Contestație privind alte drepturi de asigurări sociale. Decizia 1189/2010. Curtea de Apel Craiova

Dosar nr- -cumul venit - pensie inv. gr.II

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA A II-A CIVILĂ ȘI PT. CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIE Nr. 1189

Ședința publică de la 17 Februarie 2010

Completul compus din:

PREȘEDINTE JUDECĂTOR 1: Carmen Tomescu

JUDECĂTOR 2: Elena Stan

JUDECĂTOR 3: Ligia Epure

Grefier - -

***************************

Pe rol, judecarea recursului formulat de intimata CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII D, împotriva sentinței nr. 3439 din 10 noiembrie 2009, pronunțată de Tribunalul Dolj - Secția conflicte de muncă și asigurări sociale în dosarul nr-, în contradictoriu cu contestatorul G, având ca obiect contestație privind alte drepturi de asigurări sociale.

La apelul nominal, făcut în ședința publică, au lipsit părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care a învederat cererile de judecată în lipsă în conformitate cu dispozițiile art. 242 alin. 2 Cod procedură civilă, după care;

Instanța, constatând cauza în stare de soluționare, a trecut la deliberare.

CURTEA

Asupra recursului de față;

Prin sentința nr. 3439 din 10 noiembrie 2009, Tribunalul Dolja admis contestația privind pe contestatorul G, în contradictoriu cu intimata CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII

A anulat decizia nr. -/24.03.2009 emisă de intimată și dispune restituirea către contestator a sumelor reținute în baza acestei decizii.

Pentru a se pronunța astfel tribunalul a reținut următoarele;

În conformitate cu dispozițiile art. 94 alin. 1 din Legea 19/2000, modificată și completată, pot cumula pensia cu veniturile realizate dintr-o activitate profesională, indiferent de nivelul veniturilor respective:

a) copii rămași orfani de ambii părinți pe perioada școlarizării pînă la vîrstele prevăzute la art. 66 lit. a și b;

b) nevăzătorii;

c) pensionarii pentru limită de vârstă;

d) pensionarii de invaliditate de gradul III.

Aceasta nu înseamnă că, contestatorul, beneficiar al unei pensii de invaliditate de gradul II, având calitatea de consilier local, nu putea cumula pensia cu indemnizațiile de ședințe primite.

Indemnizația respectivă nu putea fi încadrată în categoria veniturilor profesionale la care se referă textul de lege, neputându-se susține că activitatea depusă de contestator, într-o funcție electivă de consilier local, este o activitate profesională, așa cum prevede expres textul art. 94 alin. 1 din Legea 19/2000, mai sus menționată.

Consilierii locali nu desfășoară activitatea în baza unui contract de muncă sau contract civil, ci în baza unui mandat obținut în urma unor alegeri, fiind vorba de dobîndirea unei calități în vederea realizării unui interes public și nu personal, astfel încît, chiar din veniturile obținute de consilieri în temeiul mandatului - în cuantum mult mai mic decît cel și care nu are un caracter permanent - sunt impozabile, această împrejurare nu poate constitui un argument suficient pentru existența interdicției la care se referă intimata.

Așa fiind, dispozițiile Legii 154/1998 nu poate conduce la pronunțarea unei alte soluții, după cum trimiterea la dispozițiile art. 5 alin. 1 pct. II din Legea 19/2000, cu modificările ulterioare, referitoare la personale asigurate obligatoriu prin efectul legii, nu are relevanță în speță, neputându-se concluziona că veniturile contestatorului, constând în indemnizațiile de ședință obținute în calitate de consilier local, sunt asimilate veniturilor profesionale și pentru acest motiv nu pot fi cumulate cu pensia de invaliditate.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs intimata Casa Județeană de Pensii D, criticând-o pentru nelegalitate.

In motivarea recursului, intimata a arătat că instanța de fond apreciat greșit probele administrate în cauză, dând o apreciere eronată dispozițiilor legale în vigoare.

Astfel, art. 5 alin. 1 pct. 1 și 2 din Legea nr. 19/2000 reglementează distinct regimul juridic al categoriilor de persoane asigurate obligatoriu prin efectul legii și al celor care își desfășoară activitate în fuincții elective, iar funcția de consilier local este funcție electivă, având în vedere dispoziuțiile art. 28 din Legea nr.215/2001, art. 2 alin. 1 și 2 din Legea nr. 393/2004 și art. 12 alin. 3 din Legea nr. 154/2008.

