Obligație de a face. Decizia 1337/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr-
Format vechi nr.8664/2008
O MNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR.1337/
Ședința publică de la 04 martie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Uță Lucia
JUDECĂTOR 2: Cristescu Simona
JUDECĂTOR 3: Rotaru Florentina
GREFIER -
*****************
Pe rol fiind soluționarea cererii de recurs formulată de recurentaCasa de Pensii a Municipiului Bîmpotriva sentinței civile nr.5498 din data de 03.09.2008 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr.15341/3/AS/2008, în contradictoriu cu intimata, având ca obiect:"obligația de a face".
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă intimata,personal, lipsind recurentaCasa de Pensii a Municipiului
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează Curții că s-a depus la dosar prin intermediul serviciului "registratură" al acestei secții la data de 23.02.2009, întâmpinare însoțită de înscrisuri în fotocopie din partea intimatei.
Curtea în ședință publică, procedează la legitimarea intimatei cu CI seria - nr.- eliberată de Secția 4 la data de 09.11.2004.
Intimata, personal, interpelată fiind, arată că nu are cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat.
Curtea, constatând cauza în stare de judecată acordă intimatei cuvântul în combaterea cererii de recurs.
Intimata, personal, având cuvântul, solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței civile recurate ca fiind temeinică și legală, pentru motivele dezvoltate pe larg pe cale de întâmpinare.
Curtea, în temeiul art.150 pr.civ. declară închise dezbaterile și reține cauza în pronunțare.
CURTEA,
Prin sentința civilă nr. 5498 din 03.09.2008 Tribunalul București Secția a VIII a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, a admis acțiunea formulată de reclamanta, în contradictoriu cu intimata Casa de Pensii a Municipiului B, a obligat intimata să emită o decizie prin care să recalculeze pensia pentru limită de vârstă cuvenită reclamantei, retroactiv, începând cu data de 01.05.2008, cu luarea în considerare a tuturor veniturilor atestate de adeverința nr.268/28.03.2008 emisă de SC SA.
A obligat pârâta la plata către reclamantă a sumelor reprezentând diferența dintre pensia cuvenită conform prezentei sentințe și pensia efectiv încasată, pe perioada 01.05.2008, la zi.
Pentru a pronunța această hotărâre prima instanța a reținut că reclamantei i-au fost stabilite drepturile de pensie prin decizia nr. -/2.11.2006, însă intimata nu a soluționat pozitiv cererea de recalculare a pensiei cu luarea în considerare a veniturilor suplimentare atestate de adeverința nr.268/28.03.2008 emisă de SC SA, cerere înregistrată la intimată la data de 3.04.2008.
Prima instanță a apreciat că acțiunea este admisibilă în temeiul dispozițiilor art. 155 lit. e din Legea nr. 19/2000 iar pe fondul cauzei a invocat dispozițiile Legii nr. 27/1966 și ale art. 1 din Decretul nr. 389/1972 precum și art. 78 alin.1 din Legea nr. 19/2000 și a obligat pârâta să valorifice aceste venituri, pentru care s-au achitat contribuțiile de asigurări sociale, o soluție contrară reprezentând o încălcare a principiului contributivității reglementat de art. 2 lit.e din Legea nr. 19/2000.
Tribunalul a reținut că formele de retribuire în acord nu au făcut parte din baza de calcul a pensiei însă conform Legii nr.3/1977 dreptul la pensie era recunoscut pentru toți cei care plătiseră asigurări sociale care se stabileau și se achitau în raport de câștigul brut realizat, nu de cel tarifar. În acest sens instanța de fond a apreciat că ceea ce interesează nu este caracterul permanent sau nepermanent al unor venituri ci faptul că statul și-a încasat drepturile la momentul cuvenit iar contraprestația primită de asigurați trebuie să fie corespunzătoare pentru a nu se rupe echilibrul raportului juridic între părți.
Împotriva hotărârii a declarat recurs pârâta, criticând-o pentru motive de nelegalitate și netemeinicie.
În motivarea recursului său, recurenta-pârâtă a invocat dispozițiile art. 304 pct.9 și art. 3041Cod pr.civilă, cu motivarea că potrivit art.164 din Legea nr. 19/2000, la determinarea punctajelor anuale, până la intrarea în vigoare a acestei legi, se utilizează salariile brute sau nete, în conformitate cu modul de înregistrare a acestora în carnetul de muncă. Astfel, până la data de 1 iulie 1977, se înscriau salariile brute, de la data de 1 iulie 1977 până la data de 1 ianuarie 1991, se înscriau salariile nete, iar de la data de 1 ianuarie 1991 salariile brute. De asemenea, a statuat legiuitorul că la determinarea punctajelor medii anuale, pe lângă salarii, se au în vedere și sporurile care au făcut parte din baza de calcul a pensiilor conform legislației anterioare și care sunt înregistrate în carnetul de muncă.
