Contestație la executare. Decizia 1350/2009. Curtea de Apel Alba Iulia
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA PENTRU CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE CIVILĂ Nr. 1350/2009
Ședința publică din 17 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Carmen Fiț judecător
- - - judecător
- - - judecător
- - - grefier
Pe rol se află soluționarea recursului declarat de pârâta Casa Județeană de Pensii Sibiu împotriva sentinței civile nr.579/2009 pronunțată de Tribunalul Sibiu în dosar nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă consilier juridic pentru recurenta pârâtă Casa Județeană de Pensii Sibiu, lipsă fiind intimatul.
Procedura este îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care:
Nemaifiind alte cereri de formulat instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în recurs.
Reprezentanta recurentei pârâte Casa Județeană de Pensii Sibiu solicită admiterea recursului și modificarea sentinței instanței de fond în sensul respingerii contestației.
Față de actele și lucrările dosarului instanța lasă cauza în pronunțare.
CURTEA DE APEL
Asupra recursului de față;
Sub dosar nr- s-a înregistrat pe rolul Tribunalului Sibiu contestația formulată de contestatorul în contradictoriu cu intimata Casa Județeană de Pensii Sibiu având ca obiect anularea Deciziei de debit nr.7007/25.02.2009 emisă de intimată.
În susținerea contestației, contestatorul arată că este beneficiarul unei pensii de invaliditate și în anul școlar 2006-2007 lucrat 3,2 ore pe zi iar în anul școlar 2007/2008 a lucrat 3,8 ore pe zi. Contestatorul arată că nu știa că nu i se permite cumul pensiei cu salariul.
Prin întâmpinarea formulată de intimată se solicită respingerea contestației.
În susținerea apărării, intimata arată că începând cu data de 01.11.2006 contestatorul beneficiază de pensie de invaliditate gr.III. Verificând actele de la dosar, intimata constată că la stabilirea cuantumului debitului datorat de contestator a reieșit faptul că acesta nu a desfășurat activitate pe lunile iunie, iulie, august 2007 iar cuantumul pensiei aferente lunii noiembrie 2006 fost de 308 lei conform deciziei de trecere de la gr.II de invaliditate la gr.III de invaliditate. În acest context, intimata arată că debitul nu este în valoare de 10 666 lei ci de 9 054 lei pentru perioadele 01.09.2006-31.05.2007 și 01.09.2007-31.08.2008, drept pentru care a fost emisă o nouă decizie la data de 25.02.2009.
Intimata arată că, potrivit art.94 din Legea nr.19/2000 pot cumula pensia cu veniturile realizate dintr-o activitate profesională indiferent de veniturile respective numai pensionarii de gr.III deci pensionarii de gr.II nu pot cumula pensia cu alte venituri. Intimata arată că invaliditatea de gr.II este caracterizată prin pierderea totală a capacității de muncă spre deosebire de invaliditatea de gr.III care este caracterizată prin pierderea a cel puțin J din capacitatea de muncă, invalidul putând presta o activitate profesională cu program de lucru redus la
Intimata arată că în perioada 01.09.2006-31.10.2006 contestatorul nu putea să cumuleze pensia cu veniturile realizate din activitate profesională fiind pensionat de invaliditate gr.II iar pentru perioada 01.11.2006-31.05.2007, 01.09.2007-31.08.2008, contestatorul avea dreptul să desfășoare activitate cu program redus în condițiile reducerii la a capacității de muncă.
Prin sentința civilă nr.579/2009 pronunțată de Tribunalul Sibiu în dosarul cu numărul de mai sus, contestația a fost admisă, fiind anulată Decizia nr.70077/25.02.2009 emisă de intimată, pentru întreaga sumă.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța a reținut următoarele:
Contestatorul este beneficiatul unei pensii de invaliditate de gr.II începând cu data de 01.02.2002 (fila 18 din dosarul cauzei), iar începând cu data de 01.11.2006, a unei pensii de invaliditate de gr.III (fila 17).
Contestatorul, în baza deciziei nr.4000 din data de 20 octombrie 2006 emisă de Cabinetul de expertiză medicală, a fost încadrat în gr.III de invaliditate, termenul de revizuire fiind stabilit pentru data de 16 octombrie 2007, drept pentru care s-a emis decizia de pensionare pentru invaliditate de gr.III depusă la fila 17 la dosarul cauzei.
