Obligație de a face. Decizia 1397/2009. Curtea de Apel Galati
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL GALAȚI
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR.1397
Ședința publică din 14.12.2009
PREȘEDINTE
Judecător
JUDECĂTOR 1: Alina Savin
Grefier - -
.-.-.-.-.-.-.
Pe rol fiind judecarea recursurilor declarate de recurenții pârâți CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII G și CURTEA DE APEL GALAȚI, împotriva sentinței civile nr. 938/05.06.2009 pronunțată de Tribunalul Galați în litigiul intervenit în contradictoriu cu reclamantul, având ca obiect " obligație de a face".
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns: pentru recurenta-pârâtă CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII G consilier juridic G, lipsă fiind intimata-pârâtă CURTEA DE APEL GALAȚI și intimatul-reclamant.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că s-au depus la dosar concluzii scrise, după care:
Nemaifiind cereri de formulat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.
Reprezentantul recurentei precizează că a studiat concluziile depuse la dosar.
Arată că valorificarea drepturilor de pensie se face la cererea titularului acestor drepturi adresată Casei de Pensii, ori intimatul nu a formulat această cerere, acesta nefiind în posesia actelor prevăzute de lege pentru recalcularea pensiei.
Consideră că prin respingerea excepției de prematuritate invocate la fond, instanța de fond a pronunțat o hotărâre nelegală, întrucât recurenta nu poate pune în executare hotărârea deoarece nu se află în posesia adeverinței menționată în dispozitivul hotărârii.
Solicită admiterea recursului, iar în rejudecare admiterea excepției prematurității.
Față de recursul declarat de Curtea de APEL GALAȚI lasă la aprecierea instanței.
CURTEA:
Asupra recursurilor civile de față.
Examinând actele și lucrările dosarului constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.938/5.06.2009 pronunțată de Tribunalul Galați în dosarul nr-, a fost respinsă ca nefondată excepția prematurității acțiunii invocată de pârâta Casa Județeană de Pensii
A fost admisă acțiunea formulată de reclamantul, în contradictoriu cu pârâții Curtea de APEL GALAȚI și Casa Județeană de Pensii
A fost obligată Curtea de APEL GALAȚI să elibereze reclamantului o adeverință cu veniturile actualizate care să cuprindă sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică de 50% și indexarea salariilor pentru anul 2007, conform deciziei civile nr. 323/R/7 mai 2008 Curții de APEL GALAȚI și sporul de confidențialitate de 15% conform sentinței civile nr. 770/12.06.2008 a Tribunalului Galați.
A fost obligată Casa Județeană de Pensii G să recalculeze pensia de serviciu a reclamantului conform adeverinței de venituri mai sus-menționate.
Pentru a pronunța hotărârea judecătorească, prima instanță a reținut următoarele:
Prin cererea înregistrată sub numărul 2091/121/13.04.2009 pe rolul Tribunalului Galați reclamantul a chemat în judecată pe pârâții Curtea de APEL GALAȚI și Casa Județeană de Pensii G solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să o oblige pe prima pârâtă la eliberarea unei adeverințe de venituri actualizată pe baza unei îndemnizații de încadrare brute care să reprezinte nivelul de 118,88 pentru luna 2007 față de nivelul lunii 2006, cu includerea indexărilor aferente anului 2008, precum și a sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică de 50% și a celui de confidențialitate de 15% calculate din îndemnizația lunară brută.
A mai solicitat reclamantul obligarea celei de-a doua pârâte la emiterea unei noi decizii de stabilire a cuantumului pensiei de serviciu conform adeverinței de venituri actualizată.
