Obligație de a face. Decizia 1669/2009. Curtea de Apel Bucuresti

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA A VII-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE

Dosar nr- (7908/2008)

DECIZIA CIVILĂ NR. 1669/

Ședința din ședința publică de la 17.03.2009

Curtea constituită din:

PREȘEDINTE: Petre Magdalena

JUDECĂTOR 2: Ilie Nadia Raluca

JUDECĂTOR 3: Bodea

GREFIER:

*******************************

Pe rol soluționarea recursului declarat de recurenta-intimată CASA DE PENSII A MUNICIPIULUI B, împotriva sentinței civile nr.5842 din data de 23.09.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a - Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr.17.122/3/AS/2008, în contradictoriu cu intimatul-contestator.

La apelul nominal făcut în ședința publică, au răspuns intimatul-contestator, personal, lipsă fiind recurenta-intimată.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, în sensul că intimatul-contestator a formulat întâmpinare, înregistrată la dosar la data de 05.03.2009, după care,

Președintele completului procedează la verificarea identității intimatului-contestator, care prezintă cartea de identitate, datele fiind consemnate în caietul de ședință.

Nemaifiind cereri de formulat, excepții de invocat ori înscrisuri noi de administrat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe cererea de recurs.

Intimatul-contestator, personal, solicită respingerea recursului, ca nefondat și menținerea hotărârii atacate, ca legală și temeinică. Depune la dosar concluzii scrise.

În temeiul dispozițiilor art.150 Cod procedură civilă, Curtea declară închise dezbaterile și reține cauza în pronunțare.

CURTEA,

Asupra recursului civil de față, deliberând, reține următoarele:

Prin sentința civilă nr.5842 din data de 23.09.2008, pronunțată în dosarul nr.17122/3/AS/2008, Tribunalul București - Secția a VIII-a - Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, a admis acțiunea formulată de contestatorul,în contradictoriu cu intimata CASA DE PENSII A MUNICIPIULUI B ().

A obligat intimata să recalculeze drepturile de pensie ale contestatorului prin valorificarea mențiunilor din adeverința nr.95/31/188/21.12.2007, emisă de PROIECT -, începând cu 01.04.2008.

Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că, prin decizia nr.-/10.04.2008, emisă de Casa de Pensii sector 1 B, contestatorul a solicitat recalcularea pensiei sale, prin valorificarea veniturilor evidențiate în adeverința nr.95/31/188 din data de 21.12.2007, emisă de PROIECT -, cerere care nu a fost soluționată favorabil, conform răspunsului depus la fila 6 dosar fond.

Din copia adeverinței nr.95/31/188 din daat de 21.12.2007, emisă de Proiect -, a rezultat faptul că, în perioada 1971-1991, salarizarea în acest institut s-a făcut înacord global, veniturile suplimentare la salariul de bază fiind sub formă deacordși având caracter permanent, astfel că au fost cumulate la salariul individual brut, conform legislației din acea perioadă, iar, conform dispozițiilor art.1 din Decretul nr.389/1972, unitatea angajatoare a achitat lunar contribuțiile legale de asigurări sociale (), asupra câștigului brut realizat de personalul salarial.

În acest context, Tribunalul a considerat că veniturile suplimentare, evidențiate în adeverința nr.95/31/188 din data de 21.12.2007, emisă de Proiect -, trebuie valorificate în calculul punctajului mediu anual, întrucât ignorarea lor ar contraveni principiului contributivității, instituit de art.2 lit. e din Legea nr.19/2000, conform căruia drepturile de asigurări sociale se cuvin pe temeiul contribuțiilor de asigurări sociale plătite.

Tribunalul a mai apreciat că veniturile suplimentare, evidențiate în adeverința susmenționată, trebuie avute în vedere la calculul drepturilor de pensie, independent de faptul că regimul juridic al contribuției de asigurări sociale, din perioada în care aceste venituri au fost realizate, diferă de cel din prezent, pentru că, altfel, în prestația de asigurări sociale stabilită nu s-ar reflecta prețul plătit pentru riscul asigurat.

