Obligație de a face. Decizia 101/2008. Curtea de Apel Pitesti

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PITEȘTI

SECȚIA CIVILĂ, PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

DOSAR NR- DECIZIE NR. 101/R-CA

Ședința publică din 09 2008

Curtea compusă din:

PREȘEDINTE: Nicoleta Simona Păștin JUDECĂTOR 2: Paulina Ghimișliu

JUDECĂTOR 3: Laura

Judecător -

Grefier

S-a luat în examinare, pentru soluționare, cererea de revizuire formulată de revizuienta GH., împotriva deciziei nr.84/R-CA din 11 iunie 2008, pronunțată de Curtea de APEL PITEȘTI, în dosarul nr-.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns consilier juridic pentru intimata Casa Județeană de Pensii A, în baza delegației depusă la dosar, lipsind revizuienta.

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier ul de ședință, după care:

Se comunică reprezentantului intimatei, copie de pe completarea și precizarea cererii privind temeiul legal al revizuirii, depusă la dosarul cauzei de către intimată la data de 1 2008.

Curtea constată cererea de revizuire în stare de judecată și acordă cuvântul asupra ei.

Reprezentantul intimatei solicită respingerea cererii de revizuire ca inadmisibilă întrucât revizuienta nu indică temeiul de drept al formulării cererii, iar motivele invocate de aceasta nu se regăsesc în dispozițiile art.322 Cod procedură civilă.

CURTEA

Constată că prin cererea înregistrată la data de 16.07.2008 pe rolul Tribunalului Argeș contestatoarea a solicitat obligarea intimatei Casa Județeană de Pensii A la emiterea deciziei de recalculare a drepturilor de pensie, prin valorificarea tuturor sporurilor pentru care a depus la dosarul de pensie acte doveditoare - adeverințele nr.345/22.11.2004 și nr.11791/27.11.2006.

Contestatoarea a arătat că a adresat casei de pensii cerere scrisă în acest sens, înregistrată sub nr.5045/06.02.2006.

Cererea a fost respinsă, soluția fiindu-i comunicată prin adresa nr.2077/V/22.08.2007.

Nu i-a fost însă explicat modul de calcul al drepturilor de pensie în funcție de toate sporurile salariale pentru care a prezentat acte doveditoare, pentru că nu i-a fost înaintată și fișa de calcul.

Precizând contestația, Gh. a completat motivele acesteia, arătând că în decizia de pensie nr.-/08.02.2002 s-a strecurat o eroare în sensul că s-a dispus înscrierea la pensie din octombrie 1997, și nu din ianuarie 1998, ceea ce a determinat diminuarea drepturilor de pensie la stabilirea cărora s-a utilizat un alt mod de calcul.

Casa de pensii nu a aplicat prevederile nr.HG332/2000, nu a luat în calcul nici sporurile menționate în adeverința nr.38573/17.11.2004 și în adeverința nr.17493/31.10.2006.

De asemenea, nu a avut în vedere diferențele pe care le-a primit pentru perioada 01.10.2000 - 01.01.2002.

Apărările formulate de Casa Județeană de Pensii A prin întâmpinare au fost următoarele:

Prin cererile înregistrate sub nr.5045/06.02.2006, 345/22.11.2004 și 11791/27.11.2006 contestatoarea a solicitat recalcularea drepturilor de pensie conform nr.OUG4/2005 în baza adeverințelor nr.17493/31.10.2006 și 38573/17.11.2004 emise de

Prin decizia nr.-/24.08.2007 a fost recalculat punctajul mediu anual care a scăzut de la 1.15686 la 1.13118. Datorită actualizării valorii punctului de pensie, cuantumul pensiei a crescut însă de la 335 lei la 449 lei.

Diferența de 617 lei rezultată din actualizarea pensiei contestatoarei, aferentă perioadei 01.01.2006 - 01.09.2007, a fost achitată în 2007.

Conform buletinului de calcul, la determinarea punctajelor anuale au fost avute în vedere și sporurile cu caracter permanent dovedite cu adeverințele amintite.

Toate acestea i-au fost comunicate contestatoarei prin adresa nr.2077/EV/22.08.2007.

Prin sentința civilă nr.216/AS/05.03.2008 Tribunalul Argeșa respins contestația ca rămasă fără obiect.

A reținut pentru aceasta că prin decizia emisă în 24.08.2007 contestatoarei i-au fost recalculate drepturile de pensie pentru limită de vârstă conform nr.HG1550/2004 și nr.OUG4/2005, începând cu data de 01.12.2005.

Ca urmare a recalculării, punctajul mediu anual a scăzut la 1.13118 iar cuantumul pensiei de la 342 lei la 335 lei, însă prin actualizarea valorii punctului de pensie conform art.76 din Legea nr.19/2000, cuantumul pensiei a urcat de la 366 lei la 384 lei, apoi la 449 lei.

