Contestație privind alte drepturi de asigurări sociale. Decizia 120/2009. Curtea de Apel Bacau
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BACĂU
SECȚIA CIVILA, CAUZE MINORI, FAMILIE, CONFLICTE DE MUNCA, ASIGURARI SOCIALE
DECIZIE Nr. 120
Ședința publică de la 18 Februarie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Camelia Drăghin
JUDECĂTOR 2: Jănică Gioacăș
JUDECĂTOR 3: Sorina Romașcanu
Grefier - -
********************************
La ordine a venit spre examinare recursul promovat de pârâta CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII N, împotriva deciziei civile nr.493/C din 22 august 2008, pronunțată de Tribunalul Neamț în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică, s-a prezentat pentru intimatul lipsă, mandatar (legitimată cu CI seria - nr. -, eliberată de Poliția P N la data de 12.05.2003), lipsă fiind reprezentantul recurentei.
Procedura fiind legal îndeplinită s-a expus referatul oral asupra cauzei, după care:
Mandatar învederează instanței faptul că actele depuse la dosar la filele 9-15 nu privesc părțile din prezenta cauză.
Instanța constată că la filele 9-15 dosar sunt depuse acte ce privesc dosarul -, acte ce urmează a fi detașate și înaintate compartimentului arhivă al instanței pentru a fi atașate la dosarul menționat.
Mandatar la solicitarea instanței face precizarea că nu are studii superioare juridice, motiv pentru care neputând pune concluzii orale în combaterea motivelor de recurs, depune la dosar concluzii scrise, precizând doar că în cauză există 13 decizii de pensionare cu punctaje diferite.
Solicită obligarea recurentei la cheltuieli de judecată în recurs.
S-au declarat dezbaterile închise, instanța reținând cauza în pronunțare.
CURTEA
- deliberând -
Asupra recursului civil de față;
Prin sentința civilă nr.493 din 22.08.2008, pronunțată de Tribunalul Neamț în dosarul nr- a fost admisă contestația completată formulată de contestatorul în contradictoriu cu intimata Casa Județeană de Pensii N și în consecință, s-au anulet deciziile de pensionare nr.- din 18.05.2007 (recalculare pensie), din 7.09.2007 (acordare și recalculare), din 14.09.2007 (acordare și recalculare) și din 19.10.2007 și deciziile pentru recuperarea plății pensiei nr.68424/15.06.2007 și nr.74094 din 23.10.2007 emise de CJP
A fost obligată intimata să emită contestatorului decizii de pensionare având în vedere punctajul mediu anual de 1,29671 începând cu data de 01.09.2005, un punctaj mediu anual de 1,36337 începând cu data de 01.01.2006 și de 1,44939 începând cu data de 01.09.2007.
A fost obligată CJP N să restituie contestatorului suma de 1842 lei reținută pentru perioada septembrie 2005-octombrie 2007 ca diferență între pensia cuvenită și cea încasată, precum și pentru perioada ulterioară până la emiterea deciziilor sus-menționate.
A fost obligată intimata să plătească contestatorului cheltuielile de judecată în sumă de 730,70 lei.
Pentru a pronunța această hotărâre, tribunalul a reținut următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Neamț sub nr- la data de 18.07.2007 contestatorul a solicitat în contradictoriu cu intimata Casa Județeană de Pensii N anularea deciziei pentru recuperare plăți pensie emisă sub nr.68424 la data de 15.06.2007.
În motivare, contestatorul a arătat că este pensionar din 1.12.1995, având dosarul înregistrat sub nr.-. Prin aplicarea prevederilor art.180 alin.2 din Legea 19/2000 i s-a calculat un punctaj corespunzător, de 1,17500, obținut din împărțirea pensiei în plată la valoarea punctului. La recalcularea punctajului, pe 24.06.2005, a precizat în continuare contestatorul, punctajul i-a fost diminuat potrivit deciziei din 31.08.2005 la 1,00846. În baza unor cereri depuse la intimată, având numerele de înregistrare 5911/13.12.2005; 54516/3.08.2006 și 58699/9.10.2006, însoțite de adeverințele corespunzătoare i s-a recalculat punctajul. După această operațiune, pe baza adeverințelor depuse, i s-au emis, menționează contestatorul, decizii cu punctaje modificate, astfel că ultimul, din 9.03.2007, a fost de 1,14433. Acesta din urmă trebuia să fie luat în calcul, la achitarea pensiei, începând cu 1.09.2005.
