Contestație la executare. Decizia 193/2009. Curtea de Apel Constanta
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA CIVILĂ, MINORI ȘI FAMILIE, LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ NR.193/AS
Ședința publică de la 07 iulie 2009
Completul specializat pentru cauze privind
conflicte de muncă și asigurări sociale
PREȘEDINTE: Jelena Zalman
JUDECĂTOR 2: Răzvan Anghel
JUDECĂTOR 3: Mariana Bădulescu
Grefier - -
Pe rol, soluționarea recursului civil formulat de recurentul - reclamant, domiciliat în com., județul T, împotriva sentinței civile nr.63/21.01.2009 pronunțate de Tribunalul Tulcea în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata - pârâtă CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII T, cu sediul în T,-, județul T, având ca obiect contestație la executare.
Dezbaterile asupra recursului au avut loc în ședința publică din data de 16 iunie 2009, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, ce face parte integrantă din prezenta decizie, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 23.06.2009, la data de 30.06.2009 și la data de 07.07.2009, când a dat următoarea soluție:
CURTEA
Asupra recursului de față:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Tulcea, la data de 22.07.2008, sub nr-, reclamantul a chemat în judecată pârâta Casa Județeană de Pensii T, solicitând instanței ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să dispună anularea titlului executoriu nr.961/2008 din data de 4.06.2008 și a somației nr.19888 din 4.06.2008 și a sumei de 8.658 lei înscrisă în acestea.
În ședința din data de 5 septembrie 2008, instanța din oficiu a invocat excepția de necompetență teritorială a sa.
Prin sentința civilă nr.1984/5 septembrie 2008 instanța a admis excepția invocată și a declinat competența de soluționare a cauzei la Tribunalul Tulcea.
La dosarul format la Tribunalul Tulcea, intimata a depus la data de 17 noiembrie 2008 precizări cu privire la motivele emiterii titlului executoriu și a somației de plată, arătând că titlul executoriu nr.961/4.06.2008 ce face obiectul contestației cuprinde un debit de 8658 lei la data de 31.05.2008, astfel, pentru perioada 1.09.2001 - 31.05.2008, suma de 361 lei; pentru perioada 17.03.2003 - 31.12.2004, suma de 3.094 lei; pentru perioada 01.01.2005 - 31.12.2005, suma de 1.751 lei; pentru perioada 01.01.2006 - 31.12.2006, suma de 1.597 lei, pentru perioada 01.01.2007 - 31.12.2007, suma de 1.457 lei, pentru perioada 397 lei, în total suma de 8.658 lei.
A mai precizat intimata că temeiul juridic privind obligația achitării contribuției de asigurări sociale și a majorărilor de întârziere îl reprezintă art.5 al.1 pct.IV, art.6 indice 1, al.1, al.6, art.21, al.4 și art.31 din Legea nr.19/2000.
Cu privire la contribuția de asigurări sociale, pe care contestatorul era obligat să o achite în perioada 2001 - 2008, intimata a precizat că aceasta are ca temei legal Legile nr.191/2001, nr.744/2001, nr.632/2002, nr.519/2003, 512/2004, nr.380/2005, nr.487/2006 și nr.387/2007.
De asemenea s-a precizat că temeiul juridic al majorărilor și/sau penalităților este reprezentat de HG nr.564/2000 - perioada de aplicare 01.08.2000 - 28.10.2001; HG nr.1043 - perioada de aplicare 29.10.2001 - 31.08.2002, HG nr.874 - perioada de aplicare 01.09.2002 - 31.12.2002, HG nr.1573/18.12.2002 - 01.01.2003 - 03.02.2004, HG nr- - perioada de aplicare 04.02.2004 - 31.08.2005; HG nr.784/2005 - perioada de aplicare 01.09.2005 - 31.12.2005; Legea nr.210/2005 - perioada de aplicare 01.01.2006 și în prezent; OG nr.61/2002 - perioada de aplicare 01.01.2003 - 30.11.2003; OG nr.92/2003 - perioada de aplicare 01.01.2004 - 13.07.2005 și Legea nr.210/2005 - perioada de aplicare 14.07.2005 - 31.12.2005.
