Obligație de a face. Decizia 126/2008. Curtea de Apel Pitesti
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA CIVILĂ, PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR- DECIZIE NR. 126/R-CA
Ședința publică din 21 Octombrie 2008
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Nicoleta Simona Păștin JUDECĂTOR 2: Paulina Ghimișliu
JUDECĂTOR 3: Laura
Judecător -
Grefier
S-a luat în examinare pentru soluționare, recursul declarat de reclamantul, împotriva sentinței civile nr.510/AS din 04 iunie 2008 pronunțată de Tribunalul Argeș, în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică, au răspuns recurentul-reclamant, personal și consilier juridic pentru intimata-pârâtă Casa Județeană de Pensii A, în baza delegației depusă la dosar.
Procedura este legal îndeplinită.
Recursul este scutit de plata taxei de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier ul de ședință, după care:
Reprezentantul intimatei Casa Județeană de Pensii A, depune la dosar întâmpinare în două exemplare.
Se înmânează recurentului-reclamant copie de pe întâmpinarea formulată de intimata-pârâtă.
Recurentul-reclamant depune la dosar concluzii scrise și declară că nu solicită termen pentru a studia întâmpinarea.
Curtea constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul asupra lui.
Recurentul-reclamant având cuvântul, susține oral recursul așa cum a fost formulat în scris, solicitând admiterea lui și acordarea drepturilor bănești conform deciziei de pensie.
Reprezentantul intimatei-pârâte având cuvântul, solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca legală și temeinică a sentinței pronunțată de Tribunalul Argeș, pentru motivele invocate în întâmpinarea depusă la dosar și susținută oraș.
Susține că, așa cum rezultă din adresa nr.97 din 06.06.2008 Direcției Documente de Plată din cadrul, drepturile de pensie ale recurentului-reclamant au fost indexate conform dispozițiilor legale din acea dată.
CURTEA
Asupra recursului civil de față constată că prin cererea înregistrată la data de 17.01.2008 pe rolul Tribunalului Argeș, reclamantul a chemat în judecată pe pârâta Casa Județeană de Pensii A pentru ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să fie obligată să îi achite diferențele de pensie cuvenite pentru perioada 01.09.1997 - 01.12.2005 ca urmare a punerii în plată a pensiei pentru limită de vârstă în cuantum de 546.867 lei ROL stabilite prin decizia de pensie nr.-/1997.
În motivarea cererii se arată că salariatul casei de pensii a efectuat plata pensiei și a pensiei suplimentare într-un cuantum total eronat de 471.437 lei ROL în loc de 546.867 lei ROL, cât i se cuvenea începând cu 01.09.2007. În acest cuantum intră și pensia suplimentară.
S-a procedat astfel pentru că s-a ținut seama de nivelul pensiei din luna aprilie 1997 și nu a fost adăugată indexarea de 16% ce a operat la data de 01.09.1997, așa cum s-a și menționat în decizia de pensie.
Această mențiune a fost adăugată pe decizie, însă cuantumul rezultând din indexare nu a fost plătit niciodată reclamantului.
A sesizat Casa Națională de Pensii și alte drepturi de Asigurări Sociale, precum și Ministerul Muncii, dar nu a fost lămurit prin răspunsurile primite.
Prin întâmpinare, pârâta Casa Județeană de Pensii Aaf ormulat următoarele apărări:
Prin decizia nr.-/18.08.1997 a A, reclamantul a fost înscris la pensie pentru muncă depusă și limită de vârstă începând cu data de 01.09.1997, conform prevederilor Legii nr.3/1977.
Decizia a rămas definitivă ca urmare a neconstestării în termenul prevăzut de lege.
Suma de 13.500 lei înscrisă de mână cu pix albastru pe decizia de pensie reprezintă compensația bănească acordată ca urmare a creșterii prețului pâinii. Această compensație nu face parte din pensia de asigurări sociale de stat sau pensia suplimentară.
Mai mult, se arată, compensația a fost acordată numai în luna septembrie 1997, deoarece Legea nr.73/1997 prevedea acoperirea cheltuielilor suplimentare determinate de liberalizarea prețului pâinii numai în perioada aprilie - septembrie 1997.
În ceea ce privește dovada plății acestei compensații în luna septembrie 1997, pârâta arată că nu o poate depune la dosar pe motiv că la acel moment A nu deținea un sistem informatizat de evidențiere a plății pensiilor.
În subsidiar, se arată, contestatorul nu mai poate solicita plata acestei compensații față de dispozițiile Decretului nr.167/1958 privitor la prescripția extinctivă.
Prin sentința civilă nr.510/AS din 04.06.2008, Tribunalul Argeșa respins contestația ca tardiv formulată.
A avut în vedere pentru aceasta precizarea făcută de contestator, în sensul că cererea de chemare în judecată este îndreptată împotriva deciziei de pensie nr.-/1997.
