Contestație privind alte drepturi de asigurări sociale. Decizia 1014/2008. Curtea de Apel Tg Mures
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TÂRGU MUREȘ
SECȚIA CIVILĂ, DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE, PENTRU MINORI ȘI FAMILIE
Dosar nr-
Decizie nr. 1014/
Ședința publică din 03 iunie 2008
Completul compus din:
- Președinte
- Judecător
- Judecător
Grefier -
Pe rol judecarea recursului declarat de pârâta Casa Județeană de Pensii M, cu sediul în Tg.M,-, împotriva sentinței civile nr.1932 din 17 2007, pronunțată de Tribunalul Mureș în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică s-a constatat lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, constatându-se că recursul a fost declarat și motivat în termen, fiind scutit de taxă judiciară de timbru, s-a cerut judecarea în lipsă conform prevederilor art.242 alin.2 Cod procedură civilă.
Față de actele și lucrările dosarului, constată că recursul este în stare de judecată și ca atare reține cauza în pronunțare.
CURTEA,
Prin sentin ț a civilă nr.1932 pronun ț ată în data de 17. 2007,în dosarul nr-, al Tribunalului Mure ș, instanța a admis ac țiunea formulată de reclamanta Șandor în contradictoriu cu Casa Județeană de Pensii
Analizând actele și lucrările dosarului tribunalul a reținut că prin decizia nr. -/16.04.2007 emisă de pârâtă, reclamanta a fost declarată debitor pentru suma de 2543 lei care ar fi încasat-o necuvenit în perioada 01.10.2005 - 30.11.2006 în care a urmat cursurile de masterand ale Universită ții "1 1918" din A
ț a a considerat neântemeiate sus ț inerile pârâtei, conform cărora reclamanta nu ar fi îndeplinit condi ț iile prevăzute de art.66 lit.b din Legea nr.19/2000, pe perioada sus men ț ionată când aceasta avea calitatea de masterand al Universită ții "1 1918" din A I".
Potrivit art.66 lit.b din Legea nr.19/2000 coroborat cu Ordinul Ministrului și Solidarității Sociale nr.340/2001, modificat, privind aprobarea Normelor de aplicare a Legii. Nr.19/2000, pct.20, cap. V, copiii au dreptul la pensie de urmaș dacă își continuă studiile într-o formă de învățământ organizată potrivit legii, până la terminarea acestora fără a depăși vârsta de 26 de ani. În situația copiilor care urmează cursurile a două sau mai multe instituții de învățământ universitar pensia de urmaș se acordă până la terminarea cursurilor primei instituții, fără a depăși vârsta de 26 de ani.
ța a statuat că reclamanta a îndeplinit toate condițiile legale prevăzute de lege pe perioada 01.10.2005 - 30.11.2006, aceasta neavând mai mult de 26 de ani și urmând cursurile unei singure instituții de învățământ superior, in speță, Universitatea "1 1918" din A I".
Normele aplicabile în acest caz exclud de la pensia de urmaș persoanele care după terminarea facultății încep o alta, și nu pe cele care urmează cursurile de masterand in aceeași specializare, cum e de pildă în cazul de fată.
Textele legale invocate nu condiționează acordarea pensiei de urmaș de calitatea de student așa cum greșit susține pârâta.
Apreciind asupra celor de mai sus, instanța de fond s-a pronunțat în sensul arătat.
Împotriva acestei hotărâri, în termen legal a declarat recurs pârâta CJP
Recurenta a invocat prevederile art.304 pct.4,8 și 9.pr.civ. fără a dezvolta aceste critici de nelegalitate în mod separat.
În dezvoltarea motivelor de recurs se arată că este greșită aprecierea primei instanțe potrivit căreia calitatea de masterand este asimilată cu cea de student în sensul Legii nr.19/2000. În acest sens, s-au invocat prevederile art.70 alin.2 din Legea învățământului nr.84/1995 potrivit cărora studiile de masterat se includ în studiile cuprinse în categoria "învățământ postuniversitar". Astfel fiind, se apreciază că instanța nu a aplicat legea în mod corect "deturnând" voința legiuitorului în sensul că a asimilat și studiile de specializare ca fiind studii normale. Față de dispozițiile legale aplicabile recurenta a apreciat că decizia de recuperare a debitului este legală și temeinică.
Reclamanta a formulat întâmpinare solicitând respingerea ca nefondat a recursului declarat, arătând în esență că a urmat cursurile unei singure instituții de învățământ universitar, nu a depășit vârsta legală de 26 de ani, iar studiile de master au avut în vedere aceiași specializare ca a studiilor superioare de lungă durată.