În legătură cu temeiul juridic al executării silite, intimata a precizat că acesta este art.1, al.2, art.131, al.1 din OG nr.92/2003, art.2, pct.7 din Legea nr.500/2002 și decizia nr.375 a Președintelui CNPAS pentru aprobarea procedurii privind activitatea de îndeplinirea măsurilor asiguratorii și de efectuare a executării silite a debitelor rezultate din nerespectarea preved. Legii nr.19/2000 cu privire la contractele/declarațiile de asigurare, precum și orice alte sume încasate necuvenit, potrivit legii.
În legătură cu termenul de prescripție, intimata a arătat că art.132 lit.a din OG nr.92/2003 prevede că termenul de prescripție se suspendă în cazurile și în condițiile stabilite de lege pentru suspendarea termenului de prescripție a dreptului la acțiune.
Potrivit art.16 lit.b din Decretul nr.167/1958 "Prescripția se întrerupe printr-un act începător de executare."
Astfel, intimata a arătat că executarea silită în ceea ce-l privește pe contestator s-a început prin comunicarea următoarelor titluri executorii: nr.601/Tl/30.12.2005 - pentru suma de 2243 lei; nr.2387/T1/31.01.2008 - pentru suma de 7468 lei; nr.961/04.06.2008 pentru suma de 8658 lei.
Totodată, intimata a recunoscut că pentru perioada 17.03.2003 - 31.12.2004, contestatorul nu mai are obligația achitării contribuției de asigurări sociale, precizând că în aceste condițiuni debitul din titlul executoriu ce face obiectul contestației a fost diminuat cu suma de 3094 lei, rămânând în sarcina contestatorului plata debitului de 5564 lei aferent perioadelor 01.09.2001 - 16.03.2003 și 01.01.2005 - 31.05.2008.
În apărare, intimata a depus la dosar copii după următoarele înscrisuri: titlul executoriu nr.PF 601/1/2005, somația nr.32450/30.12.2005, titlul executoriu PF 2387/T1/31.01.2007, somația nr.763/2387/31.01.2008, fișa financiară a contestatorului la data de 29.07.2008, adresa nr.40641/5.01.2009.
În ședința din data de 17.12.2008, contestatorul a invocat excepția prescripției cu privire la primul debit dat în sarcina contestatorului, respectiv cel în cuantum de 361 lei, aferent perioadei 01.09.2001 - 16.03.2003.
Prin sentința civilă nr. 63/22.01.2009 pronunțată de Tribunalul Tulceas -a respins excepția prescripției ca nefondată și s-a admis contestația în sensul că s-a anulat în parte titlul executoriu nr.961/1.06.2008 și somația nr.19888/4.06.2008 emise de Casa Județeană de Pensii T, cu privire la obligația de plată a sumei de 3.094 lei, reprezentând majorări și penalități de întârziere.
Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut următoarele:
Titlul executoriu nr.961/4.06.2008 ce face obiectul contestației cuprinde un debit total de 8658 lei la data de 31.05.2008, aferent perioadei 01.09.2001 - 31.05.2008.
Debitul în cuantum de 361 lei pus în sarcina contestatorului este aferent perioadei 01.09.2001 - 16.03.2003, acesta reprezentând 134 lei - contribuții asigurări sociale, 200 lei - majorări, 27 lei - penalități.
Potrivit art.91 al.1 și 2 din Codul fiscal " (1) Dreptul organului fiscal de a stabili obligații fiscale se prescrie în termen de 5 ani, cu excepția cazului în care legea dispune altfel.
(2) Termenul de prescripție a dreptului prevăzut la alin. (1) începe să curgă de la data de 1 ianuarie a anului următor celui în care s-a născut creanța fiscală potrivit art. 23, dacă legea nu dispune altfel."
Conform art.133 lit.a din OG nr.92/2003, ermenul de prescripție se întrerupe în cazurile și în condițiile stabilite de lege pentru întreruperea termenului de prescripție a dreptului la acțiune;
Potrivit art.16 lit.b din Decretul nr.167/1958: "Prescripția se întrerupe printr-un act începător de executare. "
Având în vedere că executarea silită s-a început în ceea ce-l privește pe contestator, prin comunicarea titlurilor executorii nr.601/T 1 din 30.12.2005, nr.2387/T 1 din 31.01.2007, nr.961 din 04.06.2008, emise de către intimată, instanța constată că în cauză a operat întreruperea prescripției, în sensul precizat de legile sus citate, drept pentru care reținând și prevederile legale mai sus citate, urmează a respinge excepția prescripției, ca nefondată.
