Obligație de a face. Decizia 1605/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928
SECȚIA LITIGII DE MUNCĂ
ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR. 1605
Ședința publică din data de 10 noiembrie 2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Aurelia Schnepf
JUDECĂTOR 2: Raluca Panaitescu
JUDECĂTOR 3: Dumitru Popescu
GREFIER: - -
Pe rol se află judecarea recursului declarat de reclamanta împotriva sentinței civile nr. 1534/10.06.2009, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-, în contradictoriu cu pârâtul intimat Spitalul Clini nr. 3 " ", având ca obiect obligația de a face.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, se prezintă pentru reclamanta recurentă avocat, lipsă fiind pârâtul intimat.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul declarat este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, instanța constată că pârâtul intimat a depus la dosar prin registratură la data de 05.11.2009, note de ședință, apoi nemaifiind alte cereri de formulat și probe de administrat se acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentantul reclamantei recurente solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat, în principal casarea hotărârii recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare Tribunalului Timiș și în subsidiar modificarea în parte în sensul admiterii cererii, cu cheltuieli de judecată.
CURTEA,
Deliberând constată următoarele.
Prin Sentința civilă nr. 1534/10.06.2009, pronunțată de Tribunalul Timiș în Dosarul nr- a fost respinsă acțiunea formulată și precizată de reclamanta, in contradictoriu cu paratul Spitalul Clinic de Copii nr. 3 " ", dar și cererea accesorie de obligare a pârâtului la plata cheltuielilor judecată.
Pentru a pronunța această sentință,Tribunalul a observat că în speță, tema pretențiilor și a probațiunii poartă asupra recunoașterii unor drepturi salariale, a unor sporuri și grade profesionale pretins a nu fi fost acordate de pârât. Așa cum a fost formulată acțiunea, aceasta se privește a fi lipită de un interes născut, legitim, direct, personal și actual pentru că demersul judiciar pendinte nu are aptitudinea de a produce efecte juridice, acest aspect fiind valabil cu precădere în ceea ce privește primele două capete de cerere, care, de altfel, nici nu pot fi numite petite veritabile. Astfel, tribunalul a reținut că și în situația în care s-ar da eficiență unui așa demers judiciar și s-ar constata că nu i s-a stabilit în mod corect salariul de încadrare, și încă petiționara nu ar legitima condiția interesului, deoarece, chiar dacă ar obține un titlu (constând într-o hotărâre judecătorească), prin care să i se constate o creanță, plata acesteia ar fi obstaculată de un impediment absolut - prescripția dreptului la acțiune. fiind că, în litigiile de muncă, potrivit art. 283 alin.1 lit. c din codul muncii, "termenul de prescripție este de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, în situația în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate". Or, perioada vizată de reclamantă este în speță este cea cuprinsă între 01.08.2000- 01.11.2004.
Simpla stabilire a unui alt cuantum al salariului de care, pretins ar fi trebuit să beneficieze petiționara, se privește a fi lipsită de interes dacă nu este urmată și de un petit vizând plata acestor drepturi salariale, plată care, pentru perioada antemenționată, este prescrisă.
În ceea ce privește petitul adăugat prin precizarea de acțiune (filele 19-20), tribunalul a constatat că, dacă acesta ar fi primit, s-ar ajunge la nerespectareaputerii lucrului judecatce derivă dintr-o hotărâre judecătorească definitivă și rămasă irevocabilă. Și aceasta pentru că, odată ce s-a stabilit cuantumul unor drepturi salariale printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă,nu mai este posibilca, printr-o hotărâre ulterioară să se stabilească un alt cuantum (chiar și pe baza unei noi lucrări de specialitate), fără a se încălca puterea lucrului judecat ce derivă din cea dintâi. Or exact aceasta este finalitatea urmărită de petiționară prin acest petit constând în "plata către reclamantă adiferențelordintre drepturile salariale ce i se cuveneau potrivit calculelor stabilite prin expertiza de mai sus, și salariile efectiv calculate în baza sentinței nr. 206/PI pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Timiș, diferențe ce urmează a fi stabilite tot prin intermediul expertizei" ce urma a fi fost efectuată în cauză. Ceea ce presupune implicit că prin sentința anterioară s-a stabilit și achitat un cuantum eronat al drepturile salariale pretins fi fost cuvenite petiționarei.
