Drepturi bănești. Decizia 1478/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928
SecțiaLitigii de muncă și
asigurări sociale
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR. 1478
Ședința publică din data de 21 octombrie 2009
PREȘEDINTE: Carmen Pârvulescu Dr. - -
JUDECĂTOR 2: Ioan Jivan
JUDECĂTOR 3: Vasilica Sandovici
Grefier: - -
Pe rol se află judecarea recursului declarat de către pârâtul Ministerul Justiției împotriva sentinței civile nr. 514/3.06.2009 pronunțată de către Tribunalul C-S în dosarul nr-, în contradictoriu cu reclamanta și pârâții Curtea de APEL TIMIȘOARA și Tribunalul C-S, având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, se constată lipsa părților, recurentul solicitând judecarea cauzei și în lipsă.
Procedura de citare este îndeplinită legal.
Recursul este scutit de taxă de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, văzând că s-a solicitat judecarea cauzei și în lipsă, reține cauza spre soluționare.
CURTEA
Deliberând asupra recursului civil de față, constată:
Prin sentința civilă nr. 514/3.06.2009 pronunțată în dosar nr- Tribunalul C-S a admis cererea formulată de către reclamanta în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției, Curtea de APEL TIMIȘOARA și Tribunalul C-S și în consecință i-a obligat pe pârâții să achite reclamantei drepturile bănești reprezentând sporul de stres, în procent de 50% calculat la indemnizația brută de încadrare, începând cu data de 15 septembrie 2007 până la zi, precum și la acordarea lunară a acestui spor în continuare.
Tribunalul a reținut:
Reclamanta este angajată în cadrul Tribunalului C-S, desfășurându-și activitatea ca și personal auxiliar de specialitate în cadrul Judecătoriei Bozovici.
Potrivit art. 47 din Legea nr. 50/1996, republicată, în temeiul art. VI din Ordonanța Guvernului nr. 9/1997 și modificată prin Ordonanța Guvernului nr. 56/1997, Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 75/1997 și Legea nr. 154/1998: "Pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, magistrații precum și personalul auxiliar de specialitate beneficiază de un spor de 50% din salariul de bază brut lunar".
Acest art. 47 fost abrogat prin art. 1 pct. 42 din Ordonanța Guvernului nr. 83/2000.
Totodată, prin art. 50 alin. 2 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 177/2002 a fost abrogat art.11precum și celelalte dispoziții referitoare la salarizarea și alte drepturi ale magistraților și personalului de specialitate juridică asimilat acestora, din Legea nr. 50/1996
La rândul său, Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 177/2000 a fost abrogată prin art. 41 lit. a din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 27/2006.
De altfel, art. 62 alin. 3 din Legea nr. 24/2000 prevede că "Abrogarea unei dispoziții sau a unui act normativ are caracter definitiv. Nu este admis ca prin abrogarea unui act de abrogare anterior să se repună în vigoare actul normativ inițial".
Pe de altă parte, însă, art. 1 din Protocolul adițional nr. 1 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, prevede că: "Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru o cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional".
Sporul de 50% de risc și suprasolicitare neuropsihică solicitat de reclamantă, fiind un drept de creanță, este un bun în sensul art. 1 din Protocolul adițional nr. 1 la Convenția europeană a drepturilor omului.
Prin abrogarea art. 47 din Legea nr. 50/1996 reclamanta a fost lipsită de proprietatea asupra acestui bun. Or, lipsirea de proprietate se putea face, potrivit art. 1 din Protocolul adițional 1 la Convenția europeană a drepturilor omului, doar pentru o cauză de utilitate publică.
Din cuprinsul Ordonanța Guvernului nr. 83/2000 prin care s-a abrogat art. 47 din Legea nr. 50/1996, nu se poate desprinde care a fost utilitatea publică de a lipsi magistrații și personalul auxiliar de specialitate de proprietatea lor asupra sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică.
Potrivit art. 20 alin. 2 din Constituția României, dacă există neconcordanță între pactele și tratatele privitoare la drepturile omului la care România este parte și legile interne, au prioritate reglementările internaționale, cu excepția cazurilor în care Constituția sau legile interne conțin dispoziții mai favorabile.
Astfel, instanța reține că există conflict între art. 1 pct. 42 din Ordonanța Guvernului nr. 83/2000, care a abrogat art. 47 din Legea nr. 50/1996 și art. 1 din Protocolul adițional 1 la Convenția europeană a drepturilor omului, urmând a da preponderență și a face aplicarea acestui din urmă text legal.
În plus, văzând și dispozitivul deciziei nr. 21/10.03.2008, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Secțiile Unite, în dosarul cu nr. 5/2008, instanța a reținut că recursul în interesul legii declarat de Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție privitor la interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 47 din Legea nr. 50/1996, a fost admis și în consecință s-a constatat că judecătorii, procurorii, magistrații asistenți precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar și după intrarea în vigoare a Ordonanța Guvernului nr. 83/2000, abrogată prin Legea nr. 334/2001.
Pentru aceste considerente de fapt și temeiuri de drept, tribunalul a admis acțiunea reclamantei.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs în termen legal pârâtul Ministerul Justiției și Libertăților, solicitând modificarea ei în sensul respingerii acțiunii.
