Obligație de a face. Decizia 1156/2009. Curtea de Apel Bucuresti

Dosar nr-

Format vechi nr.6560/2008

O MNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA A VII A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIA CIVILĂ NR.1156/

Ședința publică de la 25 februarie 2009

Curtea compusă din:

PREȘEDINTE: Rotaru Florentina Gabriela

JUDECĂTOR 2: Uță Lucia

JUDECĂTOR 3: Cristescu

GREFIER -

*****************

Pe rol fiind soluționarea cererii de recurs formulată de recurenta Casa de Pensii a Municipiului, împotriva sentinței civile nr.5005 din data de 17.06.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr.13555/3/AS/2008, în contradictoriu cu intimata, având ca obiect:"obligația de a face".

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă intimata, personal, lipsind recurenta Casa de Pensii a Municipiului

Procedura de citare legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează Curții că s-a depus la dosar prin intermediul serviciului "registratură" al acestei secții la data de 12.02.2009, întâmpinare însoțită de înscrisuri în fotocopie din partea intimatei.

Curtea, în ședință publică, procedează la legitimarea intimatei cu CI seria - nr.- eliberată de SPCEP S3 biroul nr.4 la data de 04.04.2008.

Intimata, personal, interpelată fiind, arată că nu are cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat.

Curtea, constatând cauza în stare de judecată acordă intimatei cuvântul în combaterea cererii de recurs.

Intimata, personal, având cuvântul, solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței civile atacate ca fiind temeinică și legală, pentru motivele dezvoltate pe larg pe cale de întâmpinare.

Curtea, în temeiul art.150 pr.civ. declară închise dezbaterile și reține cauza în pronunțare.

CURTEA,

Prin sentința civilă nr.5005 din data de 17.06.2008, pronunțată de către Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă, Asigurări Sociale, contencios Administrativ și Fiscal, s-a admis acțiunea formulată de contestatoarea, în contradictoriu cu intimata Casa de Pensii a Municipiului B; s-a obligat intimata să recalculeze drepturile de pensie ale contestatoarei prin valorificarea veniturilor suplimentare evidențiate în adeverințele nr.2735/20.12.2007 și 2725/20.12.2007, emise de SC SA, nr.340/29.11.2007, nr.339/29.11.2007, emise de SC SA, începând cu data de 1.09.2005 și să emită o noua decizie în acest sens.

Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că, petenta a fost pensionată în baza Legii nr.3/1977 prin decizia nr.-/19.08.1996, privind acordarea pensiei pentru munca depusă și limită de vârstă, emisă de Casa Locală de Pensii Sector 3, începând cu data de 01.09.1996.

S-a arătat că prin decizia nr.-/31.08.2005 privind recalcularea pensiei din sistemul public emisă de Casa Locală de Pensii Sector 3, drepturile de pensie ale contestatoarei au fost recalculate în baza OUG nr.4/2005, începând cu data de 1.12.2005, reținându-se un punctaj mediu anual de 1,80748 puncte și un cuantum al drepturilor de pensie de 535 lei, iar prin decizia nr.-/1.07.2007, pensia contestatoarei a fost recalculată în baza OUG nr.19/2007 începând cu data de 01.07.2007, în sumă de 717 lei în baza unui punctaj mediu anual de 1,80843 puncte.

S-a constatat că, potrivit mențiunilor din adeverințele nr.2735/20.12.2007 și nr.2725/20.12.2007, eliberate de SC SA și adeverințele nr.340/29.11.2007 și nr.339/20.11.2007, eliberate de SC SA. în perioada 1968-1978, respectiv 1978-1995, contestatoarea a obținut venituri suplimentare la retribuția tarifară de încadrare, respectiv la salariul de bază,care au fost incluse în baza lunară de calcul a contribuției de asigurări sociale, conform art.1 din Decretul nr.389/1972, conform căruia angajatorii au fost obligați să verse la bugetul asigurărilor sociale de stat o contribuție de 15% asupra câștigului brut realizat al salariatului, indiferent de forma în care s-au realizat aceste venituri.

S-a apreciat că, deși contestatoarea a solicitat intimatei recalcularea drepturilor de pensie pe baza actelor doveditoare, prin cererea înregistrată sub nr.-/10.01.2008, intimata nu a procedat la recalcularea drepturilor de pensie ale acesteia cu valorificarea veniturilor obținute rezultate din înscrisurile doveditoare, încălcând astfel principiul contributivității prevăzut de art.2 lit.e din Legea 19/2000.