Cu privire la celelalte petite ale acțiunii vizând stabilirea și plata sporurilor neacordate și recunoașterea gradelor profesionale corecte, judecătorii fondului au mai constatat că reclamanta, deși a beneficiat de asistență juridică, nu a înțeles să precizeze ce sporuri și, respectiv, ce grade profesionale nu i-au fost recunoscute și, pe cale de consecință, acordate de către pârât. De aceea, demersul judiciar inițiat de petiționară a fost calificat drept inform, lăsând în sarcina instanței să identifice sporuri și grade profesionale (transferând așadar obligația sa procesuală, reglementată de codul d e procedură civilă în al său art.112).
Or, așa stând lucrurile, cum aceste petite nu îndeplinesc cerințele art.112 pct. 3 pr. civ. - în sensul precizării obiectului cererii, având o formulare mai mult decât generală și evazivă, s-a conchis că instanța se află în imposibilitate de a efectua orice cercetare judecătorească. Pe de altă parte, nu îi este îngăduit judecătorului a trece peste disponibilitatea procesuală ce guvernează procesul civil și a se pronunța asupra unor petite ce nu sunt suficient de individualizate și determinate (căci o hotărâre judecătorească se caracterizează prin claritate și concizie, nefiind permis a se statua asupra unor aspecte generale).
Față de modul de soluționare a primelor capete de cerere, a fost respins și cel vizând acordarea daunelor morale, de vreme ce acesta se găsește într-un raport de dependență și accesorialitate față de cele dintâi.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs in termenul legal reclamanta, recurs înregistrat pe rolul Curții de APEL TIMIȘOARA la data de 22.09.2009,solicitând casarea sentinței supusă reformării și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond, precum și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor ocazionate de purtarea procesului.
Sintetizând motivele de recurs ale reclamantei,Curtea constată că acestea s-au referit in esență la greșita calificare a cererii de chemare in judecată de către instanța de fond,in condițiile in care primele trei petite ale acțiunii sunt cereri in constatarea unor drepturi întemeiate pe prevederile art. 111/pr.civ.,iar restul reprezintă cereri in realizarea dreptului.
Cât privește interesul in promovarea cererilor in constatare,reclamanta susține că acesta constă in justificarea prejudiciului moral cauzat reclamantei prin calcularea greșită a salariului de către angajator,prejudiciu spre a cărui recuperare se tinde in demersul judiciar pendinte,in temeiul art. 998-999/civ.
Referitor la solicitarea de plată a sporurilor salariale neachitate,reclamanta susține că, neavând cunoștințe de specialitate,s-a aflat in imposibilitate de a preciza instanței care sunt drepturile bănești ce nu au fost luate in considerare de angajator, sarcina de a le individualiza fiind a expertului ce urma să întocmească raportul de specialitate.
In fine,recurenta a mai susținut că in mod eronat tribunalul a considerat că in privința petitului referitor la plata diferenței dintre drepturile salariale ce i se cuveneau reclamantei și cele achitate in temeiul unei hotărâri judecătorești anterioare s-ar aplica principiul autorității de lucru judecat. Sentința in discuție se referă la două categorii de drepturi salariale,pe când petitul in discuție cuprinde toate sporurile,stimulentele,zilele de concediu neplătit,etc.
In drept, reclamanta a invocat prevederile art. 299 și următoarele /pr.civ.
Analizând recursul reclamantei,prin prisma motivelor invocate,a actelor de procedură efectuate in primul ciclu procesual, cu aplicarea corespunzătoare a prevederilor art. 304 ind.1 și art. 312 alin.1 /pr.civ.,Curtea constată că acesta este vădit neîntemeiat,cu următoarele argumente:
Fără a reitera considerentele hotărârii supusă reformării,Curtea constată că in mod corect judecătorii fondului au observat că in speță autoarea acțiunii tinde la recunoașterea unor drepturi salariale, a unor sporuri și grade profesionale pretins a nu fi fost acordate de pârât in perioada anilor 2000-2004. Ori,in condițiile in care scopul material urmărit de reclamantă este unul general,de a obține o hotărâre judecătorească de obligare a angajatorului la plata unor sume de bani,in mod evident susceptibilă de executare silită,urmează că întregul demers judiciar in ansamblul său are caracterul unei veritabile acțiuni in realizarea dreptului, recurenta neputând pretinde că o parte din capetele de cerere sunt acțiuni in constatare,iar cealaltă parte sunt cereri in realizare,câtă vreme cele două categorii sunt intr-o deplină interdependență,așa cum de altfel autoarea recursului și recunoaște.
