Drepturi bănești. Decizia 243/2008. Curtea de Apel Craiova

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA CONFLICTE DE MUNCA

DECIZIE Nr. 243

Ședința publică de la 30 Ianuarie 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Ioana Bodri

JUDECĂTOR 2: Tamara Carmen Bunoiu

JUDECĂTOR 3: Ioana

Grefier

XXX

Pe rol judecarea recursului declarat de pârâtul SPITALUL CLINIC MUNICIPAL "" C împotriva sentinței civile nr. 2347 din 02.10.2007, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata, având ca obiect drepturi bănești.

La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit recurentul pârâtul SPITALUL CLINIC MUNICIPAL "" C și intimata.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că recursurile sunt declarate și motivate în termenul legal.

S-a arătat că recurentul pârât a solicitat judecarea cauzei în lipsă, conform art. 242 pct. 2 cod procedură civilă.

Curtea constatând cauza în stare de soluționare a trecut la deliberări.

CURTEA

Asupra recursului de față.

Prin sentința civilă nr. 2347 din 02.10.2007, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr- s-a admis acțiunea formulată de reclamanta împotriva pârâtului Spitalului Clinic Municipal " ".

A fost obligat pârâtul să achite reclamantei diferența dintre drepturile salariale cuvenite potrivit salarizării în unitățile sanitare clinice pentru perioada oct. 2004-ian. 2006 și salariile efectiv plătite în această perioadă și să efectueze mențiunile corespunzătoare în carnetul de muncă al reclamantei.

A fost obligat pârâtul să achite reclamantei o despăgubire egală cu valoarea tichetelor de masă de care ar fi trebuit să beneficieze reclamanta potrivit numărului de zile lucrate de aceasta în perioada octombrie 2004-ianuarie 2006, dar nu mai mult de 20 de tichete lunar.

Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut:

Cererea reclamantei privind plata drepturilor bănești calculate potrivit grilelor de salarizare din unitățile clinice vizează perioada octombrie 2004-ianuarie 2006.

În acest interval, salarizarea în sectorul sanitar era reglementată prin OUG nr. 123/2003, care stabilește în cuprinsul art. 2 (1) că salariile de bază prevăzute în anexele la Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 24/2000 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază pentru personalul contractual din sectorul bugetar, aprobată prin Legea nr. 383/2001, cu modificările și completările ulterioare, astfel cum au fost majorate prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 191/2002, aprobată cu modificări prin Legea nr. 220/2003, la limita minimă și la limita maximă, se majorează cu 6% față de nivelul din 31 decembrie 2003, începând cu data de 1 ianuarie 2004, și cu 6% începând cu data de 1 octombrie 2004, față de nivelul din 30 septembrie 2004.

Potrivit anexei IV/I din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 24/2000 salarizarea în unitățile sanitare a fost stabilită diferențiat pentru nități sanitare și de asistență socială, altele decât cele clinice (pct. I) și nități clinice, institute și centre medicale (pct. II).

Începând cu data de 01.01.2005 a intrat în vigoare OUG nr. 115/2004 care stabilește în dispozițiile art. 4 că sistemul de salarizare cuprinde salariile de bază, sporurile, premiile și alte drepturi, iar conform rt. 5 alariile de bază pentru personalul de execuție sunt diferențiate pe funcții, grade și trepte profesionale și sunt prevăzute în anexele nr. I-IV.

În cuprinsul anexei I sunt prevăzute grilele de salarizare în mod diferențiat pentru unitățile clinice și alte unități decât cele clinice.

Art.8 lit. h din Legea nr.270/2003 modificată prin nr.OG 40/2004 definește spitalul clinic ca fiind spitalul care are în componență cel puțin două clinici universitare care asigură asistență medicală, desfășoară activitate de învățământ, cercetare științifică medicală și de educație continuă, definiție preluată și de dispozițiile Legii nr. 95/2006.

Textele menționate vizează încadrarea unității sanitare în categoria spitalelor clinice, ca urmare ipoteza textelor nu se referă la salarizare. Astfel, condiția desfășurării activităților de învățământ, cercetare științifică medicală și de educație continuă nu privește activitatea concretă desfășurată de toate cadrele medicale angajate la spitalul clinic, astfel că nu poate fi reținută apărarea pârâtului în sensul că reclamanta nu desfășoară acest tip de activități.

