Contestație la executare. Decizia 2415/2009. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă, de muncă și asigurări sociale
pentru minori și familie
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR. 2415/R/2009
Ședința publică din data de 10 noiembrie 2009
PREȘEDINTE: Dana Cristina Gîrbovan
JUDECĂTOR 2: Cristina Mănăstireanu
JUDECĂTOR 3: Ioana
GREFIER:
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII C împotriva sentinței civile nr. 386 din 16 februarie 2009, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr-, privind și pe reclamantul intimat, având ca obiect asigurări sociale - contestație la executare.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la prima și a doua strigare a cauzei, se constată lipsa părților.
Procedura de citare este realizată.
Recursul a fost declarat și motivat în termenul legal, a fost comunicat și este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că prin motivele de recurs s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
Instanța, constatând cauza în stare de judecată, o reține în vederea pronunțării.
CURTEA
Prin sentința civilă nr. 386 din 16.02.2009 a Tribunalului Cluj, pronunțată în dosar nr-, s-a admis acțiunea formulatăși precizată dereclamantul împotriva pârâtei Casa Județeană de Pensii C și în consecință s-a anulat titlul executoriu nr. 775/2008 emis de pârâtă și a fost obligată pârâta să achite reclamantului suma de 500 lei reprezentând cheltuieli de judecată - onorar avocat.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că reclamantul, fiind asociat unic la o societate comercială, a încheiat o declarație de asigurare cu pârâta la data de 31.05.2001.
Începând cu data de 15.04.2006 reclamantul a încheiat un contract individual de muncă pe perioadă nedeterminată cu Com Serv
Potrivit nr.OUG 9/2003 art. 5 (2) din Legea nr. 19/2000, "se pot asigura în sistemul public, pe baza de contract de asigurare socială, în condițiile prezentei legi, persoanele care nu se regăsesc în situațiile prevăzute la alin. (1), cele care nu se află în plata unor prestații de asigurări sociale în sistemul public, cele care nu se regăsesc în situațiile de la art. 38 alin. (1) lit. b) și c), precum și cele care nu sunt asigurate în alte sisteme de asigurări sociale, neintegrate în sistemul public".
Astfel, la data încheierii contractului individual de muncă, contractul de asigurare încheiat de către reclamant a încetat în temeiul prevederilor legale menționate mai sus.
Mai mult, prin titlul executoriu trimis reclamantului, pârâta a calculat sumele datorate începând cu data de 02.2004, neținând cont de termenul general de prescripție, titlul fiind emis în data de 16.04.2008.
Astfel, cuantumul sumelor datorate nu a fost cert.
Raportat la considerentele arătate mai sus, în temeiul art.155 din Legea nr.19/2000 s-a admis acțiunea formulată de reclamant.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta Casa Județeană de Pensii C, solicitând admiterea acestuia, modificarea sentinței atacate cu respingerea acțiunii.
În motivarea recursului, pârâta a arătat că reclamantul este asigurat în sistemul public de pensii și asigurări sociale, începând cu data de 01.04.2001, în baza declarației de asigurare nr. 17903. Acesta a efectuat ultima plată în data de 29.01.2004, nu a depus nici o solicitare de retragere a declarației de asigurare în termen de 30 de zile de la data de la care nu s-a mai regăsit în situația prevăzută la punctul 5 din declarație.
În situația în care au intervenit modificări în termenii declarației de asigurare, aceasta trebuia ca în termen de 30 de zile de la modificarea situației sale, să solicite retragerea declarației de asigurare.
Pârâta arată că încheierea contractului de muncă cu o altă societate comercială nu este prevăzută de lege ca fiind o cauză care duce implicit la încetarea declarației de asigurare, așa cum în mod greșit reține instanța de fond, prevederile art. 5 (2)din Legea nr. 19/2000 modificată prin nr.OUG 9/2003 referindu-se la persoanele care sunt asigurate în alte sisteme de asigurări sociale, neintegrate în sistemul public.
Potrivit prevederilor nr.OG 92/2003, prescripția pentru creanțele bugetare este de 5 ani și nu se aplică termenul general de prescripție extinctivă de 3 ani în materie de creanță bugetară, prin urmare nici nu se poate pune în discuție prescripția.
În drept a invocat dispozițiile art.299, 3041, 304 pct.7, 9 și art.312 pr.civ. și Legea nr.19/2000.
Prin întâmpinarea înregistrată la data de 11 iunie 2009, reclamantul a solicitat, în principal, respingerea acestuia și în subsidiar casarea sentinței atacate cu trimiterea spre rejudecare la Judecătoria Cluj -N, precum și obligarea pârâtei Casa Județeană de Pensii C la plata cheltuielilor de judecată, constând în taxa judiciară de timbru de 297 lei și onorariul avocațial de 500 lei, pentru reprezentarea în fața Tribunalului Cluj.