Din cele menționate anterior rezultă că la determinarea punctajelor anuale, este imperios necesar să se valorifice pe lângă salarii și sporurile cu caracter permanent, care după data de 1 aprilie 1992 au făcut parte din baza de calcul a pensiilor conform legislației anterioare și care sunt înregistrate în carnetul de muncă sau sunt dovedite cu adeverințe eliberate de unități conform legislației în vigoare.
Recurenta a susținut că veniturile suplimentare obținute de reclamantă nu reprezintă sporuri cu caracter permanent ci o formă de remunerare, în funcție de realizarea indicatorilor, de predarea lucrărilor de cercetare științifică pentru care își asumau răspunderea de finalizare și realizare, etc. reglementată de legislația în vigoare la acea dată, în speță art.12, din Legea nr.57/1974, privind retribuirea după cantitatea și calitatea muncii, în timp ce sporurile reprezintă sume de bani acordate prin raportare la retribuția tarifară.
Această diferențiere rezultă foarte clar din dispozițiile Legii nr.57/1974 care definește retribuția tarifară și enumera indemnizațiile, majorările și sporurile care includ și retribuția tarifară de încadrare, precum și din dispozițiile Decretului nr. 92/1976 care reglementează datele ce se înscriu în carnetul de muncă, coroborat cu Ordinul nr. 136/1976, pentru aprobarea metodologiei de întocmire, completare, păstrare și evidență a carnetului de muncă, norme legale din care rezultă că veniturile realizate în acord global, primele ocazionale și premiile, nu se înscriau în carnetul de muncă și prin urmare nu se utilizau la determinarea punctajelor anuale potrivit art.164, alin.1, din Legea nr. 19/2000. Recurenta a invocat în acest sens art. 4 și 5 din Legea nr. 2/1983, art. 3 alin. 1 din Legea nr. 49/1992 și a afirmat că legiuitorul a înțeles să excludă, printr-un text de lege expres, anumite categorii de venituri și sporuri din baza de calcul a drepturilor de pensie. De aceea orice interpretări extinctive contravin textului de lege.
Intimata a formulat întâmpinare solicitând respingerea recursului ca nefondat.
Analizând sentința recurată prin prisma criticilor formulate și cu aplicarea art.3041Cod procedură civilă, Curtea reține următoarele:
Recursul intimatei pârâte este nefondat întrucât reclamanta a făcut dovada sumelor obținute în perioada 1973-1989, cu titlu de venituri suplimentare cu adeverința emisă de fostul angajator din care rezultă care sunt veniturile de care aceasta a beneficiat, în completarea celor dovedite prin cartea de muncă.
Conform art.1 din Decretul nr.389/1972, angajatorii erau obligați să vireze la bugetul asigurărilor sociale de stat o contribuție de 15% asupra câștigului brut realizat de personalul angajat indiferent de forma de realizare a acestor venituri.
Având în vedere că sumele obținute de contestatoare au fost incluse în baza de calcul a contribuției de asigurări sociale, ele nu pot fi excluse de la calculul punctajului pensiei întrucât, o soluție contrară ar determina încălcarea principiului contributivității reglementat de art.2 lit.e din Legea nr.19/2000 și ar duce la obținerea unui drept de pensie inferior față de nivelul contribuției de asigurări sociale achitată de categoria de salariați aflată în situații similare.
Recurenta a făcut referire la veniturile obținute în acord global, invocând art. 4 și 5 din Legea nr. 2/1983 însă, aceste dispoziții nu contravin principiilor generale aplicabile în calculul pensiilor.
Prin urmare, în mod corect, instanța de fond a făcut aplicarea dispozițiilor cu caracter de principiu din Legea nr.19/2000 și a obligat intimata să ia în considerare toate veniturile dovedite cu adeverința menționată, întrucât nu există dispoziții legale care să le excludă din baza de calcul a pensiei.
Față de aceste împrejurări, Curtea constată că susținerile recurentei intimate nu sunt de natură a dovedi nelegalitatea și netemeinicia sentinței primei instanțe, motiv pentru care, în baza art.312 Cod procedură civilă va respinge recursul acesteia ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul formulat de recurenta-pârâtă CASA DE PENSII A MUNICIPIULUI B, împotriva sentinței civile nr.5498 din data de 03.09.2008 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr.15341/3/AS/2008, în contradictoriu cu intimata .
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 04.03.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - -
GREFIER,
Red.
Tehnored.
2 ex./03.04.2009
Jud.fond:
Președinte:Uță LuciaJudecători:Uță Lucia, Cristescu Simona, Rotaru Florentina