Diferența rezultată din actualizarea pensiei contestatoarei în cuantum de 617 lei pe perioada 01.01.2006 - 01.09.2007 a fost achitată în luna 2007, conform fișei pentru evidența drepturilor bănești ale pensionarului anexată de intimată.

Din buletinul de calcul al deciziei de pensie emise la data de 24.08.2007 (24 dosar) rezultă că la determinarea punctajelor anuale au fost avute în vedere sporurile cu caracter permanent, respectiv: spor vechime, spor noapte, spor nocivitate, spor condiții grele, compensații înscrise în adeverințele nr.17493/31.10.2006 și nr.38573/17.11.2004 emise de

Din răspunsul la interogatoriu administrat intimatei a rezultat că prin decizia nr.-/08.02.2002 contestatoarea a beneficiat de recorelarea prevăzută de nr.HG332/2000, iar prin adresa nr.2077/22.08.2007 intimata a comunicat contestatoarei că drepturile de pensie i-au fost recalculate în raport de nr.HG1550/2004, nr.OG4/2005 și cele două adeverințe emise de

Împotriva sentinței a declarat recurs contestatoarea pentru următoarele motive:

Instanța de fond în mod greșit nu a luat în calcul toate dovezile cu înscrisuri oficiale și adeverințe cu sporuri modificate conform nr.HG332/2000 în care i s-au acordat sporuri care nu se aflau în evidențele Casei de Pensii Pitești.

Casa de Pensii Pitești nu a făcut regularizarea recorelării din data de 01 ianuarie 2005 și până la data de 01 august 2006 pensia a fost aceeași conform cupoanelor de pensie anexate în copie.

Diferența primită pe cuponul de pensie din data de 01 aprilie 2002 face obiectul sporurilor înscrise în decizia nr.-/08.02.2002, acordate conform nr.HG332/2000.

Oficiul de Pensii Pitești trebuia să facă scoaterea la pensie cu data de 31.12.1997, în loc de 01 octombrie 1997, cu efectuarea recorelărilor ce se impuneau. Susține recurenta că dacă era scoasă la pensie cu data de 01.01.1998 ar fi beneficiat de un alt mod de calcul, mult mai avantajos față de scoaterea la pensie cu data de 01 octombrie 1997, deoarece la data de 01 octombrie 1997 a existat o ordonanță de guvern mai dezavantajoasă.

Dacă înscrierea la pensie se dispunea cu data de 01.01.1998, punctul de pensie ar fi crescut substanțial și ar fi beneficiat de la bun început de toate și recalculările acordate ulterior prin hotărâre de guvern până în anul 2006.

Recursul a fost respins ca nefondat prin decizia nr.84/R-CA/11.06.2008, pronunțată de Curtea de APEL PITEȘTI, cu motivarea că emulțumirile recurentei vizează modalitatea în care i-au fost calculate sporurile prin decizia din 24 august 2007, precum și stabilirea datei de pensionare din decizia nr.- din 16 decembrie 1997, ca fiind 31.12.1997 și nu 01.10.1997, cum greșit s-a reținut în această decizie.

Criticile au fost privite ca nefondate, deoarece instanța de fond a soluționat cererea în limitele investirii cu respectarea principiului disponibilității.

Astfel, recurenta a solicitat instanței să oblige pe intimată să emită decizia solicitată prin cererea înregistrată sub nr.5045/06.02.2006 împreună cu fișa de calcul pentru toate sporurile ce rezultă din adeverințele înregistrate sub nr.345/2004 și 11791/2006, fără a-și modifica pe parcursul judecății obiectul cererii. Această obligație a fost îndeplinită de intimată până la pronunțarea sentinței.

Față de conduita intimatei, care a depus la dosar decizia din 24 august 2007 solicitată prin acțiunea introductivă, însoțită de buletinul de calcul, instanța de fond a reținut corect că cererea este rămasă fără obiect. Eventualele nemulțumiri privind modalitatea în care au fost calculate aceste sporuri pot fi valorificate în alt cadru procesual.

Cu privire la cea de-a doua critică, s-a reținut că instanța de fond nu a fost investită cu o astfel de cerere, soluția pronunțată fiind în concordanță cu obiectul investirii. Mențiunile din decizia din 16 decembrie 1997 puteau fi contestate conform art.52 din Legea nr.3/1977, în vigoare la acea dată, în termen de 30 zile de la comunicare.

Recurenta a formulat în data de 16.07.2008 cerere de revizuire a deciziei, pe care a motivat-o astfel:

- În mod greșit s-a reținut că înscrierea la pensie a contestatoarei a operat din data de 01.10.1997, câtă vreme aceasta și-a continuat activitatea până la 31.12.1997. Mai mult, aceasta nu îndeplinea vechimea în muncă necesară pentru a fi înscrisă la pensie în data de 01.10.1997.

Este concludent faptul că nu putea primi pentru aceeași perioadă și pensie pentru limită de vârstă și salariu.

Decizia de pensionare nr.-/16.12.1997 precizează data înscrierii la pensie 01.10.1997. Actele normative intrate în vigoare la un interval de 3 luni după această dată stabileau un mod de calcul al drepturilor de pensie prin care acestea aveau un cuantum mai mare.