Examinând hotărârea atacată sub toate aspectele de fapt și de drept precum și prin prisma criticilor formulate de recurentă, curtea apreciază că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
Reclamanta a fost beneficiara unei pensii de urmaș stabilită în temeiul Legii 19/2000.
Prin decizia atacată cu nr.- din 16.04.2007, pârâta Casa Județeană de Pensii M, a apreciat că reclamanta a încasat eronat dreptul de pensie în valoare de 2.543 lei pentru perioada 01.10.2005 - 30.09.2006 urmând în această perioadă cursuri de masterat.
S-a apreciat prin decizie că pensia de urmaș nu era cuvenită reclamantei prin prisma prev.art.66 din Legea 19/2000 coroborate cu Ordinul Ministrului și Solidarității Sociale nr.-340/2001 modificat prin Ordinul 518/2001.
ța de fond a analizat situația reclamantei și a concluzionat temeinic și legal că aceasta a încasat în mod justificat în perioada în litigiu pensia de urmaș iar pe cale de consecință decizia de recuperare a sumelor nu este legală.
Susținerile recurentei potrivit cărora studiile de masterat se includ într-o altă categorie decât categoriile avute în vedere prin disp.art.66 din Legea 19/2000 coroborate cu dispozițiile cuprinse în ordinele sus arătate nu pot fi primite.
Art.66 din Legea 19/2000 condiționează dreptul de a beneficia de pensie de urmaș sub 2 aspecte, respectiv, forma de învățământ urmată să fie organizată potrivit legii iar vârsta beneficiarului să nu depășească 26 de ani.
Ordinul Ministrului nr.340/2001 modificat prin ordinul nr.518/2001 restrâng prima condiție arătată mai sus în sensul că beneficiarul pensiei de urmaș trebuie să urmeze cursurile unei singure instituții de învățământ universitar. Cu toate acestea, Ordinul ministrului nu poate distinge cum de altfel nici nu o face așa cum nici legea nu distinge asupra naturii acestor cursuri organizate de instituțiile de învățământ universitar în sensul în care nu se precizează dacă este vorba de cursuri de lungă durată, de scurtă durată, studii postuniversitare etc.
Art 70 din Legea 84/1995 se refera la învățământul postuniversitar care poate fii organizat în instituții de învățământ superior sau /și în școli postuniversitare, acreditate în acest scop. Recurenta omite să aibă în vedere această definiție legală a învățământului postuniversitar precum și instituțiilor în care acesta se poate organiza, respectiv, instituții de învățământ superior sau școli de studii postuniversitare. În oricare din aceste instituții, potrivit art.70 alin.2 din Legea învățământului, se pot organiza studii aprofundate de specialitate, masterat, studii academice postuniversitare, doctorat, studii postuniversitare de specializare și cursuri de perfecționare postuniversitare.
Cu alte cuvinte, una și aceiași instituție de învățământ universitar poate organiza cursuri de zi de lungă sau scurtă durată, cursuri cu frecvență redusă, cursuri de învățământ la distanță, cursuri de master, studii aprofundate de specialitate, etc.
Revenind la dispozițiile din Legea 19/2000 coroborate cu dispozițiile ordinelor ministrului nr.340/2001 și 518/2001, rezultă fără echivoc în spiritul și litera acestora că, beneficiarii pensiei de urmaș trebuie să îndeplinească cumulativ pe lângă condiția vârstei de maxim 26 de ani, cerința de a urma cursurile unei singure instituții de învățământ universitar și nu cum greșit consideră recurenta, un singur curs organizat într-o instituție de învățământ.
A admite punctul de vedere al recurentei ar însemna a adăuga în mod flagrant la lege și la ordinele de ministru date în aplicarea acesteia. În acest sens nu există, așa cum arătam, nici o precizare în actele normative deși acestea au fost elaborate ulterior legii învățământului.
Având în vedere cele de mai sus curtea va respinge ca nefondat recursul declarat menținând ca legală și temeinică hotărârea atacată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat, recursul pârâtei Casa Județeană de Pensii M, cu sediul în Tg-M,-, județul M, împotriva sentinței civile nr.1932/17 2007, pronunțată de Tribunalul Mureș în dosarul nr-.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică din 3 iunie 2008.
PRESEDINTE JUDECĂTORI: Nemenționat
ptr., fiind
în concediu, semnează
vicepreședintele instanței
GREFIER
Red.
Tehnored.
2 exp.
24.07.2008.
Jud.fond:-
Asist.jud.-
Președinte:NemenționatJudecători:Nemenționat