Pentru motivele de fapt și de drept reținute și având în vedere și dispozițiile art.2 lit. e, art.78, art.164 alin.3 și art.169 alin.3 din Legea nr.19/2000, tribunalul a dispus obligarea intimatei la recalcularea drepturilor de pensie ale contestatorului, prin valorificarea veniturilor suplimentare evidențiate în adeverința nr.95/31/188 din data de 21.12.2007, emisă de Proiect -, începând cu data de 01.04.2008, adică din luna următoare depunerii cererii de recalculare nr.- din data de 03.03.2008, conform dispozițiilor art.169 alin.3 din Legea nr.19/2000.

Împotriva acestei sentințe, a declarat recurs, motivat în termenul legal, intimata CASA DE PENSII A MUNICIPIULUI B (), criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În dezvoltarea motivelor de recurs, privitor la cererea intimatului-contestator de luare în calcul a veniturilor obținute suplimentar, recurenta-intimată arată că, potrivit mențiunii de la punctul VI din Anexa la OUG nr.4/2005 privind recalcularea pensiilor din sistemul public provenite din fostul sistem al asigurărilor sociale:"Nu sunt luate în calcul la stabilirea punctajului mediu anual, întrucât nu au făcut parte din baza de calcul a punctajului mediu anual, nu au făcut parte din baza de calcul a pensiilor conform legislației anterioare datei de 1 aprilie 2001, formele de retribuire în acord sau cu bucata, în regie și după timp pe bază de tarife sau cote procentuale -".

Precizează că această dispoziție este în concordanță cu prevederile legii-cadru în materia asigurărilor sociale de stat - Legea nr.19/2000 - și că determinarea punctajului mediu anual, cu ocazia operațiunii de recalculare, guvernată de G nr. 4/2005, se realizează cu respectarea prevederilor acestei legi.

Recurenta-intimată învederează că, potrivit dispozițiilor art.164 din Legea nr.19/2000, la determinarea punctajelor anuale, până la intrarea în vigoare a acestei legi, se utilizează salariile brute sau nete, în conformitate cu modul de înregistrare a acestora în carnetul de muncă. Astfel, până la data de 1 iulie 1977, se înscriau salariile brute, de la data de 1 iulie 1977 până la data de 1 ianuarie 1991, se înscriau salariile nete, iar de la data de 1 ianuarie 1991 salariile brute. Mai arată că, de asemenea, legiuitorul a statuat că, la determinarea punctajelor medii anuale, pe lângă salarii, se au în vedere și sporurile, care au făcut parte din baza de calcul a pensiilor conform legislației anterioare și care sunt înregistrate în carnetul de muncă.

Mai susține că, din cele menționate anterior, rezultă că la determinarea punctajelor anuale este imperios necesar să se valorifice, pe lângă salarii și sporurile cu caracter permanent, care, după data de 1 aprilie 1992, au făcut parte din baza de calcul a pensiilor, conform legislației anterioare și care sunt înregistrate în carnetul de muncă sau sunt dovedite cu adeverințe eliberate de unități, conform legislației în vigoare.

Precizează că veniturile suplimentare obținute de intimatul-contestator nu reprezintă sporuri cu caracter permanent, ci o formă de remunerare, în funcție de realizarea indicatorilor de predare a lucrărilor de cercetare științifică, pentru care își asumau răspunderea de finalizare și realizare etc. reglementată de legislația în vigoare la acea dată, în speță de dispozițiile de art.12 din Legea nr.57/1974 privind retribuirea după cantitatea și calitatea muncii, în timp ce sporurile reprezintă sume de bani, acordate prin raportare la retribuția tarifară.

Invocă și prevederile Legii nr.57/1974, ale Decretului nr.91/1976, Ordinului nr.136/1976 și Legii nr.19/2000, menționînd că tocmai de aceea legiuitorul a înțeles să excludă, printr-un text de lege expres, anumite categorii de venituri și sporuri din baza de calcul a drepturilor de pensie, astfel că orice interpretări extinctive contravin textului de lege.

Mai mult, arată recurenta-intimată, textul OUG nr.4/2005 a făcut obiectul analizei Curții Constituționale, care, prin Decizia nr. 736/2006, s-a exprimat chiar cu privire la dispozițiile de la pct. VI, din Anexa la OUG nr.4/2005.