În motivarea în fapt a cererii reclamantul a arătat că a îndeplinit funcția de judecător la Curtea de APEL GALAȚI până la data de 1.05.2008 când a fost eliberat din funcție prin pensionare și că la stabilirea cuantumului pensiei de serviciu s-au avut în vedere drepturile salariale efectiv plătite din dispoziția ordonatorului principal de credite dar ulterior prin decizia civilă numărul 323/7.05.2008 pronunțată de Curtea de APEL GALAȚI s-a stabilit că reclamantul are dreptul la un spor de 50% din salariul brut lunar precum și la indexarea salariilor pe anul 2007 în cuantum de 5 %, 2% și respectiv 11% iar prin sentința civilă 770/12.06.2008 pronunțată de Tribunalul Galațis -a stabilit că reclamantul are dreptul la plata sporului de confidențialitate în cuantum de 15% din salariul brut lunar.
În drept reclamantul și-a întemeiat acțiunea pe dispozițiile art.973 Cod civil, art. 82 și 85 din legea 303/2004 și pe cele ale normelor de aplicare aprobate prin HG 1275/2005.
În dovedirea acțiuni s-a folosit de proba cu acte.
Pârâta a invocat excepția prematurității acțiunii întrucât reclamantul nu a solicitat mai întâi actualizarea pensiei de serviciu și nici nu a obținut de la fostul angajator a adeverință modificată în baza căreia să solicite actualizarea pensiei.
Pe fond a solicitat respingerea acțiunii întrucât drepturile reclamantului au fost corect stabilite.
Pârâta Curtea de APEL GALAȚIa solicitat respingerea acțiunii.
Conform art. 137.pr.civilă, a fost analizată cu precădere excepția prematurității acțiunii, excepție pe care instanța o consideră nefondată întrucât reclamantul a optat ca în cadrul aceleiași acțiuni să solicite obligarea fostului angajator la eliberarea unei noi adeverințe de venituri și,în cazul admiterii acestui capăt de cerere obligarea pârâtei Casa Județeană de Pensii G la recalcularea pensiei.
Examinând actele și lucrările dosarului instanța a constatat că acțiunea este fondată. Prin decizia civilă numărul 323/7.05.2008 pronunțată de Curtea de APEL GALAȚI s-a stabilit că reclamantul are dreptul la un spor de 50% din salariul brut lunar precum și la indexarea salariilor pe anul 2007 iar prin sentința civilă 770/12.06.2008 pronunțată de Tribunalul Galațis -a stabilit că reclamantul are dreptul la plata sporului de confidențialitate în cuantum de 15% din salariul brut lunar. Deși aceste drepturi au fost recunoscute reclamantului pentru o perioadă anterioară datei la care s-a pensionat ele nu au fost luate în calcul la stabilirea cuantumului pensiei de serviciu.
A fost admisă acțiunea, obligată pârâta Curtea de APEL GALAȚI să emită o nouă adeverință cu veniturile actualizate care să cuprindă și drepturile recunoscute prin decizia civilă numărul 323/7.05.2008 pronunțată de Curtea de APEL GALAȚI și sentința civilă 770/12.06.2008 pronunțată de Tribunalul Galați și față de disp. art. 89 din Legea 19/2000 a fost obligată pârâta Casa Județeană de Pensii G să recalculeze pensia de serviciu a reclamantului conform noii adeverințe.
Împotriva sentinței civile au declarat recurs pârâtele Casa Județeană de Pensii G și Curtea de APEL GALAȚI.
Recurenta- pârâtă Casa Județeană de Pensii Gac riticat hotărârea primei instanțe sub aspectul respingerii excepției de prematuritate a acțiunii, în mod greșit și cu încălcarea prevederilor legale.
A invocat faptul că reclamantul nu s-a adresat cu o cerere vizând valorificarea drepturilor sale de pensie și nici nu avea cum avându-se în vedere că nu se afla în posesia înscrisurilor prevăzute de lege privind atestarea modificării elementelor de stabilire inițială a drepturilor de pensie de serviciu.
Revizuirea drepturilor de pensie se face urmare a depunerii de către angajator a declarației rectificative, casa de pensii procedând la recalcularea drepturilor cuvenite, respectiv la emiterea unei noi decizii conform noilor elemente vizând veniturile realizate de titular.
Instanța de fond a înlăturat aceste apărări, fără să motiveze care au fost temeiurile pentru care acestea nu au fost reținute.
