Contestație privind alte drepturi de asigurări sociale. Decizia 713/2009. Curtea de Apel Bacau
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BACĂU
SECȚIA CIVILA, CAUZE MINORI, FAMILIE, CONFLICTE DE MUNCA, ASIGURARI SOCIALE
DECIZIE Nr. 713
Ședința publică de la 22 Iunie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Sorina Ciobanu JUDECĂTOR
- - - JUDECĂTOR
- - - JUDECĂTOR
GREFIER -
&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&
La ordine a venit spre soluționare recursul civil formulat de pârâta CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII N împotriva sentinței civile nr. 58/C din 27.01.2009 pronunțată de Tribunalul Neamț în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică, atât la prima strigare, cât și la a doua strigare, au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a expus referatul oral al cauzei de către grefier, după care:
Instanța constată recursul la primul termen de judecată, declarat în termen, motivat în termen și legal scutit de plata taxei de timbru și a timbrului judiciar.
Nemaifiind chestiuni prealabile de formulat având în vedere că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă conform art. 242 alin. 2 cod pr.civilă de către recurenta - pârâtă prin cererea de recurs, instanța constată cauza în stare de judecată și trece la deliberare.
CURTEA
-deliberând-
Asupra recursului de față reține următoarele:
Prin sentința civilă nr. 58/27.01.2009 pronunțată de Tribunalul Neamț în dosarul nr- s-a admis acțiunea formulată de contestatorul în contradictoriu cu intimata Casa Județeană de Pensii N și în consecință:
A fost anulată decizia nr. 44261/07.11.2008 pentru recuperare debit și suspendare a plății pensiei emisă de intimata Casa Județeană de Pensii
S-a dispus reluarea în plată a deciziei nr. -/08.02.2008 privind acordarea pensiei anticipată parțială.
Pentru a pronunța această sentința prima instanță a reținut următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr- din 04 decembrie 2008, contestatorul formulat contestație împotriva deciziilor de suspendare plății pensiei și pentru recuperare debit, emise sub același număr, respectiv nr.44261 din 07.11.2008 din dosarul nr.-, de intimata CASA JUDEȚEANĂ de PENSII solicitând, în contradictoriu cu aceasta, anularea deciziilor contestate și reluarea în plată drepturilor sale de pensie, cu cheltuieli de judecată.
Analizând probatoriul administrat în dosar instanța a reținut următoarea situație de fapt și de drept:
Începând cu data de 08 februarie 2008 petentul beneficiază de pensie anticipată potrivit deciziei nr.- emisă de intimată.
Prin decizia nr44261 din dosarul nr.-, intimata dispus suspendarea plății pensiei acordate contestatorului începând cu data de 07.02.2008, în conformitate cu dispozițiile art.92 alin.1 lit. din Legea nr.19/2000, motivat de faptul că acesta fost încadrat în muncă la data de 07 februarie 2008.
Examinând contestația, raportat la dispozițiile legale în materie, instanța a constatat că aceasta este întemeiată, motivat de următoarele considerente:
Contestatorul, beneficiar pensiei anticipată începând cu data de 08 februarie 2008, deține calitatea de consilier local în cadrul Consiliului Local al orașului, județul.
Potrivit dispozițiilor art. 94 alin.1 din Legea nr.19/2000, pot cumula pensia cu veniturile realizate dintr-o activitate profesională, indiferent de nivelul veniturilor respective doar pensionarii pentru limită de vârstă șipensionarii de invaliditate de gradul III.
Însă, instanța a apreciat că dispozițiile art.94 din Legea nr.19/2000, modificată și completată, nu sunt incidente în cauză, întrucât activitatea de consilier local nu este funcție, activitate profesională în sensul prevederilor acestui text de lege, care să presupună prestarea unei munci cu regim continuu și care să se desfășoare în baza unui contract de muncă sau civil, ci calitate dobândită prin alegeri libere, având la bază exercitarea unui mandat în interes public, nu personal, nefiind salarizată ci indemnizată, drepturile bănești obținute cu titlu de indemnizație neavând un caracter regulat și permanent, ca în cazul salariului, fiind stabilită în funcție de numărul de ședințe de consiliu la care participă, astfel încât consilierii locali pot cumula pensia anticipată parțială cu indemnizația de ședință.