A arătat reclamantul intimat în motivare că prin semnarea unui contract individual de muncă, declarația de asigurare în nume propriu s-a reziliat de drept. Se mai subliniază că Casa Județeană de Pensii C acea obligația ca, anterior comunicării somației și a titlului executor, conform prevederilor Codului d e procedură fiscală, să-i comunice reclamantului un act administrativ în care să fie arătate contribuțiile și alte sume datorate, și anume decizia de impunere (conform art. 85 și 86), pe care reclamantul ar fi putut-o ataca potrivit art. 205 și următoarele Cod de procedură fiscală.
Raportat la competența de primă instanță, face trimitere la decizia nr. XIV/2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Analizând sentința atacată prin prisma motivelor de recurs formulate și a apărărilor invocate, Curtea reține următoarele:
Recursul este nefondat și urmează a fi respins ca atare.
În primul rând, se cuvine a se verifica temeinicia susținerilor privind competența materială de primă instanță, întrucât, deși reclamantul nu a formulat recurs, ci doar în întâmpinare a evocat aceste aspecte, chestiunea fiind de ordine publică, trebuie cercetată cu prioritate în baza obligației instanței de recurs de a invoca din oficiu aspectele de nelegalitate de ordine publică, dată de dispozițiile art. 306 alin. 2.proc.civ.
Potrivit art. 155 lit. h) din Legea nr. 19/2000, tribunalele soluționează în primă instanță litigiile privind contestațiile împotriva măsurilor de executare silită, dispuse în baza prezentei legi.
Fiind evident că dreptul material pe care s-a bazat pârâta la calcularea sumelor evidențiate în titlul executoriu este Legea nr. 19/2000, incidența dispozițiilor legale invocate apare ca evidentă și deci corectă dezlegarea dată de Tribunalul Cluj chestiunii competenței materiale.
Pe fondul pricinii, Curtea constată că, așa cum arată recurenta, Legea nr. 19/2000 nu prevedea la data când reclamantul a fost încadrat în muncă prin angajarea la societatea Com Serv încetarea calității de asigurat dobândită prin declarație de asigurare odată cu dobândirea calității de angajat al unei societăți.
Astfel, inițial, reclamantul a fost asigurat în baza unei declarații de asigurare dată în considerarea calității sale de asociat unic al, începând cu luna mai 2001, potrivit art. 5 alin. 1 pct. IV lit. a) din Legea nr. 19/2000. Acest text de lege prevede că "n sistemul public sunt asigurate obligatoriu, prin efectul legii -
IV. persoanele care realizează un venit brut pe an calendaristic, echivalent cu cel puțin 3 salarii medii brute, și care se afla în una dintre situațiile următoare:
a) asociat unic, asociați, comanditari sau acționari".
Apare deci cu evidență că acest caracter obligatoriu al asigurării sociale este legat de chiar textul legal incident de realizarea unui venit brut pe an calendaristic, echivalent cu cel puțin 3 salarii medii brute.
Ulterior, așa cum a arătat reclamantul, fapt necontestat de pârâtă, acesta s-a angajat la data de 02.04.2006 la. Com. Serv., beneficiind astfel de asigurare obligatorie prin efectul legii ca angajat în baza unui contract individual de muncă, potrivit art. 5 alin. 1 pct. I din Legea nr. 19/2000.
Deși dispozițiile Legii nr. 19/2000 nu prevăd incompatibilitatea calităților de asigurat în baza art. 5 alin. 1 pct. IV lit. a) din Legea nr. 19/2000 și a art. 5 alin. 1 pct. I din Legea nr. 19/2000, la art. 5 alin. 2 din Legea nr. 19/2000 se stipulează că "se pot asigura în sistemul public, pe baza de contract de asigurare socială, în condițiile prezentei legi, persoanele care nu se regăsesc în situațiile prevăzute la alin. (1), cele care nu se afla în plata unor prestații de asigurări sociale în sistemul public, cele care nu se regăsesc în situațiile de la art. 38 alin. (1) lit. b) și c), precum și cele care nu sunt asigurate în alte sisteme de asigurări sociale, neintegrate în sistemul public".
Or, coroborând aceste prevederi legale, se constată că, așa cum s-a arătat mai sus, caracterul obligatoriu al asigurării sociale încetează în condițiile în care venitul brut pe an calendaristic al asociatului unic este sub nivelul a 3 salarii medii brute, situație în care asigurarea obligatorie prin declarație de asigurare în baza art. 5 alin. 1 pct. IV lit. a) din Legea nr. 19/2000 trebuie să înceteze iar asigurarea încheiată poate fi doar una facultativă, prohibită de art. 5 alin. 2 din aceeași lege în situația în care persoana beneficiază și de asigurare obligatorie în calitate de angajat pe baza unui contract individual de muncă.
Acesta este cazul reclamantului, care arată că prin întreruperea activității firmei sale, nu a mai realizat venituri de acolo, ci s-a angajat la. Com. Serv.
