Contestație privind alte drepturi de asigurări sociale. Decizia 1819/2009. Curtea de Apel Oradea

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL ORADEA

- SECȚIA CIVILĂ MIXTĂ -

Dosar nr-

Complet II recurs

DECIZIA CIVILĂ NR 1819/R/2009

Ședința publică din data de 9 decembrie 2009

PREȘEDINTE: Doina Măduța

- -

- JUDECĂTOR 2: Felicia Toader

- -

- JUDECĂTOR 3: Dana Cigan

- -

- judecător

- -

- grefier

Pe rol fiind soluționarea recursului civil declarat de recurentul contestator, domiciliat în municipiul O,-,.E,.3,.8, județul B și reședința în nr 117, județul B în contradictoriu cu intimata CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII B cu sediul în O,- împotriva sentinței civile nr 849/LM din 3 iunie 2009 pronunțată de Tribunalul Bihor, având ca obiect: recalculare pensie.

La apelul nominal făcut în ședința publică de azi se prezintă reprezentantul contestatorului, avocat, în baza împuternicirii avocațiale emise de Baroul Bihor -Cabinet Individual, lipsă fiind intimata.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, învederându-se instanței faptul că prezentul recurs este scutit de la plata taxei judiciare de timbru și al timbrului judiciar, având în vedere natura cauzei dedusă judecății, după care:

Nefiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra recursului.

Reprezentantul contestatorului solicită admiterea recursului, modificarea sentinței recurate, în sensul de a se dispune recalcularea pensiei cu utilizarea stagiului de 25 ani cu acordarea retroactivă a drepturilor începând cu data de 13 iunie 2006, cu obligarea intimatei la plata cheltuieli de judecată.

CURTEA DE APEL

DELIBERÂND:

Asupra recursului civil de față, instanța constată următoarele:

Prin sentința civilă nr 849/LM din 3 iunie 2009 pronunțată de Tribunalul Bihor s-a respins contestația formulată de contestatorul în contradictoriu cu intimata CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII B.

Din considerentele sentinței se reține că dreptul la pensie al contestatorului s-a deschis prin decizia nr.-/1990, fiindu-i aplicabile dispozițiile Legii nr.3/1977.

Din expertiza efectuată în cauză și din răspunsul expertului la obiecțiunile formulate, instanța reține că sporul de 15% reprezentând contribuția plătită bugetul asigurărilor sociale, solicitat de contestator, nu influențează cuantumul pensiei contestatorului, deoarece această contribuție se datora de către angajator fără a se realiza o reținere din salariul contestatorului.

Cu privire la anularea deciziei de înființare debit nr.-/09.01.2007 (fila 2 dosar), prin care contestatorul a fost obligat la plata sumei de 172 lei, instanța nu poate reține concluziile expertului cum că această sumă nu trebuie restituită, deoarece din adeverința nr.2019/07.12.2006 emisă de (fila 16 dosar), rezultă că sporul de noapte de care a beneficiat contestatorul pe perioada 01.01.1965 - 01.03.1990 este de 15% și nu de 25% cum greșit a calculat intimata.

Instanța a constatat că greșita calculare a cuantumului pensiei contestatorului se datorează acestuia, deoarece a depus o adeverință din care rezultă un spor de noapte în cuantum de 25% ceea ce nu este real, întrucât potrivit art.114 din Legea nr.10/1972 codul muncii, sporul de noapte nu poate fi decât de 15 % și nu de 25% cât a rezultat din adeverința depusă de contestator.

Prin urmare, instanța a constatat că acest capăt de cerere este neîntemeiat, urmând a-l respinge, decizia de înființare debit fiind temeinică și legală.

Referitor la calcularea punctajului mediu anual prin reținerea unui stagiu de cotizare de 25 de ani, instanța constată că la calcularea pensiei contestatorului, intimata a avut în vedere stagiul complet de cotizare de 30 de ani, conform art.8 din Legea nr.3/1977, după cum reiese din buletinul de calcul nr.-/01.04.2005.

În conformitate cu prevederile art.2 al.3 din Normele metodologice de evaluare a pensiilor din sistemul public, stabilite în fostul sistem public al asigurărilor sociale de stat potrivit legislației anterioare datei de 01.04.2001, aprobate prin nr.HG1550/2004, pentru persoanele ale căror drepturi de pensie s-au deschis în intervalul 01.04.1977-31.03.2001, stagiul complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual va fi cel reglementat de Legea nr.3/1977.

Potrivit deciziei nr.40 din data de 22.08.2008, pronunțată în recurs în interesul legii, a Înaltei Curți de Casație și Justiție, dispozițiile art.77 al.2, raportat la art. 43 alin. (1) și alin. (2) din Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, se interpretează în sensul că stagiul complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual pentru persoanele ale căror drepturi de pensie s-au deschis în intervalul 1 iulie 1977 - 31 martie 2001 și care și-au desfășurat activitatea în grupe speciale de muncă, este cel reglementat de art. 14 din Legea nr. 3/1977 privind pensiile de asigurări sociale de stat și asistență socială.