În motivarea, în drept, a cererii de recurs, se invocă dispozițiile art.304 pct.4 și pct.9 și art.3041Cod proc. civilă.

Prin întâmpinarea formulată (filele 9 - 11 dosar recurs), intimatul-contestator a solicitat respingerea recursului, ca nefondat și menținerea, ca legală și temeinică, a sentinței atacate, invocând doar apărări de fond la motivele de recurs.

Nu s-au administrat probe noi în recurs.

Analizând actele și lucrările dosarului, din perspectiva criticilor formulate în cererea de recurs, prin prisma apărărilor invocate prin întâmpinare, precum și, din oficiu, sub toate aspectele, potrivit dispozițiilor art.3041din Codul d e procedură civilă, Curtea constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce urmează a fi expuse în continuare:

Legea nr.19/2000 - legea-cadru în materia pensiilor stabilite în sistemul public - reglementează, prin norme cu caracter de protecție, cadrul și condițiile în care se stabilesc, se calculează și se plătesc drepturile de pensie ale persoanelor asigurate în acest sistem.

Astfel, art.161 alin.2 din actul normativ menționat mai sus prevede că: "În condițiile în care, pentru o anumită perioadă, în carnetul de muncă nu sunt înregistrate drepturile salariale, asiguratul poate prezenta acte doveditoare de certificare. -".

Ca urmare, legiuitorul a înțeles sa ușureze sarcina probei pentru persoana asigurată în al cărei carnet de muncă nu sunt înregistrate toate datele necesare stabilirii și calculării drepturilor de pensie, prevenind în acest mod litigii viitoare, cu atât mai mult cu cât aparținea angajatorului obligația de a efectua operațiunile corespunzătoare în carnetul de muncă.

Potrivit dispozițiilor art.2 lit. "e" din Legea nr.19/2000: "Sistemul public se organizează și funcționează având ca principii de bază: - e)principiul contributivității, conform căruia fondurile de asigurări sociale se constituie pe baza contribuțiilor datorate de persoanele fizice și juridice, participante la sistemul public, drepturile de asigurări sociale cuvenindu-se pe temeiul contribuțiilor de asigurări sociale plătite; -.".

În raport de principiul contributivității, statuat de dispozițiile legale suscitate, Curtea apreciază că în mod justificat instanța de fond a reținut aspectul că intimatul-contestator a făcut dovada, atât cu înscrierile existente în carnetul său de muncă, cât și cu actul de certificare eliberat de fostul angajator și anume, cu adeverința nr.95/31/188 din data de 21.12.2007, eliberată de PROIECT - - Institutul Național de pentru Telecomunicații (aflată la filele 4 și 5 din dosarul de fond), a tuturor veniturilor realizate, inclusiv a celor suplimentare, obținute însistemul de retribuire înacord global,venituri pentru care s-au virat contribuțiile legale de asigurări sociale (), potrivit dispozițiilor art.1 din Decretul nr.389/1972.

Așadar, Curtea, având în vedere cădispozițiile legale cu valoare de principiu se aplică prioritar, își însușește argumentele instanței de fond și având în vedere și dispoz.art.76 și următoarele din Legea nr.19/2000, referitoare la stabilirea punctajului în vederea calculării drepturilor de pensie, precum și dispozițiile art.2 din OUG nr.4/2005, apreciază că este îndreptățit intimatul-contestator la luarea în calculul drepturilor sale de pensie a tuturor veniturilor și sporurilor obținute,inclusiv a celor cu titlu de venituri pentru lucrul înacord global.

În sensul celor de mai sus, Curtea mai reține și aspectul căveniturile obținuteprin munca desfășurată în sistemul de retribuireînacord globalnu sunt sporuri propriu-zise, ci acestea au reprezentat, practic,însăși o formă de retribuire, de unde reiese, indubitabil, caracterul lor permanent.