Aceasta înseamnă că cei pensionați înainte de 01.01.1998 erau prejudiciați.

- În mod greșit, susține revizuienta, s-a reținut de către ambele instanțe, acordarea recorelărilor.

și indexările acordate în baza nr.HG332/2000 au fost stopate din februarie 2005 până în 2006.

- În completarea motivelor revizuirii, depusă la dosar în data de 04.07.2008, se arată că în perioada 01.02.2005 - 09.2006 au fost prevăzute prin lege și alte indexări sau recorelări de care contestatoarea nu a beneficiat.

- Nu au fost luate în calcul sporurile menționate în adeverința nr.38573/17.11.2004, sporuri pentru condiții grele de muncă, nici încadrarea în grupa a II-a de muncă în procent de 100% pentru perioada 12.10.1974 - 01.10.1997.

La solicitarea instanței de a se preciza temeiul de fapt și de drept al cererii de revizuire partea a formulat următoarele susțineri:

- Este înscrierea sa la pensie începând cu 01.10.1997 deoarece pentru lunile octombrie, noiembrie și decembrie 1997 nu a primit niciun cupon de pensie. Această înscriere greșită la pensie i-a afectat drepturile de pensie atât la momentul stabilirii, cât și la momentul recalculării.

- A reiterat motivele formulate inițial.

Prin întâmpinare, intimata Casa Județeană de Pensii Aaa rătat că motivele invocate în cererea de revizuire nu se regăsesc în situațiile expres prevăzute de art.322 Cod procedură civilă. De altfel, partea nu indică temeiul de drept al cererii, rezumându-se la a prezenta un istoric al calculului drepturilor sale de pensie.

Pentru aceste considerente, a solicitat respingerea cererii de revizuire ca inadmisibilă.

Examinând în prealabil admisibilitatea cererii de revizuire din punct de vedere al obiectului, instanța constată că aceasta este îndreptată împotriva deciziei nr.84/R-CA/11.06.2008 pronunțată de Curtea de APEL PITEȘTI, prin care recursul declarat de contestatoare împotriva hotărârii primei instanțe a fost respins ca nefondat.

Ne aflăm în cazul reglementat de art.3041Cod procedură civilă, în care recursul declarat împotriva unei hotărâri care, conform legii nu poate fi atacată pe calea apelului, nu este limitat la motivele prevăzute de art.304 Cod procedură civilă, instanța având posibilitatea de a examina cauza sub toate aspectele.

Instanța de recurs a reținut că nemulțumirile formulate de către recurentă cu privire la modalitatea de stabilire a drepturilor de pensie în funcție de sporurile menționate în adeverințele depuse la casa de pensii, cât și cu privire la data înscrierii la pensie nu au făcut obiectul judecății în primă instanță, soluția pronunțată fiind în concordanță cu obiectul învestirii.

Acesta a constat în obligarea casei de pensii la emiterea deciziei prin care să se soluționeze cererea nr.5045/06.02.2006 și a fișei de calcul drepturilor de pensie în funcție de sporurile menționate în adeverințele înregistrate sub nr.345/2004 și 11791/2006.

Toate aceste nemulțumiri din recurs, s-a arătat în considerentele deciziei nr.84/R-CA/11.06.2008, pot fi valorificate în alt cadru procesual.

Prin urmare, prin decizia atacată nu a fost modificată soluția instanței de fond pe chestiuni de fapt, mai mult, s-a arătat, criticile recurentei depășesc limitele învestirii prin cererea de chemare în judecată, ceea ce înseamnă că pentru analiza lor este necesară respectarea principiului dublului grad de jurisdicție, prin sesizarea instanței cu o altă acțiune. Altfel spus, nu a fost evocat fondul cauzei.

Cum revizuirea, cale extraordinară de atac, vizează hotărâri prin care s-a rezolvat fondul pretenției ce a fost dedusă judecății, scopul acesteia fiind remedierea unor greșeli care se raportează, de regulă, la elementele de fapt ale judecății, față de cele reținute mai sus și de prevederile art.322 Cod procedură civilă, prezenta cerere de revizuire va fi respinsă ca inadmisibilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge cererea de revizuire formulată de revizuienta GH., împotriva deciziei nr.84/R-CA din 11 iunie 2008, pronunțată de Curtea de APEL PITEȘTI, în dosarul nr-, intimată fiind CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi, 09 2008, la Curtea de APEL PITEȘTI - Secția Civilă, pentru cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale și pentru cauze cu Minori și de Familie.

,

Grefier,

Red.

Tehnored.

2 ex./23.09.2008

Jud.recurs: //-

Jud.fond: /

Președinte:Nicoleta Simona Păștin
Judecători:Nicoleta Simona Păștin, Paulina Ghimișliu, Laura

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Comentarii despre Obligație de a face. Decizia 101/2008. Curtea de Apel Pitesti