Că este așa, reiese și din dispozițiile art.36 din Legea nr.393/2004 privind Statutul aleșilor locali, modificată și completată, potrivit cărora "Drepturile bănești cuvenite aleșilor locali, potrivit legii, pot fi cumulate cu pensia sau cu alte venituri, în condițiile legii."
S- mai reținut că, în situația reglementată prin art.92 alin.1 lit.b, plata pensiei se suspendă începând cu luna următoare celei în care: "beneficiarul unei pensii anticipate sau al unei pensii anticipate parțiale se regăsește în una dintre situațiile prevăzute laart. 5alin. (1) pct. I și II".
În acest context s- reținut că, în conformitate cu dispozițiile art,5 alin.1 pct.II din Legea nr.19/2000, printre persoanele care au calitatea de asigurat, în mod obligatoriu, prin efectul legii, în sistemul public de pensii, se numără și persoanele care își desfășoară activitatea în funcții elective, pe durata mandatului.
Însă, coroborarea dispozițiilor legale invocate nu poate justifica excluderea de la beneficiul cumulului pensiei anticipată parțială cu indemnizația de ședință pentru aleșii locali, reglementată prin art.34 din Legea nr.393/2004, întrucât natura juridică acestei indemnizații nu justifică încadrarea ei într- remunerație sau alt venit cu caracter permanent, susceptibil se constitui în cumul împreună cu acest drept de asigurări sociale.
Drept urmare, s- apreciat că consilierii locali pot cumula pensia anticipată parțială, cu indemnizația obținută pe durata îndeplinirii acestei funcții elective.
Mai mult decât atât, posibilitatea consilierilor locali de cumula pensia anticipată parțială cu indemnizația de ședință corespunzătoare acestei funcții elective a fost rezolvată de Înalta Curte de Casație și Justiție în soluționarea recursului în interesul legii, prin decizia sa nr. 54 din 04.06.2007 publicată în Monitorul Oficial nr.138 din 22 februarie 2008.
Admițând recursul în interesul legii, promovat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, în problema aplicării dispozițiilor art.art.92 alin.1 lit. din Legea 19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, modificată și completată, instanța supremă statuează că " Persoanele alese în funcții de consilieri locali pot cumula pensia anticipată, respectiv pensia anticipată parțială, cu indemnizația prevăzută de dispozițiile art.34 din Legea nr.393/2004, cu modificările și completările ulterioare".
Cum în temeiul art. 329 alin 3 Cod de procedură civilă dezlegarea dată problemei de drept ce formează obiectul acestei judecăți este obligatorie pentru instanțe, soluția în cauză a fost conformă deciziei nr. 54 din 04.06.2007 a instanței supreme.
Față de considerentele ce preced, în temeiul textelor de lege invocate, instanța admis contestația formulată, sens în care anulat deciziile contestate privind suspendarea plății pensiei petentei și recuperarea debitului în sumă de 1428 lei și dispus reluarea în plată drepturilor de pensie cuvenite acestuia.
Impotriva acestei sentințe a declarat recurs Casa Județeană de Pensii N, recurs promovat și motivat în termen, legal scutit de plata taxei de timbru și înregistrat pe rolul Curții de Apel Bacău sub nr-.
A fost criticată sentința Tribunalului Neamț sub mai multe aspecte:
- hotărârea cuprinde motive contradictorii;
- hotărârea este lipsită de temei legal.
Examinând recursul în raport de motivele invocate, de actele și lucrările dosarului și față de dispozițiile art.304, 304 ind.1, 312 Cod procedură civilă Curtea constată că este nefondat pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.