Legea stabilește o singură grilă de salarizare pentru personalul angajat în unitățile clinice, neexistând o prevedere specială de salarizare a personalului medical din cadrul cabinetelor medicale din unitățile școlare.

Părți ale contractului individual de muncă sunt reclamanta și spitalul clinic pârât și, prin urmare, în intervalul litigios, salariul reclamantei trebuia calculat conform grilei de salarizare în varianta pentru unitățile clinice.

Pentru aceste considerente instanța constatat întemeiat acest capăt de cerere.

În ceea ce privește cererea reclamantei privind obligarea unității pârâte de a efectua înscrierile corecte în carnetul de muncă a modificărilor de salariu, instanța a considerat că aceasta este întemeiată, această obligație fiind o consecință directă a admiterii capătului de cerere privind drepturile bănești și rezultând din prevederile art. 7 alin. 2 din Decretul nr. 92/1976.

Cu privire la capătul de cerere referitor la acordarea de despăgubiri constând în contravaloarea tichetelor de masă, instanța a reținut următoarele:

Tichetele de masa reprezintă o alocație individuala de hrana acordata titularilor unui contract individual de munca, suportata integral de persoana fizica ori persoana juridica, care are calitatea de angajator, așa cum stabilește art. 1 alin 1 din Legea nr. 142/1998, privind acordarea tichetelor de masa.

In cazul in care la nivel de ramura de unitate a fost negociat un contract colectiv de munca, modalitatea si condițiile de acordare a tichetelor de masa sunt stabilite prin intermediul acestui contract.

Deși intimatul in calitatea sa de angajator a acordat tichete de masa salariaților cu locul de munca in secțiile cu paturi, in laboratoare, servicii si compartimente funcționale din cadrul spitalului, in mod nejustificat nu a acordat acest drept si celorlalte categorii de salariați.

Astfel, Legea nr. 142/1998 privind acordarea tichetelor de masa reprezintă dreptul comun in materie, cadrul general pentru toate activitățile din toate ramurile de servicii la nivel național.

In domeniul sanitar, sunt aplicabile dispozițiile Legii nr. 270/2003, care in articolul 35 alin 1 definește ˝spitalele publice˝ definiție din care rezulta sursa de finanțare si modul de funcționare, respectiv faptul ca sunt instituții publice finanțate integral din venituri proprii, ce funcționează pe principiul autonomiei financiare si de asemenea sunt aplicabile disp. OUG nr. 115/2004 potrivit cu care conf. Art 23, personalul încadrat in unitățile sanitare publice finanțate integral din venituri proprii, realizate prin sistemul asigurărilor sociale de sănătate beneficiază lunar de 20 de tichete de masa.

Nici Legea bugetului de stat nu contravine acestor reglementari aplicabile in domeniul sanitar, deoarece in art 24 din Legea nr. 379/2005, de exemplu, instituțiile finanțate integral din venituri proprii -cum este situația spitalelor - sunt excluse din categoria instituțiilor publice in bugetele cărora nu sunt cuprinse sume pentru acordarea tichetelor de masa.

De asemenea, contractul colectiv de munca la nivelul ramurii sanitare pe perioada 2005-2007, in articolul 139, prevede ca angajatorul este obligat sa acorde tichetele de masa potrivit Legii nr. 142/1998 si in conformitate cu dispozițiile legale prevăzute pentru unitățile finanțate de la bugetul de stat si de la bugetul asigurărilor sociale de sănătate.

Împotriva sentinței Tribunalului Dolja declarat recurs Spitalul Clinic Municipal " "C criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În motivarea recursului susține:

Potrivit Lg. 142/1998 art. 1 al.1 și 2 - Legea privind acordarea tichetelor de masă, salariații pot primi o alocație individuală de hrană, acordată sub forma tichetelor de masă suportată integral pe costuri de către angajator, tichetele de masă se acordă în limita bugetelor pe venituri și cheltuieli conf. HG 5/1999 privind normele de aplicare a Lg. 142/1998 cu privire la acordarea tichetelor de masă art.2, tichetele de masă pot fi acordate ținând seama de posibilitățile financiare proprii ale angajaților.

Tichetele de masă pentru intervalul oct. 2004-iunie 2006 s-au acordat personalului încadrat în unități sanitare publice finanțate integral din veniturile proprii realizate prin sistemul de asigurări sociale de sănătate, recurenta aplicând prev. OUG 115/2004, art. 23 personalului încadrat în unitățile sanitare publice finanțate integral din venituri proprii realizate prin sistemul de asigurări sociale de sănătate care beneficiază lunar de 20 tichete de masă.

