Contestație la executare. Decizia 2270/2009. Curtea de Apel Cluj

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CLUJ

Secția civilă, de muncă și asigurări sociale

pentru minori și familie

DOSAR NR-

DECIZIA CIVILĂ NR. 2270/R/2009

Ședința publică din data de 29 octombrie 2009

PREȘEDINTE: Laura Dima

JUDECĂTOR 2: Sergiu Diaconescu

JUDECĂTOR 3: Daniela Griga

GREFIER: - -

S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta împotriva sentinței civile nr. 1190/07.05.2009, pronunțate de Tribunalul Cluj în dosarul nr-, privind și pe reclamanta intimată CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII C, având ca obiect contestație la executare.

dezbaterilor și susținerile părților prezente au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 27 octombrie 2009, încheiere care face parte din prezenta decizie.

CURTEA

Prin sentința civilă nr. 1543/14.02.2008, pronunțată în dosarul nr- de către Judecătoria Cluj -N, s-a admis excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Cluj -N și s-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Cluj.

Prin sentința civilă nr. 696/17.04.2008, pronunțată în dosarul nr- de către Tribunalul Cluj, s-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Cluj -N, s-a constatat existența unui conflict negativ de competență ivit între Tribunalul Cluj și Judecătoria Cluj -N și s-a trimis dosarul Curții de APEL CLUJ în vederea stabilirii competenței.

Prin sentința civilă nr. 41/DC/13.05.2008, pronunțată de Curtea de APEL CLUJ în dosar nr-, s-a stabilit competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Cluj.

Prin sentința civilă nr. 1190/07.05.2009, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosar nr-, s-a admis contestația la executare formulată de către CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII C, împotriva executării silite pornite de către și, în consecință, a fost anulată executarea silită pornită în dosar execuțional nr. 824/2007 de către executorul judecătoresc.

Pentru a pronunța soluția menționată, prima instanță a reținut următoarele:

Prin sentința civilă nr. 793/19.03.2007, pronunțată în dosar nr- de către Tribunalul Cluj, Casa Județeană de Pensii Caf ost obligată să emită o nouă decizie de pensionare în favoarea reclamantei cu luarea în considerare a perioadei 01.04.1976-01.04.1992 ca fiind lucrată în grupa I de muncă în procent de 50%.

Pârâta a emis o nouă decizie în baza sentinței cu luarea în considerarea a grupei I de muncă pe intervalul 01.04.1976-01.04.1992 în procent de 50%, mai puțin un număr de 28 de zile în anul 1978 și 33 zile în anul 1979, când intimata a fost în concediu fără salar.

Din carnetul de muncă, poziția 9 și 10, rezultă că intimata a avut în anul 1978 un număr de 28 de zile concediu fără plată, iar în anul 1979 un număr de 33 de zile concediu fără plată.

Așa cum rezultă din prevederile Ordinului nr. 50/1990, încadrarea în grupă de muncă se poate face raportat la activitatea desfășurată în grupă de muncă.

Ori, așa cum rezultă din carnetul de muncă, intimata nu a desfășurat activitate 28 zile în anul 1978 și 33 zile în anul 1979, fiind în concediu fără plată, astfel că această perioadă nu poate fi considerată ca fiind lucrată în grupa I de muncă, ea neconstituind nici vechime în muncă.

Mai mult, prin sentința civilă nr. 793/2007, instanța nu a dispus luarea în considerare a grupei I de muncă un număr de ani, luni și zile, astfel că luarea în calcul a grupei de muncă pe intervalul menționat în sentință se face proporțional cu perioada în care intimata a desfășurat activitate.

Raportat la considerentele arătate mai sus, prezenta contestația la executare a fost admisă.

În termen legal, a formulat recurs pârâta prin care a solicitat admiterea recursului, respectiv modificarea hotărârii în sensul respingerii contestației la executare ca nefondată.

Apreciază că instanța de fond si-a motivat hotărârea pe argumente străine de natura pricinii, respectiv a făcut o aplicare greșită a legii.