Contestatorul a arătat că înțelege să conteste suma de 666 lei stabilită prin decizia pentru recuperare plăți pensie din 15.06.2007, întrucât nu se face vinovat de modul în care a fost stabilit cuantumului pensiei sale și astfel în mod greșit suma îi este imputată, fără nicio explicație, pentru perioada 1.01.2006 - 20.06.2007.
Alăturat contestației au fost anexate în dovedire, în copii, decizia menționată mai înainte pentru recuperare plăți pensie din 15.06.2007, precum și deciziile nr.- emise pe 31.08.2005, 24.02.2006, 8.09.2006, și 9.03.2007 dar și buletinul de calcul din 24.06.2005.
La primul termen de judecată prin procurator, contestatorul a făcut o completare a cererii prin intermediul căreia a reluat susținerile din cea inițială aducând în plus și argumente referitoare la faptul că înțelege să conteste toate deciziile de pensionare primite până în luna mai 2007, inclusiv decizia de recuperare plăți pensie.
Intimata Casa Județeană de Pensii N și-a fundamentat apărările prin întâmpinarea depusă completată ulterior, prin intermediul căreia a arătat următoarele:
Contestatorul beneficiază de pensie pentru munca depusă și pentru limita de vârstă stabilită prin decizia nr.- din 12.12.1995, având o vechime totală în muncă de 32 de ani și 10 luni din care 22 ani 7 luni și 16 zile în grupa a II-a și 4 ani 8 luni și 14 zile în grupa a III-a de muncă, drepturile de pensie fiind stabilite începând cu 1.12.1995. Ulterior, având în vedere intrarea în vigoare a HG 1550/23.09.2004 și OUG 4/3.02.2005, s-a procedat la emiterea unei noi decizii, pe 31.08.2005, obținându-se prin evaluare, un punctaj mediu anual de 1,00846 începând cu 1.09.2005, mai mic, decât punctajul aflat în plată la data începerii operațiunii de evaluare, respectiv 1,17500, stabilit conf.art.78 din Legea nr.19/2000.
Întrucât cuantumul pensiei aferent noului punctaj stabilit în urma operațiunii de evaluare, era mai mic decât cuantumul pensiei aflat în plată, s-au aplicat disp.art.6 alin.2 din OUG 4/2005, potrivit cărora "în situația în care cuantumul pensiei aferent noului punctaj determinat este mai mic decât cel cuvenit sau aflat în plată, se menține cuantumul cuvenit sau aflat în plată până la data la care, prin aplicarea formulei de calcul prevăzute de Legea nr. 19/2000, cu modificările și completările ulterioare, se va obține un cuantum al pensiei mai mare decât acesta".
Prin cererea înregistrată la sediul Casei Județene de Pensii N sub nr.59111 din 14.12.2005, contestatorul a solicitat potrivit art.169 din Legea nr. 19/2000, recalcularea pensiei în baza adeverinței nr.9963/13.12.2005, eliberată de Primăria comunei, prinadăugarea unei perioade de activitateîn sector agricol care nu a fost avută în vedere la stabilirea inițială a drepturilor, întrucât nu au fost justificate (CAP).
Casa Județeană de Pensii Nap rocedat la emiterea deciziei din 24.02.2006 privind acordarea pensiei pentru munca depusă și pentru limită de vârstă, stabilind astfel un punctaj mediu anual de 1,12762 (din care 0,11916 pentru stagiul adăugat - CAP) cu o pensie în cuantum net de 365 lei, începând cu 1.01.2006.
Ulterior, printr-o cerere înregistrată sub nr.54516/3.08.2006 contestatorul a solicitat din nou recalcularea pensiei în baza adeverinței nr.877 din 28.07.2006, eliberată de lichidatorul judiciar SC EXPERT BUSINESS SRL referitoare lasporul de gestiuneșisporul de vechimepentru perioada 1.04.1991-1.12.1995. Din nou Casa Județeană de Pensii Nap rocedat la emiterea unei noi decizii pentru recalculare pensie la data de 8.09.2006, în baza HG 1550/23.09.2004, prin intermediul căreia i s-a stabilit contestatorului un punctaj mediu anual de 1,14047, mai mic decât punctajul aflat în plată, anterior recalculării, respectiv 1,17500 cu o pensie în cuantum de 348 lei, începând cu 1.09.2005.