În ceea ce privește hotărârile judecătorești prin care i-au fost recunoscute reclamantului drepturile salariale retroactiv, a invocat inopozabilitatea, nefiind parte în aceste procese, cât și lipsei culpei casei de pensii în condițiile în care recunoașterea a avut loc după data pensionării iar titularul lor nu a procedat conform reglementărilor legale în vigoare, în vederea valorificării lor.
A mai invocat motivul depășirii de către prima instanță a atribuțiilor conferite de lege puterii judecătorești, aflându-se în imposibilitate de a pune în executare hotărârea criticată pentru simplul motiv că nu se află în posesia adeverinței menționate și nici nu sunt îndeplinite celelalte condiții prevăzute de leg privind depunerea de către angajator a declarațiilor rectificative și a documentelor privind dovada achitării obligațiilor către bugetul asigurărilor sociale de stat.
A solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii instanței de fond iar, în rejudecare, respingerea capătului de cerere îndreptat împotriva Casei Județene de Pensii G, ca fiind prematur formulat.
Și-a întemeiat recursul pe dispozițiile art.304 pct.4, 9, art.3041pr.civilă, Legea nr.19/2000 și Legea nr.303/2004, cu modificările ulterioare.
Recurenta- pârâtă Curtea de APEL GALAȚIa criticat hotărârea primei instanțe ca fiind dată cu încălcarea legii.
Reclamantul nu a încasat în totalitate drepturile salariale obținute prin hotărârile judecătorești menționate.
Plata acestor sume a fost prevăzută a se realiza în mod eșalonat potrivit OUG nr.75/2008 și OUG nr.71/2009, drepturile salariale reprezentând 50% spor de risc și suprasolicitare, 15% reprezentând spor de confidențialitate și indexarea salariilor pe anul 2007 fiind încasate parțial, că prin emiterea unor adeverințe în sensul solicitat s-ar crea o stare de discriminare în raport de veniturile încasate de judecătorii în activitate.
A solicitat admiterea recursului și modificarea sentinței civile în sensul celor arătate mai sus.
În drept și-a întemeiat recursul pe dispozițiile art.304 pct.9 pr.civilă.
Prin concluziile scrise depuse la dosar, intimatul- reclamant a solicitat respingerea ambelor recursuri și menținerea hotărârii instanței de fond.
A invocat faptul că acordarea pensiei de serviciu se realizează în baza unor legi speciale care prevăd calculul drepturilor de pensie funcție de drepturile salariale avute de solicitant în perioada de referință, sporurile solicitate pentru a fi incluse în baza de calcul fiind pretinse și recunoscute prin hotărâri judecătorești irevocabile.
Decizia nr.838/27.05.2009 a Curții Constituționale nu este aplicabilă în speță, hotărârile judecătorești irevocabile la care a făcut trimitere păstrându-și integral efectele.
În ceea ce privește recursul Casei Județene de Pensii G, revizuirea drepturilor de pensie se realizează lunar, celelalte aspecte invederate ținând de punerea în executare a hotărârii criticate obligația devenind exigibilă la momentul primirii documentelor necesare de la angajator.
În ceea ce privește recursul Curții de APEL GALAȚI, cele invocate țin de executarea creanțelor personalului în funcție, dreptul în sine nefiind contestat.
Nu a solicitat executarea creanțelor proprii ci numai recunoașterea acestora printr-un mijloc posibil și opozabil Casei Județene de Pensii G, executarea fiind o chestiune de viitor.
În situația discriminării invocate acțiunea trebuia respinsă pe fond drepturile fiind irevocabil pierdute, rezultând discriminarea la care face referire recurenta.
