Contestație privind alte drepturi de asigurări sociale. Decizia 282/2010. Curtea de Apel Pitesti

Operator date 3918

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PITE ȘTI

SECȚIA CIVIL, PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNC ȘI ASIGURRI SOCIALE ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

DOSAR NR- DECIZIA CIVIL NR. 282/R-CA

Ședința public din 23 Februarie 2010

Curtea compus din:

PREȘEDINTE: Laura Ioniță judector

Judector - - -

Judector -

Grefier

S-a luat în examinare pentru soluționare recursul declarat de intimata CASA JUDEȚEAN DE PENSII împotriva sentinței civile nr.499/AS din 11 martie 2009 pronunțat de Tribunalul Arge ș în dosarul nr-.

La apelul nominal fcut în ședința public, au rspuns consilier juridic pentru recurenta-intimat, în baza delegației de împuternicire depus la dosar și intimatul-contestator C.

Procedura este legal îndeplinit.

Recursul este scutit de plata taxelor judiciare de timbru.

S-a fcut referatul cauzei de ctre grefierul de ședinț, care învedereaz c prin serviciul registratur al instanței, s-a depus la dosar borderou cu acte de ctre recurenta-intimat.

Intimatul-contestator depune la dosar concluzii scrise și borderou cu acte.

Reprezentantul recurentei-intimate și intimatul-contestator, pe rând având cuvântul, art c nu mai au cereri de formulat.

Curtea constat recursul în stare de judecat și acord cuvântul asupra lui.

Consilier juridic pentru recurenta-intimat având cuvântul, susține oral recursul așa cum a fost formulat în scris, solicitând admiterea lui și modificarea sentinței recurate, iar pe fond a se respinge contestația formulat de contestator ca fiind netemeinic și nelegal.

Precizeaz c data de 01 noiembrie 2005 fost stabilit ca urmare a recalculrii termenului de prescripție.

Intimatul-contestator având cuvântul, solicit respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței pronunțat de Tribunalul Arge ș ca fiind legal și temeinic, pentru motivele invocate în concluziile scrise depuse la dosar.

Susține c a fost pensionat la data de 1 septembrie 2005, iar vârsta standard de pensionare a împlinit-o la 1 martie 2005, când trebuia pensionat, depșind cu 6 luni vârsta standard de pensionare.

CURTEA

Constat c prin acțiunea înregistrat sub nr- pe rolul Tribunalului Arge ș, C, în contradictoriu cu intimata Casa Județean de Pensii A, a solicitat instanței anularea deciziei nr.-/15.10.2008 emis de intimat și obligarea acesteia s îi achite drepturile prevzute de Legea nr.341/2004 și pentru perioada 1.12.2004 - 1.11.2005.

A artat contestatorul c, întrucât documentația ce a stat la baza preschimbrii certificatului de Lupttor prin Fapte Deosebite în Revoluția din 1989 fost depus la data de 11.11.2004, aceasta este data de la care i se cuvin drepturile bnești prevzute de Legea nr.341/2004, și cu toate acestea intimata i-a acordat aceste drepturi numai din data de 1.11.2005.

Prin întâmpinarea formulat, intimata Casa Județean de Pensii Aas olicitat respingerea acțiunii, artând c reclamantul a solicitat acordarea indemnizației reparatorii și a indemnizației lunare reglementate de Legea nr.341/2004 la data de 29.09.2008, iar drepturile i-au fost acordate începând cu 1.11.2005, respectându-se termenul general de prescripție de 3 ani, calculat de la data de întâi a lunii urmtoare înregistrrii cererii la Casa Județean de Pensii A (octombrie 2008 - noiembrie 2005). Perioada solicitat prin prezenta contestație excede termenului general de prescripție de 3 ani.

Prin sentința civil nr.499/AS/11.03.2009 a fost admis contestația, a fost anulat decizia nr.-/15.10.2008 emis de intimat și a fost obligat aceasta s emit o nou decizie în care drepturile prevzute de Legea nr.341/2004 s îi fie acordate contestatorului începând cu data de 1.12.2004.

Pentru a pronunța aceast soluție, tribunalul a reținut c sub nr.56913/29.09.2008 a fost înregistrat la intimat cererea contestatorului prin care a solicitat acordarea indemnizației lunare și a indemnizației reparatorii prevzute de Legea nr.341/2004.

Prin decizia nr.-/15.10.2008 intimata a admis cererea și a stabilit pentru contestator o indemnizație reparatorie în cuantum de 1.013 lei și o indemnizație lunar în cuantum de 553 lei, ambele drepturi fiind acordate începând cu data de 1.11.2005, pentru perioada anterioar intimata apreciind c a operat prescripția.

Tribunalul a înlturat aceast susținere a intimatei, reținând urmtoarele:

Conform art.41alin.1 din Legea nr.341/2004, indemnizațiile se acord, la cerere, începând cu luna urmtoare celei în care a fost depus la Secretariatul de Stat pentru Problemele Revoluționarilor din 1989 documentația care a stat la baza preschimbrii certificatului doveditor, iar potrivit alin.2, dovada datei la care a fost depus documentația care a stat la baza preschimbrii certificatului doveditor se face cu adeverinț eliberat de Secretariatul de Stat pentru Problemele Revoluționarilor din 1989.