In aceasytă situație, pentru perioada în care aleșii locali au calitate de consilieri locali, reprezintă vechime în muncă, iar conform art. 92 alin. 1 lit."b" din legea nr.19/2000, plata pensiei se suspendă începând luna următoare celei în care beneficiarul unei pensii anticipate sau al unei pensii anticipate parțiale se regpăsește în una din situațiile prevăzute de art. 5 alin. 1 pct. 1 și 2 din Legea nr. 19/2000.

Recurenta a mai invocat dispozițiile Ordinului nr.340/2001 al Ministrului și Solidarității Sociale, care prevăd că plata pensiei de invaliditate de gradul I sau II încetează atunci când beneficiarii acestor categorii de pensii se regăsesc în una din situațiile prevăzute la art. 5 alin. 1 pct. 1,2 și 3 din Legea nr. 19/2000.

Recursul este nefondat și va fi respins pentru următoarele considerente:

Problema de drept dedusă judecății privește interpretarea dispoz. art. 5 alin. 1 pct. 2, art. 94 alin. 1 lit. d din Legea 19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, modificată și completată, raportate la dispozițiile art. 36 din Legea nr. 393/2004 privind statutul aleșilor locali, modificată și completată, respectiv posibilitatea persoanelor alese în funcții de consilieri locali de a cumula pensia de invaliditate de gr. II cu indemnizația corespunzătoare funcției elective.

În această materie a fost pronunțată decizia nr. 16 din 18.02.2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secțiile Unite, reținută și de instanța de fond, în urma recursului în interesul legii promovat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție,decizie care a arătat că dispoz. art. 5 alin. 1 pct. 2, art. 94 alin. 1 lit. d din Legea 19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, modificată și completată, raportate la dispozițiile art. 36 din Legea nr. 393/2004 privind statutul aleșilor locali, modificată și completată se interpretează în sensul că persoanele alese în funcții de consilieri locali pot cumula pensia de invaliditate de gr. II cu indemnizația corespunzătoare funcției elective.

Această decizie pronunțată în urma declanșării recursului în interesul legii este obligatorie conform art. 329 alin. 3 cod pr.civ. care prevede că soluțiile pronunțate în această materie, respectiv dezlegarea dată problemelor de drept judecate este obligatorie pentru instanțe.

S-a reținut că potrivit dispoz. art. 36 din Legea 393/2004 privind statutul aleșilor locali, modificată și completată: "Drepturile bănești cuvenite aleșilor locali, potrivit legii, pot fi cumulate cu pensia și cu alte venituri, în condițiile legii".

În privința drepturilor de pensie, actul normativ cadru îl reprezintă Legea 19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, modificată și completată, care în art. 94 alin. 1 prevede că "Pot cumula pensia cu veniturile realizate dintr-o activitate profesională, indiferent de nivelul veniturilor respective:

a/ copiii urmași, orfani de ambii părinți, pe perioada salarizării, până la vârstele prevăzute la art.66 lit. a și b;

b/ nevăzătorii;

c/ pensionarii pentru limita de vârstă;

d/ pensionarii de invaliditate de gr.III.

Pe de altă parte, în art. 5 alin. 1 pct. II din același act normativ se prevede că "În sistemul public sunt asigurate obligatoriu, prin efectul legii, persoanele care își desfășoară activitatea în funcții elective sau care sunt numite în cadrul autorității executive, legislative ori judecătorești, pe durata mandatului, precum și membri cooperatori dintr-o organizație a cooperației meșteșugărești. Ale căror drepturi și obligații sunt asimilate, în condițiile prezentei legi, cu ale persoanelor prevăzute la pct. 1" adică persoanele care desfășoară activități pe bază de contract individual de muncă și funcționari publici.

Coroborarea acestor dispoziții legale nu poate justifica excluderea automată de la beneficiul cumulului pensiei de invaliditate de gr.II cu indemnizația corespunzătoare funcției elective a consilierilor locali, câtă vreme aceste indemnizații nu reprezintă venituri realizate dintr-o activitate profesională.

În privința pensiei de invaliditate de orice grad, condițiile de acordare sunt reglementate de dispozițiile art. 53-64 din Legea nr. 19/2000 modificată și completată.