Mai mult, din fișa financiară depusă de pârâtă la dosar, rezultă că aceasta s-a raportat la un alt cuantum al venitului asigurat decât cel arătat de reclamant în declarația de asigurare: aceasta din urmă prevedea un cuantum de 1.600.000 lei, pe când fișa financiară face referire la 2.500.000 lei începând cu luna iunie 2003, venitul crescând permanent, fără ca reclamantul să fi depus actualizări ale declarației de asigurare.
Prin urmare, pentru perioada în care firma sa nu a realizat venituri nu poate fi reținut caracterul obligatoriu al asigurării în baza declarației de asigurare. De asemenea, pentru perioada anterioară, apare ca lipsită de fundament calcularea unei contribuții de asigurări sociale raportată la un cuantum al venitului asigurat pe care reclamantul nu l-a indicat niciodată. De îndată ce acesta nu a indicat creșterea veniturilor sale lunare, iar prin raportare la venitul brut anual calendaristic declarația sa apărea ca perimată, soluția corectă era încetarea calității de asigurat, mai cu seamă că reclamantul și-a încetat plățile către pârâtă, aspect semnificativ din acest punct de vedere.
Potrivit prevederilor art. 34 din Legea nr. 19/2000, "asigurații care fac dovada ca nu se mai regăsesc în situațiile pentru care asigurarea este obligatorie, potrivit art. 5 alin. (1) pct. IV și V, trebuie să depună la casele teritoriale de pensii, în termen de 30 de zile de la modificarea situației, formularul-tip de retragere a declarației de asigurare".
Reclamantul nu a depus o atare retragere a declarației. Se va verifica relevanța acestei omisiuni prin raportare la textul legal mai sus citat, anume, dacă omisiunea de a depune retragerea declarației face să subziste asigurarea prin raportare la un alt cuantum al sumei asigurate decât cel relevat în declarație.
O atare concluzie apare Curții ca inadmisibilă, în condițiile în care nu există un text legal în cuprinsul Legii nr. 19/2000 care să permită Casei Județene de Pensii să actualizeze declarațiile de asigurare în funcție de creșterea salariului minim pe economie. Art. 23 din lege stipula, la data când reclamantul a încetat a face plata asigurării sociale (29.01.2004, indicată în recursul Casei Județene de Pensii) că baza lunară de calcul a contribuției individuale de asigurări sociale în cazul asiguraților o constituie venitul lunar asigurat, prevăzut în declarația sau în contractul de asigurare socială. Or acest text nu îndrituiește Casa Județeană de Pensii la considerarea unei alte sume decât cea înscrisă în declarație. De îndată ce suma înscrisă în declarația de asigurare ca bază de calcul a asigurării devine, prin raportare la venitul brut anual calendaristic, prea mică pentru a sta la baza asigurării, aceasta încetează chiar în lipsa unei declarații prin care asiguratul să anunțe survenirea pomenitei situații, doar prin raportare la textele legale imperative citate mai sus.
Curtea consideră că nu se poate admite în acest context calcularea de majorări de întârziere și penalități, singura concluzie fiind cea a încetării asigurării.
Trebuie subliniat și caracterul facultativ al asigurării sociale pentru persoanele care se încadrează la art. 5 alin. 1 pct. IV lit. a) din Legea nr. 19/2000, dar care au un venit sub cel prevăzut acolo, astfel încât se pune sub semnul întrebării posibilitatea de a urmări silit niște sume datorate în baza unei asigurări facultative (evident, pentru perioada de dinaintea încheierii contractului individual de muncă, întrucât ulterior asigurarea facultativă nu mai putea subzista, fiind prohibită de art. 5 alin. 2 din lege). Singura urmare pe care Curtea acceptă că această neplată ar putea-o determina este întreruperea beneficiilor asigurării, potrivit art. 33 din lege, nicidecum executarea silită a unor sume datorate cu titlu facultativ. Intenția de reziliere este evidentă în condițiile în care reclamantul lasă neactualizată o declarație de asigurare care nu mai corespunde prevederilor legale și nici nu plătește contribuția de asigurare o lungă perioadă de timp.
Față de aceste considerente, soluția dată de prima instanță apare ca temeinică și legală, recursul fiind nefondat și urmând a fi respins potrivit art. 312 alin. 1 raportat la art. 304 pct. 9 și 7 și art. 304 ind. 1.proc.civ.
Întrucât reclamantul nu a formulat recurs, nu poate fi dat curs cererii sale de obligare a pârâtei la plata cheltuielilor de judecată efectuate la fond, urmând ca acesta să procedeze pe calea unei alte acțiuni judiciare sau pe cale administrativă, cât privește sumele achitate cu titlu de taxă judiciară de timbru nedatorată, potrivit art. 23 din Legea nr. 147/1996.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de Casa Județeană de Pensii împotriva sentinței civile nr. 386 din 16.02.2009 a Tribunalului Cluj, pronunțată în dosar nr-, pe care o menține.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 10 noiembrie 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI,
- - - - - -
GREFIER
Red.T/.
4 ex./07.12.2009
Jud.fond: și
Președinte:Dana Cristina GîrbovanJudecători:Dana Cristina Gîrbovan, Cristina Mănăstireanu, Ioana