Punctajul de 1,14047 fost stabilit în mod eronat, în sensul că la recalculare nu s-a ținut cont de disp.art.7 alin.5 din OUG 4/2005 în sensul că adăugarea de sporuri trebuia să se facă la punctajul avut de contestator la data de 1.09.2005 (cel obținut prin evaluare) și anume 1.00846 și nu la punctajul obținut în urma adăugării de stagiu, conform disp.art.169 din Legea nr. 19/2000, respectiv 1.12762.
Mai mult decât atât, cu ocazia revizuirii dosarului, s-a constatat faptul că, perioada desfășurată în sectorul agricol nu a fost avută în vedere în mod corect, în sensul că în loc de 8 ani s-a reținut o perioadă mai mare de timp, de 13 ani. Acest aspect a determinat mărirea debitului datorat de contestator, situația fiind remediată prin emiterea unei noi decizii de pensionare pe data de 7.09.2007, în care punctajul mediu anual a fost stabilit ca fiind de 1,03214, cuantumul net al pensiei fiind de 348 lei începând cu 1.09.2005. La acest punctaj s-a readăugat și punctajul de 0,07330, reprezentând stagiul din agricultură, rezultând un punctaj mediu anual de 1,10544, conform deciziei din 7.09.2007, punctajul fiind acordat începând cu 1.01.2006.
Prin cererea înregistrată sub nr.58699/9.10.2006, contestatorul a solicitat din nou recalcularea pensiei în baza adeverinței nr.3183 din 19.04.2006 eliberată de SC SA, referitoare lasporul de noaptede care a beneficiat în perioada 1969-1977. Și de această dată, s-a stabilit în favoarea contestatorului, un punctaj mediu anual de 1,03600 mai mic decât punctajul aflat în plată anterior recalculării, respectiv 1,17500.
Contestatorul a încasat o sumă necuvenită în cuantum de 666 lei aspect ce a determinat emiterea deciziei pentru recuperare plăți nr.68424/15.06.2007. Pe parcursul administrării probelor în cauză, odată cu recalcularea pensiei și emiterea deciziei din 19.10.2007 s-a constatat că suma încasată necuvenit este mai mare decât cea stabilită inițial, motiv pentru care s-a procedat la emiterea unei noi decizii pentru recuperare plăți, având nr.74094/23.10.2007, pentru 965 lei.
Susținând legalitatea și temeinicia deciziilor emise, contestate în totalitate de către, potrivit precizărilor făcute pe parcursul judecății, ultima fiind la fila 91 dosar, pentru termenul de judecată din 18.01.2008, Casa Județeană de Pensii a solicitat respingerea cererii acestuia ca nefondată.
În cauză pentru a verifica corectitudinea deciziilor ce fac obiectul contestației formulată de, s-a dispus efectuarea unei lucrări de specialitate, respectiv a unei expertize contabile, concluziile acesteia fiind favorabile titularului cererii, întrucât s-a stabilit un punct de pensie diferit de cel menționat de intimata Casa Județeană de Pensii N și anume de 1,36337 începând cu 1.09.2005 și de 1,44939 începând cu luna septembrie 2007. Totodată s-a stabilit dreptul contestatorului de a încasa o diferență de pensie în sumă de 1842 lei pentru perioada septembrie 2005 - octombrie 2007.
Analizând actele și lucrările dosarului, în funcție de susținerile părților, înscrisurile depuse, și probele administrate, prima instanță a constatat că în cauză contestația completată de, în contradictoriu cu intimata Casa Județeană de Pensii N, este întemeiată, pentru considerentele expuse mai jos:
Contestatorul a fost pensionat în baza Legii 3/1977, beneficiind de pensie pentru munca depusă și limita de vârstă, conform deciziei de pensionare nr.-/12.12.1995 emisă de Oficiul de Pensii În favoarea acestuia a fost reținută o vechime totală în muncă de 32 ani și 10 luni, diferențiată pe grupa a II-a și a III-a, drepturile sale de pensie fiind stabilite începând cu 1.12.1995.
După intrarea în vigoare a HG 1550/23.09.2004 și a OUG 4/2005, s-a procedat la emiterea unei noi decizii de pensionare pe 31.08.2005, obținându-se prin evaluare un punctaj mediu anual mai mic, decât cel aflat în plată în momentul începerii operațiunilor de evaluare. Cu toate acestea a fost păstrat cuantumul pensiei aflată în plată dându-se eficiență prev.art.6 alin.2 din OUG 4/2005.