Prin urmare, singurele facilități oferite de Legea nr. 3/1977 persoanelor care au lucrat în grupa I sau II de muncă sunt acordarea sporului de grupă și posibilitatea pensionării înainte de împlinirea vârstei standard de pensionare, dispozițiile art. 14 din acest act normativ neavând semnificația reducerii stagiului de cotizare utilizat la recalcularea pensiei.

Potrivit art. 160 alin. (1) din Legea nr. 19/2000, vechimea în muncă recunoscută pentru stabilirea pensiilor până la intrarea în vigoare a prezentei legi, constituie stagiu de cotizare.

Pentru persoanele care au lucrat în condiții deosebite de muncă legiuitorul a instituit norme speciale referitoare la vârsta de pensionare și la stagiul de cotizare, stabilind, după caz, luarea ori neluarea în calcul a perioadelor asimilate stagiului de cotizare.

Prin data deschiderii dreptului la pensie se înțelege data la care persoana în cauză a fost înscrisă la categoria de pensie de care beneficiază sau care i se cuvine la data începerii operațiunilor de evaluare (art. 3 din normele metodologice aprobate prin nr.HG1550/2004).

Cu alte cuvinte, asigurații care și-au desfășurat activitatea în grupe speciale de muncă, determinate ca atare prin ordine ale Ministerului Sănătății, și ale căror drepturi de pensie s-au deschis în perioada 1 iulie 1977-31 martie 2001 au beneficiat atât de reducerea vârstei legale de pensionare, cât și de majorarea vechimii în muncă, deci a perioadei de contribuție, denumită în actuala reglementare stagiu de cotizare.

Tribunalul a constatat că dreptul la pensie al contestatorului s-a deschis în anul 1990, fapt ce rezultă din decizia nr.-/1990, astfel încât contestatorul se încadrează în intervalul prevăzut de decizia nr.40/2008, a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Potrivit acestei decizii, așa cum am arătat anterior, art.14 din Legea nr.3/1977 nu are semnificația reducerii stagiului complet de cotizare de la stagiul de 30 de ani, prevăzut de art.8 din Legea nr.3/1977, la stagiul de 25 de ani, ci doar reducerea vârstei legale de pensionare și de acordarea sporului de grupă.

Prin urmare, reținerea de către intimată a stagiului de cotizare de 30 de ani și calcularea punctajului mediu anual la stabilirea drepturilor bănești ale contestatorului, prin raportarea la acest stagiu, este corectă și legală, contestatorul fiind pensionat sub imperiul Legii nr.3/1977.

Reținerea unui stagiu de 25 de ani în temeiul Legii nr.19/2001 și Legii nr.226/2006, nu se justifică, deoarece aceste legi dispun numai pentru viitor și nu se aplică retroactiv, conform art.1 cod civil și art.15 al.2 din Constituția României.

Având în vedere considerentele anterior menționate, în temeiul art.2 al.3 din nr.HG1550/2004, a deciziei nr.40 din data de 22.08.2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție și a art.8 și 14 din Legea nr.3/1977, instanța a respins contestația formulată de contestator ca neîntemeiată.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs contestatorul, solicitând admiterea acestuia, modificarea sentinței recurate, în sensul de a se dispune recalcularea pensiei cu utilizarea stagiului de 25 ani cu acordarea retroactivă a drepturilor începând cu data de 13 iunie 2006, cu obligarea intimatei la plata cheltuieli de judecată.

În dezvoltarea motivelor de recurs arată recurentul că a lucrat la din O, ca preparator concentrate miniere la secția, realizând o vechime în grupa a II-a de peste 26 ani.

Mai arată că în mod eronat a reținut instanța faptul că prin decizia nr.40/2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție a României nu are semnificația reducerii stagiului complet de cotizare, recursul fiind promovat în interesul pensionarilor ale căror drepturi s-au deschis sub imperiul Legii 3/1977.

Prin întâmpinare intimata Casa Județeană de Pensii Bas olicitat respingerea recursului ca nefondat.

Examinând sentința recurată prin prisma motivelor de recurs cât și din oficiu instanța reține următoarele:

Drepturile la pensie pentru limită de vârstă cuvenite contestatorului s-au deschis în anul 1990, acesta fiind înscris la pensie în baza deciziei nr.- emisă de Casa Județeană de Pensii B.

Din cuprinsul deciziei de pensionare se reține că reclamantul a desfășurat activitate în grupa II de muncă o perioadă de 21 an, o lună și 19 zile, iar în condițiile normale 10 ani 1 lună și 3 zile, iar pentru determinarea punctajului mediu anual s-a folosit stagiul complet de cotizare de 30 ani prevăzut de legea 3/1977 sub imperiul căruia acesta s-a pensionat.

Prin cererea dedusă judecății, contestatorul solicită a-i fi recalculate drepturile la pensie în temeiul OUG 4/2005 și (ale Legii 226/2006) prin utilizarea la determinarea punctajului mediu a unui stagiu de cotizare de 25 ani prevăzut de art.4 din Legea 226/2006, în considerarea activității desfășurată de acesta în condiții speciale.

