Obligație de a face. Decizia 1501/2009. Curtea de Apel Bucuresti

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA A VII-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE

Dosar nr-(7896/2008)

DECIZIA CIVILĂ NR. 1501/

Ședința publică de la10.03.2009

Curtea constituită din:

PREȘEDINTE: Bodea Adela Cosmina

JUDECĂTOR 2: Petre Magdalena

JUDECĂTOR 3: Ilie

GREFIER

Pe rol soluționarea recursului declarat de recurenta-pârâtă CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII împotriva sentinței civile nr.5846/23.09.2008 pronunțate de Tribunalul București -Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr.17.285/AS/2008 în contradictoriu cu intimatul-reclamant.

La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, în sensul că intimatul-reclamant a formulat întâmpinare, înregistrată la dosar la data de 23.03.2009 și că reprezentantul avocat al intimatului-reclamant a formulat cerere, înregistrată la dosar la data de 09.03.2009, prin care solicită strigarea cauzei la sfârșitul ședinței, după care,

Curtea invocă, din oficiu, excepția tardivității declarării recursului și reține cauza în pronunțare pe acest aspect.

CURTEA,

Asupra recursului civil de față constată următoarele:

Prin sentința civilă nr.5846/23.09.2008 pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul București - Secția a VIII a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale a admis acțiunea formulată de contestatorul în contradictoriu cu Casa Județeană de Pensii

A fost obligată intimata să procedeze la recalcularea drepturilor de pensie ale contestatorului și să emită o nouă decizie de recalculare conform OUG nr. 4/2005, în care, la stabilirea punctajului mediu, să fie utilizat un stagiu complet de cotizare de 20 ani, începând cu data de 01.12.2005; a fost obligată intimata la plata sumei de 500 lei, cheltuieli de judecată către contestator, reprezentând onorariu avocat, conform chitanței de la dosar.

În considerente a reținut că recurentului-contestator i s-a deschis dreptul la pensie începând cu data de 01.08.1998, conform mențiunilor din copia deciziei de pensionare nr. 88412/24.07.1998 emise de Oficiul de Pensii

Prin urmare, contestatorul este beneficiarul procesului de recalculare reglementat prin OUG nr. 4/2005, începând cu data de 01.12.2005, conform HG nr. 1456/2005.

Atât prin decizia nr. 88412/30.11.2005 cât și prin decizia nr. 88412/22.08.2008 emise de Casa Județeană de Pensii I, în conformitate cu prevederile OUG nr. 4/2005, începând cu data de 01.12.2005, drepturile de pensie ale contestatorului au fost recalculate, fiind determinat un punctaj mediu anual recalculat inițial în valoare de 1,19434 puncte și ulterior de 1,21531 puncte.

Punctajele medii anuale determinate în procedura de recalculare au fost calculate prin utilizarea eronată a unui stagiu complet de cotizare de 30 de ani, după cum rezultă din copiile buletinelor de calcul, anexe ale deciziei de recalculare, de la dosar, deși, conform mențiunilor din copia deciziei nr. 88412/24.07.1998 depusă la dosar, contestatorul a lucrat în grupa I de muncă o perioadă de 22 ani 11 luni și 11 zile.

Pentru a reține că stagiul complet de cotizare utilizat de intimată nu este cel corect, se are în vedere faptul că, potrivit dispozițiilor art. 4 din OUG nr. 4/2005, determinarea punctajului mediu anual și a cuantumului fiecărei pensii se face pe baza datelor, elementelor și informațiilor din documentațiile de pensie aflate în păstrarea caselor teritoriale de pensii, cu respectarea prevederilor HG nr. 1.550/2004 privind efectuarea operațiunilor de evaluare în vederea recalculării pensiilor din sistemul public, stabilite în fostul sistem al asigurărilor sociale de stat potrivit legislației anterioare datei de 1 aprilie 2001, în conformitate cu principiile Legii nr. 19/2000.

Conform art. 2 alin. 3 din anexa HG 1550/2004, pentru persoanele ale căror drepturi de pensie s-au deschis în intervalul 1 iulie 1977 - 31 martie 2001, stagiul complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual va fi cel reglementat de Legea nr. 3/1977.

Din copia deciziei de pensionare, rezultă că dreptul la pensie al contestatorului s-a deschis în baza Legii nr. 3/1977.