Deși contestatorul a depus după această dată, septembrie 2005, mai multe înscrisuri, respectiv adeverințe emise de diferite unități, locuri de muncă, în care și-a desfășurat activitatea anterior pensionării, prin intermediul cărora a urmărit modificarea (majorarea) drepturilor de pensie cuvenite, și anume adeverința nr.9963/13.12.2005 eliberată de Primăria comunei, adeverința nr.877/28.07.2006 eliberată de SC EXPERT BUSINESS SRL și adeverința nr. 3183 din 19.04.2006 eliberată de SC SA, în final, după toate recalculările efectuate, s-a stabilit de către intimata Casa Județeană de Pensii un punctaj mediu anual mai mic, decât cel aflat în plată anterior recalculării.
Prin urmare perioada de activitate lucrată în sectorul agricol, sporul de gestiune și sporul de vechime, dar și sporul de noapte menționate în înscrisurile enumerate mai sus nu au fost în măsură să conducă la finalitatea urmărită de contestator. Mai mult decât atât, intimata Casa Județeană de Pensii N, a stabilit, în urma revizuirii dosarului, că acesta a încasat necuvenit inițial o sumă de 666 lei pentru perioada 1.01.2006 - 30.06.2007, majorată ulterior la 965 lei, sens în care s-au emis pe rând deciziile pentru recuperare plăți pensie nr.68424/15.06.2007 și nr.74094/23.10.2007.
Apărările formulate de intimata Casa Județeană de Pensii N, referitoare la legalitatea numeroaselor decizii emise chiar pe parcursul judecății, în cauză și asupra cărora contestatorul a făcut precizări în sensul solicitării anulării lor în totalitate, au fost înlăturate, nefiind conforme cu realitatea. Multitudinea deciziilor de pensionare emise de Casa Județeană de Pensii N, în urma recorelării pensiei calculate potrivit actelor doveditoare depuse de contestator, în perioada 2005-2006, au condus la un punctaj de pensie diferit și implicit la un alt cuantum al pensiei.
În urma calculelor efectuate de expertul, s-a stabilit că față de înscrisurile depuse de contestator sunt diferențe față de punctajul stabilit de Casa Județeană de Pensii N, pentru o perioadă anterioară, respectiv anii 1967; 1968; 1970; 1994 și 1995. Punctajul reținut potrivit Legii nr.19/2000, de expert, a fost de 1,10424, calculele regăsindu-se în anexele 3 și 4 din raportul întocmit. Au apărut astfel diferențe de punctaj, față de deciziile emise de Casa Județeană de Pensii N, ca urmare a faptului că mențiunile din carnetul de muncă nu au fost realizate în mod corespunzător. Adeverințele depuse ulterior a căror conținut nu a fost infirmat în nici un mod de intimată, au venit să aducă lămuriri asupra omisiunii lor existente în carnetul de muncă.
Astfel prin adeverința nr.3183/19.04.2006 emisă de SC SA punctajul anual stabilit în favoarea contestatorului a fost influențat de sporul de noapte și de vechimea în muncă, acestea fiind cumulate în calculul său.
Deciziile de pensionare emise pe parcursul administrării probelor în cauză nu au avut în vedere recorelările de punctaj. S-a realizat actualizarea punctajului de pensie numai la valoarea punctului stabilit periodic prin diferite acte normative.
Lucrarea de specialitate a reținut o diferență de punctaj față de cea consemnată de intimată, în sensul că întinderea acestuia este de 1,36337 față de 1,25963, cât a fost stabilit de Casa Județeană de Pensii
Înlăturând perioada celor cinci ani, stabilită în plus, ca perioadă lucrată în sectorul agricol, respectiv numai 8 ani față de 13 ani, cum au fost menționați inițial, a rezultat faptul că punctajul de care putea să beneficieze contestatorul chiar și în aceste condiții, trebuia să fie altul, mai mare decât cel fixat de intimată. S-a reținut că deciziile de punere în plată a pensiilor, nu au fost corect determinate, întrucât punctajele, stabilite în perioada decembrie 2006 - mai 2007 și iunie 2007 - noiembrie 2007, au fost greșit stabilite.