Subliniază că aceasta a dispus anularea executării silite desfășurate Împotriva contestatoarei în cadrul dos. nr. 824/2007 BEJ din C-N reținând că aceasta a executat în mod conform obligațiile ce îi reveneau în conformitate cu titlul executoriu reprezentat de dispozițiile civ. nr. 793/2007 a Tribunalului Cluj, prin emiterea unei noi decizii de pensionare în favoarea recurentei, cu toate că a fost învestită cu soluționarea unei contestații la executare, obiectul cercetării judecătorești constituindu-l verificarea legalității actelor de executare efectuate în dos. execuțional nr. 824/2007 BEJ din C-

Raportat la art. 399 al. 2.proc.civ. consideră că sancțiunea anulării unui act de executare ori a executării silite înseși intervine în situațiile în care actul de executare ori executarea silită însăși nu conțin elementele de valabilitate prevăzute în mod imperativ de către lege, această sancțiune vizând nelegalitatea actului de executare ori a executării silite însăși, aspecte care însă nu au făcut obiectul cercetării instanței de fond, aceasta din urmă pronunțându-se asupra aspectelor de temeinicie.

Măsura specifică ce poate fi dispusă de către instanța de judecată învestită cu soluționarea contestației la executare, atunci când criticile formulate împotriva executării silite se referă la netemeinicia executării, este reprezentată de dispoziția de încetare a executării silite, iar nu de anulare a procedurii executării silite întrucât, nu s-a analizat și nu a fost indicat niciun element de nelegalitate al actelor de executare ori a executării silite Însăși.

Învederează că deși s-a statuat cu putere de lucru judecat asupra fondului cauzei, prima instanță, în mod inadmisibil, a procedat la o reanalizare a acestuia transformând contestația la executare formulată de către contestatoarea intimată într-o veritabilă contestație la titlu, conduită ce contravine în mod flagrant regulii statornicite în mod imperativ prin dispozițiile art. 399 al. 3. Civ.p.

Subliniază că, în situația în care titlul executoriu este reprezentat de o hotărâre judecătorească, instanța de fond nu are nici o posibilitate de analizare ori reanalizare a fondului obligațiilor cuprinse în acest titlul executoriu, întru cât aceste dispoziții se bucură de autoritate de lucru judecat.

Procedând de o asemenea manieră, consideră că prima instanță a lipsit de efecte însuși titlul executoriu reprezentat de civ. nr. 793/2007 a Tribunalului Cluj, înfrângându-se astfel principiul autorității de lucru judecat de care se bucură această hotărâre, atribut care se impune cu forță obligatorie atât instanței de fond, învestită cu soluționarea contestației la executare, cât și participanților în procesul în urma căruia a fost pronunțată această hotărâre judecătorească, respectiv intimatei contestatoare.

Apreciază că singura posibilitate de cenzurare și reformare a obligațiilor fixate în sarcina intimatei contestatoare prin dispozițiile dec. Civ. nr. 7943/2007 a Tribunalului Cluj ere aceea a promovării căilor de atac, ordinare ori extraordinare, în condițiile reglementate de Codul d e procedură civilă, hotărârea judecătorească irevocabilă neputând fi modificată pe cale incidentală, de către instanța de judecată învestită cu soluționarea contestației la executare. Arată că intimata contestatoare a utilizat căile de atac împotriva titlului executoriu promovând calea de atac a recursului împotriva acestei hotărâri, recurs care a fost respins prin dec civ. nr. 1426/R/2007 a Curții de APEL CLUJ pronunțată în dos. nr- al Curții de APEL CLUJ, secție civilă.

Prin hotărârea recurată instanța a procedat la o analiză superficială a speței deduse judecății, statuând în afara limitelor legale ale învestirii sale, limite fixate de specificul demersului judiciar reprezentat de procedura contestației la executare.

Învederează că instanța de fond era datoare a efectua o analiză comparativă a obligațiilor cuprinse în titlul executoriu, fixate de către instanța de judecată în mod irevocabil în sarcina intimatei contestatoare, cu dispozițiile cuprinse în decizia de pensionare nr. -/12.10.2007 invocate de către intimata contestatoare.

Astfel, în cuprinsul civ. nr. 793/2007 a Tribunalului Cluj, intimata contestatoare era obligată a emite o decizie de pensionare în favoarea recurentei începând cu data de01.09.2006dată de la care, în opinia instanței de judecată, confirmată de către instanța de control judiciar, recurenta a îndeplinit condiția privind vârsta de pensionare, urmând ca drepturile cuvenite să fie acordate începând de la această dată.

