Contestație la executare. Decizia 221/2008. Curtea de Apel Alba Iulia
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA PENTRU CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
Dosar nr-
DECIZIE CIVILĂ NR. 221/2008
Ședința publică de la 17 martie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Monica Maria Mureșan JUDECĂTOR 2: Manuela Stoica
- - - președinte secție
- - - JUDECĂTOR 3: Ana Doriani
- - - grefier
Pe rol se află soluționarea recursului declarat de reclamantul împotriva sentinței civile, nr. 1092/4.10.2007 pronunțată de Tribunalul Sibiu în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă reclamantul recurent, pentru Sibiu, pentru AJOFM Sibiu.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care părțile declară că nu mai au cereri de formulat și solicită cuvântul în dezbateri.
Instanța acordă cuvântul în dezbateri, inclusiv asupra excepției nulității invocată de intimata CJP Sibiu prin întâmpinare.
Reclamantul recurent declară că recursul este motivat și solicită admiterea lui. Fără cheltuieli de judecată.
Reprezentanta pârâtei intimate Casa Județeană de Pensii Sibiu solicită în principal constatarea nulității recursului potrivit art.306 alin.1 cod pr.civilă. Recursul este nelegal fiind formulată o cerere nouă în recurs. Pe fondul cauzei solicită a se respinge recursul ca nefondat.
Reprezentanta pârâtei AJOFM H lasă la aprecierea instanței în ce privește excepțiile invocate. Pe fondul cauzei solicită respingerea recursului ca nefondat.
CURTEA DE APEL
Asupra recursului civil de față:
Prin contestația înregistrată pe rolul Tribunalului Sibiu sub nr- reclamantul a chemat în judecată intimata CJP Sibiu solicitând în principal anularea deciziei de debit nr. -/2007, iar în subsidiar obligarea la restituirea sumei imputate a persoanei ce se face vinovată de calculul și acordarea greșită a pensiei.
În motivarea contestației se arată că începând cu data de 4.06.2006 s-au stabilit pentru reclamant drepturile pentru pensie anticipată parțial, dar pentru a beneficia de această pensie a fost obligat de către CJP Sibiu să renunțe la șomaj, motiv pentru care decizia de debit este abuzivă.
Pârâta a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea contestației cu motivarea că reclamantului în mod eronat i-a fost calculată și acordată pensia din sistemul public de pensii, fiind luată în calcul perioada 19.10.1965-31.07.1977 în care contestatorul nu a cotizat la sistemul asigurărilor sociale de stat ci la sistemul de asigurări a pensiilor militare.
Pârâta a chemat în garanție AJOFM Sibiu.
Chemata în garanție a solicitat respingerea cererii întrucât reclamantului i s-a emis decizie de încetare a indemnizației de șomaj la cererea acestuia, astfel că nu se poate reține nici o culpă în sarcina sa.
Tribunalul Sibiu prin sentința civilă nr. 1092/2007 a respins contestația formulată de reclamantul, precum și cererea de chemare în garanție.
Pentru a pronunța această hotărâre tribunalul a reținut că decizia de debit nr. -/2007 a fost emisă de pârâtă cu respectarea dispozițiilor art. 187 din Legea nr. 19/2000, suma de 4197 lei reprezentând pensie încasată necuvenit, întrucât se referă la perioada 19.10.1964-31.07.1977, când reclamantul a cotizat la sistemul de asigurări al pensiilor militare și nu la cel al asigurărilor sociale de stat.
Capătul subsidiar a fost respins în temeiul art. 187 din Legea nr. 19/2000 și cu luarea în considerare a naturii litigiului.
Cererea de chemare în garanție a fost respinsă ca lipsită de suport legal, întrucât AJOFM a emis dispoziția nr. 743/2006 cu respectarea dispozițiilor art. 44 lit. g din Legea nr. 76/2002, urmare a solicitării exprese a reclamantului. În atare situație nu s-a putut reține nici o culpă chematului în garanție, nefiind aplicabile dispozițiile art. 60 și următoarele cod procedură civilă.
Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, a declarat recurs reclamantul prin care a solicitat modificarea în parte a sentinței arătate, în sensul de a se dispune obligarea la plata sumei reprezentând diferența dintre suma din acțiune și suma reprezentând indemnizația de șomaj, cuvenită pentru perioada 1.11.2005-1.04.2006.
În motivarea recursului reclamantul a precizat că deși a solicitat acest lucru și în fața instanței de fond, tribunalul a omis să se pronunțe asupra acestui capăt de cerere.