Intimata a emis Decizia de debit nr.7007/25.02.2009 prin care s-a constatat că contestatorul a cumulat pensia cu salariul nesocotind astfel prevederile art.54, lit. c din Legea nr.19/2000, iar pentru suma încasată cu titlu de pensie pe perioada 01.09.2006-30.09.2008 s-a calculat un debit în cuantum de 10 666 lei.
La fila 15 din dosarul cauzei s-a depus de către intimată Adeverința privind datele necesare determinării stagiului de cotizare și a punctajului mediu în vederea stabilirii pensiei pentru asiguratul din conținutul căreia instanța de judecată reține că contestatorul a desfășurat activitate profesională în perioada 01.09.2006-30.09.2008.
În perioada 01.09.-31.10.2006, contestatorul a fost beneficiarul pensiei de invaliditate de gr.II care s-a schimbat în gr.III prin decizia depusă la fila 4 din dosarul cauzei, astfel încât în baza acestui act medical s-a emis o nouă decizie de pensionare de invaliditate de gr.III, drepturile fiind acordate cu data de 01.11.2006 potrivit art.62,alin.3 din Legea nr.19/2000 care stabilește că "dreptul la pensie de invaliditate se modifică sau încetează începând cu luna următoare celei în care s-a emis decizia de revizuire medicală". Așadar, pe această perioadă contestatorul nu putea să cumuleze în virtutea prevederilor art.94, alin.1 din Legea nr.19/2000 pensia de invaliditate gr.II cu veniturile obținute dintr-o activitate profesională, și ca atare debitul stabilit prin decizie trebuie recalculat pentru această perioadă.
În ceea ce privește susținerea intimatei referitoare la posibilitatea contestatorului de a cumula pensia de invaliditate de gr.III cu veniturile profesionale realizate doar într-un program de lucru de o J de normă, instanța constată că prevederea legală cuprinsă în art.94, alin.1lit. din lege "pensionarii de invaliditate de gradul III" nu poate fi interpretată ca referindu-se la un program de lucru redus la pe considerentul că pensia de invaliditate de gr.III potrivit art.54, lit. c din lege se caracterizează prin pierderea a cel puțin J din capacitatea de muncă, invalidul putând să presteze o activitate profesională în program normal de lucru, deoarece potrivit adagiului unde legea nu distinge, nici interpretul nu poate distinge, nu poate fi retrâns dreptul la muncă al contestatorul doar pe o interpretare a unei prevederi legale.Așa fiind, prevederea legală nu face referire la durata programului de muncă ci din economia textului rezultă în mod evident că legiuitorul s-a referit la pensionarii de gr.III. Dacă legiuitorul ar fi dorit să impună vreo restricție atunci ar fi statuat asupra ei așa cum de altfel a făcut de mai multe ori în cuprinsul legii când s-a referitde ex. la pensia anticipată.
De asemenea, în subsidiar, dacă am împărtăși opinia intimatei potrivit căreia contestatorul putea să cumuleze pensia de invaliditate de gr.III cu venituri obținute dintr-o activitate profesională realizată într-un program redus la, se poate constata că acesta a desfășurat activitate sub durata de 4 ore/zi, astfel că și din acest punct de vedere, calculul debitului pe perioada în care acesta a cumulat pensia de invaliditate gr.II cu activitate didactică nu este întemeiat.
Instanța de judecată constată că în mod eronat s-au luat în considerare la calcul cuantumului debitului veniturile realizate de contestator pe lunile iunie, iulie, august 2007 deși acesta nu a prestat activitate, iar cuantumul pensiei aferente lunii noiembrie 2006 fost de 308 lei conform deciziei de trecere de la gr.II de invaliditate la gr.III de invaliditate, elemente de natură a afecta caracterul de certitudine al prejudiciului, ceea ce a determinat intimata la emiterea unei noi decizii de debit.
Față de aceste considerente, instanța de judecată consideră că decizia emisă de intimată cuprinde un debit ce nu corespunde realității și pornind de la trăsăturile prejudiciului ca și condiție pentru antrenarea răspunderii patrimoniale, acesta trebuie să fie real, cert,direct,să nu fi fost reparat, instanța constată că prejudiciul regăsit în debitul stabilit de intimată nu întrunește calitatea certitudinii, a admis contestația și pe cale de consecință a anulat decizia de debit nr.7077/25.02.2009.
Împotriva acestei hotărâri a formulat recurs intimata Casa Județeană de Pensii Sibiu solicitând admiterea acestuia și modificarea sentinței atacate în sensul respingerii contestației.