Potrivit dispozițiilor art. 14 din Legea nr. 3/1977 "persoanelor care au lucrat efectiv cel puțin 20 ani în locuri care, potrivit legii, se încadrează în grupa I de muncă, sau cel puțin 25 ani în grupa a-II-a de muncă, la stabilirea pensiei li se ia în calcul, pentru fiecare an lucrat în aceste grupe câte:a) un an și șase luni pentru grupa I de muncă; b) un an și trei luni pentru grupa a-II-a de muncă. Pe această bază, persoanele care au lucrat în grupele I și a-II-a de muncă au dreptul, la cerere, să fie pensionate, la împlinirea vârstei de: a) 52 ani, pentru grupa I și 57 ani pentru grupa a-II-a, bărbații; b) 50 ani pentru grupa I și 52 ani pentru grupa a-II-a, femeile. Persoanele care îndeplinesc condițiile prevăzute de alin. 1 sunt pensionate, la cerere, și la 50 de ani, atât bărbații cât și femeile din grupa I de muncă, și la 55 ani bărbații sau 50 de femeile din grupa a-II-a de muncă.

Așadar, în Legea nr. 3/1977, pe lângă stagiile complete prevăzute de art. 8 (pentru cei care au muncit în condiții obișnuite), sunt reglementate alte stagii complete de cotizare, care se aplică în funcție de condițiile concrete în care beneficiarul prestației a lucrat, fie în grupa I, fie în grupa

a-II-a de muncă.

Întrucât, în speță, contestatorul a desfășurat activități în grupa I de muncă o perioadă de 22 ani 11 luni și 11 zile, întrucât dispozițiile art. alin.3 din anexa HG nr. 1550/2004 fac trimite la stagiul complet de cotizare prevăzut de Legea nr. 3/1977 și nu se limitează doar la valorificarea unui anumit stagiu complet de cotizare dintre cele la care actul normativ face referire, ceea ce înseamnă că pentru fiecare situație concretă, în funcție de particularitățile respective, se impune utilizarea stagiului complet de cotizare aplicabil, în baza dispozițiilor legale mai sus menționate, Tribunalul a considerat că, la calcularea punctajului mediu anual, trebuia utilizat un stagiu complet de 20 de ani.

Pentru motivele de fapt și de drept anterior expuse, s- dispus obligarea intimatei să recalculeze drepturile de pensie ale contestatorului prin utilizarea unui stagiu complet de cotizare de 20 ani în calculul punctajului mediu anual, începând cu 01.12.2005, conform OUG nr. 4/2005 și HG nr. 1456/2005, și să emită o nouă decizie în acest sens.

În baza art. 274 Cod de procedură civilă, s- dispus obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată efectuate de contestator, în valoare de 500 lei, onorariu avocat, conform chitanței de la dosar.

Împotriva sus-menționatei hotărâri, în termen legal a declarat recurs Casa Județeană de Pensii I, înregistrat pe rolul Curții de Apel București - Secția a VII a Civilă și pentru Cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale sub nr-.

În susținerea recursului arată că reclamantul nu a fost pensionat în baza unei legi speciale, ci a fost pensionat în baza Legii nr. 3/1977, așa cum este menționat și în decizia nr. 88412/01.08.1998, cu recunoașterea grupelor de muncă conform HG 481/1990, de care aceasta a beneficiat proporțional cu perioada lucrată în grupele de muncă.

Reducerea stagiului de cotizare se aplică doar acelor persoane care ies la pensie în baza legilor speciale.

Pentru cei 22 de ani, 1 lună și 11 zile lucrate în grupa a-II-a de muncă, reclamantul a beneficiat de un spor aferent de 11 ani.

Reclamantul a fost pensionat în baza art.14 din Legea nr. 3/1977 și HG nr. 481/1990 privind încadrarea personalului în grupele I și a-II-a de muncă de la locurile de muncă și activitățile cu condiții deosebite apărute după anul 1969 în unitățile Ministerului Industriei, care prevede: "personalul care este în activitate la locurile de muncă și activitățile cu condiții deosebite din unitățile Ministerului Industriei intrate în funcțiune după data de 18.03.1969, care nu au fost cuprinse în grupele I și a II-a de muncă conform prevederilor art. 2 din Decretul-Lege nr. 68/1990, va beneficia de încadrare în aceste grupe pe întreaga perioadă lucrată, potrivit anexelor nr. și II din prezenta hotărâre".