Prin decizia de pensionare nr. -/12.10.2007 contestatoarea ignoră aceste prevederi, stabilind ca vârstă de pensionare data de29.08.2007, împrejurare care prin ea însăși relevă nerespectarea dispozițiilor instanței de judecată de către intimata contestatoare aceasta procedând în mod arbitrar la modificarea datei limită de pensionare în pofida unor dispoziții clare și exprese cuprinse în titlul executoriu. Din acest punct de vedere, nu se poate vorbi de o lipsă a obiectului în ceea ce privește cererea de executare silită formulată de către recurentă, astfel cum afirmă intimata contestatoare atâta vreme cât aceasta nu și-a îndeplinit în totalitate obligațiile impuse prin titlul executoriu amintit.

Titlul executoriu constituit de civ. nr. 793/2007 a Tribunalului Cluj nu permite în nici un fel contestatoarei a efectua aprecieri în ceea ce privește conținutul deciziei de pensionare la a cărei emitere a fost obligată și, cu atât mai puțin, nu permite instanței de fond învestite cu soluționarea contestației la executare a proceda la o nouă analiză asupra condițiilor de pensionare de care beneficiază recurenta. Dimpotrivă această hotărâre judecătorească, care se bucură de autoritate de lucru judecat, conține criteriile precise pe care era datoare a le respecta intimata contestatoare la momentul emiterii deciziei de pensionare, urmând ca acest act să cuprindă ca dată de pensionare data de 01.09.2006 cu luarea în considerare a perioadei 01.04.1976-01.04.1992 cât recurenta a fost . În grupa a I-a de muncă, criterii pe care În mod evident le-a nesocotit.

Prin prisma acestor observații, contestatoarea nu și-a îndeplinit obligațiile fixate în sarcina sa prin titlul executoriu astfel încât, în mod nelegal instanța de fond a dispus anularea executării silite de altfel, se observă că motivarea instanței de fond reproduce cu fidelitate susținerile intimatei contestatoare ceea ce echivalează cu nemotivarea hotărârii atacate, acest act jurisdicțional neconținând o statuare proprie din partea instanței învestite cu soluționarea litigiului, ci doar o preluare a susținerilor uneia dintre părții ceea ce demonstrează caracterul superficial al argumentelor utilizate de către instanța de fond la soluționarea cauzei.

Întrucât neexecutarea obligațiilor fixate în sarcina intimatei contestatoare este vădită și probată prin actele depuse la dosarul cauzei, derularea executării silite împotriva acesteia este pe deplin temeinică urmând ca această procedură să continue până la momentul realizării integrale de către intimata contestatoare a obligațiilor ce îi revin, fiind incidente dispozițiile art. 371 ind. 1 al. 3.proc.civ. în conformitate cu care executarea silită are loc până la momentul realizării dreptului recunoscut prin titlu executoriu încetând, în conformitate cu prevederile art. 371 ind. 5 al. 1 lit. a proc.civ. în momentul în care s-a realizat integral obligația prevăzută în titlu executoriu, ceea ce nu este însă cazul în speță.

În drept, recursul se întemeiază pe dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 de procedură civilă.

Intimata contestatoare nu și-a exprimat poziția procesuală.

Analizând recursul prin prisma motivelor invocate și a dispozițiilor legale, Curtea apreciază că recursul este nefondat.

În ceea ce privește primul motiv de recurs prevăzut de art. 304 pct.7 Cod de procedură civilă, se constată că acesta nu este incident din perspectiva faptului că motivele pe care se sprijină hotărârea nu sunt străine de natura pricinii, considerentele având legătura cu cauza, în cadrul acestora prima instanță abordând aspecte legate de executarea silită întemeiată pe titlul executoriu- sentința civilă nr. 793/2007.

Criticile recurentei vizează și interpretarea greșită a legii de către prima instanță, acestea subsumându-se motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 Cod de procedură civilă.

Curtea apreciază că nici aceste critici nu sunt întemeiate.

Astfel, se reține că executarea silită promovată de reclamanta intimată se întemeiază pe sentința civilă nr. 793/2007( 38 dosar fond) pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Cluj prin care i-a fost admisă acțiunea și a fost obligată contestatoarea Casa Județeană de Pensii să emită o nouă decizie de pensionare în favoarea reclamantei cu luarea în considerare a perioadei 01.04.1976 - 01.04.1992, ca fiind lucrată în grupa I de muncă, în procent de 50%.

În baza sentinței, pârâta a emis o nouă decizie cu luarea în considerarea a grupei I de muncă pe intervalul 01.04.1976-01.04.1992, în procent de 50%, mai puțin un număr de 28 de zile în anul 1978 și 33 zile în anul 1979, când intimata a fost în concediu fără salariu, aspecte care rezultau din carnetul de muncă, stabilindu-se că acordarea drepturilor se va face începând cu data de 29.08.2007(4 dosar fond).