Intimata AJOFM Sibiu a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, având în vedere că indemnizația de șomaj la care a fost îndreptățit reclamantul a fost sistată la solicitarea expresă a acestuia, întrucât a precizat că din data de 1.04.2006 este beneficiarul unei pensii anticipate.
Intimata CJP Sibiu a depus întâmpinare prin care a solicitat constatarea nulității recursului întrucât acesta nu este motivat astfel cum se prevede la art. 306 alin. 1 cod procedură civilă.
În al doilea rând, intimata menționează că cererea reclamantul recurent formulată în recurs reprezintă o cerere nouă, fiind incidente dispozițiile art. 294 alin. 1 cod procedură civilă, ceea ce impune de asemenea respingerea recursului.
Pe fondul cauzei se arată că decizia de debit este emisă cu respectarea dispozițiilor legale, având în vedere că din eroare reclamantului i s-a stabilit dreptul de pensie anticipată parțial, prin valorificarea unei perioade în care a cotizat la sistemul de asigurări al pensiilor militare.
CURTEA, analizând sentința atacată prin raportare la critica adusă și în limitele prevăzute de art. 304 ind. 1 cod procedură civilă, reține următoarele:
Recurentul solicită modificarea sentinței atacate în sensul de a se dispune obligarea la plata sumei reprezentând diferența dintre suma din acțiune și suma reprezentând indemnizația de șomaj cuvenită.
Intimata a solicitat constatarea nulității cererii de recurs având în vedere că aceasta nu este motivată.
Curtea nu va reține această susținere, având în vedere că recurentul a arătat în opinia sa de ce solicită respectiva sumă prin recursul formulat, și anume pentru că prima instanță nu a soluționat acest capăt. Motivarea recursului nu implică indicarea textelor legale și nici menționarea unor motive dezvoltate pe larg, mai ales că mulți din participanții la procedurile judiciare nu sunt asistați de avocați și nici nu au pregătire juridică pentru a putea formula motivele de recurs cu respectarea întocmai a rigorilor formalismului juridic.
Este evident din ceea ce a menționat recurentul care este nemulțumirea sa față de soluția pronunțată de către tribunal și care se regăsește în motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 6 cod procedură civilă.
Prin urmare, Curtea nu va reține nulitatea recursului pentru motivele arătate, urmând a analiza recursul din perspectiva temeiniciei criticii sale.
Sub acest aspect intimata CJP Sibiu a formulat o nouă apărare referitoare la incidența prevederilor art. 294, alin. 1 cod procedură civilă.
Potrivit acestor prevederi în apel nu se poateschimba obiectul cererii de chemare în judecată și nici nu se pot face cereri noi.
Este adevărat că aceste dispoziții nu sunt reluate în cadrul prevederilor ce reglementează recursul, însă ele își găsesc aplicabilitatea și în această materie.
Prin urmare cererile noi sunt interzise în recurs, în sensul că nu pot fi formulate în recurs pretenții care nu au fost supuse judecății primei instanțe, întrucât s-ar încălca principiul dublului grad de jurisdicție, sau, în cazul pricinilor ce sunt supuse numai recursului, partea ar fi lipsită de un grad de jurisdicție.
Curtea constată că recurentul nu a solicitat această diferență și în fața instanței de fond, astfel că ne regăsim în fața unei cereri noi formulate direct în recurs ceea ce nu este permis, instanța de recurs fiind ținută să analizeze temeinicia hotărârii atacate numai din perspectiva modalității de soluționare a pretențiilor ce au fost ridicate în fața primei instanțe și care au făcut obiect de analiză pentru instanța fondului.
Reținând și împrejurarea că recurentul nu a adus critici în legătură cu aspectele avute în vedere de către instanța fondului și cu care a sesizat tribunalul, recursul formulat de către reclamant reprezintă o cerere nouă, motiv pentru care raportat la prevederile art. 312 cod procedură civilă, se va dispune respingerea recursului ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamantul G împotriva sentinței civile nr.1092/4.10.2007 pronunțată de Tribunalul Sibiu în dosar nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 17 Martie 2008.
Președinte, Judecător, Judecător,
- - - - - - -
Grefier,
-
Red./21.03.2008
Tehnored.TM/ 2 ex
Jud.
Președinte:Monica Maria MureșanJudecători:Monica Maria Mureșan, Manuela Stoica, Ana Doriani