Prin decizia nr. 40 din 28 septembrie 2008 dată de Înalta Curte de Casație și Justiție în aplicarea dispozițiilor art. 77 alin. 2 și ale art. 43 alin. 1 și 2 din legea 19/2000, s-a stabilit că pentru persoanele pensionate în baza legii 3/1977 stagiul de cotizare utilizat în vederea determinării punctajului mediu este cel prevăzut de legea in vigoare la momentul pensionării, decizia fiind publicată în Monitorul Oficial nr. 334/20.05.2009, dată de la care dispozițiile au devenit obligatorii.

Până la publicarea deciziei, practica Curții de APEL ORADEA, a fost constantă în a considera că persoanele pensionate în baza legii 3/1977 și care și-au desfășurat activitatea în condiții speciale, stagiul de cotizare utilizat în procesul de recalculare al pensiei, în temeiul OUG. 4/2005 (legea 226/2006) este cel prevăzut de Legea 19/2000 (Legea 226/2006) și nu cel prevăzut de legea 3/1977.

Din examinarea jurisprudenței din ultimii ani ai CEDO reflectată în hotărârile de condamnare României, pentru încălcarea art. 1 din Primul Protocol adițional al Convenției se observă că,într-un număr mare de cazuri, condamnarea a avut loc în situațiile în care cererile introduse în instanță pentru valorificarea unor drepturi nu au fost examinate pe fond deși solicitanții puteau pretinde că aveau o speranță legitimă de a-și vedea concretizată creanța lor în conformitate cu dispozițiile legale interne și cu jurisprudența instanțelor.

Cât despre noțiunea de speranță legitimă Curtea a afirmat că atunci când interesul patrimonial la care se referă este de ordinul creanței, el nu poate fi considerat ca fiind valoare patrimonială, decât atunci când există o bază suficientă în dreptul intern, de exemplu atunci când este confirmat de o jurisprudență bine stabilită a instanțelor. (a se vedea in acest sens cauza Weissman și alții împotriva României).

Ori, cum până la publicarea recursului în interesul legii practica Curții de APEL ORADEAa fost în sensul admiterii cererilor de recalculare a pensiilor cu utilizarea stagiului de cotizare prevăzut de Legea 19/2000 (Legea 226/2006) astfel cum s-a arătat mai sus, se apreciază că pentru acțiunile introduse anterior acestei date, solicitanții aveau legitimă că-și vor realiza dreptul, conform jurisprudenței de până atunci a acestei instanțe.

Prin urmare, în cazul acestor acțiuni poate apărea conflictul cu art. 1 din Protocolul 1 al Convenției, ceea ce impune, conform art. 20 alin. 2 din Constituția României, prioritatea normei din Convenție, care fiind ratificată prin legea nr. 30/1994, face parte din dreptul intern astfel cum prevede art. 11 alin. 2 din legea fundamentală.

Cum prezenta cerere a fost înregistrată anterior datei de 23.05.2008 și cum contestatorul întrunește condițiile de a i se recalcula pensia cu un stagiu complet de cotizare de 25 de an, în considerarea activității desfășurate în perioada 1964-1990 în cadrul SC SA (fostă )urmează a admite recursul, a modifica hotărârea recurată în temeiul art.312 prc.civ. conform dispozitivului prezentei.

Cât privește data e la care vor fi acordate drepturile la pensie, instanța față de dispozițiile art.169 alin.3din Legea 19/2000, urmează a dispune recalcularea începând cu data de 05.02.2007, data sesizării instanței, contestatorul nefăcând dovada faptului că s-ar fi adresat cu o cerere de recalculare Casei de Pensii anterior acestei date.

Fiind în culpă procesuală în temeiul disp.art.274 Cod procedură civilă intimata va fi obligată la 200 lei cheltuieli de judecată în favoarea recurentului, sumă de reprezintă onorariu avocațial.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

ADMITE ca fondat recursul civil declarat de recurentul contestator, domiciliat în municipiul O,-,.E,.3,.8, județul B și reședința în nr 117, județul B în contradictoriu cu intimata CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII B cu sediul în O,- împotriva sentinței civile nr 849/LM din 3 iunie 2009 pronunțată de Tribunalul Bihor pe care o modifică în totalitate, în sensul că:

ADMITE contestația formulată de contestatorul în contradictoriu cu intimata CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII B și în consecință

DISPUNE anularea deciziei nr - din 9 ianuarie 2007 și,

OBLIGĂ intimata să recalculeze pensia contestatorului cu utilizarea unui stagiu de 25 de ani și acordarea drepturilor din 5 februarie 2007.

OBLIGĂ intimata la 200 lei cheltuieli de judecată în favoarea recurentului.

IREVOCABILĂ.

Pronunțată ședință publică din 9 decembrie 2009.

Președinte Judecător Judecător Grefier

- - - - - - - -

Red dcz

06.01.2010

Jud fond,

Dact CC

4 ex/8.01.2010

Președinte:Doina Măduța
Judecători:Doina Măduța, Felicia Toader, Dana Cigan

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Comentarii despre Contestație privind alte drepturi de asigurări sociale. Decizia 1819/2009. Curtea de Apel Oradea