Reclamanta nu poate pretinde cu succes că a recurs la acțiunea in constatare, deoarece acțiunea in realizare pentru valorificarea pretențiilor era prescrisă. Intr-adevăr, potrivit art. 111 teza a II a /pr.civ.,cererea in constatare nu poate fi primită dacă partea poate cere realizarea dreptului,insă textul nu are in vedere decât o imposibilitate obiectivă de a acționa,iar nu una subiectivă in care dreptul putea fi realizat dar reclamantul a rămas in pasivitate și nu a acționat in termenul legal.
Curtea mai observă că argumentele recurentei cu privire la justificarea interesului de a obține despăgubiri in baza art. 998-999/.,in urma constatării modului eronat de calcul al salariului in intervalul 2000-2004 nu este de natură a modifica soluția de respingere primelor trei petite ale acțiunii. Lăsând la o parte că in litigiile de muncă răspunderea angajatorului se plasează exclusiv in perimetrul normelor art.269 din codul muncii, Curtea reamintește autoarei recursului că,la fel ca și cererile la care se referă art. 283 alin.1,lit.c) din codul muncii, acțiunile in despăgubire fondate pe art.998-999 /civ. sunt prescriptibile in trei ani de la data la care persoana in cauză a cunoscut saua trebuit să cunoascădespre săvârșirea faptei ilicite și despre autorul ei, prin efectul normelor art. 3 și 7 din Decretul Lege nr. 167/1968. Acest moment se plasează evident la data plății drepturilor salariale disputate.
Cu privire la modul de individualizare a sporurilor și celorlalte drepturi salariale despre care reclamanta pretinde că nu au fost acordate de angajator, instanța de recurs reține că in mod corect tribunalul a conchis asupra ignorării prevederilor art. 112 /pr.civ., de vreme ce îi revenea autoarei cererii de chemare in judecată obligația de a individualiza in mod clar dreptul salarial pretins și temeiul juridic al acestuia,expertul neavând decât atribuții legate de lămurirea unor împrejurări de fapt,potrivit art. 201 alin.1 /pr.civ. Cu alte cuvinte,rolul specialistului in cazul concret al speței de față,nu putea fi decât stabilirea pe baza statelor de plată și a altor înscrisuri ce reflectă modul de calcul al salariilor,dacă drepturile bănești constând in sporuri ori alte sume expres determinate prin acțiune au fost avute in vedere la plată,urmând ca apoi instanța să hotărască dacă reclamantei i se cuveneau sau nu aceste drepturi.
Curtea apreciază că nu sunt întemeiate nici argumentele recurentei relative la soluționarea greșită a excepției autorității de lucru judecat a petitului referitor la platadiferențelordintre drepturile salariale ce i se cuveneau reclamantei potrivit calculelor stabilite prin expertiza de mai sus, și salariileefectiv calculate în baza sentinței nr. 206/PI pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Timiș, câtă vreme,așa cum s-a arătat mai sus, omisiunea de a individualiza clar pretențiile, precum și modul de formulare a cererii supusă analizei au îndreptățit instanța de fond să ajungă la concluzia că se urmărește a se dovedi că prin sentința anterioară s-a stabilit și achitat un cuantum eronat al drepturile salariale pretins fi fost cuvenite petiționarei. In concluzie,prevederile art. 166 /pr.civ. și art. 1201/civ. au fost corect reținute de judecătorii fondului.
Pentru argumentele de fapt și de drept mai sus prezentate,in baza art. 304 in.1 și art. 312 alin.1 /pr.civ.,considerând că discutarea excepției lipsei calității procesual pasive a pârâtului,ridicată de acesta in fața instanței de recurs,a devenit inutilă, Curtea va respinge recursul reclamantei ca neîntemeiat.
Cererea accesorie a intimatului privind cheltuielile de judecată ocazionate de purtarea procesului va fi respinsă ca nedovedită,in considerarea obligației procesuale la care se referă art. 1169/civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de declarat de reclamanta împotriva Sentinței civile nr. 1534/10.06.2009, pronunțată de Tribunalul Timiș în Dosarul nr-.
Fără cheltuieli de judecată în recurs.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică azi, 10.11.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - -
GREFIER,
- -
Red. /02.12. 2009
Tehnored /02.12.2009/2 ex
Prima instanță: Tribunalul Timiș
Jud., jud.
Președinte:Aurelia SchnepfJudecători:Aurelia Schnepf, Raluca Panaitescu, Dumitru Popescu