În privința drepturilor de pensie, actul normativ -cadru îl reprezintă Legea 19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, modificată și completată, care în art.94 alin.1 prevede că:
"Pot cumula pensia cu veniturile realizate dintr-o activitate profesională, indiferent de numărul veniturilor respective:
a) copii urmași, orfani de ambii părinți, pe perioada școlarizării, până la vârstele prevăzute de art.66 lit.a și b;
b) nevăzătorii;
c) pensionari pentru limită de vârstă;
d) pensionarii de invaliditate de gradul III.
Aceleași act normativ în art.5 alin.1 pct.II prevede că - "În sistemul public sunt asigurate obligatorii, prin efectul legii: -II persoanele care își desfășoară activitatea în funcții elective sau sunt numite în cadrul autorităților executive, legislative sau judecătorești, pe durata mandatului, precum și membrii cooperatori dintr-o organizație a cooperației meșteșugărești, ale căror drepturi și obligații sunt asimilate, în condițiile prezentei legi, cu ale persoanelor prevăzute la pct.1", adică persoanele care desfășoară activitate pe bază de contract individual de muncă și funcționarii publici.
Făcând referire la dispozițiile art.94 din Legea 19/2000, prima instanță le-a coroborat cu cele ale art.5 și corect a concluzionat că acesta nu poate justifica excluderea automată de la beneficiul cumului pensiei de invaliditate de gradul II cu îndemnizația corespunzătoare funcției elective a consilierilor locali. Aceasta întrucât aceste îndemnizații nu reprezintă venituri realizate dintr-o activitate profesională.
Va fi înlăturat așadar punctul de vedere al recurentei conform căreia hotărârea cuprinde motive contradictorii.
În ce privește pensia de invaliditate de orice grad, conform art.94 alin.1 lit.d cumulul este permis numai pensionarilor de invaliditate de gradul III însă activitatea desfășurată de consilierii locali nu este o activitate profesională în sensul acestei dispoziții legale.
Activitatea consilierului local nu se desfășoară în urma încheierii unui contract de muncă, a unui contract civil sau a unui contract de drept public.
Între consiliul local și consilieri nu există raporturi specifice celor dintre un angajator și salariat sau dintre o instituție și funcționarul public, activitatea alesului local nerealizându-se în baza unui mandat rezultat din alegeri.
În ce privește îndemnizația de ședință la care au dreptul consilierii locali, conform dispozițiilor Legii 393/2004 aceasta nu este decât o remunerație ocazională și nepermanentă și care prin cuantumul ei nu poate fi asemănătoare sumelor de bani asimilabile unui venit, având o semnificație de natură a determina suspendarea plății pensiei sau cumulul acesteia.
Așadar, calitatea de consilier local nu poate fi asimilată cu o activitate profesională, după cum nici îndemnizația aferentă acestei calități nu poate fi asimilată cu veniturile realizate dintr-o astfel de activitate.
În aceste condiții, consilierii locali pot cumula pensia de invaliditate de gradul II cu îndemnizația la care au dreptul pe durata îndeplinirii funcției elective. Prin prisma acestor considerente și-a interpretării dispozițiilor legale enumerate va fi înlăturat și cel de-al doilea motiv de recurs, respectiv cel întemeiat pe dispozițiile art.304 pct.9 Cod procedură civilă.
Aceasta cu atât mai mult cu cât Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia nr.16/18.02.2008 a secțiilor unite a statuat in acelasi sens. Decizia a fost publicată în Monitorul Oficial și conform art.329 alin.3 Cod procedură civilă este obligatorie.
Pentru considerentele sus-arătate în baza disp.art. 312 cod pr.civilă va fi respins recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul formulat de pârâta CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII N - cu sediul in N,-, jud. N, împotriva sentinței civile nr. 58/C din 27.01.2009 pronunțată de Tribunalul Neamț în dosarul nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi 22.06.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI: Sorina Ciobanu, Liliana Ciobanu, Daniela Părău
- - - -
- -
GREFIER,
Red.sent.,
Red.
.ct/2 ex.
29.06.2009.
Președinte:Sorina CiobanuJudecători:Sorina Ciobanu, Liliana Ciobanu, Daniela Părău