Reclamantul a beneficiat în acest sens de reducerea vârstei standard de pensionare, proporțional cu anii lucrați în grupe de muncă, respectiv a beneficiat de pensia de limită de vârstă cu vechime completă, la vârsta de 45 de ani și 11 luni, conform Legii nr. 3/1977, având o reducere a vârstei de pensionare aferente grupei de muncă de 11 ani.

Conform Adresei nr. 5388/16.11.2004 a CNPAS, "în situația pensiilor de limită de vârstă stabilite în perioada 01.07.1977-31.03.2001, inclusiv, stagiul complet de cotizare ce se va utiliza la determinarea punctajului mediu anual, este de 25 de ani pentru femei și de 30 de ani pentru bărbați".

Drepturile de pensie ale reclamantului s-au deschis la data de 01.06.2000 în condițiile aplicării art. 14 alin. 4 din Legea nr. 3/1977.

Potrivit nr. 1550/2004, art. 6 "determinarea punctajului mediu anual se face pe baza datelor din documentația de pensionare aflată în păstrarea caselor teritoriale de pensii".

Astfel, potrivit art. 7 alin. 1 "în situația în care în documentația de pensionare sunt înscrise perioade care constituie vechime în muncă, fără a exista și date referitoare la salariile avute de persoana în cauză în perioadele respective, casele teritoriale de pensii vor comunica în scris pensionarului datele care lipsesc, în vederea completării acestora".

Potrivit alin. 2, "în situația în care, în termen de 30 de zile de la comunicare, pensionarul nu prezintă actele prin care să dovedească salariile avute în perioadele în care documentația existentă la casele teritoriale de pensii nu conține informațiile necesare, la determinarea punctajului mediu anual se vor utiliza salariile minime pe țară, brute sau nete, după caz, prevăzute pentru acele perioade la art. 164 și în anexa nr. 7 la Legea nr. 19/2000, cu modificările și completările ulterioare".

Pentru aceste considerente, solicită instanței admiterea recursului, modificarea sentinței nr. 6846/23.09.2008, în sensul respingerii acțiunii reclamantului.

Cercetând actele și lucrările dosarului, Curtea constată că la termenul de judecată din 10.03.2009 a reținut cauza în pronunțare asupra excepției tardivității declarării recursului.

Într-adevăr, se constată că hotărârea atacată a fost comunicată recurentului, potrivit dovezii aflate la fila 72 dosarului de fond, la data de 02.10.2008, prin raportare la care termenul de recurs de 15 zile, prevăzut de art. 301. pr. civ. și calculat pe zile libere, conform art. 101 alin. 1. pr. civ. a expirat la data de 18.10.2008, zi nelucrătoare, prorogându-se până la sfârșitul zilei lucrătoare următoare, respectiv 20.10.2008.

Față de această din urmă dată, înregistrarea recursului, potrivit vizei Tribunalului București, la data de 21.10.2008, în condițiile în care o dată anterioară a depunerii lui la instanță sau la poștă, potrivit art. 104. pr. civ. nu a fost aprobată, s-a făcut tardiv, calea de atac urmând a fi respinsă în consecință.

Reținând culpa procesuală a recurentei pentru promovarea căii de atac respinse, în aplicarea art. 274 alin. 1. pr. civ, o va obliga pe aceasta la plata către intimat, a cheltuielilor de judecată în valoare de 600 de lei, onorariu avocat avansat în recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge, ca tardiv declarat, recursul formulat de recurenta-pârâtă CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII I împotriva sentinței civile nr.5846/23.09.2008 pronunțate de Tribunalul București -Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr.17.285/AS/2008 în contradictoriu cu intimatul-reclamant.

Obligă recurenta-pârâtă să plătească intimatui-reclamant cheltuieli de judecată în valoare de 600 lei.

IREVOCABILĂ.

Pronunțată în ședință publică, azi 10.03.2009

PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR

Comina

GREFIER

Red.

Tehnored:

2 ex/. 18.03.2009

Jud. Fond:

Președinte:Bodea Adela Cosmina
Judecători:Bodea Adela Cosmina, Petre Magdalena, Ilie

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Comentarii despre Obligație de a face. Decizia 1501/2009. Curtea de Apel Bucuresti