În motivarea recursului, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, s-a susținut că sentința este dată cu aplicarea greșită a legii, întrucât art. 30 din Ordonanța Guvernului nr. 8/2007 a abrogat dispozițiile Legii nr. 50/1996 care prin art. 47 prevedea sporul de 50% pretins de reclamantă, astfel că nu există temei legal pentru admiterea acțiunii.
S-a invocat și decizia pronunțată de Curtea Constituțională la 27.05.2009 și care a constatat existența unui conflict juridic de natură constituțională între autoritatea judecătorească pe de o parte și Parlamentul și Guvernul României pe de altă parte și că Înalta Curte de Casație și Justiție poate să instituie, să modifice sau să abroge norme juridice cu putere de lege ori să efectueze controlul de constituționalitate al acestora.
Reclamanta intimată nu a depus întâmpinare.
Examinând cauza în raport de motivele de recurs și totodată sub toate aspectele conform dispozițiilor art. 3041Cod procedură civilă, Curtea constată că nu există nici un motiv pentru modificarea sentinței, recursul fiind nefondat.
Analizând recursul pârâtului prin prisma motivelor invocate, precum și a actelor de procedură efectuate în fața instanței de fond, cu aplicarea corespunzătoare a prevederilor art. 304 pct. 9 și art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă, instanța reține următoarele:
În ce privește modalitatea de interpretare și aplicare de către judecătorii fondului prevederilor art. 47 din Legea nr. 50/1996, după intrarea în vigoare a Ordonanța Guvernului nr. 8/2007, Curtea reține că, având de soluționat un recurs în interesul legii declarat de Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, instanța supremă s-a pronunțat prin Decizia nr. 21/10.03.2008 constatând inaplicabilitatea normelor de abrogare conținute în art. I pct. 42 și în art. IX alin. (2) din Ordonanța Guvernului nr. 83/2000, care impune ca instanțele de judecată să considere rămase în vigoare dispozițiile art. 47 din Legea nr. 50/1996, republicată, norme ce au produs și produc în continuare efecte juridice.
Ori, în contextul în care, potrivit art. 329 alin. 2 și 3 Cod procedură civilă, dezlegările date problemei de drept ce vizează aplicabilitatea art. 47 din Legea nr. 50/1996 chiar și în momentul pronunțării deciziei în interesul legii, 10.03.2008, sunt obligatorii pentru judecătorii fondului, Curtea consideră că magistrații și personalul auxiliar au dobândit prin respectiva hotărâre o speranță legitimă de a obține sporul salarial în discuție, in înțelesul dat acestei noțiuni de jurisprudența Curții care a aplicat și interpretat prevederile art. 1 din Protocolul Adițional nr.1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Această speranță a fost întărită prin practica ulterioară constantă a instanțelor din țară care, văzând conținutul deciziei instanței supreme, au acordat aceste drepturi și după intrarea în vigoare a Ordonanța Guvernului nr. 8/2007.
În plus, această speranță a fost confirmată prin însăși conduita pârâților, care printr-un ordin intern emis în luna februarie 2009 au dispus plata pentru viitor a sporului de stres și suprasolicitare neuropsihică pentru magistrații și personalul auxiliar al instanțelor, de notorietate fiind faptul că timp de o lună de zile, aceste drepturi au fost incluse în salarii și achitate chiar și pentru persoanele care nu au obținut în mod individual titluri executorii.
Rezultă din cele de mai sus că dreptul reclamantei la sporul de 50% pentru stres și suprasolicitare neuropsihică reprezintă un bun protejat prin 1 din Protocolul Adițional nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, pentru că, pe de-o parte reprezintă un drept de creanță recunoscut de lege prin art. 47 din Legea nr. 50/1996, iar pe de altă parte, datorită afirmării unei practici judiciare constante în sensul acordării acestor drepturi persoanelor din categoria socio-profesională a autorului acțiunii. De aceea, în considerarea art. 20 alin. 2 din Constituția României, Curtea apreciază că nici motivul de recurs referitor la abrogarea Legii nr. 50/1996 nu este întemeiat, cu atât mai mult cu cât această pretinsă suprimare a drepturilor salariale recunoscute printr-un act normativ anterior a fost făcută prin intermediul unei ordonanțe de guvern care reglementa exclusiv sistemul de salarizare al altei categorii socio-profesionale decât cea a reclamantului magistrat, respectiv cea a personalului auxiliar din instanțe si parchete.
Nici decizia Curții Constituționale pronunțată la 27.05.2009 și care a constatat existența unui conflict juridic de natură constituțională nu poate înlătura efectele deciziei pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în interesul legii și care este obligatorie pentru instanțe conform art. 329 alin. 3 Cod procedură civilă, acest aspect fiind reținut în chiar considerentele deciziei.
Prin urmare, recursul este nefondat și în baza art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă va fi respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de pârâtul Ministerul Justiției și Libertăților împotriva sentinței civile nr. 514/3.06.2009, pronunțată de Tribunalul C-S în dosarul nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 21 octombrie 2009.
Președinte, Judecător, Judecător,
- - - - - -
Grefier,
- -
Red. /4.11.2009
Tehnored.
2 ex./5.11.2009
Prim inst.: Tribunalul C-S -,
Președinte:Carmen PârvulescuJudecători:Carmen Pârvulescu, Ioan Jivan, Vasilica Sandovici