Examinând recursurile astfel declarate potrivit motivelor invocate și dispozițiilor legale incidente în materie, sub toate aspectele de fapt și de drept în conformitate cu prevederile art.3041pr.civilă, curtea reține următoarele:
Este întemeiată critica de nelegalitate a hotărârii judecătorești pronunțată de prima instanță, astfel cum a fost invocată de recurenta- pârâtă Casa Județeană de Pensii
Dealtfel, după modalitatea de redactare a criticilor formulate de recurenta- pârâtă Casa Județeană de Pensii G, motivul privind depășirea de către prima instanță a atribuțiilor puterii judecătorești vizează tot aplicarea greșită a legii, motiv de modificare a unei hotărâri prevăzut de art.304 pct.9 pr.civilă.
În acest sens, în soluționarea excepției de prematuritate a capătului de cerere formulat de reclamantul privind obligarea pârâtei Casa Județeană de Pensii G la recalcularea drepturilor sale de pensie, devin incidente prevederile HG nr.1275/2005 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr.303/2004 și ale Legii nr.47/1992, referitoare la pensiile de serviciu.
Potrivit art.14 din HG nr.1275/2005, stabilirea, actualizarea și plata tuturor pensiilor de serviciu prevăzute la art.82, 84 și la art.85 al.(2) și (3) din lege se efectuează de către casele teritoriale de pensii.
Sub aspect procedural, dispozițiile art.18 din HG nr.nr.1275/2005 stabilesc faptul că, în aplicarea prevederilor art.85 al.(2) și (3) din lege privind actualizarea anuală a pensiei de serviciu, Casa Națională de Pensii și Alte Drepturi de Asigurări Sociale transmite Consiliului Superior al Magistraturii, Înaltei Curți de Casație și Justiție, Departamentului Național Anticorupție și Ministerului Justiției listele cu titularii pensiilor de serviciu aflați în plată în luna a fiecărui an.
Instituțiile publice prevăzute la lit.a) transmit adeverințele nominale, întocmite conform anexelor nr.4-6 la prezentele norme metodologice, cu datele necesare actualizării pensiilor de serviciu, Casei Naționale de Pensii și Alte Drepturi de Asigurări Sociale, care le comunică caselor teritoriale de pensii în vederea punerii în aplicare.
La fiecare actualizare a pensiilor de serviciu casele teritoriale de pensii vor emite o nouă decizie pe baza adeverințelor transmise de aceste instituții. Noua decizie, însoțită de o copie a adeverinței în baza căreia s-a efectuat actualizarea, va fi comunicată pensionarului.
În speță, intimatul- reclamant nu s-a adresat recurentei- pârâte Casa Județeană de Pensii G și nu s-a depus documentația necesară solicitării de recalculare a drepturilor sale de pensie.
În lipsa acestora, după procedura reglementată expres prin dispozițiile enunțate mai sus, capătul de cerere formulat în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii G privind recalcularea drepturilor de pensie ale reclamantului apare ca fiind prematur.
Excepția având caracter peremptoriu, numai după parcurgerea procedurii prevăzută de lege instanța putea fi sesizată în vederea cercetării unor asemenea pretenții, sub aspectul soluției casei teritoriale de pensii privind solicitarea de recalculare a drepturilor de pensie.
În ceea ce privește recursul declarat de pârâta Curtea de APEL GALAȚI, curtea îl apreciază ca nefondat pentru următoarele considerente:
Pe fond, critica vizând pronunțarea hotărârii cu încălcarea legii nu poate fi primită.
Motivul de modificare a unei hotărâri judecătorești prevăzut de art.304 pct.9 pr.civilă, vizează situațiile de încălcare sau de aplicare greșită a legii cum ar fi: interpretarea eronată a unui text legal, aplicarea unei norme generale în locul unei norme speciale ori nesocotirea normelor de drept material, conceptul de lege având un sens larg.
În speță, obligația angajatorului de a elibera documente care să privească situația de salariat a solicitantului este una legală, fiind prevăzută ca atare prin dispozițiile art. 40 al.2 lit.h din Codul muncii.
