Obligație de a face. Decizia 1530/2009. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
Dosar nr-
Format vechi nr.8022/2008
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR.1530/
Ședința publică de la 11 martie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Cristescu Simona
JUDECĂTOR 2: Rotaru Florentina Gabriela
JUDECĂTOR 3: Uță
GREFIER -
*****************
Pe rol fiind soluționarea cererii de recurs formulată de recurentul împotriva sentinței civile nr.5850 din data de 23.09.2008 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr.17462/3/AS/2008, în contradictoriu cu intimataCasa de Pensii a Municipiului B,având ca obiect:"obligația de a face".
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă recurentul,personal, lipsind recurentaCasa de Pensii a Municipiului
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Curtea, în ședință publică, procedează la legitimarea recurentului cu CI seria - nr.- eliberată de Secția 16 la data de 19.08.2004.
Recurentul, personal, interpelat fiind, arată că nu are cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat.
Curtea, constatând cauza în stare de judecată acordă recurentului cuvântul în susținerea cererii de recurs.
Recurentul, personal, având cuvântul, susține oral motivele de recurs, solicitând a se observa că intimata Casa de Pensii a Municipiului B refuză să pună în plată pensia de invaliditate motivat de faptul că nu s-a precizat punctajul de 1,57346 stabilit prin raportul de expertiză tehnică de specialitate contabilă.
Față de această împrejurare, solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat și motivat în scris, modificarea sentinței civile recurate în sensul menținerii punctajului aferent deciziei de invaliditate pe care o depune la dosar în fotocopie.
Curtea, în temeiul art.150 pr.civ. declară închise dezbaterile și reține cauza în pronunțare.
CURTEA,
Asupra recursului civil de față constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.5850/23.09.2008, pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul București Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, a respins acțiunea formulată de contestatorul în contradictoriu cu Casa de Pensii a Municipiului B, ca neîntemeiată.
Pentru a pronunța această sentință, instanța a reținut că reclamantul a formulat contestație împotriva deciziei nr. -/28.02.2008 emisă de - Casa Locală de Pensii Sector 4, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună emiterea unei noi hotărâri în care să se menționeze punctajul pentru pensia de invaliditate, respectiv 1,57346, plata diferenței de bani între pensia primită și pensia cuvenită corespunzătoare punctajului 1,57346 pentru perioada 01.01.2005 până la zi, obligarea intimatei la plata daunelor morale în cuantum de 4000 RON cu motivarea că intimata refuză executarea sentinței civile nr. 2520/18.04.2007 prin care Tribunalul Bucureștia hotărât emiterea unei noi decizii cu punctajul stabilit conform raportului de expertiză 1,47305 pentru pensia pentru limită de vârstă și menținerea în plată a pensiei de invaliditate ca fiind cea mai favorabilă între cele două pensii conform art. 64 din Legea nr. 19/2000, intimata motivând că în hotărârea Tribunalului nu este menționată valoarea punctajului pentru pensia de invaliditate.
Prima instanță a constatat că prin sentința civilă nr. 2520/18.04.2007 s-a dispus anularea deciziei nr. -/31.08.2006 emisă de intimată, obligarea intimatei să emită o nouă decizie prin care să stabilească în favoarea contestatorului, retroactiv, cu începere din data de 01.01.2005, o pensie pentru limită de vârstă în cuantum de 4.353.735 ROL, pe baza unui punctaj mediu anual de 1,47305 puncte, obligarea intimatei să mențină în plată cu începere din data de 01.01.2005 pensia de invaliditate, obligarea intimatei la plata către contestator a sumei de 401,7 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, constând în onorariu expertiză.
Tribunalul a reținut că în baza sentinței civile nr. 2520/18.04.2007, prin decizia nr. -/28.02.2008, intimata a stabilit în favoarea contestatorului o pensie pentru limită de vârstă în valoare de - rol începând cu data de 01.01.2005, pe baza unui punctaj mediu anual de 1,47305 și a menținut în plată pensia de invaliditate, conform mențiunilor din motivarea deciziei.
Tribunalul a apreciat că ceea ce a dispus instanța prin titlul executoriu amintit se referă la valoarea punctajului mediu anual aferent pensiei pentru limită de vârstă și la menținerea pensiei de invaliditate, astfel că, intimata nu putea înscrie în decizia contestată decât valorile care sunt menționate expres în respectiva sentință civilă, precum și celelalte mențiuni ale titlului executoriu care se regăsesc în motivarea deciziei. Din motivarea acelei sentințe a rezultat faptul că dreptul la pensia de invaliditate a fost stabilit începând cu data de 01.12.2000, anterior intrării în vigoare a Legii nr. 19/2000, ceea ce înseamnă că regimul juridic al acestui drept nu este identic cu cel al pensiilor stabilite în baza Legii nr. 19/2000.
