Contestație la executare. Decizia 322/2008. Curtea de Apel Tg Mures

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL TÂRGU MUREȘ

SECȚIA CIVILĂ, DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE, PENTRU MINORI ȘI FAMILIE

Dosar nr-

Decizie nr. 322/

Ședința publică din 28 martie 2008

Completul compus din:

- Președinte

- Judecător

- Judecător

Grefier -

Pe rol judecarea recursului declarat de pârâta Casa Județeană de Pensii M, cu sediul în Târgu-M,-, jud. M, împotriva sentinței civile nr.1388 din 16 octombrie 2007, pronunțată de Tribunalul Mureș în dosarul nr-.

La apelul nominal făcut în ședință publică, se constată lipsa părților.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, constatându-se că recursul a fost declarat în termenul prevăzut de lege, fiind scutit de plata taxei judiciare de timbru.

Având în vedere împrejurarea că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, instanța, în raport de actele și lucrările dosarului, reține cauza în pronunțare.

CURTEA,

Prin cererea înaintată la 11 iunie 2007 la Tribunalul Mureș, reclamanta a chemat în judecată Casa Județeană de Pensii M, solicitând anularea deciziei nr.- din 9 martie 2007 prin care s-a stabilit un debit de 177 lei reprezentând pensie încasată necuvenit, în condițiile art.187 din Legea nr.19/2000. În cuprinsul deciziei (titlu executoriu) s-a menționat că în perioada 1 decembrie 2005 - 31 mai 2006 reclamanta a încasat în mod eronat dreptul de pensie în valoare de 177 lei, întrucât pensia pentru limită de vârstă a fost revizuită cu data de 1 decembrie 2005.

În susținerea cererii (contestației), reclamanta a relevat că decizia contestată este netemeinică și nelegală, fiind emisă în lipsa comunicării deciziei principale de revizuire a pensiei.

Prin sentința civilă nr.1388/16 octombrie 2007 Tribunalului Mureș, s-a admis cererea reclamantei în contradictoriu cu pârâta și s-a anulat decizia atacată, motivat de faptul că aceasta a fost emisă cu încălcarea dispozițiilor legale în materie, respectiv art.86 alin.3, art.89 și 187 din Legea nr.19/2000.

Soluția instanței de fond a fost recurată în termen legal de către pârâtă, solicitându-se modificarea în tot a acesteia, în sensul respingerii cererii de chemare în judecată formulată de reclamantă, cu invocarea motivelor prev. de art.304 pct.4,8,9 pr.civ.

În considerentele memoriului de recurs s-a reținut că deși, din motive obiective, nu s-a făcut dovada comunicării deciziei de pensionare revizuită, reclamanta a luat la cunoștință de noua decizie încasând lunar o sumă superioară celei cuvenite, cu titlu de pensie pentru limită de vârstă. Pe de altă parte, excepția necomunicării deciziei de pensionare revizuite este de natură relativă, nefiind invocată de către reclamantă ci, din oficiu de către prima instanță, contrar prevederilor art.89 și 187 din Legea nr.19/2000. Cele de mai sus se completează și cu dispozițiile dreptului comun în materie, respectiv art.992, 993 Cod civil, privind îmbogățirea fără justă cauză și obligația debitorului de a restitui creditorului sumele încasate necuvenit.

Recursul dedus judecății este nefondat, pentru considerentele ce succed:

Potrivit art.187 din Legea nr.19/2000, sumele încasate necuvenit cu titlu de prestații de asigurări sociale se recuperează de la beneficiari în termenul legal de prescripție de 3 ani. Pentru situația în care se constată erori în stabilirea și plata drepturilor de pensei, se vor opera revizuirile și modificările legale, atrăgând, după caz, răspunderea celor vinovați (art.89 din legea sus citată).

În speță, prin decizia atacată pârâta a stabilit în sarcina reclamantei un debit de 177 lei, reprezentând pensie încasată necuvenit pe perioada 1 decembrie 2005 - 31 mai 2006. Decizia de recuperare a fost emisă în baza art.187 din Legea nr.19/2000 și a unei decizii de recalculare cu nr.-/13 aprilie 2006. Deciziile de recuperare a pensiilor plătite necuvenit au un caracter accesoriu față de decizia inițială și potrivit art.86 alin.3 și 169 alin.2 din Legea nr.19/2000, pârâta era obligată să comunice reclamantei orice decizie privind drepturile de pensie, iar în lipsa comunicării, deciziile de pensionare nu produc nici un efect juridic. Aceasta, cu atât mai mult cu cât în caz contrar s-ar încălca persoanelor vizate dreptul la contestație împotriva deciziilor nelegale, drept garantat de art.21 din Constituție și art.155 din Legea nr.19/2000.

Excepția necomunicării deciziei de pensionare atacată de reclamantă, are un caracter absolut și imperativ, raportat la dispozițiile legale sus enunțate și cu luarea în considerarea consecințelor necomunicării deciziei.

Concluzionând cele de mai sus, se constată că prima instanță nu și-a depășit, prin soluția pronunțată, atribuțiile puterii judecătorești, nu a schimbat natura actului juridic dedus judecății și a respectat dispozițiile legale în materie.

Așa fiind, recursul declarat de pârâtă se consideră nefondat și în consecință urmează a fi respins ca atare, menținând ca legală și temeinică hotărârea atacată.

PENTRU ACESTE MOTUVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta Casa Județeană de Pensii M cu sediul în Tg-M,-, împotriva sentinței civile nr.1388 din 16 octombrie 2007 Tribunalului Mureș în dosarul nr-.

IREVOCABILĂ.

Pronunțată în ședință publică azi, 28 martie 2008.

PRESEDINTE JUDECĂTORI: Nemenționat

GREFIER

Red.

Tehnored.

2 exp.

15.04.2008.

Jud.fond:-

Asist.jud.-

Președinte:Nemenționat
Judecători:Nemenționat

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Comentarii despre Contestație la executare. Decizia 322/2008. Curtea de Apel Tg Mures