Examinând acțiunea pe fondul cauzei, instanța va reține următoarele:
În baza autorizației nr.123/6.06.2001, contestatorul a funcționat ca persoană fizică, depunând declarație de asigurare.
Această autorizație a fost anulată prin dispoziția nr.108/12.12.2003 emisă de Primăria, începând cu data de 12.12.2003.
În perioada 17.03.2003 - 1.11.2004, așa după cum rezultă din adeverința eliberată de SC "" SRL, contestatorul a fost salariatul acestei societăți.
Conform prev. art.5 al.1 pct.IV din Legea nr.19/2000, în forma anterioară modificării, prin Legea nr.250/19.07.2007: "Persoanele care realizează un venit brut pe an calendaristic, echivalent cu cel puțin trei salarii medii brute și care se află în una din situațiile: persoane autorizate să desfășoare activități independente sunt asigurate obligatoriu prin efectul legii."
Conform art.6 indice 1, al.1 din Legea nr.19/2000, cu modificările ulterioare: "Persoanele prevăzute la art.5 al.1 pct.IV și V care au pe puțin vârsta de 18 ani sunt obligate să se asigure pe baza declarației de asigurare. Declarația de asigurare se depune în termen de 30 de zile de la data încadrării în situația respectivă la Casa teritorială de pensii din raza de domiciliu sau de reședință."
Așadar, în temeiul acestor dispoziții, contestatorul a depus declarația de asigurare nr.961/25.09.2001, devenind astfel asigurat, începând cu data de 01.09.2001 și asigurându-se la un venit de 1.100.000 lei ROL, având astfel calitatea de persoană autorizată să desfășoare activități independente, conform autorizației nr.123/6.06.2001.
Potrivit pct.11 din cap.A, secțiunea I din Ordinul nr.340/2001 al:
"Asigurații care fac dovada că nu se mai regăsesc în situațiile prev. de art.5 al.1 din lege, trebuie să depună la Casele teritoriale de pensii, în termen de 30 de zile de la modificarea situației, formularul - tip de retragere a declarației de asigurare, conform anexei 7."
Din analiza înscrisurilor aflate la dosar nu rezultă că, în ceea ce-l privește pe contestator, în perioadele 01.09.2001- 16.03.2003, 01.01.2005 - 31.12.2005, 01.01.2006 - 31.12.2006, 01.01.2007 - 31.12.2007 și 01.01.2008 - 31.05.2008, acesta nu ar fi realizat venituri în sensul celor prevăzute de art.5 al.1, pct.IV lit.d din Legea nr.19/2000, în forma nemodificată prin Legea nr.250/2007.
Astfel, de la data de 01.09.2001, dată de la care a devenit asigurat, prin depunerea declarației de asigurare și până la data de 17.03.2003, contestatorul avea obligația achitării contribuției de asigurări sociale. Chiar dacă acesta a devenit salariat al SC "" SRL, începând cu data de 17.03.2003 și își putea retrage declarația de asigurare, se reține că, potrivit deciziei de impunere anuală pe anul 2003, acesta a realizat venituri mai mari de trei salarii medii brute, drept pentru care și pentru perioada 01.09.2001 - 17.03.2003, era obligat să achite contribuția de asigurări sociale.
În ceea ce privește debitul de 3094 lei, reprezentând 1288 lei - CAS; 1544 lei - majorări; 1551 lei - penalități, aferent perioadei 17.03.2003 - 31.12.2004, instanța reține că, așa după cum recunoaște și intimata, având în vedere că în această perioadă contestatorul a avut calitatea de salariat, acesta nu mai avea obligația achitării contribuției de asigurări sociale.
Cu privire la debitul dat în sarcina contestatorului, pentru perioada 1.01.2005 - 31.05.2008, instanța va reține următoarele:
În anul 2004 contestatorului i-a fost eliberată autorizația nr.73/24.09.2004 emisă de Primăria Comunei.
La dosarul cauzei nu a fost depus nici o probă din care să rezulte că aceasta ar fi fost anulată.
Potrivit deciziilor de impunere eliberate de Administrația Finanțelor Publice a Orașului, pentru anii 2005 și 2006, se reține că, contestatorul a realizat venituri mai mari de trei salarii medii brute, astfel, acesta fiind obligat, potrivit legii sus citate, să depună declarația de asigurare și să achite contribuție de asigurări sociale.