În expunerea de motive arată că hotărârea recurată este pronunțată cu interpretarea și aplicarea greșită a legii.
Astfel, art.54 lit.b și c din Legea nr.19/2000 definesc invaliditatea de gradul II și pe cea de gradul III. Invaliditatea de gradul II este caracterizată prin judecarea totală a capacității de muncă, iar cea de gradul II se caracterizează prin pierderea a cel puțin J din capacitatea de muncă, invalidul putând să presteze o activitate profesională, cu program de muncă redus la, apreciază intimata.
Potrivit prevederilor art.94 lit.d din Legea 19/2000 pensionarii de invaliditate de gradul III pot cumula pensia cu veniturile realizate dintr-o activitate profesională. a contrario, mai apreciază intimata, pensionarul de invaliditate gradul II nu poate cumula pensia cu veniturile dintr-o activitate profesională.
În speță, pentru perioada 01.09.2006-31.10.2006 contestatorul nu putea cumula pensia de invaliditate gradul II cu veniturile realizate dintr-o activitate profesională. În perioada 01.11.2006 - 31.05.2007 și 01.09.2007 - 31.08.2008 acesta avea dreptul să desfășoare activitate cu program redus în condițiile reducerii la a capacității de muncă, dar a desfășurat activitate în program normal de lucru.
Instanța de fond s-a pronunțat în sensul anulării deciziei emisă la data de 25.02.2009, decizie care a fost revocată prin decizia din data de 14.05.2009, astfel pronunțându-se asupra unei decizii care nu mai există, care nu-și mai produce efectele.
Deliberând asupra recursului de față funcție de criticile formulate și din oficiu, potrivit prevederilor art.3041proc.civ. Curtea constată următoarele:
Contestatorul este beneficiarul unei pensii de invaliditate de grad II începând cu data de 01.02.2002, iar începând cu data de 01.11.2006 a unei pensii de invaliditate de grad III.
La data de 25.02.2009 intimata Casa Județeană de Pensii Sibiu emite decizia de debit nr.70077 prin care se constată că petentul contestator îi datorează suma de 10.666 lei ca urmare a cumulării pensiei cu salariul și nerespectării art.54 lit.c din Legea 19/2000 pentru perioada 01.09.2006-30.09.2008.
Contestatorul solicită Tribunalului Sibiu anularea acestei decizii de debit. La data de 29.04.2009 intimata Sibiu, sesizând că se impune modificarea cuantumului debitului, solicită instanței un nou termen în vederea emiterii unei noi decizii de debit, cerere admisă prin încheierea din data de 30.04.2005.
Intimata procedează la emiterea noii decizii de debit nr.70077/14.05.2009 prin care cuantumul sumei datorate de contestator se reduce la 9054 lei, cu precizarea că această decizie o revocă pe cea din data de 25.02.2009. Această nouă decizie este depusă la dosar, luându-se act de existența ei prin încheierea din data de 28.05.2009. Cu toate acestea, instanța nu-și exercită rolul activ și nu pune în vedere contestatorului să-și precizeze contestația în contextul acestei situații nou create.
Mai mult chiar, instanța de fond ignoră noua decizie, prin care în mod expres era revocată decizia din 25.02.2009, astfel încât prin hotărârea recurată procedează la anularea deciziei cin 25.02.2009, decizie care nu mai producea efecte, fiind revocată de emitentă la data de 28.05.2009, deci anterior datei de 25.06.209 când a fost pronunțată sentința recurată.
Față de această împrejurare, în temeiul dispozițiilor art.312 proc.civ. Curtea va admite recursul de față și va modifica sentința atacată în sensul respingerii contestației formulate de contestatorul ca fiind îndreptată împotriva unei decizii care nu produce efecte juridice în contextul revocării ei de către emitentă.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâta Casa Județeană de Pensii Sibiu împotriva sentinței civile nr.579/2009 pronunțată de Tribunalul Sibiu în dosar nr-.
Modifică sentința atacată în sensul respingerii contestației formulată de contestatorul în contradictoriu cu intimata Casa Județeană de Pensii Sibiu.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 17.12.2009.
PREȘEDINTE: Carmen Fiț - - | JUDECĂTOR 2: Nicoleta Vesa - - | JUDECĂTOR 3: Victor Crețoiu - - |
Grefier, - - |
Red.
Tehnored.
4ex/20.01.2010
Jud.fond,
Președinte:Carmen FițJudecători:Carmen Fiț, Nicoleta Vesa, Victor Crețoiu