Contestație la executare. Decizia 1689/2009. Curtea de Apel Cluj

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CLUJ

Secția Civilă, de Muncă și Asigurări Sociale

pentru Minori și Familie

DOSAR NR-

DECIZIA CIVILĂ Nr. 1689/R/2009

Ședința publică din 30 iunie 2009

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: Marta Carmen Vitos

JUDECĂTOR 2: Gabriella Purja vicepreședintele instanței

JUDECĂTOR 3: Laura

GREFIER:

S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII C împotriva sentinței civile nr. 259 din 2 februarie 2009, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosar nr-, privind și pe reclamanta intimată, având ca obiect asigurări sociale - contestație la executare.

La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă reprezentanta pârâtei intimate Casa Județeană de Pensii C - consilier juridic și reprezentanta reclamantei intimate - avocat din cadrul Baroului

Procedura de citare este realizată.

Recursul a fost declarat în termenul legal, a fost comunicat intimatei și este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.

S-a făcut referatul cauzei, după care

Instanța, din oficiu, pune în discuția reprezentantelor părților natura litigiului dedus judecății, respectiov dacă era competent Tribunalul Cluj să judece această cauză.

Reprezentantele părților arată că este vorba de asigurări sociale, actul contestat fiind emis în baza OG nr. 92/2003, tribunalul Cluj fiind competent să judece litigiul.

Nemaifiind formulate cereri prealabile sau de altă natură, instanța declară închisă cercetarea judecătorească și acordă cuvântul asupra recursului declarat.

Solicită reprezentanta intimatei CJP C admiterea recursului astfel cum a fost formulat în scris.

Reprezentanta reclamantei pune concluzii de respingere a recursului ca nefondat, cu cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocațial.

Curtea reține cauza în pronunțare.

CURTEA

Prin sentința civilă nr. 259 din 2 februarie 2009, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosar nr- s-a admis acțiunea formulată de reclamanta, împotriva pârâtei Casa Judeteană de Pensii C, si în consecință:

S-a anulat titlul executoriu nr. 7209/05.11.2008 emis de către pârâtă.

A fost obligată pârâta să achite reclamantei suma de 700 lei cheltuieli de judecată - reprezentând onorariu avocat.

Pentru a pronunța această sentință, tribunalul reținut următoarele:

Reclamanta a fost pensionată pentru muncă depusă si limită de vârstă prin Decizia nr. -/29.08.2003. La data acordării acestei pensii, nu exista nici un document care să ateste că nu s-au plătit contribuțiile de asigurări sociale pentru contestatoare.

Intimata a emis titlul executoriu nr. 3330/7209/05.11.2008 prin care i se impută contestatoarei suma de 1425,66 lei.

Prin Declarațiile de la filele 13-20, s-a constatat că angajatorul dintr-o eroare in loc să achite contribuția de asigurări sociale în favoarea reclamantei folosind CNP-ul acesteia, a efectuat plățile cuvenite pe codul fiscal al firmei însă, procedând la regularizarea plăților prin fisa fiscală depusă la dosarul cauzei, s-a constatat că suma de bani imputată contestatoarei a fost achitată de către angajator.

Față de cele ce preced, instanța deliberând a admis acțiunea formulată de reclamantă.

Împotriva acestei sentințe declarat recurs în termen legal pârâta, solicitând modificarea, în sensul admiterii doar în parte acțiunii, cu menținerea titlului executoriu emis pentru suma de 29,73 lei, reprezentând creanță certă, lichidă și exigibilă.

Pârâta nu are nicio culpă în ceea ce privește faptul că plățile efectuate de către reclamantă în perioada aprilie - august 2001 s-au efectuat pe codul fiscal al firmei al cărei administratoare este reclamanta.

Analizând recursul formulat prin prisma motivelor invocate, curtea constată că acesta este nefondat, urmând a fi respins pentru următoarele considerente:

Așa cum însăși recurenta recunoaște, sumele pentru care s-a emis titlul executoriu sunt debite din anul 2001, iar titlul executoriu s- emis în noiembrie 2008.

În ce privește susținerea conform căreia a mai rămas o diferență de 29,73 lei, datorie la bugetul de stat, aceasta nu este dovedită.

Reclamanta este pensionară din anul 2003, iar potrivit art. 6 alin. 3 din Legea nr. 19/2000 beneficiarii uneia dintre categoriile de pensii prevăzute de acest act normativ sunt exceptați de la obligativitatea depunerii declarației de asigurare.

Pentru aceste considerente, văzând și disp. art. 312 alin. 1 Cod proc.civ. recursul va fi respins ca nefondat.

În baza art. 274 Cod proc.civ. va fi obligată recurenta să plătească intimatei suma de 500 lei cheltuieli de judecată în recurs, reprezentând onorariu avocat (6).

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta Casa Județeană de Pensii C împotriva sentinței civile nr. 259 din 2 februarie 2009 pronunțată de Tribunalul Cluj în dosar nr- pe care o menține.

Obligă recurenta să plătească intimatei suma de 500 lei cheltuieli de judecată în recurs.

Decizia este irevocabilă.

Dată și pronunțată în ședință publică, azi, 30 iunie 2009.

PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER

- - - - -

plecată în CO, semnează

vicepreședintele instanței

JUDECĂTOR

- -

Red. MV dact. GC

2 ex/10.07.2009

Jud.primă instanță:,

Președinte:Marta Carmen Vitos
Judecători:Marta Carmen Vitos, Gabriella Purja, Laura

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Comentarii despre Contestație la executare. Decizia 1689/2009. Curtea de Apel Cluj