In speță, a apreciat instanța de fond, doar pensia pentru limită de vârstă la care contestatorul avea dreptul din data de 01.01.2005, putea fi calculată potrivit procedurii reglementate prin art. 76 și următoarele din Legea nr. 19/2000, așa încât, comparația dintre cele două tipuri de pensie, efectuată conform dispozițiilor art. 64 din Legea nr. 19/2000 pentru a se stabili care dintre pensii este mai avantajoasă, respectiv pensia de invaliditate a cărui cuantum a fost stabilit în baza legislației anterioare, și cea pentru limită de vârstă, calculată în baza Legii nr. 19/2000, nu implică și recalcularea pensiei de invaliditate conform procedurii prevăzute de art. 76 și următoarele de Legii nr. 19/2000.
Tribunalul a mai apreciat că punctajul mediu anual în valoare de 1,57346 evidențiat în raportul de expertiză contabilă, nu poate fi avut în vedere pentru că el a fost calculat conform art. 76 și următoarele din Legea nr. 19/2000.
Or, singura situație în care pensia de invaliditate stabilită în baza legislației anterioare se calculează conform regulilor prevăzute de art. 76 și următoarele din Legea nr. 19/2000, este aceea în care beneficiarul unei pensii de invalidate stabilite în baza legislației anterioare intră în procedura de recalculare reglementată prin OUG nr. 4/2005.
Dispozițiile OUG nr. 4/2005 nu sunt însă aplicabile în cazul contestatorului pentru că acestuia i s-a deschis dreptul la pensia de limită de vârstă la data de 01.01.2005, anterior datei de la care acest act normativ s-a aplicat, iar punctajul mediu anual ce îi revine pentru pensia de limită de vârstă a fost calculat conform regulilor instituite prin art. 76 și următoarele din Legea nr. 19/2000.
În consecință tribunalul a apreciat că regimurile juridice ale celor două tipuri de punctaje medii anuale sunt diferite întrucât în cazul persoanelor pensionate anterior intrării în vigoare a Legii nr. 19/2000, cum este și cazul contestatorului, punctajul mediu anual nu se determina pe procedura prevăzută de art. 77 și următoarele din Legea nr. 19/2000 ci în baza art. 180 din acest act normativ.
Dacă în prima situație, aplicabilă în cazul stabilirii drepturilor de pensie, punctajul mediu anual realizat de asigurat în perioada de cotizare se determină prin împărțirea numărului de puncte rezultat din însumarea punctajelor anuale realizate de asigurat în perioada de cotizare la numărul de ani corespunzător stagiului complet de cotizare, prevăzut în anexa nr. 3. în cea de a doua situație, aplicabilă pentru cei ale căror drepturi au fost stabilite până la data de 01.04.2001, data intrării în vigoare a Legii nr. 19/2000, punctajul mediu anual se calculează diferit respectiv prin raportarea cuantumului pensiilor cuvenite conform legislației anterioare, pe categoriile de pensii prevăzute la art. 40, din care s-a dedus contribuția pentru asigurările sociale de sănătate, datorată conform legii, la valoarea unui punct de pensie, stabilită în condițiile art. 80.
În consecință tribunalul a apreciat că este eronat punctul de vedere al contestatorului în sensul că i s-ar fi cuvenit o pensie în raport de un punctaj mediu anual în valoare de 1,57346, pentru că, în nici un caz, pensia stabilită anterior intrării în vigoare a Legii nr. 19/2000, nu poate fi recalculată conform procedurii reglementate prin art. 76-78 din Legea nr. 19/2000, decât în condițiile în care, s-ar fi aplicat dispozițiile OUG nr. 4/2005. or, în speță, acestea nu au incidență.
Tribunalul a constatat că potrivit dispozițiilor art. 64 alin.1 din Legea nr. 19/2000, la împlinirea vârstei standard sau a vârstei standard reduse conform legii pentru obținerea pensiei pentru limită de vârstă, beneficiarul pensiei de invaliditate poate opta pentru cea mai avantajoasă dintre pensia stabilită în baza legislației anterioare și cea de limită de vârstă calculată conform art. 76 și următoarele din Legea nr. 19/2000, fără ca pensia de invaliditate calculată în baza legislației anterioare să fie recalculată la data la care se analizează care dintre pensii este mai avantajoasă.
Tribunalul a reținut că aceasta este și măsura dispusă prin sentința civilă ce a stat la baza emiterii deciziei contestate, în sensul că intimata a fost obligată să mențină în plată cu începere din data de 01.01.2005 pensia de invaliditate, deoarece comparația a fost efectuată de respectiva instanță cu valoarea pensiei de invaliditate aflată în plată la data de 01.01.2005 în cuantum de 4.888.343 ROL.