De menționat faptul că, asemenea documente vizând calitatea de salariat a unei persoane se referă la toate împrejurările corespunzătoare situației de fapt rezultând din derularea unor raporturi juridice de muncă, prevederile codului muncii aplicându-se deopotrivă și acelor raporturi juridice neîntemeiate pe un contract individual de muncă, în măsura în care reglementările speciale nu sunt complete și aplicarea lor nu este incompatibilă cu specificul raporturilor de muncă respective.
În același sens, amintim dispozițiile speciale înscrise în art.13 al.2 din HG nr.1275/18.10.2005 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr.nr.303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor care instituie obligația unității angajatoare, în speță recurenta- pârâtă Curtea de APEL GALAȚI, de a emite adeverință- tip care să prevadă media veniturilor brute ale unui judecător sau procuror realizate în ultimele 12 luni de activitate înainte de data pensionării și venitul brut realizat la data pensionării de un judecător sau procuror, în condiții identice de vechime și nivel al instanței sau parchetului.
Asemenea date sunt necesare dacă se au în vedere și dispozițiile at.18 al.1 lit.b și al.2 din Norme, care dau posibilitatea actualizării pensiei de serviciu la începutul fiecărui an, în raport cu media veniturilor brute realizate în ultimele 12 luni de judecătorii și procurorii în activitate.
Nu a fost contestat faptul că intimatului- reclamant i-au fost recunoscute drepturi salariale cuvenite cu titlu de sporuri în baza unor hotărâri judecătorești definitive și irevocabile și care au influențat astfel cuantumul veniturilor brute obținute pe parcursul desfășurării activității în cadrul recurentei- pârâte Curtea de APEL GALAȚI.
Clarificări în acest sens au fost aduse prin Circulara cu nr.-/2008 a Ministerului Justiției și Libertăților, prin care se prevede includerea în baza de calcul pentru stabilirea, recalcularea sau actualizarea pensiei de serviciu a drepturilor salariale stabilite de instanță, chiar dacă plata acestor drepturi se va face ulterior.
Ca atare, disputa privind plata parțială a sumelor datorate cu un asemenea titlu în baza actelor normative de eșalonare reprezintă mai mult o problemă de executare propriu- zisă, care nu afectează caracterul cert și lichid al creanței, putând fi menționată ca atare în conținutul adeverințelor respective.
De menționat, sub acest aspect, faptul că prevederile invocate privind art.III din OUG nr.75/2008 au fost declarate ca fiind neconstituționale prin Decizia nr.784/12.05.2009 a Curții Constituționale.
În ceea ce privește aplicabilitatea Deciziei nr.838/27.05.2009 a Curții Constituționale ipoteza reținută prin aceasta nu este îndeplinită, în speță nefiind vorba despre o încălcare a principiului fundamental al separației și echilibrului puterilor în stat, ci despre îndeplinirea unei obligații legale ce revine recurentei- pârâte în calitate sa de angajator.
În consecință, pentru toate considerentele arătate și în conformitate cu dispozițiile art.312 al.1 pr.civilă, va fi respins ca nefondat recursul declarat de pârâta Curtea de APEL GALAȚI împotriva sentinței civile nr.938/5.06.2009 pronunțată de Tribunalul Galați în dosarul nr-.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de pârâta Casa Județeană de Pensii G, cu sediul în G,-, împotriva sentinței civile nr.938/5.06.2009 pronunțată de Tribunalul Galați în dosarul nr-.
Modifică în parte sentința civilă nr.938/5.06.2009 a Tribunalului Galați, în sensul că:
Admite excepția prematurității acțiunii formulată în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii G, și, în consecință:
Respinge ca prematur capătul de cerere privind recalcularea pensiei de serviciu.
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta Curtea de APEL GALAȚI.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței civile recurate.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 14 2009.
PREȘEDINTE: Alina Savin | JUDECĂTOR 2: Benone Fuică | JUDECĂTOR 3: Virginia Filipescu |
Grefier, |
Red./14.12.2009
Dact./5 ex/18.01.2010
FOND: -
Asis.jud.-
Președinte:Alina SavinJudecători:Alina Savin, Benone Fuică, Virginia Filipescu