De altfel, reține Curtea, chiar recurenta, încercând să argumenteze faptul că veniturile realizate în sistemul de acord global nu ar avea caracter permanent, face trimitere, în cuprinsul cererii sale de recurs, la ispozițiile art.4 și art.5 din Legea nr.2/1983 - lege ce reglementa lucrul în acord global -, dispoziții care prevedeau că,pe lângă retribuția tarifară, personalul muncitor beneficia,ca parte variabilă a retribuției,de venituri suplimentare, pe caleaadaosului de acord, recunoscând, astfel, implicit, că aceste venituri reprezintă, de fapt, o formă de retribuire, nicidecum, sporuri cu caracter nepermanent, câtă vremeele au făcut parte din însăși retribuția personalului muncitor.

Astfel, Curtea reține că dispozițiile art.4 din Legea nr.2/1983 prevăd că:"Sistemul de retribuire asigură cointeresarea materială a celor ce muncesc la creșterea producției, a productivității muncii și a eficienței economice, precum și repartizarea echitabilă a veniturilor provenite din muncă, în raport corespunzător între veniturile individuale minime și maxime.Forma de retribuire în acord globalse extinde și se generalizează în toate unitățile economice."

De asemenea, Curtea are în vedere și dispozițiile art.5 din același act normativ, potrivit cărora: "munciisunt retribuiți în raport cu munca prestatăși rezultatele obținute.

În cazul depășirii producției planificateveniturile cresc în mod corespunzător și nu sunt plafonate.

În situația nerealizării producției sau a neîndeplinirii obligațiilor de la locul de muncăretribuția se diminuează în mod corespunzător, fără a se asigura venit garantat.".

Potrivit art.47 alin.2 din Constituție, republicată, cetățenii au dreptul la o pensie, stabilită conform legii. Ca urmare, legiuitorul este în drept să modifice, să completeze sau să abroge dispozițiile referitoare la condițiile de exercitare a dreptului la pensie "ori de câte ori consideră că situația economică a țării, resursele financiare existente permit sau impun anumite modificări",astfel cum a confirmat Curtea Constituțională a României.

Reformarea sistemului public de pensii este un obiectiv cuprins în Capitolul 7 - "Politica de protecție socială", din Programul de guvernare 2005-2008, de unde rezultă necesitatea adoptării unor măsuri de îmbunătățire a standardului de viață pentru persoanele vârstnice, in principal prineliminarea inechităților din sistemul public de pensii, existente între diferitele categorii de pensionari.

Pentru îndeplinirea acestui obiectiv, au fost recalculate pensiile persoanelor pensionate anterior datei de 1 aprilie 2001, astfel încât toate pensiile să fie stabilite pe baza acelorași principii.

Chiar din preambulul OUG nr.4/2005 rezultă că acest act normativ a fost adoptat " n vederea susținerii măsurilor de reformare a sistemului de pensii prevăzute în Programul de guvernare, respectiv urgentarea procesului de recalculare a tuturor pensiilor din sistemul public, provenite din fostul sistem al asigurărilor sociale de stat, stabilite în baza legislației în vigoare anterior datei de 1 aprilie 2001, aflate în plată, astfel încât să fie respectat principiul "la condiții egale de pensionare, pensii egale, indiferent de anul ieșirii la pensie", precum și pentru asigurarea cadrului legal necesar recalculării pensiilor din sistemul public, provenite din fostul sistem al asigurărilor sociale de stat, elemente care vizează interesul public și constituie situații de urgență,-.".

Apreciind toate criticile recurentei-intimate drept simple afirmații formale, lipsite de conținut juridic, Curtea le va înlătura ca atare, urmând a menține hotărârea fondului, ca fiind legală și temeinică.

În consecință, pentru toate considerentele expuse mai sus,în temeiul dispozițiilor art.312 alin.1 din Codul d e procedură civilă, va respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta-intimată Casa de Pensii a Municipiului

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta-intimată CASA DE PENSII A MUNICIPIULUI B, împotriva sentinței civile nr.5842 din data de 23.09.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a - Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr.17.122/3/AS/2008, în contradictoriu cu intimatul-contestator .

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 17.03.2009.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

GREFIER,

red. / tehnored.

2 ex. / 16.04.2009

Jud.fond:;

Președinte:Petre Magdalena
Judecători:Petre Magdalena, Ilie Nadia Raluca, Bodea

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Comentarii despre Obligație de a face. Decizia 1669/2009. Curtea de Apel Bucuresti