Față de aceste aspecte, urmează a concluziona următoarele:
Depunerea declarației de asigurare, în sensul precizat de art.6 indice 1 al.1 din Legea nr.19/2000, nu are un caracter opțional, în condițiile în care contestatorul se află în situația prevăzută de art.5 al.1, pct.4, lit.b din Legea nr.19/2000.
Pentru ca declarația de asigurare nr.961/25.09.2001 să nu-și mai producă efecte, era necesar ca, contestatorul să depună formularul - tip de retragere prevăzut în art.11 din secțiunea Iac ap.A din Ordinul, nr.340/2001, pentru aprobarea normelor de aplicare a preved. Legii nr.19/2000.
Astfel, se reține că prin nedepunerea acestui formulat - tip de retragere, contestatorul nu poate fi exonerat de obligațiile asumate prin declarația de asigurare.
Având în vedere că, în anii 2005 și 2006 contestatorul a realizat venituri și pentru că, pentru anii 2007 și 2008, acesta nu a dovedit că nu se mai găsește în situația prevăzută de art.5 al.1, pct.IV, lit.d din Legea nr.19/2000, acesta era obligat să depună declarația de asigurare începând cu data de 01.01.2005 și să achite contribuția de asigurări sociale.
Conform pct.8 din secțiunea I, cap.A din Ordinul nr.340/2001, modificat prin Ordinul nr.1019/2007:
"Asigurații, pe bază de declarații de asigurare, care fac dovada că, în anul fiscal precedent nu au realizat venituri, nu datorează contribuția de asigurări sociale pentru perioada respectivă. Anul fiscal este anul calendaristic. nerealizării veniturilor, se face de către asigurați, cu documentele contabile prevăzute de legislația în materie sau cu adeverințele eliberate de organele fiscale competente. În situația în care s-au achitat contribuții de asigurări sociale pentru perioade în care nu au fost realizate venituri, acestea nu se restituie, fiind luate în calcul la stabilirea stagiului de cotizare și la stabilirea punctajului de pensionare."
Față de aceste considerente, reținând preved. legale mai sus citate, instanța a constatat că, în ceea ce-l privește pe contestator, acesta trebuie să achite contribuția de asigurări restantă pentru perioada 01.09.2001 - 16.03.2003 și pentru perioada 01.01.2005 - 31.05.2008, aceasta fiind în cuantum total de 5564 lei din care 3428 lei reprezintă CAS, 2082 lei reprezintă majorări și 54 lei reprezintă penalități.
Împotriva acestei soluții a formulat recurs reclamantul. În motivarea recursului său a arătat următoarele: pentru suma de 361 lei a intervenit prescripția extinctivă întrucât era datorată pentru perioada 01.09.2001 - 16.03.2003 iar titlul executoriu nr. 961 din 04.06.2008 nu a fost precedat de nici un act care să întrerupă prescripția; suma de 5.203 lei nu este datorată întrucât în perioada 01.01.2005 - 31.05.2008 nu a mai avut calitatea de contribuabil având în vedere că prin dispoziția nr. 108/2003 a Primăriei ais -a revocat dreptul de a mai funcționa ca.
Intimata a formulat întâmpinare în care a solicitat respingerea recursului arătând că față de prevederile art. 1 alin. 2, art. 131 alin. 1 și art. 132 lit. a) din OG nr. 92/2003 și art. 2 pct. 7 din Legea nr. 500/2002 termenul de prescripție a fost respectat; a mai arătat că recurentul nu a depus nici un document din care să rezulte că în perioada 2001 - 2008 nu a realizat venituri.
În recurs nu s-au administrat alte probe.
Analizând sentința recurată prin prisma criticilor formulate, a susținerilor părților, a prevederilor legale aplicabile și a probatoriului administrat în cauză, în conformitate cu art. 3041Cod.pr.civ. Curtea constată că recursul este fondat pentru următoarele considerente:
Potrivit art.91 alin. 1 și 2 din Codul d e procedură fiscală, dreptul organului fiscal de a stabili obligații fiscale se prescrie în termen de 5 ani, cu excepția cazului în care legea dispune altfel iar termenul de prescripție începe să curgă de la data de 1 ianuarie a anului următor celui în care s-a născut creanța fiscală potrivit art. 23, dacă legea nu dispune altfel.
