Contestație privind alte drepturi de asigurări sociale. Decizia 354/2008. Curtea de Apel Ploiesti
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ
DOSAR NR- ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA NR. 354
Ședința publică din data de 18 martie 2008
PREȘEDINTE: Ioana Cristina Țolu
JUDECĂTORI: Ioana Cristina Țolu, Traian Logojan Simona
-- -
Grefier -
Pe rol fiind judecarea recursului declarat de reclamantul domiciliat în comuna Scorțoasa, str. -, județul B, împotriva sentinței civile nr. 13 din 14 ianuarie 2008 pronunțată de Tribunalul Buzău, în contradictoriu cu intimata-pârâtă Casa Județeană de Pensii B cu sediul în B,-, județul
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns recurentul-reclamant, personal, lipsind intimata-pârâtă Casa Județeană de Pensii
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței că recursul este declarat și motivat în termen și scutit de plata taxei judiciare de timbru.
Curtea, față de împrejurarea că reprezentantul legal al intimatei-pârâte Casa Județeană de Pensii B nu a fost prezent în instanță la prima strigare, a lăsat cauza la ultima strigare, când a răspuns doar recurentul-reclamant.
Recurentul-reclamant, personal, având cuvântul arată că nu mai are cereri de formulat în cauză și solicită acordarea cuvântului asupra recursului.
Curtea, având în vedere că deși dosarul a fost lăsat la sfârșitul ședinței de judecată, iar reprezentatul legal al intimatei-pârâte nu s-a prezentat în instanță pentru a combate motivele de recurs, față de împrejurarea că nu mai sunt alte cereri de formulat, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.
Recurentul-reclamant, personal, având cuvântul arată prima instanță nu a motivat corespunzător hotărârea potrivit art. 261 alin.1 pct.5 pr.civ. întrucât nu cuprinde motivele de fapt și de drept pentru care s-au înlăturat susținerile din contestație.
De asemenea, precizează că la încheierea contractului de muncă cu timp parțial, a fost în eroare cu privire la dispozițiile legale, astfel că nu a avut cunoștință despre împrejurarea că nu se poate cumula pensia anticipată cu salariul, iar instanța de fond nu a analizat motivul de netemeinicie a deciziei contestate, în raport de eroarea de drept invocată, ci a făcut aplicarea principiului că "nimeni nu se poate apăra cu necunoașterea legii", fără să răspundă argumentelor care duceau la concluzia că nu se poate reține în cauză regula menționată.
Pentru aceste motive, solicită admiterea recursului, modificarea sentinței pronunțată de instanța de fond în sensul admiterii contestației și anulării deciziei de recuperare nr. 4381/24.08.2007 emisă de intimată.
CURTEA
Asupra recursului civil de față:
Prin acțiunea înregistrată sub nr- pe rolul Tribunalului Buzău, reclamantul a chemat în judecată pe pârâta Casa de Pensii B, solicitând instanței pronunțarea unei hotărâri judecătorești prin care să dispună anularea deciziei de recuperare nr. 4381/24.08.2007 emisă de pârâtă.
În motivarea contestației s- arătat faptul că a fost angajat al Primăriei Scorțoasa și din februarie 2006 s-a pensionat, dar a continuat să lucreze pe postul de în baza unui contract de muncă cu timp parțial.
Conform deciziei contestate s- dispus recuperarea sumei de 5403 lei pe motiv că în perioada 01.02.2006 - 31.12.2006 - 01.02.2007 - 30.04.2007 - 01.06.2007 - 30.06.2007 a realizat venituri brute lunare dintr-o activitate salarizată. după cum mai arătat reclamantul, la data încheierii contractului de muncă cu timp parțial nu a fost informat de către angajator că nu putea beneficia de pensie, neavând cunoștință despre normele art. 92 alin. 1 lit. b raportat la art. 5 pct. 1 din Legea 19/2000. în consecință a apreciat că a fost în eroare, astfel încât a solicitat anularea deciziei de recuperare.
În dovedirea celor susținute a depus copia deciziei de recuperare nr. 4381/24.08.2007. Pârâta a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea contestației ca neîntemeiată din următoarele considerente:
Prin decizia nr.-/17.02.2006 i s-a deschis contestatorului dreptul la pensie anticipată parțială. Conform prev.art.94 al.l lit.a-d din Lg. 19/2000 pot cumula pensia cu veniturile realizate dintr-o activitate profesională: copiii orfani de ambii părinți, pe perioada școlarizării, nevăzătorii, pensionarii pentru limită de vârstă, pensionarii de invaliditate gradul III. Plata pensiei se suspendă începând cu luna următoare celei în care beneficiarul unei pensii anticipate parțiale se regăsește în una din situațiile prev. la art.5 al. 1 pct.I și II.
Temeiurile legale interzic pensionarului anticipat parțial să cumuleze pensia cu alte venituri. Cu toate acestea contestatorul (pensionar anticipat parțial) s-a angajat la Primăria comuna Scorțoasa ca.
Art. 187 din lege reglementează faptul că sumele încasate necuvenit cu titlu de prestație de asigurări sociale se recuperează de la beneficiar, motiv pentru care Casa de Pensii Bae mis decizia de recuperare nr.4381/24.08.2007 prin care procedează la recuperarea sumei de 5403 lei.
În dovedirea întâmpinării s-au depus la dosar: cerere adresată conducerii Casei de Pensii B, decizia nr. -/17.02.2006, dispoziția cu privire la încetarea contractului individual de muncă, decizia nr. -/19.11.2007, adeverința nr. 374/3.12.2007, dispoziția de încadrare pe postul de, cererea nr.181/6.07.2007, dispoziția de modificare a dispoziției nr. 350/2007, memoriu.