În ceea ce privește cererea referitoare la obligarea intimatei la plata daunelor morale în valoare de 4000 RON, Tribunalul a constat că, în speță, nu sunt întrunite condițiile pentru angajarea răspunderii civile, neexistând vreo faptă ilicită a intimatei care să fi creat prejudiciul solicitat.
Împotriva acestei sentințe, în termenul legal formulat recurs motivat reclamantul care, întemeindu-se pe dispozițiile art.304 pct.9 Cod pr.civilă, a criticat sentința ca netemeinică și nelegală, cu următoarea motivare:
În mod greșit instanța de fond a apreciat că nu poate dispune asupra punctajului privind pensia de invaliditate, stabilit în litigiul anterior, finalizat prin sentința civilă nr. 2520 din 18.04.2007. În acest sens, se contrazice soluția consemnată în acea hotărâre și intrată în puterea lucrului judecat.
Recurentul a arătat că menținerea unui punctaj inferior pentru pensia de invaliditate îi aduce prejudicii.
A mai susținut recurentul că decizia de pensie emisă în baza sentinței nr. 2520/2007 nu cuprinde elementele asupra cărora s-a purtat judecata și nici datele din expertiza efectuată în acea cauză. Imposibilitatea recalculării pensiei de invaliditate afirmată de către instanța de fond este contrazisă chiar de decizia nr. - din 27.12.2004, prin care s-a majorat punctajul aferent acestei pensii.
Analizând sentința recurată prin prisma criticilor formulate și cu aplicarea dispozițiilor art. 304/1 cod proc. civilă, Curtea reține următoarele:
În mod corect instanța de fond a constatat că recurentul contestator, beneficiar al unei pensii de invaliditate, poate opta în cadrul procedurii de stabilire a pensiei pentru limită de vârstă doar întrecuantumulacesteia și cel aflat în plată, nu între tipurile de pensii, întrucât legea nu prevede posibilitatea recalculării pensiei de invaliditate stabilită potrivit legislației anterioare, pe baza algoritmului prevăzut de Legea nr. 19/2000, în condițiile în care contestatorul a devenit de la 1.01.2005 titularul unui alt tip de pensie, respectiv pensia pentru limită de vârstă.
Solicitarea recurentului privind aplicarea punctajului stabilit prin expertiza efectuată în litigiul anterior a fost analizată și respinsă în mod judicios de către instanța de fond care a apreciat că acest punctaj a fost calculat eronat prin aplicarea de către expert a dispozițiilor art. 76 și urm. din Legea nr. 19/2000 unei pensii de invaliditate stabilită anterior intrării în vigoare a acestei legi și în condițiile în care titularul a devenit pensionar pentru limită de vârstă.
O astfel de interpretare nu încalcă autoritatea de lucru judecat a sentinței civile nr. 2520 din 18.04.2007 întrucât instanța care a pronunțat această hotărâre a dispus menținerea în plată acuantumuluipensiei de invaliditate, fără a omologa raportul de expertiză sau a menționa punctajul de 1,57346 calculat de expert ci, dimpotrivă, în hotărâre s-au menționat punctajul și cuantumul aferente pensiei pentru limită de vârstă.
Instanța de fond a constatat că decizia contestată cuprinde toate elementele ce au făcut obiectul judecății anterioare, punctajul mediu de 1,57346 nefiind un aspect soluționat prin dispozitivul hotărârii, astfel că nu putea sta la baza acordării pensiei stabilită prin această decizie.
Cu privire la majorarea punctajului pensiei de invaliditate la data de 27.12.2004 prin decizia care a adăugat stagiul asimilat, acest aspect este lipsit de relevanță în condițiile în care începând cu 1.01.2005 contestatorul numai beneficiază de acest tip de pensie, ci de pensie pentru limită de vârstă, astfel că punctajul aferent pensiei de invaliditate devine inaplicabil, în decizia contestată fiind menționat punctajul pensiei pentru limită de vârstă, independent de cuantumul rămas în plată.
Față de aceste împrejurări, Curtea apreciază că instanța de fond a interpretat corect dispozițiile legale aplicabile, nefiind incident cazul de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 cod proc. civilă, motiv pentru care, în baza art. 312 alin. 1 cod proc. civilă va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul formulat de recurentul, împotriva sentinței civile nr.5850 din data de 23.09.2008 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr.17462/3/AS/2008, în contradictoriu cu intimata CASA DE PENSII A MUNICIPIULUI
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică azi, 11.03.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - -
GREFIER,
Red.
Tehnored.
2 ex./10.04.2009
Jud.fond:
Președinte:Cristescu SimonaJudecători:Cristescu Simona, Rotaru Florentina Gabriela, Uță