Contestație la executare. Decizia 2844/2009. Curtea de Apel Cluj

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CLUJ

Secția civilă, de muncă și asigurări sociale

pentru minori și familie

DOSAR NR-

DECIZIA CIVILĂ NR. 2844/R/2009

Ședința publică din data de 8 decembrie 2009

PREȘEDINTE: Dana Cristina Gîrbovan

JUDECĂTOR 2: Cristina Mănăstireanu

JUDECĂTOR 3: Ioana

GREFIER:

S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII C împotriva sentinței civile nr. 2160 din 10 august 2009, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr-, privind și pe reclamanta intimată, având ca obiect contestație la executare.

La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă reclamanta intimată, lipsă fiind reprezentantul pârâtei recurente.

Procedura de citare este realizată.

Recursul este scutit de la plata taxelor judiciare de timbru și a timbrului judiciar.

S-a făcut referatul cauzei, după care, reclamanta intimată arată că nu are cereri de formulat.

Nefiind alte cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, Curtea declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul asupra recursului.

Reclamanta intimată solicită respingerea recursului și menținerea ca legală și temeinică a sentinței instanței de fond.

Instanța, constatând cauza în stare de judecată, o reține în vederea pronunțării.

CURTEA

Prin sentința civilă nr.2160 din 10 august 2009, pronunțată de Tribunalul Cluj, s-a admis contestația la executare înaintată de reclamanta, împotriva pârâtei CASA JUDETEANĂ DE PENSII C, și în consecință s-a anulat titlul executoriu cu nr. 107/2008 și somația cu nr. 774/2008 din dosarul de executare nr. 107/2008 a Casei Județene de Pensii

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că prin titlul executoriu nr. 774/03.03.2008 și somația cu același număr, reclamanta a fost somată să achite suma de 4755,42 lei cu dobânzi și penalizări aferente în sumă de 4158,59 lei reprezentând datorii către bugetul asigurărilor sociale. Sumele ce fac obiectul executării nu au fost comunicate reclamantei decât prin aceste două titluri contestate în data de 03.03.2008.

Instanța reținând că data la care au fost calculate aceste sume fiind 01.04.2002 și ținând cont de prevederile art. 131 din Ordonanța nr. 92/2003 care prevede că dreptul de a cere executarea silită a creanțelor fiscale se prescrie în 5 ani de la data de 01.01 anului următor a constatat prescripția solicitării acestor sume.

Față de cele ce preced, instanța în baza art. 399 si urm. Cod Procedură Civilă și art. 131, respectiv 134 din Ordonanța 92/2003 republicată, a admis contestația la executare formulată de către contestatoare

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII C, solicitând admiterea recursului, modificarea sentinței cu respingerea acțiunii.

În motivare a arătat că reclamantul nu a înștiințat Casa de pensii despre modificările intervenite în termenii declarației, nu a depus nici o solicitare de retragere a declarației de asigurare în termen de 30 zile de la data de la care nu s-a mai regăsit în situația prevăzută la punctul nr.5 din declarație, așa cum s-a obligat la data depunerii declarației de asigurare.

Mai arată că potrivit prevederilor OG92/2003 prescripția pentru creanțele bugetare este de 5 ani și nu se aplică termenul general de prescripție extinctivă de 3 ani în materie de creanțe bugetare, termenul de la care curge prescripția fiind 17.12.2004 și nu 01.04.2002, cum greșit a reținut instanța.

Analizând recursul formulat, prin prisma motivelor invocate, Curtea reține că acesta este fondat, urmând a fi admis pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Prin titlul executoriu nr. 774/03.03.2008 și somația cu același număr, reclamanta a fost somată să achite suma de 4755,42 lei cu dobânzi și penalizări aferente în sumă de 4158,59 lei reprezentând datorii către bugetul asigurărilor sociale. Cuantumul acestor sunt au fost calculate până la data de 31.12.2007.

Față de data de mai sus, în mod eronat instanța a apreciat în mod global intervenirea prescripției pentru întreaga suma, câtă vreme, așa cum s-a arătat mai sus, sumele reprezintă o datorie ce se întinde pe o perioada mai lunga de timp, cu termene așadar diferite de prescripție.

Ca atare, având în vedere că termenul de prescripție pentru creanțele bugetare este potrivit OG92/2003 este de cinci ani, Curtea constată că sumele datorate pentru perioada ulterioara datei de 03.03.2003 ( raportat la data emiterii titlului executoriu - 03.03.2008 ) nu sunt prescrise, admiterea excepției de către instanța de fond fiind așadar greșită.

În consecință, constatând că motivele de recurs sunt întemeiate și că tribunalul a soluționat cauza fără a cerceta fondul pricinii, în temeiul art. 312.pr.civilă curtea va admite recursul declarat de pârâta CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII C împotriva sentinței civile nr. 2160 din 10.08.2009 a Tribunalului Cluj, pronunțată în dosarul nr-, pe care o va casa în totalitate și va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de pârâta CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII C împotriva sentinței civile nr. 2160 din 10.08.2009 a Tribunalului Cluj, pronunțată în dosarul nr-, pe care o casează în totalitate și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Decizia este irevocabilă.

Dată și pronunțată în ședința publică din 8 decembrie 2009.

PREȘEDINTE JUDECĂTORI

- - - - - -

GREFIER

Red.

Dact./5ex.

Președinte:Dana Cristina Gîrbovan
Judecători:Dana Cristina Gîrbovan, Cristina Mănăstireanu, Ioana

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Comentarii despre Contestație la executare. Decizia 2844/2009. Curtea de Apel Cluj