Cauzele de încetare, respectiv de suspendare a plății pensiei cât și situațiile în care pensia poate fi cumulată cu alte venituri sunt expres și limitativ prevăzute în actul normativ menționat.

Astfel, potrivit dispozițiilor art. 91 alin. 1 lit. b din Legea nr. 19/2000, "Plata pensiei încetează începând cu luna următoare celei în care beneficiarul nu mai îndeplinește condițiile legale în temeiul cărora i-a fost acordată pensia", împrejurare care, în ceea ce privește pensia de invaliditate, este prevăzută în art. 62 alin.2 lit. c din același act normativ, conform căruia încetarea calității de pensionar de invaliditate se dispune ca urmare a redobândirii capacității de muncă stabilită în urma revizuirii medicale periodice de către medicul specializat în expertiza medicală și recuperarea capacității de muncă din cadrul casei teritoriale de pensii.

Totodată, potrivit dispozițiilor art. 92 alin.l lit. c coroborat cu art. 62 alin. 4 din Legea 19/2000 plata pensiei de invaliditate se suspendă începând cu luna următoare celei în care beneficiarul acestui tip de pensie nu se prezintă din motive imputabile la revizuirea medicală periodică.

Din interpretarea per a contrario a prevederilor art. 94 din Legea nr. 19/2000 rezultă că plata pensiei se suspendă și în situația în care pensionarul are venituri realizate dintr-o activitate profesională,iar dispoziția legală respectivă nu-i permite cumulul.

Conform art. 94 alin. 1 lit. d cumulul este permis numai pensionarilor de invaliditate de gr.III, însă activitatea desfășurată de consilierii locali nu este o activitate profesională în sensul acestei dispoziții legale.

Activitatea consiliului local nu se desfășoară în urma încheierii unui contract de muncă, a unui contract civil sau a unui contract de drept public.

Între consiliul local și consilier nu există raporturi specifice celor dintre un angajator și salariat sau dintre o instituție și funcționarul public, activitatea alesului local realizându-se în baza unui mandat rezultat din alegeri.

Pe de altă parte, natura juridică a indemnizației de ședință, la care au dreptul consilierii locali, pentru participarea la lucrările consiliului și ale comisiilor de specialitate, potrivit art. 34 din Legea 393/2004, nu justifică încadrarea ei într-o remunerație sau alt venit cu caracter permanent susceptibil a se constitui în cumul împreună cu pensia de invaliditate de gr. II.

În această privință este de observat că indemnizația de ședință la care au dreptul consilierii locali, conform dispozițiilor din textul de lege menționat, nu este decât o remunerație ocazională și nepermanentă și care prin cuantumul el nu poate să fie asemănătoare sumelor de bani asimilate unui venit, având o semnificație de natură a determina suspendarea plății pensiei sau cumulul acesteia.

Această indemnizație, de care beneficiază consilierii locali, este corespunzătoare numărului de ședințe la care au participat și nu poate fi asimilată cu un venit constant și permanent de natura indemnizațiilor și salariilor pe care le primesc demnitarii, funcționarii publici, angajații etc.

Prin urmare, calitatea de consilier local nu poate fi asimilată cu o activitate profesională, după cum, nici indemnizația aferentă acestei calități nu poate fi asimilată cu veniturile realizate dintr-o astfel de activitate.

În aceste condiții, consilierii locali pot cumula pensia de invaliditate de gr.II cu indemnizația la care au dreptul pe durata îndeplinirii funcției elective.

Având în vedere aceste considerente, în baza art. 312 alin. 1 cod pr.civ. recursul declarat de pârâtă va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul formulat de intimata CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII D, împotriva sentinței nr. 3439 din 10 noiembrie 2009, pronunțată de Tribunalul Dolj - Secția conflicte de muncă și asigurări sociale în dosarul nr-, în contradictoriu cu contestatorul

Decizie irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 17 Februarie 2010.

Președinte,

- -

Judecător,

- -

Judecător,

- -

Grefier,

- -

Red. Jud. -

MA./ 2 ex 1 martie. 2010

Jud. fond.

Președinte:Carmen Tomescu
Judecători:Carmen Tomescu, Elena Stan, Ligia Epure

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Comentarii despre Contestație privind alte drepturi de asigurări sociale. Decizia 1189/2010. Curtea de Apel Craiova