A considerat că sunt incidente prevederile art.87 din Legea nr.19/2000, potrivit cărora decizia de pensionare poate fi contestată la instanța judecătorească în termen de 45 zile de la comunicare.
Față de anul emiterii deciziei contestate, a apreciat că prezenta contestație este tardiv formulată.
Împotriva sentinței a formulat recurs în termen legal reclamantul, criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate astfel:
Instanța de fond a soluționat excepția tardivității relativ la un alt obiect decât cel formulat prin cererea de chemare în judecată.
Recurentul-reclamant a solicitat punerea în plată a pensiei stabilite corect în cuantum de 546.867 ROL prin decizia de pensionare nr.-/18.08.1997.
Așa cum rezultă și din titlul acțiunii, reclamantul nu a contestat decizia de pensie, de altfel acesta nu avea motive pentru care să o atace în instanță.
Chiar și în cazul în care s-ar reține că a contestat decizia de înscriere la pensie, cum nemulțumirea se referă la niște plăți efectuate greșit în mod succesiv, termenul de prescripție curge în mod distinct pentru fiecare lună de plată, astfel încât acțiunea nu este în întregime prescrisă.
Arată încă o dată recurentul-reclamant că este de acord cu modalitatea de stabilire a drepturilor de pensie prin decizia menționată, nu este însă de acord cu modul în care acestea au fost puse în plată.
Întrucât susține că nu este vorba în cauză despre neplata unei compensații bănești pentru scumpirea alimentelor, se impune a se cerceta cu ce titlu a fost acordată suma menționată cu pixul pe decizie și dacă plata acesteia a fost efectuată.
Atunci când a declarat că prezenta contestație este îndreptată împotriva deciziei de pensie reclamantul a avut în vedere faptul că exemplarul avut în posesia sa, care cuprinde acea mențiune de mână este diferit de cel prezentat de intimată.
De aceea a solicitat instanței să confrunte cele două exemplare.
Recursul este fondat.
Obiectul cererii de chemare în judecată îl constituie obligarea casei de pensii la plata drepturilor de pensie astfel cum au fost stabilite prin decizia de pensie nr.-/18.08.1997 pe care s-a făcut mențiunea de mână a unui cuantum total al drepturilor bănești de 546.867 ROL.
Motivele de fapt ale cererii de chemare în judecată vizează această pretenție, și nu modalitatea de stabilire a drepturilor de pensie.
Astfel, partea susține că deși pe exemplarul deciziei ce i-a fost comunicat s-a făcut mențiunea de mână a achitării unor drepturi bănești în cuantum total de 546.867 ROL, pârâta i-a plătit numai 471.439 ROL.
A mai arătat că diferența reprezintă indexarea de 16% a drepturilor de pensie începând cu data de 01.09.1997, astfel că i se cuvine pe întreaga perioadă cuprinsă între 01.09.1997 și 01.12.2005, dată de la care pensiile din fostul sistem public al asigurărilor sociale de stat au fost recalculate.
Solicitând reclamantului să precizeze decizia împotriva căreia se îndreaptă contestația sa, instanța a schimbat obiectul acțiunii, încălcând astfel prevederile art.129 alin.(6) Cod procedură civilă.
Reclamantul nu a contestat legalitatea și temeinicia stabilirii drepturilor de pensie, ci a susținut că potrivit mențiunilor acestei decizii plățile făcute până în prezent nu sunt integrale.
Verificând exercitarea în termenul de prescripție a dreptului de a contesta decizia instanța a soluționat cauza fără a intra în cercetarea fondului.
Cererile vizând modul de plată al drepturilor de pensie sunt supuse regulilor de drept comun în ceea ce privește exercițiul dreptului la acțiune.
Prin urmare, în interiorul termenului de prescripție reglementat de art.3 din Decretul nr.167/1958 privitor la prescripția extinctivă, instanța este investită a verifica titlul cu care a fost acordată suma menționată pe decizia de pensie și în ce condiții a fost efectuată plata acesteia.
Pentru aceste considerente, în temeiul art.304 pct.9 Cod procedură civilă coroborat cu art.312 alin.(3) Cod procedură civilă, Curtea va admite recursul și va casa sentința, cu consecința trimiterii cauzei spre rejudecare la aceeași instanță de fond.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de recurentul-reclamant, împotriva sentinței civile nr.510/AS din 04 iunie 2008 pronunțată de Tribunalul Argeș, în dosarul nr-, intimată fiind pârâta CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII
Casează sentința și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 21.10.2008, la Curtea de APEL PITEȘTI - Secția Civilă, pentru cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale și pentru cauze cu Minori și de Familie.
,
Grefier,
Red.
Tehnored./
4 ex./13.11.2008
Jud.fond: /
Președinte:Nicoleta Simona PăștinJudecători:Nicoleta Simona Păștin, Paulina Ghimișliu, Laura