Apoi, în conformitate cu art. 131 (1) din Codul d e procedură fiscală, dreptul de a cere executarea silită a creanțelor fiscale se prescrie în termen de 5 ani de la data de 1 ianuarie a anului următor celui în care a luat naștere acest drept.
În art. 132 sunt reglementate cauzele de suspendare a termenului de prescripție prevăzut la art. 131 respectiv: a) în cazurile și în condițiile stabilite de lege pentru suspendarea termenului de prescripție a dreptului la acțiune; b) în cazurile și în condițiile în care suspendarea executării este prevăzută de lege ori a fost dispusă de instanța judecătorească sau de alt organ competent, potrivit legii; c) pe perioada valabilității înlesnirii acordate potrivit legii; d) cât timp debitorul își sustrage veniturile și bunurile de la executarea silită; e) în alte cazuri prevăzute de lege.
Apoi, în art. 133 din Codul d e procedură fiscală este reglementată întreruperea termenului de prescripție care se produce: a) în cazurile și în condițiile stabilite de lege pentru întreruperea termenului de prescripție a dreptului la acțiune; b) pe data îndeplinirii de către debitor, înainte de începerea executării silite sau în cursul acesteia, a unui act voluntar de plată a obligației prevăzute în titlul executoriu ori a recunoașterii în orice alt mod a datoriei; c) pe data îndeplinirii, în cursul executării silite, a unui act de executare silită; d) în alte cazuri prevăzute de lege.
Așadar, Codul d e procedură fiscală face o distincție clară între prescripția dreptului de a stabili creanța fiscală și prescripția dreptului de a începe executarea silită a creanței fiscale.
Pe de altă parte, art.141 din Codul d e procedură fiscală stabilește în alineatul 1 că "executarea silită a creanțelor fiscale se efectuează în temeiul unui titlu executoriu emis potrivit prevederilor prezentului cod de către organul de executare competent în a cărui rază teritorială își are domiciliul fiscal debitorul sau al unui înscris care, potrivit legii, constituie titlu executoriu" iar în alineatul 2 că "titlul de creanță devine titlu executoriu la data la care creanța fiscală este scadentă prin expirarea termenului de plată prevăzut de lege sau stabilit de organul competent ori în alt mod prevăzut de lege".
În sfârșit, în art.145(1) din Codul d e procedură fiscală se prevede că executarea silită începe prin comunicarea somației. Dacă în termen de 15 zile de la comunicarea somației nu se stinge debitul, se continuă măsurile de executare silită. Somația este însoțită de un exemplar al titlului executoriu.
Așadar, stabilirea creanței fiscale se face prin titlul de creanță care devine titlu executoriu la data scadenței creanței fiscale.
Raportat la prevederile art. 145 din Codul d e procedură fiscală însă, emiterea titlului de creanță care ulterior se transformă în titlu executoriu, nu este un act de începere a executării silite și deci nici o cauză de întrerupere a cursului prescripției dreptului de a cere executarea silită.
Executarea silită începe pe baza titlului executoriu iar nu prin emiterea acestuia, ci prin comunicarea somației. Emiterea titlului executoriu nu este un act de întrerupere a prescripției dreptului de a cere executarea silită.
Emiterea unor titluri executorii succesive nu este de natură a întrerupe termenul de prescripție extinctivă. A accepta o soluție contrară ar conduce la situația absurdă și nelegală în care practic executarea silită a creanței fiscale nu s-ar prescrie niciodată câtă vreme termenul s-ar calcula de la data așa-zisei noi emiteri a unui titlu executoriu.
Ca urmare, executarea silită a sumei de 361 de lei aferente perioadei 01.09.2001 - 16.03.2003 în temeiul titlului executoriu nr. 961/2008 este nelegală, termenul de prescripție împlinindu-se raportat la acest titlu executoriu.
Astfel, în conformitate cu art. 92 din Codul d e procedură fiscală termenul de prescripție prevăzut de art. 91 se întrerupe și se suspendă în cazurile și în condițiile stabilite de lege pentru întreruperea și suspendarea termenului de prescripție a dreptului la acțiune potrivit dreptului comun și se mai suspendă și pe perioada cuprinsă între momentul începerii inspecției fiscale și momentul emiterii deciziei de impunere ca urmare a efectuării inspecției fiscale.