Decizia menționată nu a fost contestată de către reclamanta.

Apreciind că prin decizia emisă Casa Județeană de Pensii nu s-a conformat dispozițiilor statuate prin sentința civilă menționată, reclamanta s-a adresat executorului judecătoresc în vederea punerii în executare a titlului executoriu, ulterior Casa Județeană de Pensii formulând contestație la executare.

Referitor la contestația la executare, se reține că prin dispozițiile art. 3711.proc.civ. legiuitorul a statuat că "(1) Obligația stabilita prin hotărârea unei instanțe sau printr-un alt titlu se aduce la îndeplinire de bunăvoie.

(2) In cazul in care debitorul nu executa de bunăvoie obligația sa, aceasta se aduce la îndeplinire prin executare silita, potrivit dispozițiilor prezentei cărți, daca legea nu prevede altfel.

(3) Executarea silita are loc in oricare dintre formele prevăzute de lege, simultan sau succesiv, pana la realizarea dreptului recunoscut prin titlu executoriu, achitarea dobânzilor, penalităților sau a altor sume, acordate potrivit legii prin acesta, precum si a cheltuielilor de executare."

Potrivit art. 399 al.1 și 2.proc.civ. "împotriva executării silite, precum si împotriva oricărui act de executare se poate face contestație de către cei interesați sau vătămați prin executare"

Nerespectarea dispozițiilor privitoare la executarea silita însăși sau la efectuarea oricărui act de executare atrage sancțiunea anularii actului nelegal."

Pornind de la dispozițiile legale menționate, se apreciază că în mod corect instanța fondului a dispus anularea executării silite, în condițiile în care contestatoarea și-a executat obligația stabilită prin titlul executoriu prin emiterea dispoziției de pensionare din 12.10.2007(4 dosar fond), astfel că efectuarea demersurilor în vederea executării silite nu mai au nici un fundament legal, executarea silită, fiind, din această perspectivă, efectuată cu încălcarea normelor legale, ceea ce justifică incidența art. 399 al.2 proc.civ.

Referitor la decizia de pensionare emisă la dat de 12.10.2007, se constată că într-adevăr, contrar celor dispuse prin titlul executoriu prin care s-a stabilit ca dată a acordării drepturilor 01.09.2006, acestea au fost acordate începând cu data de 29.08.2007, însă decizia nu a fost contestată de către reclamantă în termenul legal, astfel că, cele statuate prin aceasta au rămas definitive. Or, în acest context nu se poate reține că, contestatoarea Casa Județeană de Pensii nu și-a îndeplinit obligațiile stabilite prin titlul executoriu.

Îndeplinirea obligațiilor a fost analizată și sub aspectul grupei de muncă, apreciindu-se în mod corect de către prima instanță că, contestatoarea Casa Județeană de Pensii și-a îndeplinit obligația și din această perspectivă.

Nu pot fi primite susținerile conform cărora s-ar fi reanalizat fondul litigiului, încălcându-se astfel autoritate de lucru judecat, în condițiile în care prima instanță a făcut aprecieri exclusiv cu privire la îndeplinirea obligației privitoare la grupa de muncă, aprecieri justificate, din perspectiva faptului că prin titlul executoriu Casa Județeană de Pensii a fost obligată să ia în considerare perioada lucrată de către reclamantă în grupa I de muncă prin raportare la intervalul 01.04.1976 -01.04.1992, fără a se institui în sarcina acesteia obligația de a lua în mod efectiv în considerare întreaga perioadă. Prin titlul executoriu, instanța a verificat exclusiv dacă reclamanta este îndreptățită la grupa de muncă, fără a face însă verificări referitoare la perioadă.

Pentru considerentele expuse și constatând că nu este incident nici un motiv de ordine publică, în conformitate cu art. 312 al. 1 cod de procedură civilă, Curtea va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta împotriva sentinței civile nr. 1190 din 07.05.2009 a Tribunalului Cluj, pronunțate în dosar nr-, pe care o menține.

Decizia este irevocabilă.

Dată și pronunțată în ședința publică din 29 octombrie 2009.

PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER

- - - - - - - -

Red.DG/dact.MM

4ex./25.11.2009

Jud.fond: /

Președinte:Laura Dima
Judecători:Laura Dima, Sergiu Diaconescu, Daniela Griga

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Comentarii despre Contestație la executare. Decizia 2270/2009. Curtea de Apel Cluj