Contestație privind alte drepturi de asigurări sociale. Decizia 8638/2008. Curtea de Apel Craiova
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA CONFLICTE DE munca ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 8638
Ședința publică de la 08 Octombrie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Mariana Pascu
JUDECĂTOR 2: Gabriel Viziru
JUDECĂTOR 3: Mihaela Mitrancă
Grefier: - -
Pe rol, judecarea recursului declarat de reclamantul, împotriva sentinței civile nr. 1558 din 03.07.2008, pronunțată de Tribunalul Mehedinți, în dosar nr-, în contradictoriu cu intimata pârâtă AGENȚIA JUDEȚEANĂ PENTRU OCUPAREA FORȚEI DE MUNCĂ M, având ca obiect "contestație privind alte drepturi de asigurări sociale".
La apelul nominal făcut în ședința publică, a răspuns intimata pârâtă AGENȚIA JUDEȚEANĂ PENTRU OCUPAREA FORȚEI DE MUNCĂ M, prin consilier juridic, lipsind recurentul reclamant.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier ul de ședință, care invederează că, recursul a fost declarat și motivat în termenul legal, după care, apreciindu-se cauza în stare de judecată se acordă cuvântul părții prezente asupra recursului.
Consilier juridic, pentru intimata pârâtă, solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței Tribunalului Mehedinți, ca fiind temeinică și legală.
CURTEA
Asupra cauzei de față
Prin acțiunea înregistrată la acest tribunal la data de 6.05.2008 la nr.3348/101, reclamantul a contestat Decizia nr.14/22.02.2002 emisă de AJOFM M, prin care i s-a anulat dosarul de șomaj.
Intimata Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Maf ormulat întâmpinare și a solicitat ca instanța să constate, pe cale de excepție, autoritatea de lucru judecat și să respingă contestația formulată de contestatorul.
Reclamanta a arătat că, prin acțiunea formulată la data de 22.01.2008, contestatorul a chemat în judecată AJOFM M pentru plata drepturilor de indemnizație de șomaj pe lunile decembrie și ianuarie 2008, litigiu care a format obiectul dosarului nr- al Tribunalului Mehedinți.
La primul termen de înfățișare, respectiv la 26.02.2008, AJOFM Mad epus la dosarul cauzei Decizia nr.14/22.02.2008, prin care a fost anulat dosarul de șomaj al contestatorului, întrucât la data solicitării dreptului, acesta avea calitatea de persoană încadrată în muncă la G.
Urmare a acestui fapt, la termenul de judecată din 25 martie 2008, contestatorul și-a precizat acțiunea prin care a contestat Decizia nr.14/22.02.2008, emisă de AJOFM M, pe care o consideră netemeinică și nelegală și a solicitat anularea acestui act și acordarea îndemnizației de șomaj în continuare.
Prin Sentința nr.760 din 25.03.2008 pronunțată de Tribunalul Mehedinți, Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr-,s-a respins acțiunea formulată de reclamantul.
Ulterior, la data de 25.03.2008, reclamantul a introdus alte 2 acțiuni, ce formează obiectul dosarelor nr- și -, care au fost conexate sub nr-, care au același obiect ca în dosarul nr- al Tribunalului Mehedinți, respectiv contestație împotriva Deciziei nr.14/2008 emisă de AJOFM M, iar Tribunalul Mehedinți prin Sentința nr.1106/19 mai 2008 pronunțată în dosarul nr.2358/101 a respins contestația formulată de.
Intimata a depus la dosar în copie următoarele acte: Decizia nr.14/22.02.2008 emisă de AJOFM M, prin care s-a anulat dosarul de șomaj nr.- al reclamantului, Sentința nr.760 din 25 martie 2008, pronunțată de Tribunalul Mehedinți dosarul nr- și Sentința nr.1106/19 mai 2008, pronunțată de Tribunalul Mehedinți în dosarul nr-.
Tribunalul Mehedinți prin sentința nr. 1558/3 iulie 2008 respins contestația formulată de reclamantul cu domiciliul în com., jud. împotriva Deciziei nr.14/22.02.2008 emisă de intimata AGENȚIA JUDEȚEANĂ PENTRU OCUPAREA FORȚEI DE MUNCĂ M cu sediul în DTS,-, jud.
Pentru a se pronunța astfel tribunalul a avut în vedere următoarele:
Anterior promovării prezentei contestații, contestatorul a formulat mai multe contestații împotriva Deciziei nr.14 din 8.04.2008 emisă de AJOFM M, ce au fost respinse prin sentințele nr.760 din 25 martie 2008 în dosarul nr- și nr. 1106/19 mai 2008 în dosarul nr-, pronunțate de Tribunalul Mehedinți.
S-a reținut astfel că există autoritate de lucru judecat întrucât pe rolul Tribunalului Mehedinți au existat mai multe litigii între aceleași părți, având aceeași cauză și același obiect.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, precizând că hotărârea instanței de judecată nu cuprinde motivele pe care se sprijină fiind dată cu aplicarea greșită a legii, întrucât nu există nici un alt dosar care să aibă ca obiect contestație la decizia nr. 14 din 8 aprilie 2008 emisă de AJOFM
Intimata a depus la dosar concluzii scrise.
Curtea constată a fi fondat recursul având în vedere următoarele considerente:
Din cuprinsul cererii de chemare în judecată rezultă că obiectul contestației l-a constituit decizia nr. 14 din 8 aprilie 2008 emisă de AJOFM
Această decizie nu a făcut obiectul unei contestații al cărui titular să fie contestatorul în contradictoriu cu intimata AJOFM M, contestație care să fie soluționată de către instanța de judecată.
Din cuprinsul hotărârilor depuse la dosar, rezultă că într-adevăr contestatorul a atacat decizia nr. 14 emisă de intimată, însă are o altă dată. Este vorba de decizia nr. 14 din 22 februarie 2008 asupra căreia instanța s-a pronunțat prin sentința nr. 1106 din 19 mai 2008.
Împrejurarea că există identitate de părți în cadrul dosarului nr- și a dosarului - și că se contestă o decizie prin care a fost anulat dosarul de șomaj - nu conduce la concluzia că sunt întrunite condițiile prevăzute de art.1201 Cod civil, referitoare la identitate de obiect, cauză și părți, pentru ca pe cale de excepție instanța să fi constatat existența autorității de lucru judecat.
Contestatorul atacă decizii diferite, chiar dacă întâmplător prin intermediul acestora intimata anulează de fiecare dată dosarul de șomaj nr. -.
Ca urmare, Curtea constată că în mod greșit prima instanță a soluționat cauza prin prisma excepției autorității de lucru judecat, fără a intra în cercetarea fondului, ceea ce atrage aplicarea în cauză a dispoz. art.81 alin 2 și art.82 din /1999 rap.la 312 alin. 5 cod pr.civ. în conformitate cu care se va admite recursul, se va casa hotărârea și va fi înaintată cauza spre rejudecare aceleiași instanțe, în vederea examinării pe fond a contestației cu care a fost investită.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamantul, împotriva sentinței civile nr. 1558 din 03.07.2008, pronunțată de Tribunalul Mehedinți, în dosar nr-, în contradictoriu cu intimata pârâtă AGENȚIA JUDEȚEANĂ PENTRU OCUPAREA FORȚEI DE MUNCĂ
Casează decizia susmenționată și trimite cauza spre rejudecare.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 08 Octombrie 2008
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
Red.
4 ex/
Tehn.red.
Președinte:Mariana PascuJudecători:Mariana Pascu, Gabriel Viziru, Mihaela Mitrancă