Așadar, termenul de prescripție a constatării creanței nu se întrerupe prin emiterea titlului de creanță care devine titlu executoriu.
De aceea, strict raportat la titlul executoriu emis în anul 2008 intervenise prescripția pentru suma de 361 lei.
Intimata susține însă că anterior a mai emis titluri executorii pentru aceeași sumă respectiv titlul executoriu nr. 601/30.12.2005 și nr. 2387/31.01.2007, sumele restante fiind ulterior cuprinse în titlul executoriu din anul 2008 și că suma de 361 de lei a fost inițial cuprinsă în titlul executoriu din anul 2005.
Desigur că într-o astfel de situație, intimata poate ca în termenul de prescripție extinctivă prevăzut de art. 131 să pună în executare aceste titluri executorii pentru recuperarea sumelor aferente perioadei 01.09.2001 - 16.03.2003, dacă sunt îndeplinite toate condițiile prevăzute de lege.
De aceea, viciul constatat privește doar titlul executoriu din anul 2008, în care de altfel au fost cuprinse contrar legii, a doua oară, sumele incluse în titlurile executorii anterioare.
Astfel, includerea sumei de 361 de lei în titlul executoriu din anul 2008 este nelegală nu numai din perspectiva prescrierii dreptului de a constata creanța fiscală dar și din perspectiva faptului că se constată a doua oară aceeași creanță ceea ce face să curgă un nou termen de prescripție a dreptului de a cere executarea silită a creanței, în afara cazurilor expres stabilite de lege ca fiind cazuri de întrerupere a cursului termenului de prescripție a executării silite.
De aceea, raportat la toate titlurile executorii depuse la dosar, somația prin care s-a început executarea silită poate cuprinde și suma de 361 de lei.
În ceea ce privește, însă, creanța pentru perioada 01.01.2005 - 31.05.2008 se constată că, contrar susținerilor recurentului, deși prin Dispoziția nr. 108/12.12.2003 emisă de primarul Comunei s-a anulat autorizația nr. 123/06.06.2001 emisă în favoarea recurentului, totuși, din adresa nr. 813/11.04.2007 emisă de primăria Comunei rezultă că în favoarea recurentului s-a emis ulterior o nouă autorizație, cu nr. 73/24.09.2004.
Pe de altă parte, astfel cum a arătat și intimata, în conformitate cu pct.11 din Capitolul A - Secțiunea I din Normele de aplicare a prevederilor Legii nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, cu modificările și completările ulterioare aprobate prin nr. 340/2001, asigurații care fac dovada că nu se mai regăsesc în situațiile pentru care asigurarea este obligatorie, potrivit art. 5 alin. (1) pct. IV și V din lege, trebuie să depună la casele teritoriale de pensii în termen de 30 de zile de la modificarea situației formularul-tip de retragere a declarației de asigurare, conform anexei nr. 7 iar nedepunerea formularului-tip de retragere nu exonerează asiguratul de obligațiile asumate prin declarația de asigurare.
Recurentul nu a făcut însă dovada că a urmat această procedură.
Ca urmare, în temeiul art. 312 Cod.pr.civ. recursul va fi admis dar sentința recurată va fi modificată numai în parte în sensul celor arătate anterior.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul civil formulat de recurentul - reclamant, domiciliat în com., județul T, împotriva sentinței civile nr.63/21.01.2009 pronunțate de Tribunalul Tulcea în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata - pârâtă CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII T, cu sediul în T,-, județul
Modifică în parte sentința recurată în sensul că:
Admite excepția prescrierii dreptului la executare silită pentru perioada 01.09.2001 - 16.03.2003 și anulează titlul executoriu contestat și cu privire la debitul de 361 lei aferent acestei perioade.
Menține restul dispozițiilor sentinței recurate.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 07.07.2009.
Ptr. Președinte - - Ptr.jud. - -
aflată în semnează cf. art. 261 al.2 aflat în semnează cf. art. 261 al.2
Președinte instanță, Președinte instanță,
Ptr.jud. - -
aflată în semnează cf. art. 261 al.2
Președinte instanță,
Grefier,
- -
Jud.fond:;
redactat jud. - 05.08.2009
Tehnoredact.dispoz.-gref. -
06.08.2009/ 4 ex.
Președinte:Jelena ZalmanJudecători:Jelena Zalman, Răzvan Anghel, Mariana Bădulescu