Instanța nu a avut în vedere actele depuse la dosar prin care recurenta a făcut dovada personalului care beneficiază de salarizarea pe grila " clinic " unde reclamanta nu se regăsește, întrucât nu îndeplinește prin activitatea ce o desfășoară în cadrul cabinetului medical nici activitatea de învățământ și nici cercetare științifică medicală și educație continuă pentru a putea beneficia de salarizarea clinică.

Astfel, în adresa nr. IM /36974/13.06.1994 se precizează faptul că " din categoria unităților clinice sanitare sau de asistență socială, fac parte acele unități sau în cadrul lor acele secții, laboratoare sau compartimente în care se desfășoară în mod permanent pe lângă asistența medicală de specialitate și activitate de învățământ superior medical sau farmaceutic, precum și cercetare medicală sau farmaceutică, aspect care se regăsește și în adresa nr. 403/1995.

Mai mult, prin adresele nr.51995/2004, 26533/2005 și 4436/2005 se reglementează plata pe grila clinică numai ambulatoriului de specialitate, în care în care ponderea paturilor din secțiile din compartimentele clinice este de cel puțin 70% din numărul total de paturi al spitalului, reclamanta neîndeplinind nici una din criteriile menționate atât de Lg. 70/2003- legea spitalelor, a Lg. 95/2006 " Reforma sistemului sănătății " cât și a precizărilor transmise de Ministerul Sănătății.

Recursul este fondat.

Examinându-se sentința recurată în raport de criticile invocate în recurs și de probatoriul administrat în cauză, Curtea va reține:

În cadrul Spitalului clinic așa cum este definit de Lg. 95/2006 există mai multe subunități în care se desfășoară atât activitate clinică medicală, completată de cercetare medicală și de învățământ superior medical, efectuate de cadrele universitare ( activitate clinică desfășurată exclusiv în secții clinice, laboratoare și ambulatoriu ) cât și activitate " neclinică " unde asistența medicală nu este dublată de cercetare medicală și de învățământ medical ( Creșe, dispensare, grădinițe, școli ).

Mai exact, activitatea continuă de cercetare medicală și de învățământ superior medical constă în pregătirea medicală a studenților, rezidenților și a medicilor care se află în etapa de perfecționare, primariate, doctorate.

În acest sens, este adresa Nr. 56496/15.11.2006 prin care se precizează faptul că pentru unitățile clinice, institute și centre medicale se stabilesc salariile de bază ale personalului angajat în unități clinice în care pe lângă activitatea de asistență medicală se desfășoară și activitate de învățământ medical și activitate de cercetare științifică, reclamanta-intimată nefăcând dovada desfășurării acestor activități

Pe de altă parte, funcția pe care este angajată reclamanta-intimată nu se regăsește în grila clinică din OUG 115/2004 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului contractual din unitățile sanitare publice din sectorul sanitar, această funcție regăsindu-se doar pe grila " neclinică ".

Față de cele arătate, în baza art. 304 pct.9 C:pr.civilă rap.la art. 312 al. 1.pr.civilă se va admite recursul, modificându-se sentința în sensul respingerii cererii reclamantei, având ca obiect plata drepturilor salariale conform salarizării în unitățile clinice pentru perioada oct. 2004-ian. 2006 precum și cererea de rectificare a carnetului de muncă.

Se vor menține restul dispozițiilor sentinței.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul declarat de pârâtul SPITALUL CLINIC MUNICIPAL "" C împotriva sentinței civile nr. 2347 din 02.10.2007, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata, având ca obiect drepturi bănești.

Modifică sentința în sensul că respinge cererea formulată de reclamanta având ca obiect plata drepturilor salariale conform salarizării în unitățile clinice pentru perioada oct.2004-ian. 2006 precum și cererea de rectificare a carnetului de muncă.

Menține restul dispozițiilor sentinței.

Decizie irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 30 Ianuarie 2008.

Președinte,

- -

Judecător,

- - -

Judecător,

-

Grefier,

Red. Jud.

Tehn.

Ex.2/12.02.2008

/ și

Președinte:Ioana Bodri
Judecători:Ioana Bodri, Tamara Carmen Bunoiu, Ioana

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Comentarii despre Drepturi bănești. Decizia 243/2008. Curtea de Apel Craiova