât vechimea în muncă se ia în calcul doar la stabilirea perioadei de acordare a indemnizației de șomaj iar nu la stabilirea însăși a acestui drept de indemnizație. În acest sens intimata, urmare a cererii formulate de contestator, a constatat că acesta nu îndeplinea condițiile de pensionare pentru limită de vârstă, fiindu-i stabilit și acordat dreptul de indemnizație de șomaj, iar măsurile dispuse prin dispozițiile atacate au fost luate tocmai ca urmare a recunoașterii contestatorului, prin hotărâre judecătorească, a grupei I de muncă, fapt ce a permis modificarea datei de îndeplinire a condițiilor de pensie pentru limită de vârstă.

Susține tot astfel recurenta că aceasta a calculat corect data la care contestatorul îndeplinea condițiile de pensionare pentru limită de vârstă, având în vedere tocmai înscrierile efectuate în carnetul de muncă de F, iar recunoașterea prin hotărâre judecătorească a grupei I de muncă are efect retroactiv, nemaifiind îndeplinite condițiile pentru acordarea indemnizației de șomaj. Pe de altă parte, culpa revine contestatorului care nu a verificat, deși avea posibilitatea, încadrarea în grupa de muncă corespunzătoare, instanța de fond nedând dovada rolului activ pentru a constata această culpă a contestatorului.

O altă critică adusă hotărârii atacate vizează aplicarea greșită a prevederilor Legii nr. 226/2006, la care fac trimitere considerentele tribunalului, dispoziții normative care, se susține, nu-și găsesc aplicabilitatea în cauză.

În privința cererii de chemare în garanție a F, criticile recursului vizează greșita respingere a acestei cereri, arătându-se că, pe de o parte, soluția nu cuprinde motivele pe care se întemeiază, după cum, pe de altă parte, sunt îndeplinite condițiile chemării în garanție, culpa revenind societății angajatoare, care a procedat la o încadrare eronată a contestatorului în grupa a II-a de muncă, prejudiciul existând tocmai în indemnizația de șomaj și venitul de completare acordate ca urmare a greșitei încadrări.

Verificând hotărârea atacată în limitele motivelor de nelegalitate invocate, Curtea apreciază recursul ca nefondat.

Instanța de fond a avut în vedere la acordarea indemnizației de șomaj de către intimată împrejurarea că aceasta s-a bazat pe mențiunile din carnetul de muncă al contestatorului, înscrierile din acest document făcând dovada cuprinse în prevederile art. 36 din Legea nr. 76/2002. Potrivit acestora "vechimea în muncă recunoscută pentru stabilirea drepturilor de șomaj prevăzute de Legea nr. 1/1991 privind protecția socială a șomerilor și reintegrarea lor profesională, republicată, cu modificările ulterioare, până la data intrării în vigoare a prezentei legi se asimilează cu stagiul de cotizare", pentru ca alineatul doi al textului să stipuleze că "dovada vechimii în muncă, prevăzută la alin. (1), se face cu carnetul de muncă sau cu alte acte prevăzute de lege". Așadar aspectul analizat de prima instanță a constat tocmai în examinarea de către intimată a mențiunilor din carnetul de muncă care l-au îndreptățit pe contestator la recunoașterea indemnizației de șomaj, în condițiile neîndeplinirii vârstei limită pentru acordarea pensiei.

Rezultă astfel că la data formulării de către contestator a cererii pentru acordarea indemnizației de șomaj, acesta îndeplinea condițiile de acordare, recunoașterea ulterioară, prin efectele hotărârii judecătorești, a încadrării contestatorului în grupa I de muncă, cu consecința reducerii corespunzătoare a vârstei minime de pensionare, permițând acestuia formularea cererii în vederea emiterii deciziei de pensie. Fără îndoială, recunoașterea grupei de muncă superioare prin hotărâre judecătorească are efect retroactiv, însă aceasta nu poate conduce la anularea indemnizației de șomaj, recunoscute contestatorului în virtutea plății contribuției obligatorii, indemnizație de natură a asigura mijloacele de subzistență ale contestatorului.

Având în vedere dispozițiile sentinței civile nr. 202/M/28.01.2008 a Tribunalului Brașov, prin care societatea angajatoare a fost obligată să acorde contestatorului grupa I de muncă pentru o perioadă anterioară, nu poate fi primită susținerea intimatei conform căreia culpa în neoperarea corespunzătoare a mențiunilor din carnetul de muncă revine tocmai contestatorului, ca urmare a neobservării de către acesta a grupei de încadrare înscrise.

Pe de altă parte, nu sunt fondate nici susținerile purtând asupra greșitei referiri în considerentele sentinței la dispozițiile Legii nr. 226/2006, aceste prevederi fiind înserate tocmai în arătarea temeiului care a condus la recunoașterea grupei I de muncă în beneficiul contestatorului.

Raportat la critica purtând asupra respingerii cererii de chemare în garanție, formulată de intimată în prima instanță, chiar dacă cuprinsul sentinței nu cuprinde referiri exprese la raționamentele care au condus la respingerea acestei cereri, rezultă din întreg expozitivul hotărârii că obiectul pretențiilor formulate de contestator îl constituie anularea dispozițiilor emise de intimată, privind anularea dispoziției de stabilire a dreptului de indemnizație de șomaj, respectiv de respingere a dreptului de indemnizație. În cuprinsul raportului procesual dedus judecății, intimatei nu i-au fost opuse drepturi concretizate în pretenții patrimoniale directe, astfel încât să se poată îndrepta cu o cerere de chemare în garanție împotriva unei alte persoane.

Pentru considerentele de fapt și de drept expuse, în temeiul art. 312 Cod procedură civilă, urmează a respinge recursul și a menține hotărârea atacată.

Pentru aceste motive,

În numele legii,

DECIDE:

Respinge recursul declarat de intimata Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă B împotriva sentinței civile nr. 1461/M/03.10.2008 a Tribunalului Brașov, pe care o menține.

Obligă pe intimată să plătească contestatorului suma de 300 lei cheltuieli de judecată în recurs.

IREVOCABILĂ.

Pronunțată în ședință publică, azi 30.01.2009.

Președinte,

- - -

Judecător,

- -

Judecător,

-

Grefier,

Red./17.02.2009

Tehnoredact./17.02.2009/ 2 ex.

Jud. fond,

Președinte:Daniel Marius Cosma
Judecători:Daniel Marius Cosma, Anca Pîrvulescu, Dorina

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Comentarii despre Contestație indemnizație șomaj. Decizia 90/2009. Curtea de Apel Brasov