Tribunalul Buzău prin sentința civilă nr. 13 din 14 ianuarie 2008 respins contestația formulată de reclamantul în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii
Pentru a pronunța această sentință tribunalul a reținut următoarele:
Contestatorul este pensionat anticipat, conform deciziei nr. -/17.02.2006. Ulterior pensionării reclamantul s-a angajat la Primăria comuna Scorțoasa ca, cumulând pensia cu veniturile lunare.
Conform prevederilor art.94 al.l lit.a-d din Lg. 19/2000 pot cumula pensia cu veniturile realizate dintr-o activitate profesională: copiii orfani de ambii părinți, pe perioada școlarizării, nevăzătorii, pensionarii pentru limită de vârstă, pensionarii de invaliditate gradul III.
Art. 92 al. l lit. b din Legea 19/2000 arată că plata pensiei se suspendă începând cu luna următoare celei în care beneficiarul unei pensii anticipate parțiale se regăsește în una din situațiile prev. la art. 5 al. 1 pct.I și II (în speță angajat pe bază de contract individual de muncă).
În aceste condiții, în mod corect Casa de Pensii Bae mis decizia de recuperare nr. 4381/24.08.2007 în temeiul art. 187 din Legea 19/2001 prin care s-a procedat la recuperarea sumei de 5403 lei reprezentând pensie încasată necuvenit în perioadele menționate în decizie.
Faptul că reclamantul a invocat necunoașterea legii ca motiv de exonerare de răspundere nu are relevanță, deoarece principiul care guvernează raporturile civile este " nimeni nu poate invoca necunoașterea legii".
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, sens în care invocat disp. art. 304 și art. 3041Cod proc.civilă.
arătat recurentul că hotărârea primei instanțe nu cuprinde motivele de drept și de fapt pentru care nu au fost reținute susținerile sale în condițiile în care arătat că fost în eroare cu privire la dispozițiile legale, necunoscând faptul că nu este permisă cumularea pensiei anticipate cu salariul.
mai precizat recurentul că la momentul angajării, nu a fost informat de către angajator asupra acestui aspect, fiind astfel în eroare la încheierea contractului individual de muncă, ulterior pensionării anticipate.
Întrucât regula este aceea cumulării pensiei cu salariul iar interdicțiile ar trebui să fie clar stabilite de către legiuitor, apreciat recurentul că pe de o parte, în situația pensionării anticipate nu există nicio interdicție de cumulare a pensiei cu salariul, iar pe de altă parte faptul că nu este posibilă cumularea rezultă din aplicarea mai multor texte de lege, dificil de interpretat, astfel încât aceste dispoziții nu sunt accesibile.
mai precizat recurentul că prima instanță nu s- referit la la niciuna dintre condițiile pentru aplicarea principiului conform căruia " nimeni nu se poate apăra cu necunoașterea legii" astfel încât hotărârea pronunțată este netemeinică și nelegală, sens în care solicitat admiterea recursului, modificarea sentinței și pe fond, admiterea contestației în anulare deciziei de recuperare nr. 4381/24.08.2007 a Casei Județene de Pensii
Curtea examinând sentința recurată, în raport de criticile invocate, de actele și lucrările dosarului, precum și în raport de dispozițiile legale incidente în cauză, constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
Prima instanță a reținut în mod corect faptul că recurentul, fiind beneficiarul unei pensii anticipate parțiale, nu avea dreptul să cumuleze această pensie cu veniturile realizate în baza contractului individual de muncă, plata pensiei suspendându-se potrivit art. 92 alin. 1 lit. din Legea 19/2000, începând cu luna următoare celei în care beneficiarul unei pensii anticipate sau a unei pensii anticipate parțiale se regăsește în una din situațiile prevăzute la art. 5 alin. 1 pct. II și III din Legea 19/2000. Fiind întrunite aceste condiții ale legii, Curtea constată că în mod corect au fost aplicate disp. art. 187 din Legea 19/2000, privind recuperarea sumei reprezentând pensie încasată necuvenit în perioadele menționate în decizie.
Recurentul contestator nu se poate considera fără culpă în continuarea încasării concomitente pensiei anticipate și a salariului, având în vedere că nimeni nu poate invoca necunoașterea legii.
Dispozițiile legale incidente în cauză au fost în mod corect aplicate, legea statuând clar situațiile în care plata pensiei se suspendă, neputând fi reținute nici inaccesibilitate legii și nici eroarea în care s-ar fi aflat contestatorul datorită atitudinii angajatorului care nu i-ar fi făcut cunoscute dispozițiile legale la încheierea contractului individual de muncă.
Față de cele ce preced, Curtea constată că sentința primei instanțe este legală și temeinică, sens în care, conform art. 312 Cod proc.civilă, recursul urmează să fie respins ca nefondat.
Pentru aceste motive
În numele legii
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul formulat de reclamantul domiciliat în comuna Scorțoasa, str. -, județul B, împotriva sentinței civile nr. 13 din 14 ianuarie 2008 pronunțată de Tribunalul Buzău, în contradictoriu cu intimata-pârâtă Casa Județeană de Pensii B cu sediul în B,-, județul
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 18 martie 2008.
Președinte JUDECĂTORI: Ioana Cristina Țolu, Traian Logojan Simona
- - - - - - -
Grefier
Operator de date cu caracter personal
Număr de notificare 3120
Tehnored. /MD
2 ex./16 aprilie 2008
Dosar fond - al Trib.
G
Președinte:Ioana Cristina ȚoluJudecători:Ioana Cristina Țolu, Traian Logojan Simona