S-a mai arătat că, intimata deși legal citată cu mențiunea de a depune actele care au stat la baza deciziei de pensie nu s-a conformat dispozițiilor instanței și nici nu a formulat în apărare întâmpinare.

S-a avut în vedere că, art.78 din Legea nr.19/2000 stipulează că: "Punctajul anual al asiguratului se determină prin împărțirea la 12 a punctajului rezultat în anul respectiv din însumarea numărului de puncte realizat în fiecare lună. Numărul de puncte realizat în fiecare lună se calculează prin raportarea salariului brut lunar individual, inclusiv sporurile și adaosurile, sau, după caz, a venitului lunar asigurat, care a constituit baza de calcul a contribuției individuale de asigurări sociale, la salariul mediu brut lunar din luna respectivă, comunicat de Comisia Națională pentru Statistică."

Împotriva acestei hotărâri s-a formulat recurs de către Casa de Pensii a Municipiului B, care a criticat-o pentru nelegalitate.

În motivarea recursului, întemeiat pe dispozițiile art.304 pct.9, și art.3041pr.civ. recurenta a făcut o enumerare a prevederilor art.4 din Legea nr.2/1983, și a arătat că, potrivit art.164 din Legea nr.19/2000, salariile brute sau nete prevăzute în carnetul de muncă, ori veniturile realizate în sistemul acordului global pretinse în cauză sunt venituri temporare, fără caracter permanent, neinserate în cartea de muncă, și care nu au făcut parte din baza de calcul a pensiilor, motiv pentru care nu pot fi luate în considerare la stabilirea drepturilor de pensie.

Recurenta a invocat prevederile art.10 din Legea nr.49/1992, care au modificat art.10 din Legea nr.3/1977.

Prin întâmpinarea formulată, intimata, a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Analizând întregul material probator administrat în cauză, prin prisma criticilor invocate de către recurentă, încadrate în motivul de recurs prevăzut de art.304 pct.9 pr.civ. cât și din oficiu, conform art.3041pr.civ. Curtea reține următoarele:

Prima instanță a interpretat și aplicat judicios prevederile legislației asigurărilor sociale atunci când a obligat intimata Casa de Pensii a Municipiului B să emită o nouă decizie prin care să ia în considerare la stabilirea drepturilor de pensie și a veniturilor obținute în sistemul acord global, dovedite prin adeverințele eliberate de către foștii angajatori.

Curtea nu poate primi susținerile recurentei, în sensul că veniturile obținute în sistem acord global nu pot face parte din baza de calcul a pensiei, întrucât acordul global a fost un mod de salarizare specific domeniului de activitate în care a lucrat contestatoarea, având deci un caracter permanent.

Aceste drepturi salariale (acord și prime) erau incluse în câștigul brut realizat de personalul salariat, iar angajatorii erau obligați să verse pentru acestea o contribuție de 15% la bugetul asigurărilor sociale de stat.

De vreme ce s-a făcut dovada că pentru aceste venituri s-a achitat contribuția de asigurări sociale, Curtea apreciază că acestea pot fi incluse în baza de calcul a pensiilor, în conformitate cu principiul contributivității reglementat de art.2 lit.e din Legea nr.19/2000.

A accepta punctul de vedere al recurentei ar însemna a se crea discriminări între persoanele care au contribuit cu aceeași sumă la bugetul asigurărilor sociale.

Totodată, Curtea mai reține că, deși veniturile obținute în acord global nu sunt prevăzute expres în categoria sporurilor cu caracter permanent, totuși acestea trebuie avute în vedere la stabilirea drepturilor de pensie, în raport de prevederile art.2, art.4 alin.3 și 4 din OUG nr.4/2005, de vreme ce au făcut parte din fondul de salarii pentru care s-au achitate contribuțiile de asigurări sociale, iar legea dă posibilitatea luării în considerare a tuturor sporurilor de această natură, probate nu numai prin înscrierea lor în carnetul de muncă, ci și cu adeverințele emise de angajatori, conform art.164 din Legea nr.19/2000.

Pentru toate considerentele arătate, Curtea va respinge ca nefondat recursul, în baza art.312 pr.civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta Casa de Pensii a Municipiului, împotriva sentinței civile nr.5005 din data de 17.06.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr.13555/3/AS/2008, în contradictoriu cu intimata.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi 25.02.2009.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR

- - - - -

-

GREFIER

Red.:

Dact.: /2ex.

02.03.2009

Jud. fond.:;

Președinte:Rotaru Florentina Gabriela
Judecători:Rotaru Florentina Gabriela, Uță Lucia, Cristescu

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Comentarii despre Obligație de a face. Decizia 1156/2009. Curtea de Apel Bucuresti