Din înscrisul aflat la fila 13 reieșit c o atare documentație a fost depus de ctre contestator la data de 10.11.2004, îns noul certificat i-a fost eliberat acestuia abia la data de 23.09.2008.

Tribunalul a apreciat c nu îi este imputabil contestatorului faptul c formalitțile în vederea preschimbrii certificatului au durat pân la data de 23.09.2008, ca atare intimata nu poate invoca împlinirea termenului de prescripție pentru perioada 1.12.2004 - 1.11.2005.

Pentru aceste considerente, având în vedere c documentația pentru preschimbarea certificatului a fost depus la data de 10.11.2004, drepturile ce fac obiectul prezentului dosar trebuie acordate, conform art.41din legea nr.341/2004, începând cu luna urmtoare celei în care a fost depus documentația, adic în speț începând cu data de 1.12.2004.

În aceste condiții, tribunalul a admis acțiunea, conform celor artate mai sus.

În termen legal Casa Județean de Pensii Aaf ormulat recurs împotriva acestei sentințe, pe care a criticat-o pentru nelegalitate și netemeinicie, invocând dispozițiile art.304 pct.9 Cod procedur civil, dup cum urmeaz:

1. În mod greșit tribunalul a acordat drepturile prevzute de Legea nr.341/2004 începând cu luna 2004, adic luna urmtoare celei în care contestatorul a depus documentația pentru preschimbarea certificatului la Secretariatul de Stat pentru Problemele Revoluționarilor din 1989, cu toate c intimatul nu a solicitat aceste drepturi în termenul general de prescripție de 3 ani de la data depunerii documentației pentru preschimbarea certificatului.

În aceste condiții, data de 1.11.2005, stabilit prin decizia emis de recurent, contestat în prezentul dosar, este corect calculat de ctre intimat și respect termenul general de prescripție de 3 ani, calculat de la data de întâi a lunii urmtoare înregistrrii cererii de acordare a acestor drepturi, sub nr.56913/29.09.2008.

2. Indemnizația reparatorie nu poate fi acordat pe perioada 1.12.2004 - 1.09.2005, întrucât salariul realizat de intimatul-contestator în aceast perioad depșește salariul mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurrilor sociale de stat.

3. Indemnizația lunar prevzut de art.5 alin.1 lit.m din Legea nr.341/2004 nu poate fi acordat înainte de data dobândirii calitții de pensionar pentru limit de vârst, or contestatorul a fost înscris la pensie începând cu data de 1.09.2005, conform deciziei nr.-/14.10.2005.

Analizând sentința recurat, în raport de criticile formulate, Curtea reține urmtoarele:

Primul motiv de recurs este nefondat.

Contestatorul a depus documentația necesar pentru preschimbarea certificatului doveditor la Secretariatul de Stat pentru Problemele Revoluționarilor din 1989 în data de 10.11.2004, fapt atestat de adeverința nr.18/8948PNF/23.09.2008 eliberat de respectiva instituție (13 dosar fond).

Noul certificat pentru Lupttor prin Fapte Deosebite în Revoluția din 1989 i-a fost eliberat contestatorului în data de 23.09.2008 (3 dosar fond).

Dup emiterea acestui certificat, contestatorul a depus la Casa Județean de Pensii A la data de 29.09.2008, cerere prin care a solicitat acordarea indemnizației lunare reparatorii prevzute de art.4 alin.4 din Legea nr.341/2004, precum și a indemnizației lunare prevzute de art.5 alin.1 lit.m din aceeași lege. Cererea a fost înregistrat la Casa Județean de Pensii A sub nr.56913/29.09.2008 (19 dosar fond).

Urmare a acestei cereri, casa de pensii a emis decizia nr.-/15.10.2008 (2 dosar fond) prin care i-a acordat solicitantului Coi ndemnizație reparatorie de 1.013 lei și o indemnizație lunar de 553 lei, ambele drepturi fiind stabilite începând cu data de 1.11.2005.

Conform susținerilor recurentei, data de 1.11.2005 a fost stabilit în raport de data depunerii la aceast instituție a cererii prin care contestatorul a solicitat acordarea celor dou drepturi (29.09.2008), respectându-se termenul general de prescripție de 3 ani, calculat de la data de întâi a lunii urmtoare înregistrrii cererii de acordare a drepturilor.

Curtea apreciaz c în mod corect tribunalul a înlturat aceast aprare.

Astfel, art.41alin.1 din Legea nr.341/2004 prevede c indemnizațiile prevzute la art.4 și 5 (deci și indemnizația reparatorie și indemnizația lunar) se acord, la cerere, începând cu luna urmtoare celei în care a fost depus la Secretariatul de Stat pentru Problemele Revoluționarilor din 1989 documentația care a stat la baza preschimbrii certificatului doveditor.