Ca urmare a recalculării fișei contestatorului, potrivit sumelor încasate în perioada 1.01.2006 - 1.06.2007, s-a stabilit un cuantum al pensiei cuvenită, potrivit punctajului de 1,36337, de 8692 lei, în loc de 8040 lei, cât a încasat în realitate. Prin urmare contestatorul a primit drepturi de pensie mai mici cu suma de 652 lei, decât cele la care era îndreptățit.
Ca o consecință a obiecțiunilor formulate, în răspunsul aflat la filele 137-138 dosar, însușit în totalitate de instanță, întinderea finală a drepturilor cuvenite pentru septembrie 2005 - octombrie 2007 fost reținută ca fiind de 1842 lei, pentru un punctaj de 1,44939. Susținerea referitoare la faptul că expertul ar fi dublat punctajul suplimentar de 0,25913, a fost înlăturată de către instanță, determinarea acestuia fiind realizată în mod corespunzător, potrivit calculelor evidențiate în anexele raportului de expertiză întocmit.
Întrucât deciziile de pensionare emise ca urmare a recalculării pensiei, ori ca o consecință a acordării și recalculării acesteia, pentru drepturile cuvenite începând cu 1.09.2005, s-au realizat în mod greșit de către intimata Casa Județeană de Pensii N, acestea au fost anulate și implicit odată cu ele și cele două decizii pentru recuperare plăți pensie, care vizau un debit total de 965 lei. În sarcina acesteia a fost dispusă obligația pe de o parte a emiterii unei decizii de pensionare cu un punctaj mediu anual diferențiat, de 1,29671 începând cu 1.09.2005; 1,36337 începând cu 1.01.2006 și 1,44939 începând cu 1.09.2007, iar pe de altă parte, de restituire a sumelor reținute fără nici un drept în baza deciziilor de recuperare plăți.
Ca urmare a admiterii pretențiilor contestatorului, intimata a fost obligată să-i plătească acestuia toate cheltuielile de judecată suportate în vederea soluționării litigiului de față.
Împotriva acestei hotărâri a formulat recurs intimata Casa Județeană de Pensii N invocând motivele prevăzute de art.304 pct.7 Cod procedură civilă (hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii) și art.304 pct.9 Cod procedură civilă (hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii).
În dezvoltarea motivelor de recurs, recurenta a susținut că instanța de fond nu și-a motivat în drept hotărârea și și-a bazat soluția exclusiv pe concluziile raportului de expertiză contabilă care a inversat ordinea legală de stabilire și evaluare a drepturilor reclamantului prin dublarea recorelării.
A mai susținut recurenta că nu are culpă procesuală pentru a fi obligată la plata cheltuielilor de judecată.
Prin întâmpinarea formulată, intimatul reclamant a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Examinând legalitatea și temeinicia sentinței atacate, în raport de motivele de recurs invocate, curtea constată că recursul este nefondat.
Susținerea recurentei în sensul că motivarea hotărârii primei instanțe cuprinde motive contradictorii sau străine de natura pricinii nu este întemeiată.
Aprecierea probelor administrate în cauză, în sensul concluziilor raportului de expertiză contabilă nu poate fi considerată o nemotivare sau o motivare străină de natura pricinii a hotărârii.
Concluziile expertizei tehnice sunt întemeiate pe dispozițiile art.81 din Legea nr.19/2000, expertul aplicând corect tehnologia de calcul a punctajului pe baza câștigurilor dovedite de reclamant cu cartea de muncă și adeverințele de câștiguri suplimentare și de completare a vechimii în muncă.
Recalcularea greșită a pensiei de către recurentă în numeroase rânduri, justifică chemarea sa în prezenta judecată și obligarea la plata cheltuielilor cu procesul.
Așa fiind, recursul se găsește a fi neîntemeiat și în baza art.312 Cod procedură civilă, urmează a fi respins.
Văzând și dispozițiile art.274 Cod procedură civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul civil promovat de pârâta CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII N, împotriva deciziei civile nr.493/C din 22 august 2008, pronunțată de Tribunalul Neamț în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul-reclamant.
Obligă recurenta să plătească intimatului suma de 10,50 lei cheltuieli de judecată în recurs.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 18 februarie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,
- - - -
- - pt.Grefier, aflat în
- -, semnează
Grefier șef secție
red.sent./
red.dec.rec.
tehnored./18.03.2009/2 ex.
Președinte:Camelia DrăghinJudecători:Camelia Drăghin, Jănică Gioacăș, Sorina Romașcanu