În speț, o astfel de cerere a fost formulat, așa cum am artat, la data de 10.11.2004, iar noul certificat i-a fost eliberat contestatorului abia în data de 23.09.2008.

Legea, îns, reglementeaz foarte clar termenul de la care se acord indemnizațiile ce fac obiectul prezentului dosar: este vorba de luna urmtoare celei în care a fost depus documentația la secretariatul de stat, indiferent de data emiterii noului certificat și indiferent de data la care persoana îndreptțit s-a adresat cu cerere casei de pensii, în baza noului certificat.

În mod corect tribunalul a reținut c nu este imputabil contestatorului faptul c formalitțile în vederea preschimbrii certificatului au durat aproape 4 ani de zile. De altfel, contestatorul a fost foarte diligent și, la 5 zile de la primirea noului certificat, s-a și adresat casei de pensii cu cerere pentru acordarea drepturilor cuvenite în baza Legii nr.341/2004.

Rezult așadar c în speț nu se poate pune problema împlinirii termenului de prescripție, și c excede dispozițiilor legale enunțate mai sus raportarea la momentul depunerii cererii la casa de pensii.

Al doilea motiv de recurs este fondat.

Conform art.4 alin.4 din Legea nr.341/2004, e o indemnizație lunar reparatorie, calculat prin aplicarea coeficientului de 1,10 la salariul mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurrilor sociale de stat și aprobat prin legea bugetului asigurrilor sociale de stat, aferent anului pentru care se face plata, beneficiaz și persoanele care au obținut titlurile prevzute la art.3 alin.1 lit.b pct.3, numai dac au un venit mai mic decât salariul mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurrilor sociale de stat și aprobat prin legea bugetului asigurrilor sociale de stat.

Art.3 alin.1 lit.b pct.3 se refer la titlul de "Lupttor prin Fapte Deosebite", titlu pe care îl deține și contestatorul.

Rezult așadar c acesta are dreptul la o indemnizație lunar reparatorie, îns numai dac are un venit mai mic decât salariul mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurrilor sociale de stat (într-o form anterioar a legii se folosea sintagma "salariu mediu brut pe economie", cele dou noțiuni fiind identice).

Din înscrisurile depuse pentru prima dat în recurs, respectiv carnetul de munc al contestatorului (28-31), coroborat cu adeverința nr.2371/4.05.2009 (15-16), rezult c în perioada 2004 - august 2005 venitul realizat de ctre contestator a fost mai mare decât salariul mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurrilor sociale de stat (768,2 lei pentru anul 2004, conform Legii nr.519/2003 și 921,1 lei pentru anul 2005, conform Legii nr.512/2004).

Ca atare, este just susținerea din recurs a casei de pensii în sensul c pân la data de 1.09.2005 venitul realizat de contestator a depșit salariul mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurrilor sociale de stat, situație faț de care Curtea apreciaz c indemnizația lunar reparatorie nu i se cuvine contestatorului înainte de data de 1.09.2005, ci numai dup aceast dat.

Al treilea motiv de recurs este de asemenea fondat.

Conform art.5 alin.1 lit.m din Legea nr.341/2004, persoanele prevzute la art.3 alin.1 lit.b (deci și contestatorul) beneficiaz și de alte drepturi, printre care și acordarea unei indemnizații lunare, adugat la pensia pentru limit de vârst.

Rezult deci c, pentru a beneficia de indemnizația lunar, contestatorul trebuie s aib calitatea de pensionar.

Întrucât el a dobândit aceast calitate în data de 1.09.2005, conform deciziei nr.-/2005, rezult c numai de la data respectiv este îndreptțit s obțin indemnizația lunar prevzut de art.5 alin.1 lit.m din Legea nr.341/2004.

Faț de aceste considerente, în temeiul art.312 Cod procedur civil, Curtea va admite recursul și va modifica în parte sentința, în sensul c va dispune acordarea drepturilor din decizia nr.-/15.10.2008 începând cu data de 1.09.2005, în loc de 1.12.2004, cât a stabilit prima instanț. Va menține în rest sentința.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul declarat de intimata CASA JUDEȚEAN DE PENSII A, cu sediul în P, str. -, nr.38, județul A, împotriva sentinței civile nr.499/AS/11 martie 2009 pronunțat de Tribunalul Arge ș în dosarul nr-, intimat fiind contestatorul C, domiciliat în, sat,-, județul

Modific în parte sentința, în sensul c dispune acordarea drepturilor începând cu data de 1.09.2005, în loc de 1.12.2004.

Menține în rest.

Irevocabil.

Pronunțat în ședinț public astzi, 23 februarie 2010, la Curtea de APEL PITE ȘTI - secția civil pentru cauze privind conflicte de munc și asigurri sociale și pentru cauze cu minori și de familie.

Președinte, Judector, Judector,

- - - - - -

Grefier,

Red.

Tehnored.

6 ex./24.02.2010

Jud. fond:

Președinte:Laura Ioniță
Judecători:Laura Ioniță, Nicoleta Simona Păștin, Paulina

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Comentarii despre Contestație privind alte drepturi de asigurări sociale. Decizia 282/2010. Curtea de Apel Pitesti